Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

IMNUL ROMÂNIEI

Ideea realizării unui imn naţional în Principatele Române a apărut începând din anul 1840. Se dorea intonarea imnului naţional la festivităţile oficiale, la care participau domnitorii Ţărilor Române: Muntenia şi Moldova.

Această idee a fost adusă şi susţinută în ţară de către tinerii români care, în acel timp studiau în ţările din apusul Europei, mai ales în Franţa. Ei au cunoscut direct împrejurările în care a avut loc la Paris, Revoluţia din 1789 şi uriaşul rol pe care l-a jucat în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei franceze, excepţionalul cântec Marsilieza. Acest cântec a devenit Imnul Franţei, cu prilejul proclamării Republicii Franceze şi se cântă şi astăzi, după 232 de ani de la istoricul eveniment, care a învins în centrul Europei şi a animat şi celelalte state europene.

După alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza în Principatele Române, ideea unui imn naţional a constituit o majoră preocupare a oficialităţilor vremii. Marele domn era primit cu 1 sau 2 din cele 4-6 lucrări muzicale, cu caracter de imn sau marş:
.Marşul Unirii-muzica Alexandru Flechtenmacher;
.Marşul lui Cuza Vodă; Hora Unirii;
.Imnul Unirii-Eduard Wachman;
.Cuza marche-Elena Boteanu, muzician născută la Ploieşti, cu studii la Viena, doamna de onoare a Elenei Cuza;
.Imnul român-Francisc Gaudela, primul director al Conservatorului din Iaşi, scris în 1861;
.Marşul triumfal-Eduard Hubsch, scris în 1861. Domnul era primit cu onor şi steag.
După cucerirea Independenţei de stat a României (1877-1878), în anul 1881, România a fost proclamată regat. Primii regi ai României au fost Domnitorul Carol I şi Principesa Elisabeta, care s-au încoronat la data de 10 mai 1884.

Imnul regal a devenit o necesitate, dar nici un compozitor român nu a izbutit, în acel scurt timp, să scrie o reprezentativă lucrare muzicală. În aceste condiţiii s-a recurs la intonarea imnului străin “Doamne sfinte întăreşte pe al nostru rege », tradus după « Gott erhalte », cu muzica celebrului compozitor austriac J. Haydn, interpretat de formaţia de muzică militară şi un cor mixt, condus de dirijorul Eduard Wachman.

După încoronarea Regelui Carol I, oficialităţile vremii au iniţiat un concurs pentru realizarea Imnului Regal. La acest concurs au participat creatori profesionişti, fiind selecţionate două importante compoziţii muzicale: Imnul Regal semnat de E. Hubsch, ce avea la bază linia melodică a Marşului triumfal şi versurile semnate de renumitul poet Vasile Alecsandri. Versurile aduceau în prim plan trei idei principale: pace cu vecinii, un rege legat de soarta neamului nostru şi vrednic de a-l apăra, ocrotirea puterii supreme asupra patriei şi coroanei. A doua lucrare se intitula Imnul Regal- muzica Gavriil Musicescu şi aceleaşi versuri realizate de Vasile Alecsandri. Cele două lucrări s-au cântat alternativ, câţiva ani, la orice festivitate, în primul rând partitura instrumentală şi apoi cea pentru muzică corală. Ulterior, compozitorul Gavriil Musicescu a renunţat şi şi-a retras lucrarea, rămânând oficial numai lucrarea compozitorului şi dirijorului E. Hubsch, care s-a cântat până la 30 decembrie 1947, când a abdicat Regele Mihai I. Ţara noastră a devenit Republica Populară Română.

După 30 decembrie 1947, în Republica Populară România s-a cântat un nou Imn Naţional, după cum urmează:
.Zdrobite cătuşe-muzica Matei Socor, versuri Aurel Baranga: 1948-1953;
.Te slăvim Românie-muzica Matei Socor, versuri Eugen Frunză şi Dan Deşliu: 1953-1968;
.Tricolorul-muzica Ciprian Porumbescu, text adaptat (1968-1989).
.Deşteaptă-te Române-Imnul Revoluţiei de la 1848 şi apoi Imnul României după Revoluţia din decembrie 1989.

