http://mipopescu.wordpress.com/5-politica/romania-asistata/
Au trecut deja 23 de ani de la caderea regimului comunist. Am luptat si am sperat – in acel Decembrie sangeros si in lunile care au urmat – ca Romania noastra isi va recapata rolul pe care-l merita in Europa, atat datorita faptului ca este cea mai mare tara si ca are cea mai mare populatie din zona de Est a continentului, cat si datorita potentialului economic si al resurselor naturale. Nu, in cele din urma, datorita sperantelor in Reintregirea Romaniei, pe care ni le-au dat romanii-basarabeni care, in numar de peste 1 milion, s-au adunat in Piata Marii Adunari Nationale, pentru a proclama, Limba Romana, Tricolorul si Imnul Romaniei.
Ce s-a ales din aceste sperante? Putin, foarte putin la nivel national. Visul de Intregire s-a spulberat, visul de implinire al societatii romanesti a inceput sa devina cosmar. In schimb, avem perspectiva destramarii natiunii romane, fie prin negarea romanismului, fie prin emigrare, fie prin pierderea caracterului national, prin impunerea unor cutume si principii morale straine poporului nostru, fie prin declaratii de la cel mai inalt nivel al statului, care indeamna la cedarea suveranitatii pentru intarirea formei suprastatale a UE.
Clasa politica de la Bucuresti si Chisinau ne-a distrus visele.
Profitand de inocenta romanului, politicieni verosi s-au infasurat in faldurile vorbelor calde, populiste, inseland nazuintele romanilor pentru a-si satisface orgoliile si interesele. Politizarea vietii romanesti a condus la divizarea natiunii. Din cauza acestei politici marsave de spalare a creierelor si de aplicare a principiului “dezbina si stapaneste”, s-a ajuns ca roman cu roman, parinte cu fiu sa se dusmaneasca.
Diaspora, singura care ar fi putut ramane mai echilibrata, a fost maculata de aceiasi politicieni, care au transformat pana si calitatea de reprezentant al acesteia in instrument de propaganda si de dezbinare. Un asa-numit departament pentru milioane de romani de pretutindeni a devenit, de fapt, prin conducere politica, un “politburo” pentru strainatate, menit sa manevreze procesele electorale.
Fortele rusofile, care au luptat impotriva romanilor pe Nistru si impotriva idealului national de intregire, ideal ce a tasnit ca o flacara si a fost strigat cu bucurie din milioane de piepturi la Chisinau, au reusit nu numai sa-l striveasca sub calcaiul indoctrinarii sovietice moldoveniste, dar sa si legifereze instrainarea antiromaneasca pe pamantul Basarabiei.
La Bucuresti, alti politicieni, vanduti, au cedat, fara sa clipeasca, parti din trupul tarii in favoarea Ucrainei, parintele acestei tradari devenind apoi europarlamentar corupt la Bruxelles. In tara, lupta fara scrupule pentru putere intre diferite grupuri de interes grupate politic, au dus la o ingenunchere a Romaniei in fata Europei.
Cererile pentru interventia militara a imperiului sovietic in favoarea reglarii conturilor dintre clanuri politice, cum s-a intamplat in Ungaria anului 1956 sau in Cehoslovacia lui Dubcek, sunt mostre de tradare de tara pe care astazi politicienii romani le preiau, cerand fara remuscare interventia externa prin masuri de forta, chiar daca sunt “doar” interventii politice, din partea altui imperiu in devenire, daca nu-i este stopata la timp aceasta tendinta, imperiul european. Tradatorii de ieri vorbeau de pericolul destramarii lagarului socialist, iar tradatorii de astazi vehiculeaza pretextul destramarii statului de drept, scopul fiind acelasi – interventia straina pentru satisfacerea intereselor personale si de grup politic. Iar pretul platit de Romania si de romani, in schimbul “ajutorul primit”, este cedarea suveranitatii si grevarea intereselor nationale.
Grav este ca propaganda celor care au ajuns la varful puterii au reusit sa creeze o stare de spirit defetista in randul populatiei: “Romania nu se poate dezvolta fara ajutorul Europei”. Despre ce fel de dezvoltare vorbim? O dezvoltare impusa si dirijata pe anumite directii de catre fortele imperiale, fara ca obedientii conducatori ai Romaniei sa indrazneasca sa ridice ochii? S-a ajuns ca Romania, una dintre marile tari ale Europei, unul dintre popoarele numeroase ale Europei, sa astepte asistenta din partea altora, deoarece nu reuseste sa-si dezvolte baza economica si sociala care s-o puna la locul sau de drept in cadrul configuratiei unei Europe egale.
Cat timp vom mai sta cu mana intinsa, cat timp ne vom mai plange ca suntem neputinciosi? Probabil atata timp cat va exista aceasta instabilitatea politica care face ca fortele nationale sa fie disipate, sa nu conlucreze pentru binele poporului roman, ci pentru satisfacerea clasei politice. Aceeasi clasa politica, ce uita si de milioanele de romani din diaspora, pe care poate si trebuie sa-i foloseasca pentru binele national, dar si de romanii basarabeni, pe care-i amageste cu o iluzorie si imposibila integrare in UE.
Ce se poate face? Societatea civila sa devina factorul de echilibru, de control si de ajustare a derapajelor politice. Iar, pentru asta, societatea civila va trebui sa lupte pentru dreptul de a-si avea reprezentantii si in Parlament, si in Guvern, si in Parlamentul European.
Sa fim bine intelesi, Romania are niste drepturi ca membru al UE, si tocmai de aceea, deoarece n-a facut-o cand a trebuit, cu o componenta civila in organismele puterii de stat, va avea posibilitatea sa-si reevalueze pozitia si sa-si impuna interesele externe, nu din pozitia de tara fara suveranitate, gata sa se plece in fata impunerilor Bruxelles-ului, ci din pozitia verticala de stat national, suveran si independent. Iar politrucii, care vand interesele Romaniei, sa fie maturati din viata politica.
Dar, sa nu ne amagim. Pana cand aceasta societate civila nu-si va intelege rolul si pana nu va indrazni sa ceara politicului sa o respecte si sa renunte la monopolul politic asupra treburilor cetatii numita Romania, pana atunci, tara noastra va continua sa stea in genunchi in fata strainilor si sa implore fara demnitate sa fie asistata.
Mircea Popescu
21 Ianuarie 2013
Loading ...