Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Consiliul Unirii saluta condamnarea crimelor comunismului, aminteste de Apelul sau de la 8 martie si va monitoriza atent initiativele ulterioare ale Puterii

Consiliul Unirii, care include membri ai diferitelor partide si asociatii de pe ambele maluri ale Prutului si din comunitatile romanesti de peste hotare, precum si cetateni romani de pretutindeni, a adresat la, 8 martie 2012, un Apel Parlamentului si Guvernului de la Chisinau, in care se spunea: “Parlamentul Republicii Moldova sa respecte documentele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi să scoată în afara legii partidele de sorginte comunistă, a căror ideologie a stat la baza crimelor împotriva umanităţii în urma cărora au pierit peste 1 milion de oameni, numai în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Tocmai de aceea, aceste partide au fost declarate ilegale în anul 1991 şi trebuie să rămână ilegale, chiar dacă, ulterior, au fost repuse în drepturi, în mod abuziv. La fel cum s-a procedat în alte state din ex-URSS, astăzi membre ale NATO şi UE, să fie condamnate crimele regimului totalitar comunist, să fie interzise simbolurile comuniste, care reprezintă o ideologie la fel de criminală ca şi cea nazistă, să fie demolate monumentele comuniste din regimul totalitar sovietic.” Intregul text al Apelului poate fi citit aici: http://www.consiliul-unirii.ro/2012/03/21/apelul-consiliului-unirii-catre-parlamentul-si-guvernul-de-la-chisinau-2/

Din Consiliul Unirii fac parte deputatii care au creat, in 1991, Consiliul National al Unirii si care au votat pentru interzicerea partidelor de sorginte comunista. Parlamentul de la Chisinau a adoptat o decizie asemantoare acum 20 de ani. Pe 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului, condus de Alexandru Moşanu, a interzis partidele de sorginte comunista, inclusiv Partidul Comunist al Moldovei. Din pacate, fosti inalti demnitari comunisti, gen Petru Lucinschi, a impus, mai tirziu, Prezidiului Parlamentului readucerea in legalitate a comunistilor, anulind gestul de vointa politica si morala al primului Parlament democratic, compromitind, astfel, – pentru aproape 21 de ani – demersurile proeuropene si proromanesti ale societatii din R.Moldova. In 1993, fosti membri ai PCM au fondat Partidul Comunist din R.Moldova condus de Vladimir Voronin, care a distrus cel de-al doilea stat romanesc pe durata a 10 ani, din 1999 pina in 2009 si care continua aceeasi politica antinationala si antieuropeana, fiind coloana a cincea a Kremlinului imperial.

Consiliul Unirii saluta vointa Parlamentului de a raspunde si Apelului sau – de a condamna crimele comunismului si a interzice simbolurile totalitare – acesta fiind un act intirziat, dar necesar pentru a incepe procesul de desolidarizare de trecutul criminal cauzat de forte dictatoriale, antidemocratice si antinationale.

De asemenea, membri actuali ai Consiliul Unirii au inaintat in Parlamentul 2005-2009, demersuri concrete privind interzicerea Partidului Comunistilor, inregistrat ilegal la Ministerul Justitiei, deoarece decizia Prezidiului Parlamentului de la Chisinau, care a repus in legalitate partidele de sorginte comunista, nu a fost publicata in Actele Oficiale si nu a avut putere de lege. Toate aceste miscari si decizii ilegale la nivelul Puterii de la Chisinau au avut menirea sa impiedice, prin reinvierea, promovarea si amplificarea fortelor antiromanesti, Unirea cu Romania si integrarea celui de-al doilea stat romanesc in spatiul euratlantic.

Consiliul Unirii este convins ca pozitia sa ferma, manifestata prin actiuni, marsuri, mitinguri, declaratii, pozitii, conferinte de presa, i-a determinat pe parlamentarii, care se declara la Chisinau proeuropeni, sa adopte aceasta decizie de condamnare a crimelor comunismului si de interzicere a unor simboluri comuniste.

Consiliul Unirii spera ca promisiunile facute de Partidul Democrat ca se reformeaza, tendintele Partidului Liberal-Democrat de a nu parasi total electoratul de centru-dreapta si angajamentele proeuropene si proromanesti anteelectorale ale Partidului Liberal vor conduce si la alte decizii logice in contextul decomunizarii societatii si al angajarii ferme pe calea democratica si provestica, dupa modelul romanesc si al statelor baltice. Este vorba de a le face dreptate deportatilor si altor victime ale regimului totalitar comunist, prin modificarea legislatiei, de implementarea legislatiei deja existente privind demolarea tuturor monumentelor-simbol ale regimului totalitar comunist de factura sovietica, gen tancuri, Kotovski, tineretul komsomolist, ostasul eliberator s.a., care sunt ca o sfidare pentru populatia romaneasca supusa genocidului. De asemenea, dupa modelul balticilor, Republica Moldova trebuie sa ceara despagubiri Rusiei, ca succesoare de drept a URSS, pentru prejudiciile aduse poporului roman prin toate crimele comise sub regimul comunist din perioada sovietica.

In caz contrar, ramine mai putin inteles de ce decomunizarea se reduce la interzicerea doar a secerii si a ciocanului, nu si a restului simbolurilor regimului comunist – steaua rosie, drapelul rosu, denumirea de ”comunist”, denumiri de strazi cu nume ale satrapilor bolsevici si comunisti si – inca o data – a monumentelor monstruoase inaltate satrapului Vladimir Lenin, impreuna si alaturi de care nu avem deschis drumul spre Europa. Consiliul Unirii este nelamurit si de ce in Parlamentul de la Chisinau nu au fost rostite, in contextul condamnarii crimelor regimului comunist din Basarabia, cuvintele ”popor roman” sau, pur si simplu, ”romanii”? Nu putem condamna formal crimele comunismului, ferindu-ne de a vorbi de crima comisa de comunisti contra identitatii romanesti a populatiei, agreind, in schimb, in continuare moldovenismul stalinist si statalismul antiromanesc.

De asemenea, Consiliul Unirii va monitoriza cu maxima atentie si va lua o atitudine ferma fata de intentiile si initiativele anuntate de PLDM privind condamnarea nazismului, care a fost deja condamnat de Tribunalul international de la Nurnberg, fara sa se fi exceptat vreun teritoriu condamnarii. Speram ca PLDM sa nu fi cazut in capcana fortelor imperiale rusesti, care cauta, prin unele partide fals proeuropene, recompense politice si geostrategice pentru condamnarea crimelor regimului comunist de factura sovietica la Chisinau, neconsiderind – in mod criminal – benefica perioada 1918-1940, cit teritoriul romanesc dintre Prut si Nistru s-a aflat in componenta Romaniei, fapt ce a salvat identitatea si constiinta nationala a romanilor din Basarabia. Consiliul Unirii aminteste PLDM ca regimurile totalitare se refera la perioade pasnice, nu la cele de razboi.

Consiliul Unirii considera ca tancurile rusesti, care persista prin toleranta inexplicabila a Puterii pe pamintul romanesc dintre Prut si Nistru, ar fi o contributie materiala de inceput pentru pregatirea reinaltarii Turnului Dezrobirii Basarabiei, initiativa readusa in vizorul societatii de catre Consiliul Unirii.

Consiliul Unirii va monitoriza implementarea acestei hotariri a Parlamentului, pentru ca entitatile politice cu simboluri interzise sa nu ramina in afara atentiei celor avind menirea sa aplice legea, deoarece nu putem avansa spre Uniunea Europeana cu acte adoptate, dar neimplementate, precum se intimpla sistematic in cel de-al doilea stat romanesc.

Chisinau, 13 iulie, 2012 

In continuare, reproducem

Apelul Consiliului Unirii către Parlamentul şi Guvernul de la Chişinău, 8 martie 2012

Consiliul Unirii s-a constituit, la Chişinău, Republica Moldova, prin voinţa oamenilor de bună credinţa, care au preluat de la înaintaşi sacrificiul de dedicare reîntregirii neamului românesc. Consiliul Unirii s-a relansat prin semnaturile majorităţii deputaţilor din Parlamentul de la Chişinău care, în anul 1991, împreună cu deputaţi din Parlamentul României, au format Consiliul Naţional al Unirii, ca şi prin adeziunile din prezent ale multor reprezentanţi ai societăţii civile de pe ambele maluri ale Prutului şi din diasporă.

Consiliul Naţional al Unirii, la fel ca şi Consiliul Unirii, sunt o continuitate a mişcării de rezistenţă, duse pe diferite căi şi prin diferite metode, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, în anul 1812. Un rezultat al acestei lupte a fost Declaraţia de Unire şi Unirea la Patria-mamă, în 1918.

Ca urmare a înţelegerii nazisto-comuniste secrete, cunoscute ca Pactul Ribbentrop-Molotov, URSS a reanexat – prin notele ultimative ale Guvernului sovietic înaintate Guvernului României la 26 iunie 1940 -, teritoriul dintre Prut şi Nistru, creînd un nou stat – RSSM. Imediat a renăscut mişcarea de rezistenţă, devenită ulterior Mişcare de Renaştere Naţională, care nu a încetat o clipă lupta pentru reîntregirea poporului român, pentru Unirea Basarabiei cu Țara.

Deşi activitatea Consiliului Naţional al Unirii a fost blocată de forţele antiromâneşti, venite la putere noi, patrioţii români, am decis să prelungim lupta pentru Unirea Basarabiei, prin renaşterea Consiliul Unirii, pe 29 februarie, la care aderă continuu partide, reprezentanţi ai societăţii civile şi persoane fizice din întreg spaţiul românesc şi din comunităţile româneşti de peste hotare. Toţi salută crearea unei platforme unioniste comune, prin care să se avanseze spre înfăptuirea Unirii prin a-i convinge, pe cît mai mulţi români, să depună, fiecare, efortul de a se regăsi împreuna. Anul 2012 fiind unul simbolic, marcând 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică a unor teritorii istorice româneşti, trebuie să însemne implicarea tuturor românilor, aflaţi într-o gândire şi un simţ, în scopul reaşezării fireşti a lucrurilor, după modelul reunificării germane.

CU constată activizarea periculoasă, în Republica Moldova, a forţelor revanşarde, antiromâneşti, care atacă vehement Consiliul Unirii şi formează structuri ale ”congresului civic”, ce cheamă la nesupunere civilă, aceste îndemnuri şi acţiuni urmând să ajungă în atenţia instituţiilor de resort.

Consiliul Unirii, pornind de la această situaţie, solicită următoarele:

  1. Parlamentul Republicii Moldova sa respecte documentele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi să scoată în afara legii partidele de sorginte comunistă, a căror ideologie a stat la baza crimelor împotriva umanităţii în urma cărora au pierit peste 1 milion de oameni, numai  în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Tocmai de aceea, aceste partide au fost declarate ilegale în anul 1991 şi trebuie să rămână ilegale, chiar dacă, ulterior, au fost repuse în drepturi, în mod abuziv. La fel cum s-a procedat în alte state din ex-URSS, astăzi membre ale NATO şi UE, să fie condamnate crimele regimului totalitar comunist, să fie interzise simbolurile comuniste, care reprezintă o ideologie la fel de criminală ca şi cea nazistă, să fie demolate monumentele comuniste din regimul totalitar sovietic.
  2. Guvernul să înceteze, prin deciziile factorilor Puterii, să persecute opţiunile unioniste ale cetăţenilor ce pledează pentru Unirea cu România, să respecte principiile statului de drept şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Consiliul Unirii aşteaptă sprijinul deschis din partea guvernanţilor, aşa cum a invocat Partidul Comuniştilor – coloana a cincea a Moscovei în Republica Moldova.
  3. În loc să scoată, prin metode latente, Istoria Românilor din şcoli, Guvernul să adopte decizii prin care să se marcheze, la nivel naţional, datele de importanţă majoră din Istoria Românilor, cum ar fi 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România, 16 mai – Zi de comemorare a 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică a acestui pământ românesc şi alte date. Pe 27 martie să se desfăşoare în localităţi manifestări dedicate comemorării deputaţilor din Sfatul Țării şi să se evoce Actul Unirii din anul 1918.

 Consiliul Unirii,

Chisinau, 8 martie 2012

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme