Asa cum analizam situatia din Basarabia in articolul “Se pregateste ceva pentru Basarabia?“, iata ca Rusia parca voit impinge Basarabia in bratele Romaniei. Spuneam in acel articol: “Putin, revenit in forta, are nevoie de lichidarea focarului de instabilitate de pe Nistru pentru a se putea concentra pe celelalte zone in care interesele geostrategice ale Rusiei, cum ar fi Siria, Iran, lumea araba, Israel si mai ales vecinatatea sa sudica sunt periclitate.
Cum fortele pro-ruse din Basarabia incep sa piarda teren, interesul geostrategic al Rusiei in regiune se va concentra si se va limita doar pentru rezolvarea pozitiei sale in Transnistria.”
Si iata ca intr-adevar Rusia, parca inscriindu-se scenariului descris in articolul semnalat, isi declara fara echivoc exact aceasta hotarare de a se pozitiona indefinit in Transistria. Presa de dincolo de Prut semnaleaza atitudinea lui Rogozin care considera ca Rusia poseda DREPTURI EXCLUSIVE de “pacificator” in stanga Nistrului. Intr-adevar, reprezentantul special pentru Transnistria declara textual:
“Militarii rusi se vor afla aici atat timp CAT VA FI NEVOIE pentru ca republica (!?) să se întărească. Si, sub presiunea cuiva, noi de aici NU AVEM DE GAND SA PLECAM“.
Pus in fata acestei declaratii ferme, Chisinaul se gaseste in situatia de a-si redefini urgent directia spre Romania, inainte de a nu se trezi cu alte “surprize” dinspre Moscova. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, inainte ca Putin sa-si asume oficial reprezentarea statului rus. De altfel, atat Filat cat si Chirtoaca au adoptat imediat un alt ton fata de Rusia, atat referitor la consulate rusesti neaprobate in Transnistria cat si la integrarea euroasiatica comparata cu un nou URSS. Acestea sunt semnale ca Basarabia incepe operatia oficiala de desprindere de pe orbita din jurul Kremlinului
Deja, este cazul ca diplomatia romaneasca sa devina mult mai activa si impreuna cu Chisinaul sa intreprinda actiuni comune concrete pe plan international pentru a demara operatia: “Trecerea Prutului“.