Fiind situate geografic la intersecţia zonelor de interes a trei Imperii – Austriac, Rus şi Otoman – Ţările Româneşti trebuiau să suporte în permanenţă acţiunile aggresive ale acestor forţe ce luptau pentru supremaţiae în Balcani.
Poarta Otomană, fiind cea mai slabă putere în atare lupte, era expusă cel mai des celorlaltor două forţe şi numai rivalitatea dintre ele îi mai permitea să-şi păstreze controlul asupra posesiunilor sale din sud-estul Europei. Acest lucru însă nu i-a reuşit pe deplin. În 1775,Turcia a fost nevoită să-i cedeze Austriei din trupul Moldovei o parte a sa de la nord, numită ulterior Bucovina. Mai apoi, Rusiei i-au revenit, conform Păcii de la Iaşi din 1791, teritoriile de pînă la Nistru, faptul constituind un succes victorios în realizarea primei etape a expansiunii teritoriale ruseşti pe contul posesiunilor otomane de pămînturi locuite preponderent de români moldoveni.
Rusia declanşează, în 1806, un alt răsboi contra Turciei care, fiind terminat la 1812 cu Pacea de la Bucureşti, îşi realizează doar în parte visul de a stăpîni ţările române. Din cauza contradicţiilor politice şi militare europene, Rusia reuşeşte să rupă doar Moldova dintre Prut şi Nistru, pe care o numeşte Basarabia, exstinzînd numele unei regiuni din sudul teritoriilor Moldovei dintre Prut şi Nistru asupra întregului spaţiu teritorial dintre cele două râuri, această relizare a expansionismului rusesc spre Balcani totuşi putînd fi clasificată pentru Imperiul Rus ca un important succes în procesul de înrobire a unei părţi moldoveneşti din poporul roman.
Rusia, acaparînd partea Moldovei dintre Prut şi Nistru la 1812, urmărea ocuparea Principatelor Române în totalitate. În vederea nu numai a menţinerii, ci şi a stimulării continue a simpatiilor şi a solidarităţii ortodoxe, Basarabiei i se conferise statutul de gubernie aparte, pentru a lăsa impresia că românii moldoveni din Basarabia au fost într-adevăr eliberaţi. Basarabia trebuia să devină un fel de momeală pentru restul teritoriilor româneşti ce rămăseseră şi mai departe sub dominaţia Imperiului Otoman. Dar, deja la 1828, autonomia Basarabiei a fost lichidată, fiind integrată în Gubernia Herson, ca pe această cale să se şteargă treptat din memoria băştinaşilor moldoveni faptul că Basarabia era doar un teritoriu românesc, rupt din trupul Ţării Moldovei prin forţă militară brută şi prin înşelăciuni.
Istoriografia sovietică oficială şi cea subordonată acum intereselor imperiale ruseşti prin exponenţii de acum, aşa ca Partidul Comuniştilor, Partidul Socialiştilor, Partidul “Patrioţii Moldovei” şi alte mişcări şi organizaţii de sorginte şi factură şovinistă imperial-rusească descriu şi apreciază acest rapt teritorial din pămînturile istorice româneşti doar din perspective pozitive, evidenţiind laturile benefice, chiar apreciindu-l ca pe un “act de eliberare” a românilor moldoveni, neelucidîndu-se în nici un fel laturile negative ale desbinării moldovenilor, nevoiţi să supavieţuiască în condiţii cu mult mai vitregi sub stăpânirea Rusiei Tariste decît restul neamului românesc, rămas sub stăpânire austriacă şi turcească.
Realitatea a fost, însă de aşa natură: Ţările Române, în raporturile lor cu Poarta Otomană, se bazau pe o serie de tratate, numite “acte de închinare” sau “capitulări”, cu obligaţii reciproce ale ambelor părţi (ce-i drept, des încălcate de către Imperiul Otoman), ce atribuiau, juridic, Porţii Otomane drepturi de suzeranitate asupra Ţărilor Române, ea nepermiţîndu-şi, totuşi, de a schimba ordinea internă din Ţările Române.
Regimul ţarist, sub care s-a pomenit Basarabia, lichidează,însă, treptat vechea ordine de administrare, instituindu-şi propriul regim rusesc de ocupaţie. Cum poate fi numită ca “eliberare a Moldovei” eliminarea totală a limbii române din administraţie şi întroducerea structurilor şi a funcţionarilor ruşi în loc, aducerea de colonişti străini, prin crearea, pentru aceştia, de privilegii faţă de băştinaşi, ruperea şi izolarea românilor moldoveni din stânga Prutului de confraţii lor de limbă şi cultură locuitori de pe partea dreaptă a Prutului, rămaşi în principatul Moldova, persecutarea oricăror manifestări naţionale, rusificarea forţată, prin întroducerea exclusivă doar a limbii ruse în şcoli şi biserici? Sau, pentru cei ce apreciază raptul teritorial al pămînturilor româneşti săvîrşit de Rusia Ţaristă în 1812, “eliberare” prevede, prin definiţie, eliberarea românilor moldoveni din Basarabia de tot ce e al lor, inclusiv de propria fiinţă naţională?
Studiind şi aspectul economic al „eliberării”, ne întrebăm: ce fel de eliberare a fost cea cînd ţăranul moldovean-basarabean, fiind, juridic, liber sub dominaţie turceasă, nimereşte, fiind eliberat la 1812, sub un regim ce a abolit şerbia pe la abia 1861?
La o privire mai de ansamblu asupra situaţiei în care s-a pomenit basarabeanul „eliberat” de Regimul Ţarismului rus la 1812, sunt destul de multe argumente ce ne permit să constatăm că viaţa de zi cu zi a moldoveanului, „eliberat” de Imperiul Ţarist, era cu mult mai grea şi lipsită de libertăţi decît a confraţilor rămaşi în partea dreaptă a Prutului, rămasă sub suzeranitate Otomană.
Revenirea la normalitate a fost posibilă, pentru românii-moldoveni-basarabeni, peste abia 106 ani, atunci cînd parlamentul basarabean „Sfatul Ţarii”, profitînd de destrămarea Imperiului Ţarist, „în virtutea dreptului de neam şi că popoarele singure să-şi hotărască soarta”, la 27 martie 1918 a adus primul la vatra românească strămoşească Statul Român, format prin Unirea de la 1859 cu Valahia a Moldovei din dreapta Prutului, teritoriu românesc strămoşesc al Moldovei dintre Nistru şi Prut!
Scurtă însă a fost aflarea românilor moldoveni din Basarabia în componenţa statului tuturor românilor – România. Poftele hărpăreţe ale imperialismului rusesc sovieto-comunist-stalinist, cu ajutorul unui pact sovieto-nazist, semnat la 23 august 1939 de Ribentrop şi Molotov, printr-un ultimatum adresat Guvernului României la 26 iunie 1940, „eliberează” la 28 iunie a doua oară vechea vatră românească, – teritoriile României de la Est de Prut, cît şi Bucovina cu Ţinutul Herţa, stabilind aici cel mai crunt şi sîngeros regim de ocupaţie pe care l-au cunoscut vreodată istoria acestor pămînturi româneşti.
Peste un an, prin jertva supremă a sute de mii de ostaşi ofiţeri ai Armatei Române, antrenaţi în răsboiul din est cu fiara cotropitoare sovieto-comunistă, s-a reuşit a aduce pe încă trei ani Basarabia la sînul Patriei.
Profitînd de incompetenţa şi infantilismul noii puteri instaurate în România după 23 august 1944,capabile doar de a-l aresta pe Mareşal, nu şi a crea posibilităţi mai demne şi favorabile pentru viaţa cetăţenilor României, imperialiştii ruso-sovietici „eliberează” a treia oară Basarabia.
Deşi juridic am scăpat de „eliberatorii” sovietici, după destrămarea Imperiului Sovietic în 1991,clasa politică de pe ambele maluri ale Prutului n-a reuşit performanţa marilor patrioţi români basarabeni de la 1918, ce au adus Basarabia primii la patria neamului românesc – România. Prea le era „eliberată” mintea de patriotism naţional şi prea le era ocupată mintea de comunism şi de grijile pentru propria îmbuibare.
La 16 mai 2012 se împlinesc 200 de ani de cînd profităm de serviciile „gratuite” ale „eliberatorilor” din Est. Oare cum să facem să-şi orienteze energiile „eliberatoare” asupra patriei lor, adică de unde au venit, eliberîndu-se acolo, unii pe alţii cît le va pofti inima, iar noi să reuşim să fim cît mai curînd posibil la înălţimea generaţiei de la 1918?
Eu văd o soluţie, e cam fantastică, dar nu imposibilă: toţi să se pătrundă de grija cum vor apărea în ochii posterităţii şi să devină patrioţi adevăraţi ai Statului tuturor Românilor.
Loading ...