Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Un nou 1 DECEMBRIE. Din nou fără Reunire. Manifestul PNL.md din 2007 privind imperativul solidarizării naționale si privind semnarea unui Parteneriat european privilegiat România-RM

În curând este un nou 1 Decembrie… Din nou fără Reunire.

La 6 decembrie a.c., Partidul Național Liberal, primul partid din RM, care și-a dobândit, în justiție, dreptul la un obiectiv statutar unionist, împlinește 16 ani, în a treia sa formulă, de la reconstituire, în anul 2006.

În realitate, PNL.md, împreună cu prietenii din Consiliul Unirii, au adoptat și propus societății și clasei politice din România, ca și celei proromânești de dincoace de Prut, o multitudine de inițiative, inclusiv constituționale, idei, planuri, strategii, programe, declarații, poziții, proiecte, manifeste etc., care rămân actuale până se va înfăptui Reunirea teritoriului și a populației noastre cu România, prin lichidarea, de facto, a consecințelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop.

Un prim-document, numit MANIFESTUL privind imperativul Solidarizării Naționale, a fost adoptat în sedința din 3 martie 2007 a Delegației Politice Naționale a PNL.md.

Documentul prevedea, in fata pericolului permanentizarii crizei cronice, ce afectase și atunci Republica Moldova, un proiect special – politic, social-economic si cultural -, numit Uniunea Interstatala Romania–Republica Moldova, prin semnarea, intre aceste doua state, a unui tratat de fraternitate si de parteneriat european privilegiat.

Era un proiect de europenizare, de utilizare cit mai rationala a resurselor UE, in scopul modernizarii rapide si a depasirii raminerii in urma a Republicii Moldova de România, pe calea spre UE.

Rămâne actual apelul de atunci catre Guvernul roman – de a iniția un program de fluidizare reciproca a informatiilor intre cele doua maluri ale Prutului, ceea ce ar conduce – si azi – la o cunoastere mai buna, in Romania, a realitatilor din Republica Moldova, si la netabuizarea subiectului Basarabiei.

De asemenea, PNL.md – prin identitatea, scopurile, conceptele si actiunile sale – propunea un precedent de omogenizare a infrastructurii politice celor doua state romanesti, pentru înfăptuirea idealului de unitate nationala in UE sau si pe calea spre UE.

El a fost remis presedintilor de partide, Presedintiei si Guvernului din Romania. Ce s-a schimbat de atunci, din 2007?

Iata că trebuiau să vină peste noi tot felul de crize – sanitară, militară, de securitate, energetică, aș spune – și decizională -, când și liderii politici de la Bucuresti abordează problema stângii Prutului nu doar în context electoral. Adică și factorii politici de pe ambele maluri de Prut să spună deja ceea ce PNL zice din 3 martie 2007, apoi – în formula Reunirii – din 2010, iar oficial, cu statut unionist înregistrat, – din 2012, – privind Reunirea cu România.

PNL a participat la diferite blocuri unioniste și eurounioniste, a cunoscut și suficiente dezamăgiri, dar nimic nu a descurajat echipa, care nu a deviat de la aspirația de Reîntregire.

În prezent, PNL face parte din Grupul de Integrare Românească, alături de alți semnatari de orientare pro-Vest, conștienți că statutul de stat-candidat în UE oferă și chiar încurajează Republica Moldova să beneficieze de un intens proces de integrare – pe toate palierele – cu România, ca cea mai scurtă cale de pregătire pentru a fi eligibilă accesului în spațiul euroatlantic.

În acest sens, reprezentanți ai PNL reiau ideea semnării unui PACT după modelul PACTULUI românesc de la Snagov, din 1995, care a adus România în NATO și UE.

PACTUL de solidaritate politică a claselor politice de pe malurile Prutului, pentru sprijinirea procesului de integrare intraromânească amplă și intensă a fost propus repetat în RM de național-liberalii care se bucură că este tot mai conștientizat ca un imperativ în prezent.

Totodată, din septembrie 2021 și până în prezent, PNL.md a adoptat o serie de Declarații conținând idei și propuneri concrete privind apropierea de România, rezolvarea unor probleme de importanță vitală pentru supraviețuirea populației noastre.PNL.md sprijină toate inițiativele: privind parteneriate privilegiate proeuropene, parteneriate strategice, pacte bilaterale si multilaterale, uniuni energetice, uniuni de securitate, acorduri interinstituționale moldo-românești – lansate pe ambele maluri de Prut.

http://pnl.md/?p=3660

Linkul de mai sus este linkul spre MANIFESTUL privind imperativul solidarizării naționale, din 3 martie 2007, care are ca ultim îndemn: „PNL-Moldova crede ca a venit timpul pentru a se face mai multa dreptate istorica acestei parti a poporului roman…

„Reluăm, în continuare, câteva fragmente din document, subliniind actualitatea lor, deocamdată, perenă.

„MANIFESTUL privind imperativul solidarizării naționale

Teritoriul Basarabiei si al Transnistriei – o aschie de pamint cu populatie romaneasca, rupta de mai multe ori, prin forta armelor, din contextul etnocultural si politic firesc, supusa unei deznationalizari dure pe parcursul a circa doua secole de ocupatie straina, – a rezistat si a dainuit in timp. Acest miracol a devenit deosebit de evident la confluenta anilor 80-90 ai secolului trecut, cind a luat avint, in Republica Moldova, Miscarea de Eliberare si de Renastere Nationala. Statul Republica Moldova a devenit independent in urma imploziei URSS, dar si gratie angajarii sutelor de mii de romani-moldoveni intr-o veritabila revolutie de eliberare nationala, ce a pus capat unei dominatii straine de secole.

Redobindirea constiintei de neam, decolonizarea totala si revenirea acestui spatiu in familia europeana necesita un efort colectiv de lunga durata, conjugat cu o inteligenta politica aparte.

Si astazi (…) Republica Moldova, afectata de o profunda criza identitara interna, situata intr-o zona geopolitica disputata, se zbate intre un trecut tragic si un viitor incert.

Partidul National Liberal din Republica Moldova este constient ca grava problema identitara, situatia politica si economica deplorabila ale celui de-al doilea stat romanesc, rezultate din politicile coloniale sovietice, continuate de regimurile neocomuniste dupa 1991, stationarea trupelor rusesti de ocupatie pe teritoriul Republicii Moldova, existenta unui teritoriu ocupat de un regim terorist, sprijinit de Moscova si necontrolat de Guvernul de la Chisinau, au facut din Republica Moldova un stat-problema.

In toti acesti ani, guvernarile de la Chisinau au ratat posibilitatile de a merge impreuna cu Romania pe calea integrarii europene. Cu mici exceptii, acestea au preferat sa promoveze politici antiromanesti. In consecinta, Romania a devenit membru NATO si UE, in timp ce Republica Moldova a alunecat in mod grav spre statutul rusinos de cea mai saraca tara din Europa.

In aceste conditii, Republica Moldova nu dispune de suficiente resurse interne pentru depasirea starii de criza permanente. Este nevoie de o asistenta internationala in stare sa readuca Republica Moldova pe orbita civilizatiei europene. Cel mai firesc sprijin al efortului de europenizare a Republicii Moldova poate veni din partea Romaniei. (…)

(…) Romania a tinut cont mereu de reticenta – chiar ostilitatea – guvernarilor de la Chisinau, dar a contribuit la educarea tinerei generatii, a fost avocatul pentru admiterea Chisinaului in diferite aranjamente europene, a ajutat in proiecte economice.

Sutele de mii de cetateni ai Republicii Moldova, care au beneficiat, in acesti ani, de asistenta materiala si umanitara a statului roman, sunt profund recunoscatori pentru ajutorul dezinteresat, oferit in spiritul relatiilor dintre frati.

Partidul National Liberal din Moldova considera ca, odata cu revenirea definitiva si plenara a Romaniei in spatiul euroatlantic – sigur si solidar -, a sosit si momentul solidaritatii etnoculturale romanesti, ca unica sansa pentru a se oferi si Republicii Moldova un viitor civilizat cert.

Doar aceasta asistenta, care trebuie sa devina permanenta, coroborata cu strategiile Uniunii Europene, ar putea readuce si al doilea stat romanesc in comunitatea euroatlantica.

Pentru cetatenii Republicii Moldova, Europa se asociaza tot mai mult cu Romania, cu cetatenia romana. A deveni cetatean roman inseamna a deveni parte a unei democratii europene, a sistemului cu reguli ale economiei de piata, bazate pe respectarea neconditionata a legii.

PNL.md sensibiliza Occidentul asupra oportunitatii de a rezolva o grava problema din sudul Europei de Est – declansarea de discutii politice intre reprezentantii clasei politice de la Chisinau si de la Bucuresti.

PNL-Moldova crede ca a venit timpul pentru a se face mai multa dreptate istorica acestei parti a poporului roman, care inca nu-si gaseste locul si destinul in Europa.

Adoptat in sedinta din 3 martie 2007 a Delegatiei Politice Nationale a PNL.md”

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme