Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

80 de ani de la înscrierea României în al Doilea Război Mondial

În ajunul declanşării celui de al Doilea Război Mondial (1939-1945), relaţiile internaţionale au fost dominate de politica practicată de marile puteri pentru conservarea si reîmpărţirea sferelor de influenţă şi dominaţie. Aceste evenimente au marcat profund şi viaţa politică, economică şi militară din România. Cu o săptămână înainte de declanşarea celui de al Doilea Război Mondial, […]

Mircea POPESCU: Destin de emigrant

12 Iunie 2021 Destin de emigrant = Emigrantul – destin neîmplinit = Uitându-se pe fereastră, pe iarba proaspătă a pajiștei verzi dintre case, văzu doi copilași, să fi avut vreo cinci ani, care ba scormoneau ceva în iarbă, ba se jucau cu mingea. Și totul se petrecea sub supravegherea unei fetițe de 10-12 ani, un […]

Elena Cuza, în memoria românilor

17 iunie 2021 – 196 de ani de la naştere 2 aprilie 2021 – 112 ani de la deces Iordache Rosetti era fiul marelui vornic cu acelaşi nume din Ţinutul Vasluiului, care întărea ramura bărbătească a familiei Rosetti-Solescu. Marele vornic fusese foarte bogat, el stăpânind 29 de moşii care se întindeau până la Nistru. Vornicul […]

ISTORICUL CULTULUI EROILOR: „Neamul este etern prin Cultul Eroilor” – Nicolae Iorga

După încheierea războiului pentru întregire statală şi eliberare naţională (1916-1919), pe întregul teritoriu al României se aflau ostaşi români înhumaţi, care căzuseră la datorie. De asemenea, se aflau şi militari din armatele străine. Conducerea statului român a emis Decretul-Lege nr.715, din 14 ianuarie 1919, prin care s-au expropriat terenurile unde erau îngropaţi ostaşii morţi în […]

DECLARAȚIE a Partidului Național Liberal în contextul alegerilor anticipate

PNL.md, primul partid statutar unionist din Republica Moldova, partid extraparlamentar care a fost mereu în opoziție cu guvernările antinaționale sau anaționale, se află în fața unei alegeri – a participa separat la alegeri ori a sprijini un subiect electoral. Prima decizie poate fi luată și realizată până la 11 iunie – termenul-limită când PNL.md poate […]

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate şi independenţă. Sărbătorirea zilei de 9 mai este pentru poporul român un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoştinţă către generaţiile de luptători […]

Suferințele limbii române și rezistența prin aforism

Limba română este în declin accelerat. Gramatica, disciplina care odinioară era deasupra Cezarilor, o dovadă a nobleței latine a poporului român, se retrage învinsă din spațiul public. Rămân în loc agramatismul, sărăcia vocabularului și o molipsitoare indolență care regurgitează înghițiturile nemestecate ale unei engleze de baltă.Nici literatura contemporană nu scapă de poluare. Discreția și măsura […]

Mircea POPESCU: Sunt mândru

Sunt mândru de poporul meu, poporul român, care a clădit o civilizație în această parte a Europei, pe acest pământ, care i-a aparținut prin moștenirea strămoșească, nu prin invadare și ocupație samavolnică. Sunt mândru de religia, cultura și de tradiția strămoșilor, care ne-au fost transmise din generație în generație cu limbă de moarte pentru păstrare și care au rezistat de peste 2000 de ani, […]

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme