Fraţi români de pretutindeni!
La 16 mai 2012, vom comemora 200 de ani de la sfârtecarea Ţării Moldovei şi ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rus. 16 mai 1812 a însemnat răpirea românilor basarabeni din familia civilizaţiei europene şi aruncarea lor, pentru aproape două secole, în camerele de exterminare ale Holocaustului roşu.
În aceste zile de Doliu Naţional, niciun român nu are dreptul să uite atrocităţile comise de ocupanţii ruso-sovietici pe pământul Basarabiei: rusificarea şi deznaţionalizarea sălbatică; exterminarea elitei intelectuale şi a ţăranilor gospodari; deportările în masă şi foametea organizată; distrugerea Bisericilor, a Mănăstirilor, prigonirea lui Isus Hristos şi a slujitorilor Lui; prădarea teritoriului, a patrimoniului şi a arhivelor naţionale; arestarea alfabetului latin, a limbii, a literaturii şi a culturii române; schilodirea destinului istoric al Basarabiei, inclusiv prin agresiunea militară din 1992, declanşată de Federaţia Rusă contra actualului stat Republica Moldova, şi crimele de război săvârşite în zona nistreană.
Consiliul Unirii, o platformă unionistă tot mai largă – ce include reprezentanţi ai Forului Democrat al Românilor, ai Asociaţiei Veteranilor Războiului-1992 „Tiras-Tighina”, ai Platformei civice „Acţiunea 2012”, ai Mişcării civice „Anul 1812”, alte zeci de organizaţii din Republica Moldova, România şi din Diasporă, precum şi partide politice –, invită toată suflarea românească la Marşul Demnităţii Naţionale, prin care vom comemora cei 200 de ani de la raptul Basarabiei şi victimele ocupaţiei ruso-sovietice.
Acţiunea tuturor românilor va începe duminică, 13 mai, ora 13.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, va continua prin faţa Ambasadelor Federaţiei Ruse şi a Turciei, după care se va îndrepta spre Teatrul de Vară, unde va avea loc o amplă manifestare naţional-patriotică, la care, alături de marile personalităţi ale neamului, vor participa Regele Naiului –Gheorghe Zamfir şi Regele Taragotului – Dumitru Fărcaşu.
În ziua de miercuri, 16 mai, la ora 19.00, Consiliul Unirii vă invită la Drumul Luminii şi al Memoriei – care va include o retragere cu torţe şi aprindere de lumânări în cinstea înaintaşilor neamului, a deputaţilor Sfatului Ţării care, la 27 martie 1918, au votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România şi în memoria victimelor celor două sute de ani de ocupaţie ruso-sovietică din Basarabia. Manifestaţia va începe la fostul sediu al Sfatului Ţării de pe strada Alexei Mateevici, va continua prin faţa Ambasadei României, după care marea de lumini va intra în altarul Pieţii Marii Adunări Naţionale din Chişinău, unde, în anii 1989-1991, am obţinut cele mai mari victorii naţionale.
A sosit ceasul dezrobirii definitive a Basarabiei! Să fim demni şi curajoşi, mândri de strămoşii, martirii şi eroii noştri! Să venim cu toţii la acţiunile din 13 şi 16 mai, ca să spunem cu tărie că suntem stăpâni la noi acasă! Puterea ne stă în unitatea naţională!
Consiliul Unirii, 4 mai 2012