A fost o acţiune unică în istoria neamului românesc, demnă de pana cronicarilor. În martie 1992, un grup de 30 de tineri basarabeni au mers pe jos de la Chişinău la Bucureşti, purtând pe umerii o cruce sfinţită de Părintele Vasile Petrache în scuarul monumentului Ştefan Cel Mare. Această cruce-simbol al unităţii neamului a fost instalată în Piaţa Universităţii din Bucureşti de Ziua Unirii Basarabiei cu România, la 27 martie acelaşi an, în prezenţa zecilor de mii de bucureşteni blagosloviţi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist. În paralel cu marşul pedestru, mai întitulat şi ”Drumul Crucii”, pe aceiaşi distanţă Chişinău – Bucureşti, s-a desfăşurat ”Autoraliul Unirii”, format din 10 echipage de piloţi de la Clubul auto ”Ciocana”. Tot în acel 27 martie, în Piaţa Unirii din Iaşi a finişat maratonul sportiv, la care au participat cei mai buni 9 atleţi de distanţe lungi din Chişinău.
Marşul Unirii Chişinău-Bucureşti realizat în cele trei forme descrise a fost organizat şi finanţat de Direcţia Tineret şi Sport a Primăriei Chişinău, pe atunci şef direcţie Gheorghe MÂRZENCU şi primar al municipiului Nicolae COSTIN. Înaripaţi de Idealul UniriiPodul de Flori din mai 1990 se pare că trezise în orice basarabean dorinţa de re-unire cu Patria-Mamă România. Fiecare căuta să apropie Ceasul Astral printr-o acţiune individuală a sa. Astfel, la începutul lui februarie 1992 ideea Marşului Unirii Chişinău – Bucureşti a prins contur. Un tânăr chişinăuean pasionat de sport pedestru, Vladimir Vaculin, rus de origine, a intrat la Direcţia Tineret şi Sport a Primăriei Chişinău şi a cerut să-i susţinem proiectul de a merge pe jos de la Oceanul Atlantic până la cel Pacific, sau măcar de la Marea Baltică la cea Neagră. I-am propus să-şi realizeze intenţia pe o distanţă mai ”reală”, de la Chişinău la Bucureşti, unde să finişeze la 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, astfel se vor găsi mai mulţi doritori care să-l însoţească. Într-un birou al Direcţiei tocmai se afla Veaceslav Ceremuş, liderul Organizaţiei Tineretului Creştin-Democrat din Basrabia. A căzut de acord imediat să găsească o echipă de tineri pentru înfăptuirea unei asemenea acţiuni pe care o avea şi el în gând. Tot în acel moment, am decis ca Marşul Unirii să finişeze la Bucureşti în trei forme: marşul pedestru pe care să-l întitulăm ”Drumul Crucii”, un maraton sportiv şi un autoraliu – toate pornite respectiv din Chişinău. Astfel, la 27 martie 1992, până la Bucureşti, au ajuns pe căi diferite 30 de tineri pedeştri din grupul ”Drumul Crucii” şi alţi 20 de automobilişti formând zece echipaje auto. Pe parcurs, maratonul sportiv l-am direcţionat doar pană la Iaşi, finişând în aceiaşi zi. Toţi participanţii la Marşul Unirii au fost obligaţi să susţină testul de sănătate şi au primit dreptul de a lua parte la acţiuni numai după semnătura medicului. Dea lungul traseelor li s-a pus la dispoziţie câte un autocar în care se afla personalul de deservire: medicii, bucătarii, reprezentanţii presei, administratorii rutei ca responsabili din partea Direcţiei şi evident şoferii. În faţa şi la coada coloanelor pornite la drum se postau câte o maşină a poliţiei rutiere. Pentru desfăşurarea cu succes a manifestării şi spre a-i mobiliza pe toţi lucrătorii Direcţiei am emis un ordin, formând şi un comitet organizatoric, din care făceau parte persoane publice din Chişinău şi reprezentanţi ai cercurilor similare din România, între care şi actualul senator Viorel Badea, pe atunci lider al Ligii Studenţilor de la Universitatea Bucureşti. Împreună am elaborat traseul celor trei rute. Până în prezent s-au păstrat mai multe documente de atunci, între care scenariul şi anexele la ordin ce oglindeau cheltuielile financiare efectuate, cantităţile de produse alimentare consumate pe drum etc. Implicit, l-am informat pe primarul de atunci, Nicolae Costin, şi el a acceptat desfăşurarea şi finanţarea acestui Marş-Simbol al unităţii de neam. Spiritul de unitate românească mai tare decât ghioaga de la răsărit Primii au pornit tinerii din grupul pedestru ”Drumul Crucii”. În dimineaţa zilei de 9 martie 1992, în faţa monumentului Ştefan Cel Mare din Chişinău, preacuviosul părinte patriot Vasile Petrache a sfinţit Crucea confecţionată de curând şi i-a blagoslovit pe cei peste treizeci de temerari ce urmau să-şi urmeze lungul drum. Evenimentul a avut mai puţin loc pentru mediatizare în presa din stânga Prutului, căci doar cu câteva zile până la aceasta începuseră ostilităţile armate la Nistru şi conducerea statului decretase mobilizări de trupe şi stare excepţională. De altfel, abia mai târziu Moscova, prin gura lui Ghenade Selezniov, preşedintele Dumei de Stat, şi altor apologeţi ai imperiului a recunoscut că războiul la Nistru a fost impus de la Kremlin tocmai pentru a opri eventuala Re-Unire a Basarabiei cu România. (Din păcate, conducerea de la Chişinău până astăzi se mai află în prizonieratul acelei decizii imperiale, bălăcăindu-se în zona nistreană, uitând că salvarea noastră poate fi doar Unirea! Dar asta e o temă aparte, la care vom reveni cu alt prilej.)Adevăraţii patrioţi ai neamului n-au ţinut cont de violenţa ocupanţilor, astfel ”Drumul Crucii” a venit ca o replică măreaţă celor ce mai râvnesc şi astăzi să ne ţină în impasul istoric al despărţirii de neam. Noi am înălţat Crucea Unirii ca o datorie de a duce mesajul unităţii româneşti către Dumnezeu şi către Eternitate, sfidând poftele celor ce subjugă popoare. Până în seară, grupul pedestru a ajuns la Străşeni, unde a făcut primul popas. În următoarele nopţi tinerii au fost cazaţi la Călăraşi, Corneşti şi Ungheni, iar după aceasta au trecut Prutul peste podul de cale ferată, ajungând la Iaşi. Traseul de peste Râul Durerii a urmat prin punctele: Paşcani, Târgu-Neamţ, Piatra-Neamţ, Bacău, Oneşti, Braşov, Predeal, Câmpina, Ploieşti, Otopeni până la destinaţie. În fiecare localitate participanţii la Marşul Unirii erau întâmpinaţi cu mult entuziasm de populaţie, slujitorii cultului şi administraţiile locale, organizându-se mitinguri şi servicii divine. Mulţimile se adunau pentru a simţi pe viu spiritul unităţii celor două maluri de Prut. Mulţi dintre cei prezenţi sărutau cu pioşenie Crucea purtată de basarabenii temerari, cărora pe parcurs li se alăturau alţi tineri, astfel făcând râuri imense de oameni, de la o localitate la alta. Participanţii la marş au fost găzduiţi în mod special la mai multe mănăstiri ale Moldovei. Ziarele româneşti şi posturile de radio transmiteau cu regularetate ştiri de pe Drumul Crucii. Nicolae Costin: Aş da toţi banii pentru Unire! În primăvara anului 1992 România se afla în perioada preelectorală pentru funcţia de preşedinte al ţării. Încă până a da startul ne-am înţeles cu participanţii ca acest Marş să nu fie transformat în prilej de beneficii electorale ale vre-unui partid. Am gândit această acţiune în spiritul general naţional şi nu pentru idei partizane. Tinerii noştri însă văd mai dincolo de prezent, iar inima li se zbate cu scântei nestavilite. Astfel, contextul războiului început la Nistru, l-au huiduit cu slogane inventate ad-hoc. Chiar la ieşirea din Chişinău băieţii au început a striga: ”Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta!” Reacţia timorată a autorităţilor de la Chişinău la evenimentele de pe Nistru însă le-a dat idei noi, astfel că pe la Străşeni şi mai departe, aceşti apostoli ai unităţii neamului au dezvoltat sloganul şi au scandat cât au putut: ”Snegur, Snegur, nu uita, Basarabia nu-i a ta!” Mai târziu l-au ”abordat” cam la fel şi pe Iliescu, până ”obrăznicia” a ajuns la urechile celor vizaţi. Imediat Mircea Snegur, preşedintele de atunci, l-a apostrofat pe părimarul Nicolae Costin… Cu acest prilej, îmi permit să detalizez situaţia care părea să curme Marşul Unirii abia început. M-a convocat Nicolae Costin şi eu m-am prezentat ca întotdeauna, dispus pentru o strângere de mană caldă. Nu e prea bine, zice el rezervat. Mi-a sărit Snegur în cap. Cică „De ce ai trimis copiii ceia pe drumuri, ca să mă hulească? La Nistru a început războiul, dar ei strigă Unirea cu România!..” Apoi preşedintele l-a învinuit pe primar că a organizat o subminare a sa, tocmai cand lumea chipurile „îl dorea comandant suprem în război”. I-a făcut un reproş aparte pentru „irosirea banilor publici”, care chipurile au fost direcţionaţi la nişte acţiuni „antistatale”. Şi pentru asta primarul ar trebui să-şi dea demisia, la o adică, iar copiii să şi-i returneze pe la casele lor. Am schimbat accentele şi i-am răspuns cu gândul, pe care-l avea şi el, Nicolae Costin: ”Poate tocmai banii aceştia, alocaţi pentru Marşul Unirii sunt folosiţi la cea mai adevărată destinaţie. Pe când cei gestionaţi de Guvern, dacă nu-s indreptaţi pentru Unire…” – Dacă ar fi la voia mea, – imi spune Nicolae Costin, – Aş da toţi banii pentru Unire!.. I-am ajuns din urmă pe băieţi tocmai la Ungheni şi i-am atenţionat să se abţină cumva de la slogane împotriva conducătorilor de stat. Dar ţi-ai găsit executorii! Abia trecând Prutul, pana la Bucureşti băeieţii n-au mai încetat să scandeze : „Snegur, Snegur, nu uita, Basarabia nu-i a ta!” şi „Iliescu, nu uita, România nu-i a ta!”. Bucureştiul la picioarele basarabenilor Mediatizarea Drumului Crucii în dreapta Prutului şi-a avut efectul. La 27 martie 1992, Bucureştiul a fost plin de lume. Zeci de mii de oameni au sosit în piaţa Universităţii pentru a celebra Aniversarea ordinară a Unirii, avându-i în calitate de protagonişti pe basarabenii temerari. Mai întâi, prticipanţii la Marş au fost primiţi la Mitropolie de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Româneşti, Teoctist. Preafericitul a înmânat fiecărui participant Ordinul ”Crucea Patriarhiei” şi le-a consacrat un serviciu Divin. Crucea purtată pe umerii lor de tinerii basarabeni pe lunga distanţă de trei săptămâni, a fost instalată în Piaţa Universităţii din Bucureşti, alături de Troiţa Eroilor Revoluţiei, unde se mai află şi astăzi. La manifestările din acea zi au fost prezenţi înalte personalităţi ale României care s-au exprimat pe marginea evenimentului. Iată doar câteva menţiuni ale notorietăţilor de atunci. Corneliu Coposu, neînfricat luptător cu comunismul, Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă, fost deţinut politic sub regimul comunist: – Generaţia tânără a fost prezentă în toate momentele importante ale istoriei româneşti. Era cazul ca şi acum să realizeze această iniţiativă pentru unificarea tării noastre, pe care o aşteptăm, pentru revenirea Basarabiei între hotarele fireşti ale ţării noastre. Consider că acest drum al Crucii a fost o idee foarte bună care preliminează revenirea Moldovei de peste Prut la Patria-Mamă. Ion Raţiu, politician român remarcabil, vice-preşedinte al PNŢCD, deputat de Cluj, în1991 a înfiinţat ziarul Cotidianul: – Drumul Crucii înseamnă în primul rând acceptarea ideei ca noi, toţi romanii, trebuie să fim împreună. Tinerii basarabeni au demonstrat cu inocenţă tocmai ce trebuie să ştie fiecare: ”Nu te gândi la ceia ce ţara poate să-ţi dea, gândeşte-te la ce poţi tu să dai ţării”. Petre Roman, politician de vază, fost Prim-Ministru al României şi preşedinte al Senatului: – Marşul Unirii exprimă o voinţă pentru Unitatea Neamului. Această operă a tinerilor este pe linia celor mai nobile, mai frumoase, mai generoase şi mai adevărate acţiuni de reîntregire a României. Claudiu Iordache, deputat de Timişoara, unul din primii revoluţionari români: – Acest drum al Crucii e in primul rând un mesaj dureros al generaţiei tinere, care încearcă să creeze această punte între două pământuri româneşti, ignorând nişte realităţi geopolitice dureroase pentru noi, de genul ”un singur popor – două state”. Acum trebuie făcut ceva definitiv natural şi legitim ca acele două teritorii să se regăssească într-un destin comun. Apreciez acest drum al Crucii spre România, chinuitor până la urmă, ca pe un drum al mântuirii. Autor: Gheorghe MÂRZENCU, Publicist, organizatorul şi finanţatorul Marşului Unirii Chişinău-Bucureşti, în martie 1992, şeful Direcţiei Tineret şi Sport a Primăriei Chişinău P.S. S-a făcut apel ca la 27 martie a.c., tinerii care au participat la Marşul Unirii din 1992 să se întrunească la Chişinău pentru a comemora din nou împreună Măreaţa Zi a revenirii Basarabiei la Patria-Mamă. Cu acest prilej, vor fi proiectate filme de la evenimentul de acum 20 de ani, se va organiza o întâlnire cu reprezentanţii presei. Ne-am adresat Primăriei Chişinău să ne permită instalarea într-o zonă centrală a unui duplicat al Crucii din Piaţa Universităţii Bucureşti. Însă până la momentul scrierii acestui articol încă n-am primit răspuns.
Materiale adiţionale la articolul Marşul Unirii Chişinău – Bucureşti, martie 1992
Drumul Crucii pe o stradă din Braşov. Crucea în acest moment este purtată de Octavian CUCER, student la Universitatea Politehnică din Chişinău.
Marşul Unirii ajuns la Bucureşti. 27 martie 1992.
Participanţii la Maratonul Unirii, înainte de start pe distanţa Chişinău-Iaşi. 25 martie 1992.
Ordinul Direcţiei pentru Tineret şi Sport a Primăriei Chişinău, care a dat start organizării şi desfăşurării Drumului Crucii pe distanţa Chişinău-Bucureşti. Semnat la 20 februarie 1992.
Anexa C a ordinului. Produse limentare necesare pentru Drumul Crucii: ”Carne înăduşită – 200 cutii… Unt – 15 kg,,, Macaroane – 60 de pachete… Halva, ceapă – 10 kg… etc.”
Lista participanţilor la Drumul Crucii cu indicarea anului de naştere şi semnătura medicului Leonid GUZUN: ”Se permite participarea a 30 (treizeci) de oameni, 6 martie 1992.”
Corneliu Coposu, eminent politician român: ”Drumul Crucii preliminează revenirea Moldovei de peste Prut la Patria-Mamă.”
Ordinul Bisericii Ortodoxe Române înmânat de către Patriarhul Teoctist tuturor participanţilor la Drumul Crucii. (Fotografie la dimensiunea palmei.)
Loading ...