Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

DECLARAȚIE a Partidului Național Liberal în contextul alegerilor anticipate

PNL.md, primul partid statutar unionist din Republica Moldova, partid extraparlamentar care a fost mereu în opoziție cu guvernările antinaționale sau anaționale, se află în fața unei alegeri – a participa separat la alegeri ori a sprijini un subiect electoral.

Prima decizie poate fi luată și realizată până la 11 iunie – termenul-limită când PNL.md poate depune lista sa de candidați.

A doua decizie – sprijin pentru un subiect electoral – poate fi exprimat mai târziu, în perioada dezbaterilor electorale.

Înainte de aceasta, PNL.md, ca partid care a avut curajul, într-o societate ce votează preponderent Stânga prorusă, în care și Dreapta pretinsă prooccidentală are reflexe politice proruse (adică ne-proromânești), dar mascate cu aspirații proeuropene, să formuleze niște idei.

În cei 15 ani ai săi de existență, PNL.md a participat la toate scrutinele, inclusiv în blocuri electorale, precum și având pe listele sale candidați nemembri de partid, mai ales din Consiliul Unirii.

PNL.md pledează continuu din 2006 pentru coagularea forțelor proeuropene, promânești, eurounioniste, unioniste. Național-liberalii au acceptat toate dialogurile menite să conducă la consolidarea forțelor unioniste.

PNL.md este convins că această consolidare se poate produce numai dacă și forțele proeuropene vor accepta să îmbrățișeze dezideratul unionist și să convingă populația de adevărul mesajului lansat de PNL.md acum 11 ani – că putem face parte din spațiul comunitar euroatlantic doar prin Unirea cu România.

În acest sens, PNL.md a propus mereu, inclusiv în cadrul Mișcării politice UNIREA, din care face parte de un an, un dialog intens cu forțele proeuropene. PNL.md a discutat și pe dimensiune bilaterală cu forțe proeuropene, încercând să promoveze poziția că numai împreună putem deveni o forță unionistă neneglijabilă, pentru a convinge mai puternic de acest imperativ și forțele politice național-liberale din România.

Se pare, însă, că forțele proeuropene de dincoace de Prut nu sunt încă pregătite ideologic pentru o consolidare eurounionistă.

PNL.md are o identitate național-liberală, dar și unionistă – ca prim-partid ce a obținut dreptul legal pentru partidele politice de a promova UNIREA.

Or, acest fapt demn, de care suntem mândri că l-am obținut în justiție sub regim comunist este exact CRUCEA pe care o poartă PNL.md, ca militant al ideologiei unioniste, dar și meritul care îi deranjează puternic pe mulți, care se simt implicit inferiori politic în raport cu aceasta reușită a PNL.md, atunci când îmbrățișează dezideratul statutar unionist după naționali-liberali.

În acest sens, este neînțeleasă atitudinea grupării AUR (fostul PLR, ulterior – PPR), membru cu denumire schimbată al MPU, care, împreună cu alte două componente – PL și USB – nu au acceptat propunerea PNL.md de a merge și în alegeri anticipate într-un Bloc electoral, așa cum a mers MPU în două scrutine anterioare alegerilor anticipate.

Amintim: PNL.md și Consiliul Unirii au fost platformele unioniste care, împreună cu „Acțiunea-2012”, cu „Tinerii Moldovei” și cu alte entități asociative au reînviat sptitul unionist dincoace de Prut.

AUR, pe a cărui listă NU candidează PNL.md, care a solicitat un bloc electoral, a propus, până la urmă un bloc, dar, din câte se vede, mai curând ca să dezavueze nesinceritatea mesajului PUN legat de un eventual Bloc unit al unioniștilor. În realitate, AUR nu a revenit la așteptările PNL.md, care exact pentru un Bloc electoral a pledat.

Care poate fi acum poziția PNL.md?
Depunerea unei liste separate a PNL.md ar adânci dezamăgirea unioniștilor, care vor învinui, pe nedrept, PNL.md de fărâmițare a segmentului unionist, lucru care nu poate fi neglijat de național-liberali.

De aceea, PNL.md lansează un ultim apel către liderii unioniști și către susținătorii ideii unui singur Bloc electoral unionist:

  1. Încă nu e tirziu de constituit un bloc unionist, încât să nu permitem, totuși dezbinarea electoratului unionist, care trebuie readus acasă de la votul pentru neomarxiștii, ziși proeuropeni, și nici victoria Stângii, care s-a regrupat in blocuri electorale.
  2. AUR (AUR+USB+PL) și PNL, constituiți într-un bloc electoral, ar fi satisfăcut solicitarea anterioară a PNL privind un bloc, fapt ce ar fi fost un răspuns și lcontraofertei PUN, făcute AUR-ului, când PUN-iștii au fost chemați pe lista AUR și au refuzat, iar AUR a ajuns, în final la ideea de bloc, retractată după refuzul definitiv al PUN-ului, cel care a mers separat cu lista sa la CEC.
  3. Un Bloc format de MPU (inclusiv cu PNL.md), ca în cele două scrutine anterioare, ar fi putut specifica în Acord că pot adera la bloc și alte partide, gen PUN, PDA ș.a. , printr-o declarație și accept, iar blocul să îi includă în listă pe reprezentanții acestora.
  4. Acest sincer efort putea fi argumentul în campania electorală în raport cu cei ce nu doresc un singur subiect electoral unionist.
  5. Drept calendar electoral, data de 3 iunie ar fi ziua-limită de înregistrare a unui bloc electoral, care se examinează la CEC in 7 zile, pina la 10 iunie, ziua-limita de depunere a listei de candidați.
  6. După 10 iunie – în funcție de deciziile partidelor unioniste – se va putea explica electoratului întreg efortul sincer de unificare electorală a unioniștilor.

Aceasta este opțiunea și viziunea PNL.md în momentul actual.

Dacă lucrurile rămân cum sunt acum, PNL.md va decide pe cine va sprijini în alegeri. PNL.md nu îi va ataca pe unioniști și nici forțele europene cu care a dialogat pentru coagulare.

PNL.md le dorește succes forțelor promânești în aceste alegeri și rămâne convins că procesul de coagulare unionistă, dar și eurounionistă va continua și după alegeri, pentru că este mică speranța că fără conștientizarea imperativului UNIRII să poată avea un destin național și democratic acest colț al Țarii Românești, pe nume „Republica Moldova”.

Chișinău,
28 mai 2021

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme