A doua răpire a Basarabiei
În ajunul declanşării celui de al doilea război mondial (1939-1945), relaţiile internaţionale au fost dominate de politica practicată de marile puteri pentru conservarea si reîmpărţirea sferelor de influenţă şi d
Conform înţelegerilor de la Moscova, la data de 1 septembrie 1939, ora 4:45, armata germană, ce însuma 1.600.000 militari, a invadat teritoriul polonez, punând în aplicare „Planul alb”(Fall Weiss). În urma refuzului Germaniei hitleriste de a înceta agresiunea, la cererea Angliei şi a Franţei, guvernele acestor state au declarat război celui de al 3-lea Reich, la data de 3 septembrie 1939. Între 3 şi 10 septembrie 1939, Noua Zeelandă, India, Canada, Uniunea Sud-Africană şi guvernul cehoslovac format în exil s-au alăturat Marii Britanii, în timp ce Danemarca, Brazilia, Olanda, Mexic, Argentina, Spania, S.U.A. şi România şi-au declarat neutralitatea. Japonia, la data de 4 septembrie 1939, a dat o declaraţie de neamestec în conflictul din Europa..ominaţie a popoarelor mici şi mijlocii.. Aceste evenimente au marcat profund şi viaţa politică, economică şi militară din România. Cu o săptămână înainte de declanşarea celui de al doilea război mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au încheiat, la 23 august 1939, Pactul de „neagresiune”, intrat în istoria universală sub denumirea de Pactul Molotov-Ribbentrop (primul, ministru de externe al Uniunii Sovietice şi al doilea, ministru de externe al Germaniei). Prevederile protocolului adiţional (Anexele secrete) stabileau destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), ale Finlandei, Poloniei şi României.
Guvernul României a luat măsuri pentru ca Polonia să poată primi, prin teritoriul românesc, armamentul şi materialele de război livrate de Marea Britanie şi Franţa. Dar, Polonia neajutată diplomatic şi cu efective militare, de către Anglia şi Franţa, atacată şi de Uniunea Sovietică, la data de 17 septembrie 1939, a capitulat, la data de 28 septembrie 1939, stabilindu-i-se graniţele între râurile San şi Bug (teritoriile de la est de Bug au intrat în componenţa Uniunii Sovietice şi cele de la vest în componenţa Germaniei).
După semnarea de către Franţa a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, la data de 22 iunie 1940, Uniunea Sovietică a dat tonul acţiunilor de „răstignire” a poporului român. Prin notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 guvernul Uniunii Sovietice a răpit din trupul României, teritoriile Basarabiei, Bucovinei de nord şi Ţinutul Herţei (44.500 km2 şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km2 şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Bucovina de nord). În Notele ultimative se spunea că, Basarabia era locuită în majoritate de ucrainieni. În realitate, ucrainienii reprezentau numai 11% (11 la sută) din populaţia Ţinutului.Basarabia. Ambasadorul României la Moscova, Gheorghe Davidescu. a demonstrat în faţa lui V.M. Molotov că, Basarabia a fost de cinci secole românească, iar Bucovina niciodată n-a aparţinut Rusiei. După a doua Notă ultimativă din 27/28 iunie 1940, guvernul român a răspuns: „Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor din această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.
Din răspunsul guvernului român, reiese că, România nu şi-a trădat fraţii, nu a cedat Basarabia şi nordul Bucovinei, ci doar şi-a retras administraţia şi armata. Decizia de a se retrage din Basarabia şi nordul Bucovinei a fost luată şi din cauza faptului că garantul şi aliatul României – Franţa – capitulase în faţa Germaniei la data de 22 iunie 1940, iar raportul forţelor militare era următorul: în vara anului 1940: România nu putea miza pe mai mult de 40 de divizii, din care se reţineau 20 de mari unităţi (16 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi alte forţe) pentru apărarea frontierelor de nord-est, plus cel mult trei divizii din rezerva Marelui Stat Major. Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria, care doreau să atace România, dispuneau de peste 140 de divizii, dintre care 100 de divizii erau sovietice, înarmate mai bine. Această situaţie a fost discutată în seara zilei de 27 iunie, după ora 21.00, de către cei 28 de consilieri regali şi miniştri, din care au votat pentru opunerea rezistenţei militare faţă de Uniunea Sovietică, doar şase persoane: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ernest Urdăreanu şi basarabeanul Ştefan Ciobanu.
Conform Pactului Molotov-Ribbentrop, Germania şi-a retras populaţia germană din Basarabia (circa 100.000 de persoane), iar URSS a adus în locul ei populaţie ucraineană. Ulterior prin hotărârile lui Stalin – Molotov – Hruşciov, Basarabia a fost dezmembrată în trei părţi: nordul şi sudul cu litoralul Mării Negre au fost oferite „cadou” Ucrainei, fără consinţământul basarabenilor şi fără vreun act legitim regional sau internaţional.
Rapturile teritoriale asupra României, au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Eşuând „tratativele” de la Turnu Severin, dintre reprezentanţii ministerelor de externe din România şi Ungaria, Germania hitleristă, Italia fascistă şi Uniunea Sovietică au „ajutat” Ungaria horthystă să ne ciuntească 44.492 km2 şi o populaţie de 2.667.ooo locuitori, majoritatea români (Transilvania de Nord). Prin „tratatul” din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra (Cadrilaterul), cu o suprafaţă totală de 6.921 km patraţi şi aproximativ 410.000 locuitori (s-a făcut transfer de români din Cadrilater cu bulgari din judeţele Tulcea şi Constanţa).
Prin aceste rapturi teritoriale, guvernul României a primit declaraţii de război nescrise de la hrăpăreţii săi vecini: Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi Bulgaria. Administraţia românească, Unităţile militare româneşti şi o parte din populaţia românească, din provinciile româneşti furate de către vecini, au suferit mari umilinţe din partea trupelor de ocupaţie şi a unor extremişti localnici, care au trecut de partea ocupanţilor. Au fost atacaţi, răniţi, omorâţi şi jefuiţi de bunurile materiale unii reprezentanţi ai administraţiei româneşti şi cadre militare active şi în rezervă, care s-au opus ocupării teritoriilor româneşti şi jefuirii mijloacelor materiale de luptă. Un număr însemnat de români din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost duşi în gulagurile din Siberia de către ocupanţii ruşi.
Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinţe în viaţa internă şi externă a României, care s-au repercutat negativ asupra capacităţii de apărare a ţării, numărul cetăţenilor mobilizaţi reducându-se simţitor. Rămasă singură în faţa agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat, sub presiunea directă a Germaniei naziste, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian, iar în octombrie acelaşi an au pătruns în ţară primele trupe germane. După înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusă de dictatura militară a lui Ion Antonescu, fost şef al Marelui Stat Major al armatei României în anii 1933-1934.
Continuând politica imperialistă de cuceriri teritoriale şi de subjugare a altor popoare, Germania nazistă, încălcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 şi tratatul de frontieră şi prietenie din 28 septembrie acelaşi an, a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 (planul Barbarosa din decembrie 1940). Alături de forţele Wehrmachtului au participat la război Italia, Finlanda, Ungaria, România, precum şi unităţi militare din Slovacia, Croaţia, Franţa vichystă, Olanda, Belgia şi Spania.
România a participat la război, alături de Germania nazistă, cu scopul eliberării teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de nord, Ţinutului Herţa şi Basarabiei au fost eliberate, prin lupte dârze, desfăşurate de Armatele a 3-a şi a 4-a române şi Armata a 11-a germană, subordonate Grupului de Armate „general Ion Antonescu”. În perioada desfăşurării acţiunilor de luptă, pierderile armatei române s-au cifrat la 4.112 morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi, reprezentând 6% din efectivele totale angajate în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941.
După insistenţele lui Hitler, Armata română a participat la campaniile militare din est: Operaţiunea militară Odessa (08 august 1941 – 16 octombrie 1941); Operaţiunile militare din Crimeea, Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad (15 iunie 1942 – 03 februarie 1943); retragerea treptată, prin crâncene lupte, pe frontul din Moldova (februarie 1943 – aprilie 1944). În aceste operaţiuni militare, armata română a suferit mari pierderi umane şi materiale.
Pentru românii din Basarabia a reînceput calvarul ocupaţiei sovietice, în ziua de 24 august 1944, când armata sovietică a pătruns în Chişinău şi a reinstaurat puterea sovietelor, urmând un şir de necazuri de ordin social, economic şi cultural. Românii basarabeni nu s-au împăcat cu reîncorporarea Basarabiei în Imperiul sovietic şi „distribuirea” unor părţi din teritoriile basarabene la Ucraina. Vinovaţii principali au fost Stalin, Molotov şi Hruşciov. Primul protest oficial împotriva samavolniciilor săvârşite de conducătorii ruşi, cum ne informează respectatul om de ştiinţă, Sergiu Ion Chircă, a venit din partea lui N. Koval, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova şi Preşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Sovietice Socialiste din Moldova, în anul 1946, care a adresat o scrisoare de protest lui Stalin, cu următorul conţinut: „…La formarea RSS Moldoveneşti în componenţa ei au fost incluse şase din cele paisprezece raioane ale fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (Transnistria) şi şase din cele nouă judeţe ale Basarabiei, iar opt raioane ale RASS Moldoveneşti şi trei judeţe ale Basarabiei-Hotin, Akkerman şi Ismail au fost „transmise” Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, motivându-se că în componenţa lor ar prevala populaţia ucraineană faţă de populaţia moldovenească. La soluţionarea problemei transmiterii în componenţa RSS Ucrainiene a judeţelor din Basarabia: Hotin, Akkerman şi Ismail, a ieşit din câmpul vizual comunitatea, istoric constituită, a teritoriilor Basarabiei, comunitatea economică a judeţelor din sud, centrale şi din nord ale Basarabiei, comunitatea lingvistică, culturală şi etnică a populaţiei ce locuieşte în aceste judeţe. Toate poporaţiile, inclusiv ucrainienii, ce locuiesc în judeţele Basarabiei, Ismail, Akkerman şi Hotin vorbesc limba moldovenească, moştenită de la populaţia autohtonă moldovenească a Basarabiei. Dezmembrarea politico-administrativă a Basarabiei, care s-a produs în urma trecerii în componenţa RSS Ucrainiene a judeţului Hotin din nordul Moldovei, a judeţelor Akkerman şi Ismail din sudul Moldovei, se răsfrânge negativ asupra dezvoltării economice şi culturale a Republicii Moldoveneşti. Republica Moldova este lipsită de porturile dunărene şi de cele de la Marea Neagră: Bugaz, Akkerman, Chilia, Ismail, Vâlcov şi Reni. Republica este privată de interacţiunea economică şi culturală a sudului şi nordului Moldovei cu raioanele ei centrale. Structura economică a Basarabiei, care s-a constituit istoric, este de aşa natură, încât, rămânând inalienabilă în componenţa RSS Moldoveneşti, în cazul unei îmbinări fireşti a pieţei economice, culturale şi etnice a sudului, centrului şi nordului Basarabiei, va conduce la o dezvoltare rapidă a raioanelor Moldovei şi va da posibilitate Republicii să lichideze mai repede urmările războiului, rămânerea în urmă în dezvoltarea economică, culturală şi accesul în rândul Republicilor avansate ale URSS. Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem şi Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti, vă roagă să examinaţi problema reîntoarcerii în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a judeţelor basarabene: Hotin, Akkerman şi Ismail, care în prezent fac parte din RSS Ucraineană. Anexăm harta RSS Moldoveneşti în graniţele proiectate”. De reţinut că, autorităţile comuniste de la Chişinău, n-au semnat niciodată actele pentru înstrăinarea teritoriilor româneşti către Ucraina.
După cum ştim, după prima răpire a Basarabiei de către Imperiul ţarist, la data de 16/28 mai 1812, timp de 44 de ani, Basarabia nu a fost dezmembrată. Puterea sovietică însă, dorind să scoată din memoria oamenilor, noţiunea de Basarabia, au dezmembrat-o, lăsându-i doar 14 raioane ale fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Transnitrene, care nu au fost niciodată un tot istoric, economic şi cultural.
Nici multiplele şi masivele deportări în Siberia, nici foametea organizată, nici condamnările la moarte ale troicilor KGBiste, numai pentru faptul că erai român şi vorbeai limba română, nici mobilizarea celor apţi de muncă şi trimiterea lor forţată la minele de cărbuni din Donbas, nici arestările şi ameninţările kaghebiste nu i-au îngenuncheat pe basarabeni. Dimpotrivă, ei au luptat continuu, de la mic la mare, împotriva cotropitorului de la răsărit, pentru neam şi unitatea lui.
Comemorarea în anul 2012, în România şi în multe localităţi din Basarabia, a 200 de ani de la prima răpire a Basarabiei, constituie o dovadă grăitoare că, românii nu şi-au uitat originile şi sunt hotărâţi să lupte permanent pentru drepturile lor politice, economice şi culturale şi pentru unirea cu patria mamă. Materialele studiate de către „Comisia Cojocaru” au scos din arhivele comuniste fapte şi nume concrete, ce demonstrează că, comuniştii au realizat în Basarabia un genocid de imense proporţii, precum şi numele eroilor, care s-au împotrivit, printre care au fost tineri, bătrâni, femei şi bărbaţi. Pentru a fi aduşi în memoria noastră, istorici, ziarişti şi creatori de literatură şi artă, precum: Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Gheorghe Palade, Grigore Vieru, Leonida Lari, Mircea Druc, Constantin Tănase, Nicolae Misail şi mulţi alţii scot din anonimat noi fapte şi persoane, despre curajul cărora se cunoaşte puţin. Românii basarabeni nu se lasă înspăimântaţi de crimele pe care terorişti şi extremişti ruşi le comit împotriva cetăţenilor care scriu, vorbesc şi cântă în frumoasa limba română, aşa cum s-a petrecut tragedia de la Durleşti, unde doi tineri amatori de surogate „culturale” ruseşti, au înjunghiat cu mai multe lovituri de cuţit pe doi tineri români, care interpretau cântece de dragoste, în limba lui Mihai Eminescu. Unul dintre interpreţi a murit la scurt timp, iar celălalt a fost salvat de către medici. Pe bună dreptate, renumitul ziarist, Constantin Tănase, redactor şef la ziarul „Timpul” din Chişinău, avertizează conducerea Republicii Moldova şi opinia publică din Republica Moldova, pentru a se lua măsuri ferme, în scopul prevenirii, în viitor, a actelor extremiste împotriva românilor, a limbii române şi a celorlalte etnii.
Note:
.Arhivele Militare Române Piteşti
.Colectiv de autori: Istoria Militară a Poporului Român, vol.6, Ed. Mil., Bucureşti, 1989
.Florica Dobre, Vasilica Manea şi Lenuţa Nicolescu:Armata Română de la Ultimatum la Dictat, anul 1940, Editura Fudaţiei General Ştefan Guşă, 2000
.Sergiu Ion Chircă, Basarabie! Libertatea şi progresul vin de peste Prut, Editura Arc, Chişinău, 2011
col. (rtr.) Constantin Chiper
Loading ...