Textul vestitutului cântec revoluţionar paşoptist „Deşteaptă-te Române” aparţine poetului Andrei Mureşianu şi a fost publicat în nr. 25 al Revistei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” la 21 iunie 1848, la Braşov, pe aceiaşi pagină cu textul „Proclamaţiei de la Izlaz” din 11 iunie 1848 şi la numai patru numere după ce a văzut lumina tiparului excepţionala poezie „Deşteptarea României”, nr. 21 din 24 mai 1848, cu titlul „Un răsunet” (a nu se confunda cu poezia „Deşteptarea României” de renumitul poet Vasile Alecsandri. Aşa cum afirma soţia poettului Andrei Mureşeanu-Suzana Mureşeanu, în amintirile sale, versurile cântecului „Deşteaptă-te Române” au fost scrise de către soţul său, după înapoierea de la Marea Adunare populară, de la Blaj. În baza numeroaselor studii privind istoria şi evoluţia acestui excepţional cântec paşoptist-pe drept cuvânt numit „Imn al Revoluţiei de la 1848”, studii semnate de Nicolae Iorga şi Nicolae Bălcescu (istorie), Titu Maiorescu şi George Bariţiu (istoria literaturii), Gavriiil Musicescu, Iacob Mureşeanu, Ion Popescu-Pasărea, Ilarion Cocişiu, Grigore Breazul, Gheorghe Ciobanu, Octavian Lazăr Cosma, Viorel Cosma, Vasile D. Nicolescu, Romeo Ghircoiaşu, Vasile Vasile (muzicologie), rezultă: Cântecul-Imn „Deşteaptă-te Române” s-a născut în focul pregătirii Revoluţiei de la 1848. El a devenit, după cum afirma scriitorul Iosif Vulcan „Evanghelia naţională a vremii” sau „Marsilieza poporului român”.
Obârşia melodiei se află în vechile tradiţii ale creaţiei muzicale româneşti, de unde a pătruns în notaţia psaltică, în creaţiile muzicale de la începutul secolului al XIX-lea. Compozitorul şi dascălul de psaltire Anton Pann (1796-1854) îmbina melodia cunoscutei romanţe „Din sânul maicii mele”, cântec de lume cu un pronunţat caracter patriotic publicat pentru prima dată, în „Curierul Românesc” din 2-4 august 1832, cu textul poeziei „Adio la Târgovişte” de poetul Grigore Alexandrescu.

Protopsaltul şi inovatorul Gheorghe Ucenescu (1830-1886), cel mai renumit elev al lui Anton Pann, în perioada 1844-1850 şi 1853-1886, cantor la străvechea biserică din Şcheii Braşovului a contribuit direct la răspândirea melodiei în Transilvania şi la cuplarea ei în noul text al poeziei lui Andrei Mureşianu, în acea incandescentă atmosferă a revoluţiei de la 1848, în spaţiul transilvan.

Din studiile întreprinse, poetul Andrei Mureşeanu cunoştea atât melodia, cât şi textul, „astfel explicându-se repetarea matricii versurilor, cât şi unele preluări de imagini, îndeosebi a celor romantice, a umbrelor istorice” (Vasile Vasile). Cu noul text al lui Andrei Mureşianu, cântecul „Deşteaptă-te Române” a fost cântat probabil, mai întâi de iluştrii conducători ai revoluţiei de la 1848: Nicolae Bălcescu, Cezar Boliac, Gheorghe Magheru şi I. C. Brătianu la Braşov.
Interzis de autorităţile maghiare ale vremii, această superbă melodie, împreună cu noul ei text, semnat de poetul Andrei Mureşianu intitulat „Un răsunet”, a trecut din nou în Ţara Românească, sporind entuziasmul populaţiei din Râmnicul Vâlcea „cu ocazia aprobării Constituţiei şi şi sfinţirea steagurilor naţionale”. Evenimentul a avut loc la 29 iulie 1848, în parcul „Zăvoi” din Râmnicu Vâlcea, de faţă fiind prezent şi profesorul Anton Pann, care împreună cu câţiva cântăreţi, de aceiaşi profesie a interpretat, la puţin timp după lansarea la Braşov, cântecul revoluţionar „Deşteaptă-te Române”.

Unul dintre bunii colaboratori şi prieteni ai profesorului de muzică Anton Pann, Î.P.S. Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei, în perioada 1875-1902 a dus această vibrantă melodie în Moldova şi a oferit-o reputatului compozitor şi profesor Gavriil Musicescu, fondatorul corului mitropolitan din Iaşi. Înaltul ierarh avea partitura acestui cântec din 1839, de la profesorul Anton Pann, când se afla în Bucureşti, în calitate de diacon trimis de P.S. Chesarie, episcop al Buzăului. El a primit manuscrisul chiar de la Anton Pann, pe care l-a păstrat în colecţia sa. Compozitorul, profesorul şi dirijorul Gavriil Musicescu a introdus cântecul „Deşteatptă-te Române”, în repertoriul corului mitropolitan din Iaşi, cu care a efectuat turnee în anii 1889 şi 1900 în Ardeal, Banat şi Ţara Românească, peste tot fiind elogiat şi apreciat. Compozitorul i-a dat o formă imnică şi a introdus acest cântec în vestita culegere „12 melodii naţionale”, culegere premiată la expoziţia universală din Paris, în anul 1889.
În paralel, în Transilvania, compozitorul Iacob Mureşianu publica o variantă instrumentală a cântecului, menţinând ritmul ternar. Ultimele intervenţii pentru a defini, în modul cel mai inspirat, profilul imnic al discursului muzical, aparţin compozitorului D. G. Kiriac în Ţara Românească şi Ion Vidu la Lugoj în Banat. Se poate afirma astfel, cu precizie că, la definitivarea din punct de vedere muzical – melodic, ritmic şi armonic a Imnului „Deşteaptă-te Române” au contribuit compozitori de excepţie, din toate provinciile istorice româneşti.
În decursul istoriei noastre, cântecul – imn „Deşteaptă-te Române” a fost cântat pretutindeni în ţară, la toate marile evenimente istorice: Unirea Principatelor Române, Războiul de Independenţă din anii 1877 – 1878, în 1906, la concertul extraordinar de la Arenele Romane din Bucureşti, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, în Primul şi cel de al Doilea Război Mondial, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, la 28 noiembrie 1917 şi la 27 martie 1918, împreună cu Hora Unirii în Sfatul Ţării de la Chişinău, pentru pregătirea întregirii româneşti, la 28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, cu ocazia unirii Bucovinei cu România, la numeroase serbări ale Societăţii „Astra” şi ale instituţiilor de învăţământ şcolar din toate zonele ţării şi altele.

Cântecul „Deşteaptă-te Române” a fost inclus în toate culegerile de cântece, pentru două, trei şi patru voci, tipărite îndeosebi în veacul trecut şi cântat şi în multe localităţi unde trăiau românii din afara actualelor graniţe ale României.

Imnul – cântec „Deşteaptă-te Române” s-a interpretat, cu o incontestabilă forţă, de către muncitorii braşoveni la revolta din 15 noiembrie 1987, precum şi în Zilele Revoluţiei din decembrie 1989, când a devenit oficial Imnul Naţional a României. În primăvara anului 1998, cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la prima audiţie publică a Imnului „Deşteaptă-te Române” (29 iulie 1848 în parcul Zăvoi din oraşul Râmnicul Vâlcea), la propunerea unui grup de oameni de ştiinţă şi cultură, Senatul României a hotărât ca Ziua de 29 iulie să fie dedicată sărbătoririi Imnului Naţional a României – simbol al unităţii şi independenţei naţionale a poporului român.
Col. (rtr) Constantin Chiper

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme