MANIFESTUL

UNIONIȘTILOR

MINCIUNA ne-a dezbinat 200 de ani,

ADEVĂRUL ne va uni pe veci

Chişinău – 2012

Reîntregirea Ţării nu este un scop în sine

În afară de restabilirea dreptăţii şi a adevărului istoric, prin înlăturarea consecinţelor Pactului criminal Ribbentrop-Molotov, distanţarea de minciună şi comunism, Unirea, pentru R.Moldova, este şi unicul mijloc sigur de a-şi atinge scopul suprem: îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi integrarea în UE, recuperarea decalajelor economice considerabile faţă de Ţara-Mamă, apoi – în raport cu statisticile medii pe UE.

şi

SĂ REVENIM ACASĂ, să ne regăsim în marea familie a civilizaţiei europene, nu săraci şi umiliţi, ci cu bunăstare şi demnitate.

Să îi redăm poporului român Demnitatea !

STOP minciunii!

STOP hoției şi nedreptăţii!

STOP degradării spirituale!

STOP sărăciei!

Cuprins

Introducere

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova

Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918

Ideea Naţională în viziunea unioniştilor

ADEVĂRUL şi MINCIUNA

Basarabia după 20 de ani de Independenţă

Probleme identificate drept critice, care confruntă R.Moldova

Ce e de făcut?

Argumente pro şi contra Unirii, demontarea miturilor

Adevăr, Dreptate, Muncă, Demnitate – condiţii necesare modernizării şi producerii saltului de ascensiune

Strategiile de creştere conomică – chintesenţa noilor paradigme de dezvoltare

Viziunea şi dezideratul Consiliului Unirii în producerea schimbării

Anexa nr.1

Anexa nr.2

APEL către cei 30 de milioane de români din întreaga lume

Introducere

Reflectând profund şi cu îngrijorare asupra adevărului istoric şi a proceselor social-economice, politice şi geopolitice, desfăşurate până în prezent în Basarabia, asupra evoluţiei lor în perioada post-formare a statalităţii R.Moldova, precum şi a tendinţelor de „avansare pe calea spre viitor”, considerăm necesar şi oportun să aducem la cunoştinţa populaţiei viziunea şi misiunea forţelor unioniste în relansarea Modernizării şi a Dezvoltării autentice a Republicii Moldova.

În acest context, Mişcarea Unionistă reprezintă o nouă forţă motrice, capabilă să ofere (să insiste în):

– revenirea la normalitate, la valorile general-umane şi naţionale, la coeziunea civică;

– elaborarea şi implementarea unui Plan de Modernizare şi Dezvoltare („Planul Marshall”), cu vectorul orientat spre NATO şi UE, sincronizat – pe toate dimensiunile – cu procesele social-economice din România.

Scopul suprem al modernizării şi dezvoltării rezidă într-o creştere economică sustenabilă pe principii noi (o paradigmă nouă), care să asigure atât îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi integrarea în UE prin reîntregirea Ţării Româneşti, cât şi recuperarea decalajelor considerabile faţă de Ţara-Mamă, apoi – şi faţă de statisticile medii pe UE.

Premizele de bază pentru realizarea cu succes a acestor deziderate rezidă în:

– mobilizarea pentru coparticipare la cauza nobilă a întregii societăţi, pledându-se pentru un interes, o unitate şi un efort comun în făurirea propriului destin;

– asanarea societăţii, pe toate dimensiunile (istorie, identitate, educaţie, patrimoniu…), de minciună, demagogie şi manipulări, prin aducerea adevărului pe platforma de convieţuire a tuturor grupurilor sociale, promovarea adevărului aşa cum este – bun sau rău -, neadmiterea compromisului cu minciuna, a negocierii adevărului, a ambiguităţilor în politica promovată de actuala clasă politică;

– „ scoaterea sârmei ghimpate din capul oamenilor”, promovarea modelului de gândire în format 3D, ghidat de ADEVĂR,

– în aprecierea trecutului,

– trăirea prezentului

– şi crearea viitorului;

– respectarea valorilor general-umane.

Crearea acestor premize va mobiliza şi canaliza potenţialul civic, având efect sinergetic, spre muncă asidua în procesul de Modernizare şi Dezvoltare, în scopul ridicării calităţii vieţii fiecărui cetăţean.

D E C L A R A Ţ I A

DE INDEPENDENŢĂ A REPUBLICII MOLDOVA

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice,

AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;

CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru;

LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia“, prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND că, fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat, la 2 august 1940, „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale“, iar Prezidiul său a emis, la 4 noiembrie 1940, „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească“, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.;

REAMINTIND că, în ultimii ani, mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi de unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotarîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declaraţia Suveranitatii Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, şi de la faptul că populaţia Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat, la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale U.R.S.S., la referendumul asupra menţinerii U.R.S.S.;

TINÎND SEAMA de procesele ireversibile – ce au loc în Europa şi în lume – de democratizare, de afirmare a libertăţii, a independenţei şi a unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă;

REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei O.N.U., Actului Final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,

PROCLAMĂ

solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN şi INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept international şi practicii existente în lume în această materie;

ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisa ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;

DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale;

CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;

HOTARĂŞTE că pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

Steagul Republicii Moldova

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinînd grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului Final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Chişinău, Parlamentul Republicii Moldova, 27 august 1991

27 martie 1918 – Unirea Basarabiei cu România

După o lungă perioadă de ocupație țaristă (1812-1918), venea, în sfârșit, și rândul Basarabiei de a se uni cu România. Această unire avea să capete un cadru legal pe data de 27 martie 1918, când, în ședința Sfatului Țării de la Chișinău, se proclama Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (fosta Basarabie ţaristă) cu România (N.r.: Unirea a fost posibilă, inclusiv în urma susţinerii Armatei Române, care pus capăt atacurilor banditeşti ale bandelor bolşevice din Basarabia în cadrul Revoluţiei din 1917).

Conţinutul Actului Unirii

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama ei România.

Această Unire se face pe următoarele baze:

Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi o administraţie proprie.
Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se, ca fiică, cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi a garanţiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.

Preşedintele Sfatului Ţării, I.Inculeţ

Secretarul Sfatului Ţării, I.Buzdugan

La sfârşitul anului 1918, toate ţinuturile româneşti erau unite, formând România Mare

Organizarea Administrativă a României – 1930

UNIREA FACE PUTEREA

Manifestul Unioniştilor

Unitatea Naţională pentru Modernizare şi Dezvoltare

(Ideea Naţională în viziunea unioniştilor)

Moto: „Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat, nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee – forţă care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.” – Mihai Eminescu-

ADEVĂRUL ŞI MINCIUNA

Nu suntem împotriva nimănui,
Singurii noştri duşmani sunt minciuna şi ignoranţa! (Dr Napoleon Săvescu)

DEX : ADEVĂR, 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvârșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentând a reflectare justă a acesteia. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, și este independent de conștiința omului.Adevăr relativ = adevăr obiectiv condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări. Adevăr absolut = suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. 2. (În opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce există ori s-a întâmplat în realitate.

Lat. ad + de + verum.MINCIUNĂ (minciúni), s. f. – 1. Neadevăr. – 2. Gogoașă. Vorbă contrară adevăruluĭ spusă pentru a înșela; Fabulă, ficțiune; abureală, bărbiereală, brașoavă.

Pactul Ribbentrop-Molotov (1939)

Conţinutul Pactului

Guvernul Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacţiei: U.R.S.S.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de Neutralitate, semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:

Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă, orice acţiune violentă şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual, cât şi în alianţă cu alte Puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie, pe viitor, să menţină contactul reciproc, în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele lor comune.

Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele dintre Importantele Părţi Contractante vor creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care – direct sau indirect – ţintesc cealaltă parte.

Articolul V. În cazul apariţiei unor dispute sau conflicte între Importantele Părţi Contractante asupra unor sau a altor subiecte, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.

Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că, ulterior una dintre Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa. Cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord se prelungeşte automat cu încă cinci ani.

Articolul VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcuta la Berlin. Acordul va intra în vigoare din momentul semnării.

Protocolul Adiţional Secret

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. În această privinţă, interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San.

Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea Statului independent Polon şi în care acest stat trebuie demarcat poate fi definită doar în cursul viitoarelor discuţii politice.

În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această chestiune printr-un acord prietenesc.

Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană îşi declară dezinteresul politic total în această regiune.

Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

Protocolul Aadiţional Secret al Pactului

Ribbentrop-Molotov, versiunea în germană

Moscova, 23 August 1939.

Pentru Guvernul Reih-ului German, V.Ribbentrop

Plenipotenţiarul Guvernului U.R.S.S., V.Molotov

Tentativa de eliberare s-a produs pe 22 Iunie 1941. România a intrat în război cu URSS, scopul principal fiind redobândirea Basarabiei, luată cu forţa pentru a doua oară din teritoriul românesc.

Din Proclamaţia catre românii basarabeni după eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de sub cizmele călăilor ocupanţi ruşi:

„…Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, PRIN SÂNGELE EROILOR NOŞTRI, i-am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.

Am prăvălit stăpânirea întunericului, care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.

Am spulberat, cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.

Ne întoarcem, răzbunători, în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare, reaşezând de-a pururi temeliile Neamului Românesc.

…Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!

Trăiască România!” 7 iulie 1941 Ion Antonescu

Nu a fost să fie….

Din nefericire, rămânem captivii Pactului, jucaţi de Rusia, în suspans, între două realităţi. Ne-am rupt de Rusia şi am intrat, în 1991, într-o fază de pre-Unire, dar nu am mai revenit la România, ci staţionăm într-un vid de post-Pact, declaraţi independenţi în hotarele fostei RSSM, însă fără Transnistria sau cu o Transnistrie administrată de altcineva, precum a fost până la Pactul Ribbentrop-Molotov, 28 iunie 1940.

Ce înseamnă aceasta situaţie pentru Chişinău? Moscova şi Kievul, de câte ori au avut nevoie să-şi rezolve nişte interese în relaţia cu Chişinăul, au scos în faţă experţi avînd subţioară atlase interbelice, ce avertizau că ştiu «unde era în 1938 Transnistria». Numai că ei niciodată nu au spus — cu referire la aceleaşi hărţi – unde era Basarabia, inclusiv cea Istorică, la 1938, unde era Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa?

Când Moscova a decis crearea, pe 2 august 1940, a RSSM, se ştie că Basarabia istorică, incluzând judeţele din Sud şi Nord, era parte a RSS Moldoveneşti. Iar după căderea URSS, atât Moscova cât şi Kievul, s-au opus, până la sânge, ca în tratatele politice cu România să fie incluse orice adieri la Pact, precum au procedat în înţelegerile cu Chişinăul. Deci, Pactul – ca subiect de discuţie, ca probă în rezolvarea diferendelor politice cu Bucureştiul şi Chişinăul – nu convine Moscovei. Şi e clar de ce. Pentru că a fost tâlhărie, jaf, a fost târg, a fost tocmeală.

Iar ceea ce a urmat Pactului a fost expansiune şi crimă. În niciun caz revendicarea unui drept (istoric sau juridic) asupra Basarabiei, precum a pretins mereu istoriografia rusă. Evitarea Pactului este încercarea Rusiei de a se salva de acuzaţiile de ocupaţie şi crimă. Şi trebuie să recunoaştem că Moscovei i-a reuşit să umbrească «problema Basarabiei».

Pentru asta Kremlinul a inventat «problema transnistreană» şi joacă de 20 de ani Chişinăul, ca românii să rămână captivii CSI, cu finalul de federalizare, readucându-ne la situaţia de post-Pact Ribentrop-Molotov (ce a fost după 28 iunie, 1940).– Ziarul de Garda –

In presa s-a scris: «În urma exterminărilor şi a deportărilor au avut de suferit 300.817 persoane, dintre care 230.000 au fost omorâte, adică peste 76%. În acest scop, au fost contactate comisiile ce au funcţionat în «Ţările Baltice, pentru a studia şi aprecia regimul comunist totalitar, dar au fost consultaţi şi economiştii din Republica Moldova. Estimarea în bani s-a făcut în baza mai multor indicatori, cum ar fi durata medie de viaţă şi venitul mediu anual. În 1938, durata medie de viaţă era de 47 de ani, iar venitul mediu anual – de 76 de dolari SUA, echivalentul a 1146 dolari SUA, în anul 2010.

Valoarea pagubei de 27,8 miliarde de dolari SUA, provocată în urma exterminărilor şi a deportărilor, ar acoperi cheltuielile de pavare a tuturor drumurilor din Moldova, inclusiv din zonele rurale sau ar asigura R.Moldova cu resurse energetice pentru o perioadă de 85 de ani.» (Veaceslav Stavila)

În acest sens, se impune „înlăturarea consecinţelor Tratatului de la 1812 dintre Kutuzov şi marele vizir Ahmet Paşa, devenit, în 1939, Tratatul Ribbentrop-Molotov. Suntem convinşi de necesitatea imperativă a anulării consecinţelor acestei înţelegeri de sfârtecare a României de către Hitler şi Stalin. Iar înlăturarea consecinţelor depinde doar de noi, de cei despărţiţi, cărora li s-a impus să locuiască în state diferite. Problema Basarabiei nu mai constituie subiect de litigiu între România şi Rusia sau între România şi URSS, ci între România şi Republica Moldova. Adică dintre noi şi noi. Din păcate, chiar dacă Pactul Ribbentrop-Molotov nu mai constituie o actualitate, el mai este înfipt în noi. De acolo, trebuie scos mai întâi ”.(Nicolae Dabija)

Ştim cu toţii că este foarte greu să schimbi o părere falsă, dacă e înrădacinată de secole prin manualele şcolare, prin tomuri de istorie, carţi, articole, studii de asa-zisa romanistică, intervenţii pe toate căile în mass media.

Încă la 1881, M. Eminescu spunea: «…lichidarea unui popor (să spunem a celui dac) se începe prin a-i altera, a-i şterge memoria: îi distrugi cultura, carţile, religia, istoria şi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă – după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur vor uita şi mai repede: limba nu va mai fi decat un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală».

Spre deosebire de nazism, comunismul nu a fost dezmembrat, liderii nu au fost judecaţi, iar arhivele au rămas secrete. Răul există şi, în agonie, erodează – prin minciuni şi manipulări demagogice – viaţa şi viitorul oamenilor simpli, în special ale reprezentanţilor etniilor minoritare.

„Cea mai mare „victorie» a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului „nou”, cu un creier spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Comunismul posedă o capacitate diabolică de a crea minciuna. Strategia şi practica comunismului au 2 faţete: visul şi realitatea (frica şi teroarea, în numele „visului măreţ”).

Acestea sunt instrumentele de bază în manipularea maselor, în special a celor însărăcite cu bună ştiinţă. La ei, visul este de nebiruit, stăruind să substituie credinţa creştină… Prin aceasta se lămureşte paradoxul: în pofida răului făcut, visurile rămân…” (Ana Blandiana)

S-a încercat reprimarea voinţei libere a oamenilor prin dezinformare şi minciună, prin impunerea forţată a unor valori arbitrare, prin inducerea forţată a unor credinţe despre sistemul respectiv şi despre liderii lui. Minciuna şi neadevărul au fost esenţa acelor regimuri, iar oamenii erau cobaii pentru experiment. Comuniştii au făcut din minciună un mod de viaţă, o normalitate monstruoasă pentru toată societatea.

În anii de „independenţă”, a apărut, în limbajul politic, o nouă noţiune – „centrismul”, promovată pe arena politică de forţele care, prin metode demagogice, încearcă să împace Adevărul cu Minciuna, ducând o politică populistă, duplicitară şi ambiguă, fără demnitate. În consecinţă, ajungem la aceeaşi concluzie:

– Comunismul şi minciuna sunt două faţete ale aceleiaşi monede şi pot fi combătute numai cu ADEVĂRUL!

MINCIUNA ne-a dezbinat 200 de ani,

ADEVĂRUL ne va uni pe veci.

Adevărul poate fi extras prin separare – separarea adevărului de minciună, a grâului de neghină, a valorilor de nonvalori, a binelui de rău, a muncii de lenevie, a culturii de kitsch -, dar şi prin legea despre corupţie, prin morală şi credinţă, prin responsabilitate şi neindiferenţă, prin identificarea priorităţilor, prin distingerea naţionalismului şi a şovinismului ş.a. Adevărul, odată conştientizat, ne direcţionează pe calea desăvârşirii şi recuperării memoriei istorice şi poate fi descoperit prin găsirea unor răspunsuri la următorele întrebări, argumentate ştiinţific:

Cine suntem, de unde venim?

– „Suntem urmaşii Dacilor şi, de aceea, Ţara noastră- în sufletul nostru – a fost, este şi va fi Dacia!” (Adrian Păunescu)

Încotro mergem?

– Nicolae Bălcescu (1819-1852), ne-a lăsat o lege: „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă, dar Naţiunea, odată distrusă, este definitiv dispărută!”

Aceste adevăruri sunt sacre, nemuritoare, deoarece se raportează la memoria genetică a omului şi nu pot fi contestate de nimeni, nici de pretinşii comuniştii sau de pretinşii „statalişti” – care sunt, de fapt, nişte statalişti imperiali ruşi, antiromâni înrăiţi.

Principiile ADEVĂRULUI:

– este întotdeauna pur, direct, detaşat de falsuri;

– ADEVĂRUL nu se negociază, cu el nu se face compromis;

– nu poate fi ascuns.

Este necesar să conştientizăm şi un alt adevăr dramatic: Republica Moldova este un stat fără popor, fără naţiune, o lucrătură artificială rusească.

Conform DEX:

Popor – formă istorică de comunitate umană, ai cărei membri locuiesc pe acelaşi teritoriu, vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi tradiţii culturale şi, mai ales, o unitate deplină de credinţă.

Naţiune – comunitate stabilă de oameni, constituită istoriceşte ca stat, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, ce se manifestă în particularităţile specifice ale culturii naţionale şi în conştiinţa originii şi a sorţii comune.

Naţiunea reprezintă stadiul superior al noţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumusul valoric recunoscut şi acceptat internaţional.

Adevărurile istorice, documentate şi argumentate cu material factologic sunt expuse în diferite surse de informare, cum ar fi:

– „Basarabia”, opere de Paul Goma (2003)

– Articolul regretatei poete Leonida Lari ”Reunificarea – Marea Misiune Naţională»(2009)

– „Avizul experţilor Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova cu privire la semnificarea datei de 28 iunie 1940”

– Raportul „Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din R.Moldova”

– Multe alte surse.

Basarabia după 20 de ani de Independenţă

Din nefericire, după 3 ani de guvernare a AIE, 8 – a PCRM, 3 – a ADR, 4 – a PDAM, și încă 4 – a FP, devine clar – sistemul politic și economic moldovenesc nu funcționează. Cel puțin, nu funcționează adecvat. Nu funcționează eficient economia, justiția, sistemul de învățământ, cel de protecție socială și de ocrotire a sănătății.

Potrivit raportului World Ultra Wealth-X, 75 de persoane deţin, în statul nostru, averi de peste 30 milioane de dolari, cu un total de circa 8 miliarde şi o medie de circa 107 milioane. Potrivit calculelor, averea îmbogăţiţilor din R.Moldova este cu 15 la sută mai mare decât PIB-ul naţional pentru anul trecut, care constituie aproximativ 6,8 miliarde de dolari.

Societatea s-a stratificat puternic în plan social (1% de bogaţi şi de oligarhi, 7% – convenţional, clasa mijlocie, şi 92% – sărăci, în mare parte baza socială a manipulatorilor socialişti, comunişti, democraţi centrişti ) şi s-a polarizat pronunţat în două tabere, amplasate pe ambele părţi ale liniei de demarcare Est-Vest.

O tabără sunt cei care continuă să creadă în minciuna şi demagogia promovate de comunişti şi de activiştii coloanei a cincea, continuă să atace psihologic – făţiş şi agresiv – minţile şi conştiinţa populaţiei, semănând ură şi frică, menţinând imaginea duşmanului şi a „marelui pericol» ce ameninţă cu pierderea statalităţii R.Moldova. Aceştia luptă pe toate căile şi cu toate mijloacele împotriva românilor şi a unioniştilor adevăraţi, care constituie a doua tabără, în amplificare, ce optează pentru integrarea în lumea euratlantică prin unificarea românilor, prin reîntregirea neamului românesc, prin Unirea Republicii Moldova cu România.

Din păcate, falsurile forţelor proimperiale ruseşti, care sunt forţe antiunioniste periculoase, au devenit drapelul arborat pe frontispiciul „Ţarcului” numit „Republica Moldova”, speculate prin lacunele din Costituţie, în care populaţia de rând şi etniile minoritare sânt îndobitocite şi însărăcite cu bună ştiinţă. Aceste falsuri şi acţiuni – factori de erodare în interior, s-au suprapus factorilor externi de influenţâ ai crizei globale, au atras Statul într-un cerc vicios, declanşind o criză generală, multidimensională, de sistem, din care este imposibil de ieşit cu metodele şi abordările clasei politice de la guvernare.

În mod abuziv, toată tagma guvernamentală, inversând principiul servirii poporului, şi-a asumat privilegiul de a-şi promova interesele în detrimentul cetăţeanului simplu, s-a corupt total şi a permis capturarea instituţiilor statului de către oligarhi.

Mecanismul de protecție socială a populației este unul degradant, care, după părerea experţilor, riscă să se prăbușească în următorii 5-10 ani, din cauza creșterii dramatice a numărului pensionarilor și a reducerii populației active economic. Raportul de 1 pensionar la 1 lucrător e catastrofal, fiind firesc raportul 1 pensionar la 3 lucrători. Argumentul e la suprafață: venitul mediu al majorității cetăţenilor se află sub minimumul de existență, peste 90 % dintre ei fiind săraci. Banca Mondială, într-un raport recent, a atenționat conducerea de la Chişinău că R.Moldova ar putea fi confruntată, în anii următori, de riscul creșterii sărăciei și chiar al subnutriției. FMI prezice scăderea ritmului creșterii economice.

La fel, riscă să se prăbușească paradigma creșterii economice, bazate pe transferul resurselor valutare de peste hotare, ce constituia, în 2011, 30% din PIB. Experţii BM au constatat că R.Moldova a nimerit – şi la acest capitol – într-un cerc vicios: remitenţele alimentează cererea pe piaţa internă, care creşte pe seama importului. La rândul său, acest fenomen nu permite dezvoltarea sectoarelor agricol şi industrial. Ca rezultat, devine neprofitabilă alocarea mijlocelor financiare în aceste sfere, … nu se creează noi locuri de muncă. Aceste procese impun intensificarea imigraţiei şi creşterea transferurilor băneşti. Cercul s-a închis!

Aici adaugăm creditele $1,2 mlrd (datoria globală fiind de peste $5,4 mlrd în 2011, adică 90% din PIB), ce vor trebui întoarse în câțiva ani.

Au crescut cu 50% (!) exporturile, însă având la bază mecanismul reexportării mărfurilor, care e unul dubios, fiindcă nu provine din producția internă, ci din cea externă.

Mecanismul creșterii economice, bazat pe transferuri, e unul parazitar care, dincolo că se poate prăbuși în 5-10 ani, stimulează autoritarismul politic, favorizează stagnarea reformelor. Subliniem că majoritatea statelor dependente de transferuri sunt dictaturi.

Sinteza consecinţelor.

Putem spune că avem un bilanţ jalnic: două conflicte separatiste, o armată străină pe teritoriul statului, o soicietate divizată pe criterii etnice, o treime din cetăţeni plecaţi peste hotare, o limbă fără denumire, mimarea democraţiei, capturarea statului cu toate instituţiile sale de către grupări corupte şi mafiote, interesele vitale ale poporului total neglijate, regres socio-economic pe toate dimensiunile. R.Moldova este cel mai sărac stat din Europa – la propriu şi la figurat.

Cu ce şi cu cine vrea să intre Moldova în Europa?

Moldova cea neoficială, îndepărtată de rapoarte şi acorduri internaţionale, cea adevărată, este mai îngrozitoare decât coşmarurile oricărui oficial european. Moldova adevărată nu prea are cu ce păşi în Uniunea Europeană. Moldova adevărată, cea din afara Chişinăului, arată ca o fantomă ruptă din corpul monstruos al imperiului sovietic. Moldova adevărată are zeci de sate părăsite, case şi uzine în paragină, sute de familii dezbinate, zeci de mii de copii rămaşi acasă fără părinţi, pensionari care îşi duc existenţa încercând să nu moară de foame, elevi care nu pot studia istoria neamului, profesori care activează decenii întregi pe salarii mizere, ca să educe o generaţie tânără din start ratată, poliţişti interlopi, funcţionari corupţi, medici derutaţi, o clasă politică ipocrită şi multe alte probleme. Aceasta este adevărata Moldovă. Să recunoaştem – cu o astfel de ţară schingiuită nu vom putea realiza niciodată reîntregirea neamului ori integrarea în UE. Pentru a ieşi din acest colaps şi a deveni atractivi, există o singură cale: mobilizarea întregii societăţi, a tuturor resurselor umane, materiale şi financiare în procesul de Modernizare.

Într-un fel, noi am intrat demult în Uniunea Europeană. Jumătate dintre părinţii, fraţii, bunicii şi prietenii noştri sunt deja acolo. Unii muncesc din greu, alţii fură, ceilalţi învaţă şi aproape toţi trimit tone de bani în ţară, ca noi să devenim poate mai europeni, să ne îmbrăcăm în ţoale scumpe, să conducem neapărat o maşină cât mai luxoasă, să avem o «tabletă» ultramodernă şi să ne consumăm timpul prin localuri de elită. S-a produs o ruptură de generaţii, care nu ne va aduce niciodată în Europa. Rezultă că jumătate din populaţie, aptă de muncă, munceşte în Europa pentru a creşte aici o generaţie de degeneraţi. Îi vedem peste tot, stilaţi, frumoşi, moderni şi absolut lipsiţi de vreo valoare morală sau de vreo dorinţă de a schimba ceva în societatea asta. Situaţia este mai tristă decât orice tragicomedie antică. O tragedie, pe care o suferă un popor dezbinat, şi o comedie, pe care o joacă o ceată de politicieni, încercând să introducă o ţară handicapată în civilizaţia occidentală, atât de greu construită.

Geneza handicapului îşi are originea în minciuna ce a produs dezbinare şi haos în societate, mutaţie în mentalitatea populaţiei din Basarabia încă de la 1812 – unealtă a politicii de colonizare, deznaţionalizare şi genocid. 178 de ani în mlaştina minciunii, … în infern.

Dacă şi clasa politică din Basarabia ar fi înţeles că Declaraţia de Independenţă este un document sfânt şi ar fi urmat calea decolonizării, decomunizării şi a desovietizării teritoriului, astăzi am fi avut o altă situaţie politică, alte perspective. Trebuia urmată strict buchia Declaraţiei de Independenţă.

Azi, la o distanţă de peste 20 de ani de la evenimentul istoric, Republica Moldova se zbate între Est şi Vest, nereuşind să-şi identifice ferm Identitatea Naţională, calea şi modelul de dezvoltare.

Paradoxal, dar calificativul de «cel mai sărac stat din Europa» costă societatea circa 6 mlrd de lei din Buget! La această sumă, se ridică în prezent cheltuielile de întreţinere a instituţiilor centrale de stat.

Defensiva şi regresul pe toate dimensiunile au adus Basarabia în punctul critic (de bifurcaţie), după care destinul nostru poate evolua ori pe drumul Democraţiei, spre RENAŞTEREA NAŢIONALĂ şi SPIRITUALĂ, – calea PROGRESULUI, promovată de unionişti -, ori DEGRADAREA, ERODAREA completă a INSTITUŢIILOR de STAT şi prelungirea celor 200 de ani de neocolonialism!

În studiul executat de IDIS „Viitorul” – „Moldova: pradă a economiei subterane şi a evaziunilor fiscale», se menţionează că economia ilegală în Moldova are un caracter stabil, cu mici devieri în fiece an. Iar conform datelor oficiale, afacerile şi tranzacţiile ilegale au atins, în anul 2011, o cifră-record – de 19 miliarde de lei. În context, IDIS recomandă statului să-şi revadă politicile faţă de comportamentul actorilor de pe piaţa-fantomă.

Şantajul cu Uniunea Vamală, preţul la gaze şi Transnistria

«Statele cu statut de observator în Consiliul Interstatal al Comunităţii Economice Euroasiatice, inclusiv Republica Moldova, ar putea avea probleme dacă nu vor intra în Uniunea Vamală» – declara Preşedintele rus Dmitri Medvdev la 19 martie 2012. Şantaj pe faţă!

Rusia i-a cerut Chişinăului să renunţe la pachetele doi şi trei energetice, în schimbul unei posibile reduceri cu până la 30 la sută a preţului pentru gaze… Ulterior, premierul Vlad Filat a anunţat că Moldova ar putea cere Uniunii Europene amânarea până în 2020 a pachetului trei energetic. În replică, Günther Oettinger, comisarul European pentru Energie, a spus că oricine părăseşte Comunitatea Energetică părăseşte indirect Parteneriatul cu UE şi poate deveni următorul Bielarusi.

Rusia ne şantajează, făcându-ne ostatici ai Transnistriei. „În cazul în care R.Moldova îşi va perde suveranitatea ori neutralitatea (având în vedere Unirea cu România), Federaţia Rusă va reveni la problema realizării de către Transnistria a dreptului la autodeterminare» – spune Ambasadorul cu afaceri speciale al MAE al Federaţiei Ruse Serghei Gubarev.

Rusia a declanşat şi mobilizarea totală a „Coloanei a cincea” (din spaniola „Quinta columna” – toţi neintegraţii în societate, „cozile de topor” şi patronii lor de pe scena politică), pentru a o arunca în focul bătăliei sale împotriva demersului european al Republicii Moldova.

Chişinăul, în loc să clarifice aceste lucruri şi să ceară precizări limpezi de la Moscova, tace şi se complace. Mai mult, creează o şi mai mare confuzie: toţi oficialii din Republica Moldova se întâlnesc, „neapărat» cu Rogozin, Chişinăul acceptă egalitatea părţilor (R.Moldova şi Transnistria), după ce refuzase ani în şir (ideea egalităţii era ideea ce stătea la baza Memorandumului Kozak), cedează şi în chestiunea Consulatului rus în Transnistria, peste numai două zile după ce s-a opus. Dincolo de presiunea rusească, este inexplicabilă poziţia Chişinăului, extrem de şubredă şi de concesivă.

Probleme grave sunt şi cele create în scopuri de şantaj şi de menţinere a tensiunilor dintre maluri: «datoria» de peste 4 mlrd de dolari SUA pentru gazele consumate şi privarizările ilicite ale patrimoniului R.Moldova pe teritoriul necontrolat de stat.

În vizita sa la Tiraspol, pe data de 17.11.2012, Dmitri Rogozin – vicepremier şi preşedinte al CMI de pe lângă Guvernul Rusiei, a spus: «Moldova trebuie să-şi asume datoria Transnistriei pentru gazele ruseşti. Dacă vorbim de un singur stat, cum declară oficialii de la Chişinău, factura trebuie să fie comună. Moldova a ales calea integrării europene, de dezvoltare capitalistă. Din aceste motive noi îi abordăm ca pe nişte capitalişti. La bază stă capitalul, mai întâi de toate cel rusesc, pentru care există o mare restanţă”. (Constatăm o manifestare de cinism cras şi o umilire inimaginabilă).

O asemenea situație nu mai poate fi tolerată. Dacă R.Moldova se pretinde o republică parlamentară, premierul (sau Președintele) trebuie să-și asume responsabilitatea pentru situație, cerând și pârghiile respective. Or, haosul, şantajul și degradarea nu pot dura la infinit, iar fluturarea Acordulul de constituire a AIE și invocarea algoritmului, devin nu doar ridicole, dar și antidemocratice. Democrația nu înseamnă toleranța față de dezmățul oligarhilor și al funcționarilor corupți. Democrație înseamnă lege, ordine, responsabilitate.

«Ce ar trebui să ne însușim şi să contrapunem dispreţului şi şantajului din partea Federației Ruse?

Însușirea – odată și odată – a Lecției Demnității.

E prima condiție a unor relații firești cu alte state – mari sau mici. Este o condiție obligatorie, consfințită în tratate și în convenții internaționale, neglijată de noi ostentativ și iresponsabil. Cât mai trebuie să așteptăm manifestarea Demnităţii? O lume întreagă ştie că Federația Rusă ține sub ocupație o treime din teritoriul Republicii Moldova și finanțează toate grupările politice ce se opun demersului european, refuzând ilegal să-şi retragă armata de ocupaţie, provocându-ne enorme daune economice și condamnând populația la sărăcia care nu va avea capăt în asemenea condiţii.

Toți cunosc acest lucru, numai noi refuzăm să punem problema prejudiciului provocat de Federația Rusă și a contorizării lui, zi de zi, an de an, deceniu după deceniu. Vorbind acasă și, mai ales în lume, despre această tragedie cu jumătate de gură, suntem și vom fi tratați cu jumătate de măsură. Adică, în nici un fel. Așa vă place, așa trăiți, moldovenilor, este replica cel mai des auzită. Nu a mai rămas oare pe acest pământ nici o sămânţă de demnitate?» (V.Saharneanu)

Faţeta Barometrului Opiniei Publice din noiembrie 2011

1. Nivelul de neîncredere a populației în viitor și în conducerea actuală a atins cote maxime, comparativ cu orice BOP făcut din 2002 pînă acum (83,5% consideră că statul se îndreaptă într-o direcție greșită, doar 7,3% sunt mulțumiţi de ceea ce face conducerea în lupta contra corupției, 5,3% – în domeniul pensiilor, 12,7% – legat de locurile de muncă).

2. Circa 78% din cetățeni consideră că statul nu este condus conform voinței poporului.

3. Cel mai grav răspuns: 60,5% consideră că Rusia ar trebui să fie principalul partener strategic și doar 23,2% o văd pe UE în această ipostază. România e văzută astfel de doar 4%.

4. Și mai grav: dacă ar fi de ales între aderarea Moldovei la UE și la Uniunea Vamală Rusia-Bielarusi-Kazahstan, doar 34% ar vota pentru prima, în timp ce 46% – pentru a doua.

Probleme identificate drept critice, confruntând R.Moldova

1. Criza IDENTITĂŢII şi a DEMNITĂŢII NAŢIONALE.

2. TRANSNISTRIA

3. Sărăcia

4. Justiţia şi Corupţia

5. Fenomenul migraţiei

6. Starea catastrofală şi lipsa viziunilor de perspectivă ale satului

7. Lipsa viziunilor de perspectivă ale TINERETULUI

8. Starea deplorabilă a ecologiei apelor şi solurilor, a INFRASTRUCTURII şi a LOGISTICII

9. Un sector energetic ineficient şi lipsa totală de eficienţă energetică în economia republicii

10. Lipsa industriilor mici de prelucrare a producţiei agricole şi lipsa clasei mijlocii – motorul dezvoltării socio-economice a statului

11. Problema locativă şi starea incertă de rezistenţă a imobilelor la eventuale acţiuni seismice ridicate

12. Starea sănătăţii şi a demografiei

13. Erodarea masivă şi ariile mari de soluri lăsate în paragină

14. Starea deplorabilă a digurilor de protecţie uzate, 960 km

15. Lipsa clasei mijlocii – motorul dezvoltării socio-economice a ţării

16. Deficitul de IDEI şi nivelul scăzut de fluxuri investiţionale. Unde nu-s investiţii, nu există creştere economică – axiomă!

17. Sectorul energetic ineficient şi lipsa de eficienţă energetică în economia republicii

18. Multe altele.

Lucrurile se complică în condiţiile în care Moscova a ales calea promovări agresive a unui proiect eurasiatic.

Unele reflecţii asupra problemelor-cheie

Criza IDENTITĂŢII şi a DEMNITĂŢII NAŢIONALE:

După cum se ştie, un popor există în baza unei conştiinţe tainice, fundamentale, de grup, colective, etnice, care se sprijină, în mod criptic, pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă. Toate aceste legături tainice sunt acum grav ameninţate, mai ales din cauza că, sub presiunea nevoilor umane elementare şi a demagogiei comuniste, de alt fel, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor de mult. Ca urmare, oamenii nu mai au, cel mai adesea aproape deloc, nici capacitatea de a gândi, pe termen lung, la ceea ce va rămâne după aceste generaţii, chinuite de tulburările politice şi istorice ale secolului XX, pentru că oamenii sunt cel mai interesaţi, în continuare, de puterea lor financiară sau de disperarea că ar putea muri de foame. Marile valori spirituale şi morale, care au ridicat şi au menţinut popoare în istorie, acum aproape că sunt pe cale să se piardă, odată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu. – Ziarul de Gardă –

Protectorat internaţional asupra Transnistriei?

Nu pot fi credibile fabulaţiile că Germania sau UE, pompând bani în Transnistria reunită, îi va converti pe locuitorii rusolingvi ai acesteia la europenism. Acest lucru nu reuşeşte în prosperele Ţări Baltice, care fac parte din UE, necum în Republica Moldova. O cuplare forţată între teritoriul controlat de autorităţile legale de la Chişinău şi regiunea secesionistă s-ar constitui într-un adevărat dezastru pentru cele două maluri. Acest soi de „reîntregire» va «turna gaz peste focul» ce arde de peste două decenii.

O soluţie rezonabilă ar fi o tutelă internaţională de durată asupra malului stâng, care să-şi propună demilitarizarea, decriminalizarea şi democratizarea treptată a Transnistriei, idee lansată şi de cancelarul Angela Merkel. Dar – va accepta Putin un protectorat în care «Germania sau UE să fie vioara întâi»? www.jurnal.md

Sărăcia sufocă R.Moldova, răspândită pe toate dimensiunile (este răul răului. – Mihai Eminescu), e principalul motiv de nemulţumire a populaţiei, care se amplifică în statele prost guvernate (R.Moldova fiind cel mai sărac stat din Europa). Sărăcia, intenţionat menţinută, conservată de către guvernanţii din tagma „stângii”, prin demagogie şi manipularea populaţiei, însărăcite cu bună ştiinţă şi neinformate, constituie baza ei socială, care îi tot propulsează la guvernare. Stânga este interesată în lărgirea acestei baze, pentru a se menţine la putere. Fără fenomenul sărăciei aceste partide nu-şi pot asigura existenţa. În atare caz, democraţia are o formă şi un conţinut pervers.Discrepanţa mare dintre bogaţi şi săraci – marea noastră nedreptate socială – s-a produs urmare a „marii privatizări”, perpetuată şi azi de clasa politică, prin corupţie. Se impune revizuirea (redistribuirea) dreptului de proprietate pe marile averi, dobândite ilicit… În acelaşi timp, ţine de datoria noastră, să ne călăuzim de povaţa lăsată de Alexandru cel Bun :

„O ţară, pentru prosperitate, are nevoie de două lucruri: pace şi oameni harnici”

Din nefericire, în societate, cu precădere în zonele urbane, se observă tendinţe spre cultivarea cultului consumului, cinismului şi distracţiei. În consecinţă, aceste fenomene duc la degradarea morală a societăţii, generând lenevia, criminalitatea, indifirenţa – calea directă spre sărăcie. Tendinţele negative pot fi oprite doar instaurând cultul (dictatura) muncii, al calităţii şial dreptăţii. Acestea sunt premize imperative în lichidarea fenomenului sărăciei, concomitent cu măsuri de stimulare a dezvoltării micului business şi de atragere a investiţiilor în sectorul real al economiei.

Migraţia – problema problemelor:

Migraţia moldovenească a devenit o strategie de viaţă pentru cetăţenii Republicii Moldova. Dimensiunile acestui fenomen sunt uneori greu de înţeles: sunt sate în care, practic, au rămas doar femei şi copii sau, şi mai cumplit – doar soţi şi copii.

Experţi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei confirmă că trei segmente importante ale populaţiei sunt implicate în migraţia internaţională: „Personalul instruit, s-a transformat în „specialişti cu experienţă” care au părăsit Republica Moldova; personalul potenţial, care a fost instruit de statul moldovenesc şi pleacă imediat după absolvirea studiilor; copiii migranţilor, care s-au alăturat fluxului de migraţie. Astfel, cei maturi şi cei tineri pleacă şi, în final, pleacă şi copiii lor.”

Problema migraţiei a devenit o problemă-cheie pentru viitorul Statului.

Principalele constrângeri identificate de migranţii implicaţi în activităţi antreprenoriale sunt accesul la informaţie, resursele financiare insuficiente, accesul limitat la împrumuturile bancare, deficitul de resurse umane responsabile şi calificate, birocraţia excesivă, corupţia persistenţă, abilităţile antreprenoriale subdezvoltate, politicile fiscale nefavorabile, lipsa infrastructurii pentru antreprenoriat şi o piaţă locală slab protejată. Moldovenii manifestă o lipsă de încredere în sistemul financiar şi bancar din R.Moldova, precum şi nemulţumire faţă de operaţiunile şi serviciile bancare. În consecinţă, moldovenii având capacităţi mari de a face economii recurg la metode bancare informale. Resursele financiare enorme ce provin din migraţie sunt păstrate în mare parte acasă. Cu alte cuvinte, băncile nu au acces la aceste fluxuri financiare, restrângându-se capacităţile de a se contribui la dezvoltarea societăţii prin acordare de credite.

„Acţiunile implementate în momentul de faţă în domeniul migraţiei vizează sporirea nivelului de cunoştinţe şi de abilităţi economice, însă nu se concentrează pe acţiuni specifice de atragere a remitenţelor şi a migranţilor. Nu există instrumente clare pentru modul şi aspectele de atragere a migranţilor şi a remitenţelor; există doar foarte multe discuţii.” (AŞM )

În general moldovenii demonstrează o dorinţă puternică de a se întoarce acasă şi de a locui permanent în spaţiul de origine. Indiferent de cât de muncitori sunt sau cât de mult au stat peste hotare, mulţi migranţi moldoveni se simt străini în ţara de migraţie. Însă întoarcerea acasă este condiţionată de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi şi frecvent menţionaţi sunt:

Un loc de muncă sigur şi bine plătit
Un mediu economic, politic şi social mai bun în R.Moldova
Atingerea obiectivelor de a face economii prin migraţie
Continuarea crizei economice globale
Alţi factori: dor de casă, starea sănătăţii rudelor etc.

Aceşti factori şi multe alte aspecte ce ar stimula revenirea la baştină pot fi obţinute în cazul reîntregirii R.Moldova cu România-Ţara-Mamă.

Ce e de făcut?

Răspuns la întrebarea sacramentală:

– Să regândim valoric Ţara – misiune sacră a unioniştilor, a potenţialului uman şi intelectual al societăţii!

Scopul: identificarea liantului – Ideii de asigurare a coeziunii sociale, ca premiză pentru devenirea sa naţională în baza valorilor umane supreme, producerea salturilor de ascensiune în dezvoltare şi progres. Consiliul Unirii a identificat această idee – Unitatea Naţională pentru Modernizare şi Dezvoltare! Izvorul unic, din care se alimentează ideea, este ADEVĂRUL!

“Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi.” N.Iorga

În pofida dominaţiei de aproape 200 de ani a colosului imperial ruso-sovetic, românii au ştiut să-şi păstreze identitatea etnică. Anul 2012 va intra în istoria poporului romăn nu numai ca un an cu semnificaţie de comemorare a 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei de către Imperiul Ţarist, dar şi de coalizare a energiilor şi voinţei poporului român de a reveni la valorile naţionale, creştine şi morale, piloni ai nemuririi neamului românesc.

Ca rezultat al acestei voinţe s-au coalizat forţele progresiste ale românilor de pretutindeni, rezultând formarea, pe 22 februarie 2012, a unei Platforme unioniste de larg consens naţional – „Consiliul Unirii”, succesor şi continuator al Consiliului Naţional al Unirii, fondat pe 1 decembrie 1991 de un grup de parlamentari din Chişinău şi Bucureşti.

Mişcarea unionistă s-a constituit în anii 90 al secolului XX, ca reacţie la ignorarea şi denaturarea de către guvernanţi a Declaraţiei de Independenţă din 27.08.91 şi la consecinţele celor 200 de ani de înstrăinare a Moldovei de la Est de Prut de la Ţara-Mamă, în special prin Pactul criminal Molotov-Ribbentrop. A reapărut şi evoluează voinţa societăţii civile din cele două state româneşti şi din alte ţări. Declaraţia de Independenţă ne-a redat în mod juridic identitatea românească, ne-a adus în şcoală limba noastră, cea română, şi istoria românilor. Însă acest document fondator – atât de important pentru un stat – a fost ignorat la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova pe 29 iulie 1994 şi ars în timpul revoltelor de la 6-8 aprilie 2009.

87,25% dintre cetăţenii români sunt de acord cu Unirea.

Sunt rezultatele unui sondaj realizat de Centrul Român de Studii şi Strategii, care au scos în evidenţă că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor României sunt de acord cu o eventuală Unire a României cu Republica Moldova (Publicat la 17 august 2012)

Reîntregirea Ţării nu este un scop în sine

Pentru unionişti, aderarea la UE, prin Unirea cu România înseamnă revenirea la casa părintească, printr-o o simplă deschidere a porţii de intrare în curte. Atingerea acestui deziderat este dificil numai din cauza lipsei de curaj şi a voinţei capturate de minciuna social-comunistă, înrădăcinată de secole în mentalitatea basarabenilor şi care nu permite revenira acasă şi deschiderea porţii.

Alte căi de a ajunge în UE, promovate de diferite forţe politice, inclusiv de cele aflate la guvernare (AIE), nu sunt altceva, decât o încercare de a sparge zidul cu capul sau o deplasare la Bucureşti cu bicicleta, cu o trecere condiţionată obligatorie prin Lisabona.

Creșterea economică anuală de 4-5%, conservează stagnarea și înapoierea, fiind, de facto, o simulare a mişcării înainte. „R.Moldova are nevoie de o creștere anuală de cel puțin 8-10%, pentru a ieși din situația deplorabilă în care se află. Unii economiști vorbesc de 12-15%. În caz contrar, la o creștere de 4-5%, care ne așteaptă în următorii ani, vom rămâne pe vecie în urma statelor europene” (Ion Sturza).

Cu o atare rată de dezvoltare, R.Moldova va putea atinge nivelul mediu al UE la PIB-ul pe cap de locuitor în peste 200 de ani. Iar pentru a atinge nivelul de dezvoltare al României, R.Moldova are nevoie de 80 de ani.

Argumente pro şi contra Unirii, demontarea miturilor

Atuurile R.Moldova în problematica integrării europene:

Un avantaj al R.Moldova pe calea sa de integrare în UE faţă de alte state incluse în politica de vecinătate, alături de Ucraina, Bielarusi, Azerbaigean, Armenia şi Georgia, este imediata vecinătate cu Ţara-Mamă, membră a UE. Alte atuuri ale R.Moldova ar fi ampălasarea geopolitică, un stat relativ mic, având o populaţie numeric neînsemnată, cu o mentalitate şi o experienţă europeană, fiind un popor european prin vocaţie şi definiţi,e cu o cultură europeană şi credinţă creştină.

O singură problemă frânează procesul de integrare europeană – problema transnistreană, creată şi menţinută artificial de către Federaţia Rusă.

Recent (30.11.2012), în vizită la Chişinău, Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, într-o formă destul de categorică şi deschisă, că problema integrării R.Moldova în UE nu este legată direct de soluţionarea conflictului transnistrean, nu este o precondiţie (s-ar subînţelege probabilitatea aplicării modelului cipriot?).

Însă cel mai mare avantaj al Unirii cu România pentru românii basarabeni este cel al securitătii interne şi externe. Statul Român este net superior celor din Estul şi din jurul său. Aceasta înseamnă că regulile aici se respectă şi că fiecare va trebui sa se supună legii. Nimeni nu va mai putea face ce vrea, iar oamenii vor avea institutii care să îi apere. Acest lucru va duce automat la dezvoltarea economică a zonei, ţinută până în acest moment în primitivism de către “rackeţii politici”. Europa nu mai poate accepta să existe la graniţa sa un stat mafiot. Europa nu e nici Africa, nici Orientul Îndepărtat. În Europa siguranţa şi individul sunt pe primul loc.

Argumente PRO unire

Pentru romani:

– Vom fi mai mulţi, vom fi mai puternici, vom fi mai respectaţi.

– Din punct de vedere geostrategic, după Unirea Basarabiei cu România, NATO va controla în totalitate partea de sud-est a Europei, iar România devine, de facto, unul dintre liderii regionali.

– Un impuls pentru creşterea economică.

„România este condamnată să ne vrea, pentru că sangele apă nu se face ”.

Pentru basarabeni

– Vom fi cu mult mai mulţi, vom fi cu mult mai puternici, vom fi cu mult mai respectaţi.

– Am beneficia imediat de avantajele cetăţenilor europeni: libertatea legală de a munci oriunde, de a învăţa oriunde, de a avea diplome valabile oriunde, de a locui oriunde, de a cumpăra oriunde, de a vinde oriunde – în Uniunea Europeană – crema civilizaţiei de pe planetă!

– Am avea la dispoziţie o piaţă de 500 de milioane de cumpărători civilizaţi şi cu bani!

– Am ieşi imediat din zona gri, extrem de expusă pericolelor. În interiorul UE şi NATO, sub protecţia partenerului strategic SUA, ameninţarea Rusiei ar deveni repede un vis urât uitat.

– Unirea va însemna, pentru pensionari, de exemplu, cea mai scurtă şi cea mai sigură cale spre un trai de patru ori mai bun. Începând de a doua zi după proclamarea Unirii, pensionarii vor trăi de patru ori mai bine, fără să adăugăm ajutorul pe care statul îl acordă constant acestei clase sociale. De exemplu, pensia medie în România este de 200 de euro. În timp ce în R.Moldova pensia medie este acum de doar 50 de euro.

Deci, în condiţiile în care preţurile sunt aceleaşi, de multe ori mai mari în R.Moldova, România oferă pensii de 4 ori mai mari. Militarii şi angajaţii în Ministerul de Interne sau în sistemul de securitate, adică în structurile de forţă – vor avea pensii nu doar mari, ci foarte mari. Ştim cu toţii că media pensiilor militare din România este de peste 800 de euro. Nu e vorba de promisiuni, cum se fac la Chişinău, ci vorbim că Unirea cu România va însemna, din luna imediat următoare, pensii crescute.

E şi un motiv pentru care mulţi basarabeni îşi iau cetăţenia româna – pentru bunăstare. E motivul pentru care mulţi alogeni îşi iau cetăţenia română. Pentru că vor să trăiască mai bine, iar viaţa, persoana să le fie respectată.

Potenţialul şi atuurile economice ale României reîntregite, de care ne vom mândri:

Cu o populaţie de 25 milioane, România va fi a doua mare piaţă în Europa Centrală. Poziţia sa geografică, importanţa resurselor naturale şi o mână de lucru calificată sunt factori favorizanţi. România şi azi posedă atuuri reale, cum ar fi:

O excelentă poziţie geografică la răscrucea principalelor rute comerciale dintre Europa de Vest şi Asia, între Europa de Sud (Marea Mediterană) şi Europa de Nord;
Importante facilităţi de navigaţie fluvială şi maritimă (Constanţa este cel mai mare port la Marea Neagră), în timp ce încheierea lucrărilor la Canalul Dunăre-Rhin-Main permite accesul la noi căi de navigaţie, ce leagă Marea Neagră de Marea Nordului;
O forţă de muncă de un bun nivel profesional, cu specialişti de înaltă calificare în domeniile tehnologiei, informaticii şi ingineriei;
O multitudine de resurse naturale (petrol, gaze etc.) şi terenuri agricole vaste şi fertile;
Un imens potenţial turistic;
O structură industrială diversificată;
O legislaţie atractivă, favorabilă investiţiilor străine, bazată pe accesul liber şi nediscriminatoriu pe piaţă.

Pentru minoritarii din Basarabia:

– Vor beneficia imediat de toate drepturile oferite de legislaţia UE, cea mai avansată din lume. Iar România – la acest capitol – este cea mai avansată din Europa.

– Celelalte avantaje ale cetăţenilor europeni şi ale civilizaţiei europene. Vor abandona iluzia bunăstării zonei eurasiatice şi vor intra într-o lume civilizată!

Pentru noi toţi

Vom avea mai mult curaj, pentru orice, oriunde ne-am afla!

Pentru UE

– Conectarea directă a UE la spaţiul ex-sovietic, adică la o piaţă uriaşă cu resurse imense, prin reţeaua de relaţii economice pe care o au oamenii de afaceri basarabeni;

– Un mare câştig de imagine politică, diplomatică şi de mişcare strategică în faţa lumii şi a Rusiei.

Daca politicienii români ar renunţă la comoditate, iar cei basarabeni – la fotoliile călduţe, Unirea s-ar putea face imediat, prin simpla hotărâre a celor două Parlamente naţionale. Fără referendum, fără sondaje, fără manipulări ziaristice, fără scandal. S-ar rezolva pe loc şi problema Transnistriei, pentru că nu e de conceput să îşi mai poată menţine Rusia trupele militare pe teritoriul UE şi NATO!

Intrebat ce părere are despre costurile Unirii cu Basarabia, Varujan Vosganian (unionist împătimit) a răspuns: “Nu contează. Fiecare palmă de pământ în plus înseamnă putere. Fiecare om în plus înseamnă putere!» Germania, când s-a unificat, a numărat nemţii, şi nu banii din buzunarele lor.

Dintre fostele republicii sovietice, noi suntem cel mai bine plasaţi, pentru a rezista în faţa agresiunii politico-economice a Rusiei. Avem câteva atuuri consistente.

Primo. Sub aspect geografic, dispunem de cel mai înalt grad de autonomie strategică faţă de fosta metropolă. R.Moldova nu are hotar comun cu Rusia. Ne despart aproape 1000 de kilometri.

Secundo. Rusia, căreia îi revin circa 18 la sută din comerţul extern al R.Moldova, nu ne mai este partenerul economic numărul unu, ca odinioară. Pe primul loc, la ora actuală, se situează UE, cu 50 la sută, din care României în revin 16 la sută, iar cota acesteia creşte.

Terţio. Conectarea la sistemul energetic românesc îi poate asigura R.Moldova o independenţă energetică deplină faţă de Rusia. R.Moldova are o şansă unică, mare şi aproape miraculoasă, prin generozitatea ei. În prezent, din punctul de vedere al resurselor energetice, România stă mai bine decât majoritatea statelor europene. Exploatarea unor noi zăcăminte imense de gaze naturale, descoperite recent în Marea Neagră, îi poate asigura o independenţă energetică cvasitotală pe mulţi ani înainte. În plus, rezervele de petrol, estimate astăzi la 600 de milioane de barili, sunt în măsură să acopere consumul intern pe nouă ani.

România îşi propune să se dispenseze integral, spre sfârşitul deceniului, de orice importuri de energie. Cu forţa sa, de nouă putere energetică regională, Bucureştiul este în stare să ne pună la adăpost, scăpându-ne de tăvălugul «Gazprom»-ului. Trebuie doar să vrem să fim liberi.

În aceste condiţii, miza românească a Chişinăului este singurul pariu patriotic şi european. Dincolo de vorbe mari şi abstracte despre independenţa de stat a R.Moldova, ecuaţia e cât se poate de simplă. Ori cu România în UE, ori înapoi în URSS. Terţio nu există.

Miturile alimentate de către apologeţii „statalismului”

În contextul eventualelor consecinţe, negative, ale reunificării româneşti asupra economiei se spune adesea ca Unirea ar fi o grea povară pentru statul român. Dar analizele respective sunt evident tendenţioase. În locul căutării adevărului, se insistă pe demonstrarea, cu orice preţ, că Unirea este imposibilă fie pentru că nu permite dreptul internaţional, fie pentru că se vor opune UE, ONU, SUA, NATO etc., fie că basarabenii nici nu-şi doresc Unirea. Şi chiar dacă Unirea ar fi posibilă, România s-ar confrunta cu probleme privind minorităţile naţionale ori că ar fi invadată de infractori veniţi de peste Prut.

Toate acestea sunt nişte mituri şi pot fi uşor demontate:

Economia Moldovei nu prea contează

Mitul costurilor Unirii asupra economiei românesti ar putea fi demontat într-o singură frază şi cu asta am putea încheia demonstraţia. Produsul Intern Brut (PIB), de 6 miliarde dolari, al R.Moldova reprezintă doar 3% din PIB-ul României, de 200 miliarde dolari, în 2010, ceea ce e de 6,1 ori mai mic decât cel al Bucureştiului şi rămâne în urmă nu doar de capitala României, dar şi de judeţele Timiş, Cluj, Argeş, Constanţa, Prahova. De exemplu, PIB-ul românesc a scăzut cu 9%, în 2009, faţă de 2008, din cauza crizei. Altfel spus, din economia românească a dispărut, într-un singur an, o bucată cât trei Moldove. Acesta e raportul aproximativ dintre cele două economii.

Culisele reunificarii germane

Se spune adesea, raportat la exemplul reunificării germane, că România nu ar fi capabilă de un efort economic asemănător, fiind mult mai săracă decât Republica Federala a Germaniei, care a cheltuit 700-800 sute miliarde mărci, pentru a pune pe picioare landurile răsăritene.

La prima vedere, nu se înţelege cum de a putut face Germania acest efort şi, totuşi, să continue a avea o creştere economică constantă, rămânând, permanent, a treia economie a lumii, după SUA şi Japonia.

Explicatia e simpla. Nemţii nu au făcut niciun sacrificiu. Doar au mutat banii dintr-un buzunar în altul şi au înglobat economia fostei RDG, odinioară vitrină a lagărului socialist.

O parte din suma intrată în fosta RDG, a fost, de fapt, investiţia în schimbul căreia firmele vestice au cumpărat fabricile din Est în procesul de privatizare, făcând achiziţii avantajoase. Funcţionarii de la Fondul de privatizare “Treuhand” erau vest-germani şi au favorizat firmele de acasă. Alte sume au fost cheltuite pentru reabilitarea infrastructurii ruinate a fostei RDG. Adică, nişte comenzi nesperate pentru industria din Vest. Autostrăzi, căi ferate, telefonie, investiţii de mediu, toate efectuate de firme din Germania de Vest. Practic, Helmuth Kohl a subvenţionat economia vest-germană. Banii s-au întors de unde au plecat.

Minciuni despre povara basarabeană

Presupusa notă de plată a Unirii este umflată de propagandişti cu tot felul de cheltuieli imaginare. Bunaoară, România ar trebui să suporte schimbarea documentelor de identitate ale moldovenilor, ceea ce ar fi o cheltuială mare de la Buget. Inepţia este vădită, pentru că, în orice ţară din lume, costul actelor de identitate e suportat de cetăţean, şi nu de stat. Basarabenii şi-ar plăti costurile, la fel ca şi până acum.

O altă minciună e că Romania ar trebui sa suporte costurile de energie pentru R.Moldova, adica legate de alimentarea cu gaze, păcură, curent electric etc. Însă basarabenii şi le vor plăti şi într-o Românie unită, cum şi le plătesc în prezent. Consumatorii casnici şi firmele din Basarabia sunt cu plăţile la zi. 80% din datoria R.Moldova faţă de «Gazprom» constituie consumul neachitat al Transnistriei. Basarabenii importă 80-90% de energie electrică necesară din Ucraina şi Rusia, dar vor putea cumpăra şi după Unire – din Rusia, România sau din orice altă parte.

Un alt obstacol, inventat de propagandiştii antiunionişti, ar fi costul mare pentru schimbarea ecartamentului Căii ferate din Basarabia după standardul din România, Europa, care e mai îngust. Însă schimbarea nu este o urgenţă. Ţările Baltice, care au intrat în UE încă din anul 2004, au şi acum ecartament sovietic, la fel Finlanda, care a părăsit Rusia în 1918. Mai mult – în Spania există cel puţin trei ecartamente diferite.

O cheltuială imaginară e şi uniformizarea administraţiei locale din cele două state româneşti. Basarabenii, de-a lungul ultimelor doua decenii, au trecut de la raioane la judeţe, apoi – iar la raioane. Deci, iată, s-au «descurcat». Revenirea definitivă la aceeaşi organizare ca în România ar aduce economii, prin reducerea aparatului birocratic.

Şi manipularea cu «leii moldovenesti» nu ar fi o mare cheltuială, pentru că masa monetară, cantitatea banilor din Basarabia este neglijabilă faţă de cea din România. Iar cele doua monede ar putea circula si în paralel, cum s-a întâmplat în Franţa, Iugoslavia etc., leul moldovenesc urmând a fi retras treptat de pe piaţă.

Boom economic dupa Unire

Daca s-ar face Unirea, Basarabia nu ar fi o piatră de gâtul economiei românesti. Dimpotrivă, ar deveni unul dintre motoarele creşterii economice românesti. În primul rând, România în sine va deveni mai atractivă pentru investitori, pentru că, după Unire, ar deveni una dintre cele mai mari pieţe europene, în condiţiile unei economii emergente cu peste 25 milioane de consumatori. Cota de fonduri europene alocate României se va majora după adăugarea Basarabiei pe nota de plată prezentată la Bruxelles. La fel şi în ce priveşte subvenţiile pentru agricultorii basarabeni. O bună parte din fonduri europene investite în Basarabia vor fi asimilate de firme româneşti, ceea ce ar contribui şi la creşterea economică a României.

Dacă se repetă modelul românesc din anii 2000-2008, în Basarabia ar începe să curgă investiţiile străine după dorita Unire. Acum, nu prea investeşte nimeni într-un stat cantonat în zona gri a spaţiului ex-sovietic, având o piaţă mică, de 3,5 milioane locuitori. După Unire, investitorii ar considera că investiţia lor este protejată de umbrela euratlantică. De asemenea, viitoarea investiţie în Basarabia ar fi făcută în interiorul Pieţei Unice Europene, deci – nu ar fi obstacole vamale şi nevamale pentru circulaţia, în întreaga Europă, a bunurilor şi a serviciilor produse de investitori străini între Prut şi Nistru.

În România, între 1990-1999, investiţiile străine au fost de un miliard de dolari. Aşadar, în România, în primul deceniu de tranziţie, s-au investit circa 100 milioane de dolari pe an, adică mai nimic. După anul 2000, pe fondul deschiderii economiei şi al apropierii aderării României la UE, banii au început să curgă. Astfel s-a ajuns că, între 2004-2008, în România să între sume fabuloase, de 10 miliarde de euro pe an. Adică, într-un singur an, s-au investit cât în două decenii de tranziţie. Aceasta este diferenţa dintre a fi în NATO şi UE şi a nu fi acolo. Şi România s-a descurcat singură, deoarece – spre deosebire de est-germani sau basarabeni, – ea nu a avut o patrie-mamă, care să o ajute în spaţiul euratlantic.

Basarabia ar avea, dupa Unire, acelasi parcurs social-economic pe care l-a avut România după aderarea la UE. Nu există nicio explicaţie logică, niciun argument prin care să se susţină că Basarabia va rămâne săracă după Unire sau, mai rau, că ar trage şi România după ea. Restul sunt balivernele unor nechemaţi ori pură propagandă antiromânească.

«Inviolabilitatea frontierelor»

După ce URSS s-a spart în cincisprezece, Cehoslovacia – în două, Iugoslavia – în şapte -, iar fosta Republică Democrată Germană a dispărut de pe harta Europei, invocarea acestui principiu ar putea stârni doar zâmbete ironice.

Juridic, Actul Final de la Helsinki din 1975 prevede, în capitolul VIII, că “ toate popoarele au în permanenţă dreptul, în deplină libertate, de a-şi determina, aşa cum doresc şi atunci când doresc, statutul politic intern şi extern, fără vreun amestec din afară”.

Aşadar, se consfinţeşte dreptul popoarelor la autodeterminare fără niciun amestec din afară, inclusiv dreptul la Unire, cum am avut cazul celor două Germanii, ale celor două Vietnamuri, ale celor doua Yemenuri, sau cum vom vedea, pe viitor, cazul celor doua Corei sau al Republicii Moldova şi România.

Capitolul III, despre “inviolabilitatea frontierelor”, se referă la agresiunea unui stat împotriva altuia, nu la dreptul de autodeterminare. Se spune “că statele se vor abţine de la orice atentat împotriva frontierelor”. Ar fi absurd să se susţină că, în cazul Unirii, Republica Moldova ar atenta la propria frontieră. De asemenea, se face referire la Carta Naţiunilor Unite, unde – să nu uităm! – dreptul la autodeterminare al popoarelor este un principiu de bază. Unirea nu ar afecta o ţară terţă, cum a fostul cazul secesiunii Kosovo, ce a afectat integritatea Serbiei, recunoscută prin Rezoluţia 1244 a ONU.

Precedente ale intrării “pe usa din dos” în UE

Se spune că UE s-ar opune ca R.Moldova să adere “pe uşa din dos” la UE, adică prin Unirea cu România. Dar aşa ceva s-a întâmplat deseori în chiar istoria UE. Cel mai cunoscut exemplu este absorbţia fostei Republici Democrate Germane, care a fuzionat cu RFG, fără ca cineva din UE să fie împotrivă.

Sunt şi cazurile unor teritorii dependente de fostele puteri coloniale – Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Portugalia, Danemarca ş.a. La intrarea în UE, în 1957, Franţa a aderat «la pachet» cu Algeria, care, pe atunci, era parte a sa integrantă şi care a părăsit UE (pe atunci CEE) în abia 1962, odata cu Independenţa. O situaţie încurcată e şi cu Noua Caledonie – o insulă din Pacific, pe care Franta o consideră «departament de peste mări», în timp ce Comitetul ONU pentru Decolonizare o consideră colonie. Toate aceste teritorii dependente sunt şi nu sunt în UE, ceea ce creeaza probleme serioase. De exemplu, Groenlanda a părăsit UE în 1986, însă locuitorii îi sunt cetăţeni europeni, ca cetăţeni ai Danemarcei. Mai rău e cu posesinile britanice Man, Jersey, Guernsey ori Antilele Olandeze, care fac parte din UE, dar nu şi din zona vamală şi TVA a Uniunii, ceea ce le-a transformat într-un paradis al fraudelor pentru bugetul comunitar.

«A trecut momentul favorabil»

Se spune că «s-a ratat şansa Unirii în anii ’90 şi conjunctura de atunci nu se poate repeta». Nimic mai fals. Între 1989 şi 1991, Basarabia făcea parte din URSS, ceea ce făcea Unirea imposibilă, în anul 1992 a început războiul de la Nistru. În 1989, etnicii români reprezentau 67% din populaţie, iar, în prezent, au ajuns la 80%, elevii români având o pondere de 86% în numărul total al elevilor. În acelaşi timp, ponderea ruşilor s-a înjumătăţit. De atunci, România a devenit pentru basarabeni mult mai atractivă decât în 1989-1990. Aceştia, la rândul lor, sunt diferiţi de părinţii lor. În ultimele două decenii, zeci de mii de tineri basarabeni au studiat în liceele şi universităţile din România. Un milion de basarabeni lucrează în străinătate şi văd cu propriii ochi diferenţa dintre UE şi spaţiul ex-sovietic. Ei au alte concepţii decât cei de acum 20 de ani. După care apare întrebarea: “Dacă nu acum – atunci când? Dacă nu noi – atunci cine?”

Rolul minorităţilor etnice

România ar putea gestiona foarte bine – după Unire – problema sporirii ponderii minorităţilor naţionale. Între Prut şi Nistru aproape 700.000 persoane aparţin minorităţilor naţionale. La o populatie de 25.000.000, a unei Românii Reunite, ponderea acestora ar însemna 2,8 la sută din totalul populaţiei sau jumătate din procentul emigranţilor stabiliţi în Olanda sau Marea Britanie după 1990. Minorităţile ce ar îmbogăţi România ar fi ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, adica est-europeni de religie creştin-ortodoxă, având multe asemănări cu românii, împreună şi alături de care au trait generaţii de români în Basarabia.

Romania este, în Europa, un model din punctul de vedere al tratamentului minorităţilor. De exemplu, turcii sunt printre reprezentanţii cei mai loiali ai minorităţilor faţă de statul român. Dacă turcii musulmani se simt excelent în România, nu există niciun motiv să nu se acomodeze şi găgăuzii, ca turci creştin-ortodocşi. Turcia şi România ar putea sprijini dezvoltarea etniei găgăuze, păstrarea şi identificarea valorilor ei naţionale într-o societate românească, în care ei să se interegeze. Au şi funcţionat, prin sprijinul Ambasadei României în R.Moldova, proiecte de însuşire, de către găgăuzi, a limbii române.

Minoritatea ruşilor lipoveni a organizat, recent, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, o reuniune a reprezentanţilor Diasporei mondiale ruseşti, în scopul pregătitii unui congres al emigraţiei. Kremlinul nu ar fi aprobat o asemenea manifestare dacă rusii ar fi avut probleme de convieţuire cu majoritatea românească.

Faptul că noii cetăţeni ţin sărbătorile creştine pe stil vechi nu are nicio relevanţă. Oricum, în România, de la Crăciunul pe stil nou, din 25 decembrie, până pe 7 ianuarie, când e Crăciunul pe stil vechi, nu prea munceşte nimeni. În prezent, în România, sârbii, ucrainenii, lipovenii respectă obiceiurile după stilul vechi, fără a fi împiedicaţi de cineva. România permite dubla cetăţenie, iar ruşii, dintre care mulţi au şi cetăţenia Federatiei Ruse, s-ar bucura de libertatea de mişcare de la Lisabona până la Moscova.

«Infractorii basarabeni»

Pentru că, în România, se ştiu puţine despre R.Moldova, există prejudecata că aceasta ar fi un paradis al infractorilor, al Mafiei. Şi acesta e un fals.

Moldova are o rată a infracţiunilor de 8,58 la 1000 locuitori – de două ori mai mică decât România, cu 16,48/1000. E drept, în Basarabia, rata omorurilor e de trei ori mai mare decât în România, dar asta pentru că majoritatea omorurilor au loc în mediul rural, din cauza sărăciei, alcoolismului, a lipsei de educaţie – iar Basarabia e rurală.

De exemplu, şi în România două treimi din totalul crimelor au loc la ţară, jumătate – între rude. În judeţul Iaşi, din aceleaşi cauze, s-au comis de trei ori mai multe crime la numărul de locuitori decât în Bucureşti. Basarabenii nu sunt nici mai răi şi nici mai buni decât fraţii de peste Prut. Cei mai răi în lume sunt britanicii – cu 2034 delicte violente la 100.000 locuitori, mai mult ca în SUA, unde sunt 466 fapte violente la 100.000 locuitori, «dar nu şi-a mai pus nimeni această problemă cand ne-am unit cu Marea Britanie, în cadrul Uniunii Europene». (George Scarlat)

Legat de aderarea Republicii Moldova la o uniune vamală cu Rusia, speculaţiile că R.Moldova ar avea mai multe beneficii sunt total false. Aderarea noastră la această uniune ar înseamna să devenim un stat cu o economie marginalizată, fără şanse de dezvoltare.

Prin inventarea noului proiect neocolonial «Uniunea Euro-Asiatică», Rusia încearcă să-şi cosmetizeze imaginea prin exploatarea potenţialului uman al statelor invitate.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Vladimir Iakovlev a declarat că, în curând, în Rusia nu va avea cine lucra. «Din cei 148 mln., până la 60% dintre cetăţenii ruşi, sunt bătrâni, copii şi invalizi. Din 20 de milioane de bărbaţi, apţi de muncă, circa un milion au fost condamnaţi pentru diverse crime, 4 milioane lucrează în organele de forţă, alte 4 milioane suferă de alcoolism cronic şi un milion sunt narcomani (alte date de pe Publika TV : alcoolici – 37-42 mln, boschetari – 4 mln, copii vagabonzi – 5 mln, purtători HIV SIDA – 6 mln, prostituate – 4,5 mln, atei şi necredincioşi – 43,5 mln, narcomani – 5 mln). Mortalitatea printre bărbaţi este similară celei din timpul Războiului al Doilea Mondial» – a declarat Iakovlev.

Potenţialul economic (PIB) al UE, spre care tindem să ne integrăm, este evaluat la circa 16 trilioane de dolari SUA, pe când PIB-ul conglomeratului Rusia-Bielarusi-Kazahstan, unde ne împinge, prin şantaj, Rusia, alcătuiesc, luate împreună, doar 1,9 trilioane dolari SUA.

Economiei-fantomă îi revin 49%; după nivelul de corupţie, Rusia se situează pe locul 130-140; 90% din marile capitaluri sunt amplasate în zone Offshore; 75% din numărul clasei politice provine din structurile FSB şi alte servicii secrete. Economia Rusiei este conectată la seringa hidrocarburilor, ceea ce nu îi permite să-şi schimbe paradigma de dezvoltare.

Comuniştilor, socialiştilor şi altor «binevoitori» (statalişti proruşi şi antiromâni) le-au rămas în mânecă doar «trei aşi» falşi: 1) gazele, 2) piaţa de desfacere a Rusiei pentru produsele moldoveneşti şi 3) lichidarea statalităţii R.Moldova de către unionişti.

Aceste mituri pot fi uşor demontate :

Mitul nr.1 – Piaţa de desfacere a Rusiei

Vehicularea «problemei pieţelor» de desfacere este în mare parte un fals propogandistic. Aici se speculează pe ineficienţa organizatorică a operatorilor din ramura principală a economiei – Agricultura.

Argumentăm această afirmaţie prin descrierea retrospectivă a situaţiei în această ramură a economiei R.Moldova, de unde se vede clar existenţa unei diversificări a pieţelor de desfacere, şi nu dependenţa de piaţa Federaţiei Ruse. Din contra, tendinţele şi orientarea exporturilor către diverse pieţe, în special către ţările UE, vor duce la creşterea cererii din partea Rusiei. Mai mult – relaţiile comerciale internaţonale se dezvoltă mai întâi la iniţiativa oamenilor de afaceri, animaţi de obţinerea profitului. Ambele state sunt membre ale OMC şi se supun aceleiaşi megareglementări.

Sectorul agrar rămîne a fi, tradiţional, pilonul de bază al economiei naţionale, contribuţia acestuia în PIB fiind, în ultimii 5 ani, de circa 15 la sută, iar, în ansamblu cu industria de prelucrare a materiei prime agricole, – contribuie cu peste 30 la sută la crearea PIB-ului, constituind aproximativ 50 la sută din volumul total al exporturilor. Sectorul utilizează 33 la sută din forţa de muncă a ţării.

Structura producţiei agricole poate fi catalogată drept relativ stabilă care, în linii generale, reprezintă, pentru Moldova, 70 la sută cea de origine vegetală şi 30 la sută – cea de origine animală.

Structura producţiei agricole, pe ramuri :

Fructele, legumele şi prelucrarea lor

Media anuală a volumului de producţie în perioada anilor 2001-2008 a constituit 400 mii tone de fructe. Din volumul total al producţiei de fructe, 25 la sută sînt exportate în stare proaspătă, 44 la sută sînt utilizate în calitate de materie-primă pentru industria de procesare, iar 31 la sută sînt comercializate în stare proaspătă pe piaţa internă. Fructele se exportă în 33 de ţări ale lumii.

Republica Moldova este unul dintre cei mai mari producători şi exportatori europeni de nuci în coajă şi decojite, atingînd un volum de 9 mii tone pe an şi o valoare de circa 30 mln euro. Baza de producţie a nucilor constituie circa 5000 ha. Nucile se exportă în circa 25 de ţări ale lumii, inclusiv în UE, Orientul Mijlociu şi unele ţări asiatice.

Legumele se exportă în 23 de ţări ale lumii

Cartoful şi culturile bostănoase se cultivă doar pentru consumul intern, recolta anuală constituind circa 340 mii tone şi, respectiv, 75 mii tone.

Industria conservelor din fructe şi legume

Producţia-marfă totală de conserve din fructe şi legume constituie peste 84,6 mii tone, fiind exportate aproximativ 63,6 mii tone de conserve, de circa 59 mln USD. Din exportul total al conservelor din fructe şi legume, 71 la sută sînt orientate spre piaţa CSI, 27,2 la sută – spre piaţa ţărilor-membre ale UE şi 1,8 la sută – spre alte pieţe.

Viticultura şi vinificaţia sînt subramurile de bază ale economiei moldoveneşti, generînd circa 15 la sută din Bugetul anual al republicii. Capacitatea totală a vinăriilor este de aproximativ 1 mln tone pe sezon, ceea ce permite producerea maximă a circa 65 mln decalitri de vin. Moldova produce anual 300-350 mln de sticle de vin, 20 mln de sticle de vin spumant şi 400 mii decalitri de divin. Circa 10 la sută din vinul produs este consumat în republică, restul, 90 la sută, este exportat.

Graţie calităţii vinurilor, acestea se exportă în circa 50 de ţări (Germania, Canada, SUA, Irlanda, Olanda, Austria, Belgia, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia şi ţările Baltice etc.). Mileştii Mici este declarată cea mai mare colecţie de vinuri din lume, cu 1,6 mln sticle, fiind înregistrată în Cartea „Guiness”. În Registrul Oficial al UE, 11 vinuri sînt înregistrate conform regiunii de origine (Purcari, Romaneşti, Stăuceni, Şişcani, Cahul, Rezeni, Taraclia, Ungheni, Codru, Vulcăneşti, Comrat).

Cerealele şi industria de panificaţie

Consumul intern anual constituie circa 1500 mii tone, surplusul de cereale fiind exportate. Principalele pieţe de desfacere sînt Ungaria, Marea Britanie, Elveţia, România etc.

Sfecla de zahăr. Industria zahărului

La momentul actual, sfecla de zahăr este prelucrată de către două companii, care asigură piaţa internă cu zahăr, iar surplusul se exportă peste hotarele ţării, acestea sunt: ÎM„Sudzucker Moldova” SA şi ÎCS„Marr Sugar Moldova” SRl. Potenţialul anual total pentru export constituie circa 50-60 mii tone.

Culturile oleaginoase şi industria lor

Principalele culturi oleaginoase sînt floarea-soarelui, soia şi rapiţa. Volumul total de producţie al acestora, constituie 370 mii tone, 57 şi, respectiv, 114 mii tone, fiind exportate 52,3 mii tone de floarea-soarelui, 71,7 mii tone de rapiță şi 20,7 mii tone de soia. Principalele pieţe de export sînt România, Ungaria, Marea Britanie, Ucraina, Turcia, Elveţia etc.

Producţia animalieră şi industria de prelucrare

Starea sectorului zootehnic continuă să fie determinată de situaţia în gospodăriile populaţiei şi ţărăneşti (de fermieri), cărora le revine cea mai mare parte a producţiei animaliere (producerea laptelui – 87 la sută, creşterea vitelor şi păsărilor – 80 la sută, producţia de ouă – 70 la sută). În sectorul individual s-a concentrat 94 la sută din efectivul de bovine, inclusiv vaci – 96 la sută, porcine -77 la sută, ovine şi caprine – 97 la sută.

Apicultura

În Republica Moldova ramura apicolă se dezvoltă ascensiv. Producţia anuală de miere variază de la 2000 la 2500 tone, din care 300-400 tone se exportă. Principalele pieţe de desfacere a mierii sînt Germania, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA, Canada, Uzbekistan etc. Moldova are capacitatea de a dezvolta producţia de miere biologică în zone ecologice.

Producţia ecologică şi calitatea produselor

Republica Moldova dispune de diverse premize pentru dezvoltarea producţiei agroalimentare ecologice. Printre acestea pot fi menţionate: condiţiile favorabile pentru cultivarea unui spectru larg de culturi agricole cu valoare ecologică şi biologică adăugată (VEBA) (legumicole, pomiviticole, etero-oleaginoase etc.); starea ecologică a solurilor, preponderent pe suprafeţe mari, satisfăcătoare, datorită reducerii esenţiale, în ultimii 10 ani, a aplicării mijloacelor chimice în agricultură; protecţia culturilor agricole contra bolilor şi a dăunătorilor, ce poate fi asigurată prin aplicarea sistemelor biologice integrate, a asolamentelor ş.a.

Recent a fost armonizată legislaţia în domeniu cu cerinţele UE, fiind adoptate Regulamentele privind principiile ecologice şi metodele de procesare a producţiei agroalimentare ecologice; sistemul de inspecţie şi de certificare în domeniu; importul şi exportul produselor agroalimentare ecologice. În ultimii ani, întreprinderile şi-au intensificat activitatea de implementare a sistemelor de calitate, ceea ce sporeşte securitatea alimentară şi menţine calitatea înaltă a produselor.

În prezent, la 71 întreprinderi sînt deja implementate sistemele de calitate ISO 9000, HACCP şi GlobalGap, iar un alt şir sunt în proces de implementare.

Mitul nr.2 – gazele ruseşti

Problema gazelor a devenit una politică, artificial creată şi menţinută atât de politicenii de la Kremlin, cât şi de cei de la Chişinău, un «căpăstru», prin care R.Moldova e proponită în sfera de influenţă geopolitică rusă. Până când ?

R.Moldova importă anual (fără Transnistria) de la concernul rus «Gazprom» 1 miliard de metri cubi de gaze naturale (cu diminuare anuală a cantităţii consumate), la o sumă de 374 mln de dolari SUA. În structura consumului de gaze, cea mai mare cotă, de 45%, revine întreprinderilor din sectorul energetic. Ponderea consumatorilor casnici este de circa 32%, a agenţilor economici – 18%, iar a instituţiilor bugetare – de 5,6%. Gazprom va livra gaze Republicii Moldova în anii 2012-2014 la un preţ în medie de 375 de dolari SUA pentru mia de metri cubi. Totodată, «Moldovagaz» va acorda anual servicii pentru transportul a circa 23 miliarde de metri cubi de gaze în regim de tranzit pe teritoriul R.Moldova. «Gazprom» achită pentru aceste servicii o sumă de 57 mln de dolari SUA, ceia ce dimineuază suma plăţilor pentru gazele importate. Remarcăm, volumul necesar de gaze nu este, relativ, mare.

Există soluţii alternative de întărire a securităţii energetice:

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va cofinanţa construcţia conductei de gaze Ungheni-Iaşi.

Construcţia gazoductului Ungeni-Iaşi este un proiect moldo-român menit să asigure o sursă alternativă de livrare a gazelor Republicii Moldova. Traseul estimativ al gazoductului va avea o lungime de 40 km, dintre care 31 km pe teritoriul României şi 9 km – pe teritoriul R.Moldova. România va începe lucrările de construcţie a gazoductului reversibil Iaşi-Ungheni în februarie 2013 şi îl va finaliza în luna noiembrie a aceluiaşi an. Gazoductul Iaşi-Ungheni va asigura interconectarea sistemelor de transport al gazelor din R.Moldova cu cel din România şi UE. Proiectul este estimat la 20 de milioane de euro, inclusiv 12 milioane fiind contribuţia României. Capacitatea anuală de transport a conductei va fi de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, iar lungimea – de 43,2 kilometri, inclusiv 32,8 kilometri pe teritoriul României. Gazoductul va permite livrarea de gaze în ambele direcții – din 2013, R.Moldova va importa gaze naturale și din România.

Un alt proiect preconizat este interconectarea sistemelor de energie electrică din R.Moldova cu reţeaua europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică ENTSO-E.

Integrarea la pieţele regionale de energie electrică şi gaze naturale din Europa de Sud-Est, care ar asigura punctul iniţial al securităţii energetice, şi anume – diversiﬁcarea surselor de furnizare a energiei:

– prin accesul la surse suplimentare de generare a energiei electrice şi la alte surse de producţie a gazelor naturale, iar, în al doilea rând, –

– prin crearea condiţiilor necesare instituirii concurenţei de piaţă în sectoarele energiilor de reţea, care este instrumentul natural al asigurării unei furnizări continue – şi la cele mai bune preţuri – a resurselor energetice.

Integrarea în sistemele energetice largi este o soluţie sigură şi viabilă pentru sectorul energetic al R.Moldova, limitat atât de conﬁguraţia infrastructurii sovietice moştenite, cât şi de potenţialul economic ce nu suportă crearea unui sistem energetic integral în limitele teritoriale naţionale.

În plus, conectarea la pieţele energetice regionale din Europa de Sud-Est reprezintă singura cale de înscriere în circuitul pieţei energetice interne a UE, care este direcţia generală de dezvoltare a R.Moldova.

Aderarea la Comunitatea Energetică înseamnă racordarea la reţelele regionale prin interconectare la reţelele de transport al energiei electrice şi al gazelor naturale din România, ca şi introducerea modelelor pieţei regionale şi liberalizarea totală a pieţelor energetice interne.

Dar, trebuie menţionat că participarea la Tratatul Comunităţii Energetice, care acoperă punctul iniţial în asigurarea securităţii energetice, nu va duce la înlăturarea principalei ameninţări la adresa securităţii energetice a R.Moldova – consumul inadecvat al resurselor, în cazul în care Guvernul nu-şi va concentra toate eforturile pe eﬁcienţa energetică, ridicând-o la nivelul unei cauze naţionale.

În acest sens, au fost studiate şi perspectivele de dezvoltare a sectorului energetic al R.Moldova, în special, ale construcţiei staţiilor termice de cogenerare, numite miniCET-uri. Au fost evaluaţi indicatorii tehnico-economici ai acestor staţii, aplicabili în condiţiile actuale.

Un studiu, efectuat de experţi de la AŞM, demonstrează: construcţia pe teritoriul R.Moldova a unei reţele cu numeroase miniCET-uri (combustibil – masă organică locală gazificată), a căror putere este între 3 ţi 10 MWt, alături de modernizarea marilor staţii existente în Municipiile Chişinău şi Bălţi (combustibil – cărbune lichefiat, mai ieftin decât gazele naturale), este absolut motivată şi poate avea drept consecinţă un sistem energetic optim, de o înaltă eficacitate, ce s-ar moderniza organic pe viitor şi ar asigura un înalt nivel de securitate energetică, datorită dotării cu echipamente şi tehnologii noi.

Mitul nr.3 – „lichidarea statalităţii R.Moldova de către unionişti”

Este cel mai vehiculat mit, de când a apărut mişcarea unionistă. Comuniştii, socialiştii, „Patrioţii Moldovei” şi alţii din „coloana a cincea” rusă au misiunea să sperie populaţia cu intenţia unioniştilor de a lichida Statul R.Moldova. A lichida, a distruge un stat şi a reîntregi o Ţară dezbinată, sunt două lucruri diametral opuse.

Acest fals cu „lichidarea statalităţii”, face parte din instrumentarul minciunii, prin care comuniştii au spălat dintotdeauna minţile oamenilor neinformaţi despre adevărul istoric, servind interese înguste de partid şi scopurile neocolonialiste ale Rusiei.

Prin asemenea afirmaţii, antiromânii neglijează Declaraţia de Independenţă a R.Moldova, ascunzând adevăratul ei spirit de regăsire în spaţiul de devenire naţională:

Nu excludem că evenimentele de la 6-8 aprilie 2009, prin implicarea provocatorilor mascaţi şi neidentificaţi, a fost distrugerea Declaraţiei de Independenţă a R.Moldova, restabilită ulterior, deşi trebuie căutat bine originalul, despre care se spune că „a fost ars”.

Declaraţia de Independenţă indică populaţiei celui de-al doilea stat românesc dreptul de a-şi decide destinul după propria voinţă, inclusiv prin aderarea statului la uniuni statale, cum ar fi UE, sau prin Unirea cu un alt stat (România), FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.

Antiromânii nu recunosc aceste prevederi din Declaraţia de Independenţă, când se discută despre aderarea la UE şi Unirea cu Ţara-Mamă, în schimb manipulează masele, în special din rândul alogenilor, operând cu falsa posibilitate de aderare a R.Moldova la inexistenta Uniune Vamală Rusia-Bielarusi-Kazahstan şi la un proiect străin iluzoriu „Uniunea EuroAsiatică”.

Cu referire la procesul de aderare la UE (Din declaraţiile Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în vizită la Chişinău pe 29-30.11.12):

« …Dar ce înseamnă Asocierea? Înseamnă, fundamental, împărtăşiirea aceloraşi valori. Procesul ne va aduce mai aproape unul de altul – mai mult decât orice declaraţie o va putea face vreodată. Cunoaşteţi bine că valorile pe care s-a format UE – libertatea, democraţia, respectul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale, supremaţia legii – se află exact în centrul procesului de asociere politică şi de integrare economică, pe care îl oferă Parteneriatul Estic şi pe care îl urmărim în relaţiile noastre cu Moldova.

Nu există nicio îndoială că Moldova aparţine Europei şi că deja împărtăşeşte o cultură, o limbă şi o istorie comună cu UE. Aparţineţi marii familii europene de naţiuni. Vreau să vă asigur că UE va continua să fie alături de voi, de poporul Moldovei, în procesul de realizare a planurilor Dvs ambiţioase de reformă. Dacă veţi menţine viteza şi veţi intensifica profunzimea reformelor, sunt convins că alegerea voastră europeană va aduce rezultate. Vă doresc mari succese în totul ce vă propuneţi să faceţi! ”Mult succes, Moldova!”

Am avansat negocierile privind Acordul de Asociere. Democraţia şi ordinea de drept stau la baza acestui acord. Scopul nostru comun este de a încorpora drepturile omului şi de a include economia Moldovei în economia vastă a Europei. Trebuie să ne asigurăm anumite standarde, ca să deveniţi parte a acestei Uniuni, pentru că, astfel, UE vă va deschide mai multe uşi.

Acordurile cețin de instituirea unei zone de liber schimb UE-Moldova, asocierea politică la UEși implementarea etapei a doua a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize sunt cele 3 direcții pe care R.Moldova trebuie să se concentreze. Dincolo de o economie slabă, o problemă-cheie rămâne conflictul transnistrean.”Barroso a declarat că soluționarea acestuia prin negocieri cu implicarea UE este o prioritate a politicii externe promovatăde Bruxelles, dar nu şi o problemă ce ar împiedica procesul de aderare.

Concluzie-întrebare: Dacă Uniunia Europeană priveşte R.Moldova ca pe un potenţial membru al Comunităţii Statelor Europene, atunci de ce s-ar opune procesului de reunire a R.Moldova cu România?

„Apărând” suveranitatea şi integritatea statului R.Moldova, „stataliştii antiunionişti” nu se revoltă niciodată în legătură cu amestecul Rusiei în treburile interne ale R.Moldova, cu şantajul făţiş şi umilirea basarabenilor de către demnitarii ruşi, nu condamnă separatismul transnistrean şi ieşirile obraznice ale liderilor gagauzi, nu condamnă staţionarea ilegală a armatei ruse şi nu cer retragerea acesteia de pe teritoriul R.Moldova. Mai mult – aceşti „patrioţi” au declanşat un atac mediatic agresiv, folosind acelaşi instrumentar de manipulare prin minciună, pentru a împinge R.Moldova în braţele „binevoitoare” ale celor ce ne împing în „Uniunea EuroAsiatică”.

Cât de tare ar trebui sâ-ţi urăşti conaţionalii, pentru a-i manipula într-o atare manieră grosolană, speculând nevoile şi chinurile oamenilor, aduşi tot de ei la o asemenea stare, în loc să îi redirecţionezi pe calea regăsirii în spaţiul românesc european firesc, al prosperităţii în interiorul civilizaţiei europene.

De câtă obrăznicie şi cinism dau ei dovadă când o fac pe „niznaiul”, la auzul adevărului despre sutele de mii de jertfe ale regimurilor ruseşti (ţarist, comunist), instaurate abuziv în Basarabia, pe parcursul a 200 de ani.

Concluzie: Soluţii viabile pentru prosperarea cetăţenilor R.Moldova există, se cere numai voinţa politică de a promova dezideratul Unirii şi a respinge tentativele de şantaj din partea Federaţiei Ruse. Este datoria Guvernului.

Rezumat la Argumentele pro şi contra Unirii:

Din posibilele alternative pentru prezentul şi viitorul Republicii Moldova:

Aderarea la Uniunea Europeană
Menţinerea status quo-ului R.Moldova (pendularea între Est şi Vest, cu o neutralitate imitativă în braţe)
Intrarea în UE prin UNIREA necondiţionată cu România, ca Act de lichidare a consecinţelor Pactului criminal Ribbentrop-Molotov
Intrarea (îndoielnică) în Uniunea Vamală Rusia-Bielarusi–Kazahstan şi în iluzoria Uniune Eurasiatică

Nicio formaţiune politică nu poate contesta cu argumente alternativa a treia, care ne rezolvă, în mod automat, securitatea militară şi energetică, comportând, necondiţionat, multe alte atuuri.

Aici se impune o remarcă: Pentru prima alternativa pledează partidele politice aflate la guvernare (AIE). De ce aceste partide şi altele, extraparlamentare proruse, nu acceptă alternativa a treia?

– Pentru că, în cazul reîntregirii Ţării, ele, mai mult ca probabil, îşi pot pierde identitatea, rostul, iar liderii de partide, demnitarii de stat oligarhii, îşi vor pierde fotoliile, poziţia şi influenţa în societate, prin reducerea posibilităţilor de corupţie.

În schimb, societatea ar scăpa de o mare povară financiară şi administrativă: numai datorită dispariţiei structurilor centrale de administrare, povara bugetară s-ar diminua cu circa 6 mlrd de lei.

Aceasta şi este „poanta” politică, marele secret şi adevărul pur, care explică trista noastră situaţie.

Pentru realizarea dezideratului reîntregirii Ţării, Consiliul Unirii propune societăţii civile, spre discuţie, următoarea viziune a unioniştilor:

Proiect de Concept procedural de Reîntregire a Ţării (Anexa nr.1)

Adevăr, Dreptate, Muncă, Demnitate –

condiţii necesare modernizării şi producerii saltului de ascensiune

Un lucru e cert – progresul unei naţiuni se face canalizând evolutiv toate energiile constructive într-o direcţie ascensivă. Adevăratele valori sunt cele de un potenţial intelectual real, cu înzestrare spirituală şi o moralitate specială.

Adevăratele valori au un statut social bine definit. Dovedind competenţă şi profesionalism, ele sunt apreciate şi respectate doar într-o societate în care educaţia este regula numărul unu a jocului. Chiar dacă valorile adevărate nu sunt recunoscute la timp, ele rămân confirmări reale, ca dovezi practice, ce probează creativitatea, dar şi nivelul cunoaşterii şi al desăvârşirii umane. Societatea are nevoie urgentă nu de lideri de partide, ci, de un Lider Național, un individ carismatic, apt să-și asume răspunderea pentru destinul statului. Ideea fără LIDER nu lucrează, nu mobilizează!

Istoria, de la Decebal, Ştefan-cel-Mare, Napoleon Bonaparte şi, mai târziu, exemplele anilor 50, 60, 70 (sec. XX), „Miracolul Nipon”, „Miracolul german”, „Saltul micilor tigri» din Asia de Sud-Est, Israelul ş.a., ne oferă condiţiile necesare producerii salturilor de ascensiune în dezvoltare şi progres:

Popor: muncitor, educat, cu valori moral-culturale formate; cultivarea cultului muncii
Lider: vizionar, stâlp al spiritualităţii româneşti, înţelept, patriot cu demnitate, ghidat de interesele Ţării, carismatic. Istoria confirmă că marile evenimente sunt opera unor oameni remarcabili …Isus Hristos, N.Bonaparte, Ştefan cel Mare, Li Quan Iu ş.a.)
Ideea Naţională şi Religia
Constrângerea „libertăţilor vulgare”, prin dictatura legii
Inovaţiile şi Capitalul

Astăzi, din păcate, nu avem niciuna dintre cele cinci condiţii: persistă lenea, nivelul scăzut de educaţie, cultură şi moralitate, nemaivorbinnd de lipsa cronică a investiţiilor! „Dacă la cumpănă dintre tragedie şi pericol nu apare un lider, care să „apuce taurul de coarne”, atunci masele scapă de sub control şi alunecă în haos şi teroare… În vara anului 1789, cetăţenii din Paris au distrus Bastilia. Entuziasmul lor a fost atât de mare, încât, la un an de la căderea Bastiliei, această zi a fost decretată drept sărbătoare naţională în întreaga Franţă. Toată lumea vorbea de libertate, egalitate şi fraternitate. Puterea a trecut în mâna celor mulţi. Pe scena politică au apărut o sumedenie de noi actori. Fiecare reprezenta un mic partid şi pretindea că putea decide viitorul omenirii. În realitate, după ce regele a fost decapitat, Franţa, în loc să progreseze, a căzut în sărăcie. Corupţia şi anarhia au dus-o în pragul falimentului… până pe scena politică nu a apărut N.Bonaparte… Principiul lui Napoleon suna: ordine, muncă, cinste şi egalitate. Oricine încerca să-l încalce (indiferent de rang) era arestat ori pus la zid… În scurtă vreme, drumurile au fost reparate, fabricile şi-au reluat activitatea, şomajul a dispărut, iar Franţa s-a transformat treptat în una dintre cele mai prospere ţări din Europa. Istoria cunoaşte numeroase alte exemple, în care un singur om a schimbat destinul unor ţări întregi. Ele confirmă faptul că marile evenimente sunt, totuşi, opera unor oameni remarcabili…” (Aurelian Silivestru)

Dacă pe drapelul revoluţiei franceze masele citeau sloganul „libertate, egalitate şi fraternitate”, pe drapelul revoluţiei mentale, spre care îndeamnă unioniştii, este scris: „adevăr, dreptate, muncă, demnitate”.

Reconştientizăm, astfel,necesitatea ieşirii la rampă a forţelor de orientare unionistă, cu un nou proiect politic, social, economic şi geopolitic, pragmatic şi sincronizat cu acţiuni şi cu paşi reali spre reîntregire…

Strategiile de creştere economică,

chintesenţa noilor paradigme de dezvoltare

Apar unele întrebare logice: De ce nu se produc reforme care să asigure supraviețuirea sistemului? Cine va opri haosul din Republica Moldova?

Pe lângă interesul oligarhilor de a menține profiturile, explicaţia ar fi: exportând, ca și statele petroliere, «resurse naturale», adică umane, sistemul nu are nevoie de reforme, deschidere, competitivitate, demonopolizarea economiei, investiții etc., fiindcă are un venit garantat sub formă de transferuri valutare de circa 2 mlrd dolari. Plus credite și granturi, în contextul conflictului transnistrean, plus taxe vamale din tranzitul mărfurilor. Deci – pentru ce să te mai modernizezi?

Toate acestea ne determină să proclamăm ferm viziunea de principiu a Mişcării Unioniste şi scopurile strategice: Unitatea Naţională pentru Modernizare şi Dezvoltare!, îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi integrarea în NATO şi UE, prin reîntregirea Ţării Româneşti!

Caracteristicile creşterii economice actuale

Creșterea economică, în tandem cu tendința de reducere a sărăciei, sunt strâns corelate în R.Moldova cu fluxul de remitențe și consumul generat de ultimele.

Dincolo de realitatea expunerii economiei naţionale unei serii de vulnerabilități din cauza creșterii economice bazate pe consum și pe remitențe, există un pericol și mai mare, asociat acestui model de creștere economică – faptul că, la un moment dat, volumul remitențelor va începe să scadă. Actualmente, migrația decimează familiile în R.Moldova. Acest lucru e grav, însă, urmărind evoluția migrației în țările confruntate de acest fenomen, anticipăm că familiile moldovenilor se vor reîntregi. Dar, din păcate, dacă nu se va opta ferm pentru condiții adecvate de muncă și trai acasă, în R.Moldova, reîntregirea familiilor de migranți se va produce în afara hotarelor statului, moment ce va genera declinul remitențelor.

Atragerea remitenţelor în creşterea economică a R.Moldova, prin conversiune

Republica Moldova ocupă locul 5 în lume la cota transferurilor băneşti în structura PIB. Volumul remitenţelor constitue 23 – 25 % din PIB. Tagikistan, de exemplu, e pe locul 1, cu o cotă de 50%.

Experţii Băncii Mondiale în R.Moldova spun: Remitenţele sunt plasate, în mare parte, în consumul intern, cumpărarea imobilelor şi nu influenţează creşterea economică. Ei recomandă Guvernului să contribuie la reorientarea acestora spre investiţii, în special în sectorul financiar. În ultimii 11 ani remitenţele au constituit 9,2 mlrd dolari SUA, pe când investiţiile directe – numai 3 mlrd.

Ei au constatat că R.Moldova a intrat într-un cerc vicios: Remitenţele alimentează cererea pe piaţa internă, care creşte pe seama importului. La rândul său, acest fenomen nu permite dezvoltarea sectoarelor agricol şi industrial. Ca rezultat, devine neprofitabilă alocarea mijlocelor financiare în aceste sfere, … nu se creează noi locuri de muncă. Aceste procese impun intensificarea imigraţiei şi creşterea transferurilor băneşti în ţară. Cercul s-a închis!

Cum ieşim din acest cerc?

Redirecţionarea remitenţelor către afaceri, prin susţinerea antreprenorilor noi. Aceast lucru poate fi făcut prin stimulenţi, cum ar fi:

Scutirea de impozit pe venit, contribuţii sociale, condiţii preferenţiale de creditare, subvenţii, componente de grant, reducerea numărului de inspecţii etc.

Promovarea importurilor de maşini, echipamente, instrumente şi materie primă, la rate preferenţiale.
Reducerea birocraţiei şi a corupţiei, pentru facilitarea activităţii de întreprinzător.
Soluţionarea problemelor de infrastructură în zonele rurale, pentru a spori disponibilitatea migranţilor de a reveni acasă şi a investi. Implicarea migranţilor în proiecte de infrastructură locale.

Consiliul Unirii îndeamnă Diaspora să ceară (să impună) categoric Guvernului

implementarea următoarelor măsuri salvatoare:

Crearea unei Bănci de Investiţii cu capital mixt (50:50), Statul şi migranţii interesaţi
Crearea, pe aceleaşi principii, a unui Fond mutual de Investiţii, a Fondului de Garantare a creditelor şi a unei Companii de Leasing
Deschiderea incubatorelor şi a parcurilor agroindustriale şi tehnologice (exemplul Israelului)…
Implementarea unui Plan Marshall pentru R.Moldova, posibilitatea de coparticipare cu o componenta investiţională a migranţiolr moldoveni
Implementarea în şcoli a priectului „Tânărul Fermier” (concept de proiect elaborat de Consiliul Unirii).

Implementarea acestor proiecte va favoriza apariţia clasei mijlocii, în special în zonele rurale. Este bine ştiut că, dacă nu-şi ajută clasa de mijloc, statul rămâne sărac, având o populaţie săracă. IMM-urile sunt forţa motrice pentru o economie bazată pe inovare (cum se pretinde cea a UE) şi unica posibilitate de a se crea noi locuri de muncă. De aici concluzia: Nu trebuie luptat contra sărăciei (slogan politic absract şi demagogic), ci ajutaţi să prospere micii întreprinzători, inclusiv prin conversiunea în investiţii a banilor populaţiei.

Se impune imperativ identificarea cu precizie a priorităţilor şi a resurselor de mobilizare, pentru atingerea scopului suprem şi a celor subordonate.

Pe termen mediu şi scurt:

Reforma structurală în politica moldovenească.

Principala cale şi principalul mijloc de a se depăşi răul în R.Moldova este schimbarea Sistemului Electoral – trecerea la un sistem mixt (50/50) şi modificarea Statutului Deputatului, prin ridicarea prestigiului, concretizarea drepturilor, a obligaţiilor şi, cei mai important, – prin introducerea sancţiunilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor (principiul DOS), cu retragerea imunităţii pentru fapte nedemne de funcţia de deputat, adoptarea legilor

„Lustraţiei”; „Cu privire la democraţia legislativă şi rolul opoziţiei politice”; „Obligativitatea participării deputatului la votul din Parlament”; „Cu privire la controlul civil din partea societăţii civile”; „Cu privire la naţionalizarea averilor neconfirmate”; „Cu privire la contractul public: partid – societatea civilă” ş.a.

«În marea globală trebuie să fim diferiţi, pentru a avea succes. Avem nevoie de un model propriu, bazat pe tradiţia, istoria şi cultura ariei noastre de civilizaţie. Sigur că principiul de bază nu poate fi decât libertatea absolută de întreprindere, de posesie şi expresie, iar statul trebuie să devină minim, menţinând doar ordinea şi libertatea competiţiei.» (Dinu Patriciu)

Nu poate fi exclusă nici calea asimilării critice a valorilor statuate în ţări cu modele de economie-TOP.

În acest sens, efortul de implementare a noilor politici poate fi diminuat prin studierea, evaluarea critică şi solicitarea Transferului de expertiză pentru implementarea practicilor statelor avansate: Singapore, România, Israel, Polonia, Georgia, Ţările Baltice, Slovenia, Cehia, Ungaria, Franţa.

Exemple elocvente:

Israelul – are mai puţină populaţie decât ½ din populaţia Moscovei. Nu dispune de miliarde de dolari din exporturi de petrol şi gaze. Cu toate acestea, Israelul este cu două trepte mai avansat decât toată Rusia în dezvoltarea tehnologică – businessul sec.XXI. În Israel funcţionează 26 de Centre de salt în viitor…

România – lider în sud-estul Europei pe agricultura ecologica, iar la nivel mondial se poziționează între primii 15 exportatori de materii prime ecologice, cu peste 300.000 de hectare de teren agricol certificat ecologic. În anul 2011 Ţara a fost pe locul 1 în lume la creşterea numărului de fermieri certificaţi în sistem ecologic, de la 3.300 in 2010 la 10.000 anul trecut, iar in 2012 vor ajunge la 20.000 de fermieri. Pentru ţările vestice România este un important furnizor de produse ecologice de calitate, dar şi o ţară care deţine terenuri agricole fertile pentru practicarea agriculturii ecologice. România este o supapă pentru cererea extraordinar de mare de produse ecologice în Europa şi SUA, iar oferta este limitată.

Singapore – combaterea corupţiei a început cu „elaborarea unor reguli şi norme simple şi clare, prin simplificarea procedurilor de primire a deciziilor şi înlăturarea oricăror ambiguităţi din legi, inclusiv eliminarea diferitelor permisiuni şi licenţe”. Primul-ministru Li Quan Iu impunea perseverent respectarea strictă a primatului Legii şi al egalităţii tuturor în faţa Legii, inclusiv a demnitarilor cu mari ranguri de stat şi a rudelor lor. Singapore a devenit (conform indicilor internaţionali de rating ) unul dintre statele cu cel mai redus nivel de corupţie – loc ideal pentru dezvoltarea antreprenoriatului. Nu întâmplător şi-au găsit acolo oportunităţi de activitate peste 3600 de filiale şi reprezentanţe ale celor mai renumite companii şi corporaţii internaţionale. În Singapore funcţionează un sistem fiscal cu un întreg arsenal de stimulente şi motivaţii, menit să atragă investiţiile străine: transferuri de profit şi repatrierea capitalului fără taxare, scutirea de taxe pe dobânzile pe depuneri bancare pentru cetăţenii străini cu reşedinţă provizorie, scutire de dubla impunere ş.a.

Schimbarea paradigmei de dezvoltare

Este bine ştiut că o creștere economică, oriunde s-ar produce, se bazează pe trei piloni ai funcției de producție, și anume – acumularea factorilor de producție – capital, muncă și gradul lor de productivitate, care include oricare alți parametri, cum ar fi: tehnologii, guvernare eficientă, abilități etc.

Paradigma creșterii economice înseamnă atragerea investițiilor străine și locale, fortificarea activităţilor de cercetare şi extindere, precum și dezvoltarea industriilor exportatoare, însă grosul eforturilor va fi pus pe seama eficienţei utilizării forţelor proprii de producţie, inclusiv a resurselor umane.” (Proiectul Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”).Însă această strategie suferă de unele neajunsuri – nu include printre priorităţi domenii ca MEDIUL şi AGICULTURA – pilonii de bază al economiei R.Moldova.

Pentru comparaţie prin referinţe:

“Atu-ul României, pe lângă agricultură şi turism, este creativitatea şi potenţialul celor care lucrează în industriile creative, pe ele poate miza România, pentru a-şi consolida competitivitatea în cadrul UE. Asul din mâinile României, care poate ajuta la refacerea deficitului de competitivitate, este potenţialul uman, ingeniozitatea şi creativitatea românilor” – a explicat Boc la evenimentul “România în UE. Cinci ani de la aderare”. Visul a devenit o realitate la care mulţi visau după 1989. Românii s-au bucurat de libera circulaţie a bunurilor, a seriviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Investiţiile străine în România au fost de 44 miliarde de euro. Libertăţile şi drepturile cetăţeneşti au acum garanţii la standarde europene. Justiţia este independentă” – sunt printre cele mai importante realizări ale României.

„Agricultura şi energetica pot reprezenta motoarele de dezvoltare ale României” (Primul Ministru Victor Ponta)

La aceste două priorităţi se adaugă Turismul. Aceste priorităţi tocmai pot coincide cu priorităţile de modernizare şi dezvoltare a R.Moldova. Din nefericire, actorii mediului rural înţeleg mai greu filozofia şi direcţia de evoluţie a politicii agricole europene şi a politicilor agricole din lumea dezvoltată. Sectorul agricol din ţările industrializate s-a schimbat radical în ultimele decenii, concurând astăzi cu cele mai inovative domenii şi cunoscând evoluţii ce-i conferă un loc aparte pentru viitor. Agricultura nu mai înseamnă un sector primar, producător exclusiv de materii prime pentru industrie, ci înseamnă un sector al inovaţiei şi soluţii pentru o lume ce va număra în curând 9 miliarde de locuitori, care necesită hrană, înlocuirea surselor tradiţionale de energie, pe cale de epuizare, anticiparea schimbărilor climatice imprevizibile şi distructive, servicii publice într-o societate tot mai preocupată de păstrarea valorilor naturale, culturale, istorice etc.

R.Moldova, ca şi România, au toate ingredientele necesare acestor provocări, dar încă lipsesc reţete de succes pentru viitorul. Ce trebuie să facem?

1. Cu resursele umane

Agricultura nu mai este domeniul de activitate al muncii fizice necalificate sau puţin calificate. Nu mai este locul celor ce rămân “la coada vacii”. Nici nu mai e o meserie murdară, penibilă şi lipsită de satisfacţii şi perspective. Ea a devenit un domeniu de vârf al competenţei umane, ce necesită cunoştiinţe multidisciplinare vaste.

Statul trebuie să reabiliteze reputaţia acestui sector pe piaţa muncii, să dezvolte sistemul de învaţământ şi de formare continuă, să stimuleze apariţia unei elite agricole rurale din tineri instruiţi. Reformarea sistemului de învăţământ şi reînfiinţarea profesiilor agricole sunt elemente esenţiale pentru vocaţia agricolă a viitoarei Românii Reîntregite.

2.Cu resursele naturale

Din fericire, România este înzestrată cu resursele naturale necesare (pământ, apă, energie, biodiversitate). Resursele naturale ale R.Moldova sunt limitate la pământ şi climă. Principala problemă rămâne gestiunea lor eficientă, durabilă, cu integrarea în sistemul energetic al României.

Gestiunea pământului este primordială, mai ales în condiţiile în care, la nivel mondial, există un fenomen de acaparare a resurselor de teren de către cei ce deţin resurse financiare (ţări, corporaţii, grupuri oligarhice). Gestiunea eficientă a resurselor de pământ necesită câteva elemente obligatorii:

evidenţa exactă a terenurilor
obligativitatea înregistrării sistematice a proprietăţii şi impozitarea proprietăţii
reglementareastrictă autilizăriiterenurilor şiaschimbăriimoduluilor defolosire. Păstrareapotenţialuluiproductivagricoltrebuiesă fieunobiectivstrategic,iartransferuldinfolosinţă agricolă înneagricolătrebuielimitatprinplatauneitaxecereflectă costulrealaladucerii încircuitulagricolaunuiterenechivalent. Scoaterea din circuitul agricol a pământului trebuie descurajată prin instrumente aplicate cu succes în vestul continentului european
dimensiunea exploataţiei şi economia de scară nu mai sunt neaparat factori limitativi ai eficienţei sectorului în condiţiile rolului multifuncţional al fermelor. Ideea dispariţiei fermelor mici şi înlocuirea lor cu ferme mari pierde din actualitate. Rolul fermelor mici în păstrarea şi valorificarea patrimoniului natural şi al bogaţiei spaţiului rural este recunoscut şi remunerat.

3. Cu resursele de apă

Gestiunea eficientă a resurselor de apă trebuie să devină o realitate, nu doar un slogan. Utilizarea resurselor de apă, indiferent de sursă, trebuie să fie contra cost, iar utilizarea eficientă a apei – un obiectiv strategic. Reabilitarea sistemelor hidroameliorative pe criterii de eficienţă energetică trebuie să devină un obiectiv prioritar pentru investiţiile publice în sisteme de management al apei.

4. Agricultura este una din soluţiile energiei viitorului

Producţia de biomasă, biocarburanţi şi, în general, de energie verde este văzută ca soluţie la epuizarea resurselor convenţionale de energie.

Viziunea Consiliului Unirii vs problematica dezvoltării R.Moldova este expusă într-un alt concept de proiect :

«Schimbărea paradigmei de dezvoltare socio-economică a Republicii Moldova»:

Principalele cauze ale sărăciei, mizeriei şi şomajului, motive pentru care statul nostru e catalogat drept cel mai sărac din Europa, sunt alegerea greşită a strategiilor de dezvoltare economică, ce prevăd ca bază fundamentală pentru ridicarea bunăstării societăţii exploatarea resurselor epuizabile, care cresc permanent în preţ, economia, care nu se dezvoltă pe principiile ridicării eficienţei utilizării forţelor proprii de producţie, inclusiv a resurselor umane. Mizele sunt făcute pe căutarile şi interesele investitorilor străini, vânzare de materii prime, inclusiv umane, şi a altor resurse necesare dezvoltării interne.

Din acest punct de vedere, se impune schimbarea paradigmei de dezvoltare socio-economică, punându-se accentul pe educaţie, agricultură, mediu, energetică şi infrastructură.

Cea mai aproape de realitate pare paradigma economiei prin ecologie sau, într-o altă formulă, sub aspect practic şi realizabil – Dezvoltarea Durabilă.

În viziunea experţilor, unica soluţie poate fi găsită la intersecţia abordării economice a mediului şi a abordării ecologice a economiei. Această stare de valori şi principii, pentru a fi implementată, necesită efortul susţinut şi constant al tuturor actorilor sociali, aduşi la conştientizarea necesităţii de convieţuire.

Se întrevede ca mediul economic, mediul natural şi cel social, îmbinate raţional, să fie pilonii de bază ai dezvoltării durabile. Fiecare societate tinde să-şi studieze capacitatea potenţialului natural şi uman, după care să decidă, în mod corect, modelul economic ce va înregistra un impact negativ minim asupra dezvoltării societăţii în ansamblu.

Resursele inepuizabile de importanţă primordială pentru R.Moldova sunt: solul unic, potenţialul ridicat de energii neconvenţionale şi, nu în ultimul rând, rezervele umane. Strategiile şi viziunile de dezvoltare vor fi construite în baza acestor resurse, combinate cu eficienţa utilizării lor…

Agricultura ecologică – colacul de salvare!

Să luăm în consideraţie că România este lider în sud-estul Europei la agricultura ecologica, iar, la nivel mondial, se poziţionează printre primii 15 exportatori de materii prime ecologice.

România şi R.Moldova au terenuri ideale pentru a practica agricultura ecologică, dispun de condiţii unice pentru producţia bio, rezultată din agricultura ecologică (sol, climă, ponderea populaţiei agricole, tradiţie în agricultură), precum şi de interese ce motivează dezvoltarea acestei afaceri la cheie…” (Consiliul Unirii, 2012)

În acest contest, atu-urile R.Moldova şi ale României fiind similare şi integrate, vor mări esenţial potenţialul ramurii agricole a Statului Român reîntregit, plasându-l ca lider european.

Priorităţi şi posibilităţi investiţionale în agricultură şi în industria agroalimentară

Printre principalele priorităţi pot fi menţionate:

solul fertil şi condiţiile climatice favorabile – principalele condiţii pentru dezvoltarea unei agriculturi intensive de înalt randament, precum şi a industriei prelucrătoare, cu o bază stabilă de materie primă de cea mai înaltă calitate
nivelul înalt al rentabilităţii ramurii agroindustriale, ce depăşeşte cu mult nivelul rentabilităţii ţărilor vecine
popularitatea largă a brandurilor româneşti şi moldoveneşti pe pieţele UE, CSI, şi nu numai
calitatea înaltă a produselor din R.Moldova şi România şi-a creat o bună imagine pe toate pieţele unde sunt prezente. Putem confirma şi astăzi cu toată responsabilitatea puritatea ecologică şi calităţile gustative remarcabile ale produselor noastre, în condiţiile unor preţuri exclusiv accesibile
capacităţile de producţie ale complexului agroindustrial se află la o distanţă mică de bazele de materie primă şi sînt amplasate uniform pe teritoriul naţional
costul redus al forţei de muncă, dar şi disponibilitatea insuficientă de personal calificat
numeroasele nişe de piaţă şi posibilităţi de obţinere a produselor agricole de calitate superioară
Multe altele.

Există o serie de oportunităţi investiţionale în sectorul agricol:

viticultură – crearea de plantaţii noi atât de struguri tehnici, cât şi de masă, prelucrarea strugurilor și producerea vinurilor
industria de creştere şi prelucrare a fructelor şi a legumelor – crearea de plantaţii noi, întreprinderi de congelare şi uscare, conservare, precum şi sere
sectorul zootehnic – potenţialul înalt de prelucrare a cărnii şi a laptelui, ce necesită asigurarea aprovizionării cu materie primă. În acest context, o posibilitate investiţională atractivă devine şi crearea unităţilor mixte de producţie pentru creşterea bovinelor şi a porcinelor, prelucrarea şi producerea cărnii etc.
Sistemele de irigare – marele volum de producţie şi agricultura avansată necesită sisteme moderne de irigare, care să diminueze riscurile secetei şi să asigure o recoltă bogată
Agricultura în sol închis (sere performante)
Agricultura ecologică – una dintre priorităţile de bază este dezvoltarea produselor bioecologice, premize ale dezvoltării producţiei agroalimentare ecologice fiind menţionate mai sus.

Pentru a valorifica aceste oportunităţi sunt necesare reforme structurale şi legislative în domeniul funciar.

Urmare a reîntregirii Ţării, va deveni mai atractiv şi va creşte potenţialul turismului.

Priorităţile de dezvoltare

O analiză diagnostică a constrângerilor pentru creșterea economică scoate în evidență problemele critice – altfel spus, problemele la care Republica Moldova este cea mai devansată de către țările comparabile. Această abordare a fost propusă de experţii Hausmann, Rodrik şi Velasco (2005) şi a fost aplicată cu succes într-o serie de state, precum Brazilia, Egipt, Bolivia şi Mongolia. În esenţă, atâta timp, cât problemele critice rămân nerezolvate, potențialul investițional al economiei naționale nu poate fi realizat pe deplin. Or, pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare a societăţii, este necesară înlăturarea urgentă a barierelor ce suprimă activitatea investițională.

Această schimbare poate avea loc doar în condițiile unui efort susținut atât din partea Guvernului, cât și din partea întregii societăți. Acest efort urmează să fie valorificat, cât de repede posibil, ca să se soluționeze lacunele ce mai împiedică modelul de creștere economică centrat pe creșterea dotării cu capital, intensificarea utilizării acestuia şi orientat spre export.

O atare abordare face posibilă prioritizarea domeniilor de intervenţie ale statului şi supunerea acestora unui obiectiv bine definit al Strategiei: accelerarea creşterii economice şi, implicit, reducerea sărăciei.

Cele trei provocări menţionate (consolidarea urgentă a exploataţiilor agricole, investiţiile în capitalul uman din zona rurală şi investiţiile în infrastructura fizică din zona rurală) se află într-o strânsă legătură şi intercondiţionare.

Viziunea şi dezideratul Consiliului Unirii în producerea schimbării

SĂ REVENIM ACASĂ, să ne regăsim în marea familie a civilizaţiei europene, nu săraci şi umiliţi, ci cu bunăstare şi demnitate.

Atingerea acestui scop are o soluţie univocă, fără alternative: MODERNIZAREA şi DEZVOLTAREA R.MOLDOVA.

Precedentul unei strategii viabile de relansare economică există. Acest program, la timpul său, după terminarea Războiului al Doilea Mondial, s-a numit „Planul Marshall”.

Planul nu a fost un ajutor, ci o strategie, un colac de salvare întins, ca Europa să-l apuce şi să înoate cu el până la mal. Planul a început cu finanţarea investiţiilor strategice, gândite exact ca beneficiarii sâ-si reînceapâ exporturile.

Subtilitatea planului constă în faptul că aceste proiecte nu erau nici dictate de ofertant, nici alese de beneficiar. Erau rezultatul unei colaborări strânse, absolut necesare, dintre ambii, întrucât Planul Marshall nu făcea pomană: beneficiarul trebuia să contribuie cu fonduri echivalente, în contrapartidă.

O singură condiţie revenea exclusiv guvernelor europene, într-o conjunctură labilă ca cea de după război: să asigure stabilitatea internă, fară de care niciun program nu putea evolua, existând pericolul risipirii fondurilor.

Principiile se cunosc, trebuie aplicate

Astăzi, nimic nu opreşte un stat, inclusiv Europa, să mearga pe un drum cunoscut şi să facă, în propria sa casă, ceea ce a făcut America la mijlocul secolului trecut în Europa.

Atunci, iniţiatorul descoperea principiile Planului, care acum se cunosc. Ele trebuie adaptate si aplicate. Numai un astfel de micro-Plan Marshall, şi nu un simplu împrumut, ar face Moldova de Est să renască.În locul unui nou împrumut, pe care nu se stie nici când, nici cum îl va putea Moldova restitui, ar fi în interesul tuturor un plan comun, tip Marshall. Un atare plan, comun cu Europa, este necesar ambelor state româneşti, deoarece, prin realizări, reîntregirea Ţării după scenariul german s-ar desăvârşi rapid.

În condiţiile, extrem de complicate ale economiei R.Moldova, puse la pământ, Consiliul Unirii propune societăţii de pe ambele maluri ale Prutului preluarea acestul plan-model de Modernizare, ca o condiţie inevitabilă şi factor de motivare.

Prioritatea Nr.1 pentru R.Moldova: MODERNIZAREA şi DEZVOLTAREA în plan multidimensional, cu ajutorul Partenerilor de Dezvoltare, în primul rând cu ajutorul României, sincronizarea proceselor socio-economice pe ambele maluri ale Prutului.

Cu excepţia comunităţilor arhaice, toate societăţile sunt preocupate de problema modernizării. Pentru unele naţiuni, modernizarea e o chestiune de supravieţuire, pentru altele – un efort de a se menţine în fruntea istoriei, a progresului şi a lumii. Pentru români este o problemă de existenţă naţională, modernizarea societăţii fiind întotdeauna simultană cu imperativul afirmării statului naţional.

Pornind de la aceste postulate, pledăm pentru elaborarea conceptului Strategiei de Modernizare a Moldovei de Est şi a României (Planul Marshall), caracterizat de optimism, speranţă si mult entuziasm, pe fundalul – pentru prima oară în istoria economică a Ţării – al impunerii şi creşterii unei competitivităţi autentice – coloana vertebrală a unei economii performante. Competitivitatea economica să devină “religie nationala”.

Dacă ambele Guverne româneşti vor sprijini acest nou suflu economic prin politici economice inteligente şi curajoase, planul va reprezenta un succes în prezent şi în viitor pentru economia României Reîntregite.

Consiliul Unirii propune o schiţă conceptuală succintă a conţinutului acestui Plan (vezi Anexa 2).

Anexa nr.1

Proiectul Conceptului procedural de Reîntregire a Ţării

Premiza: Iniţierea proiectului să fie susţinută de ambele Parlamente româneşti şi coordonată la nivelul Societăţii Civile.

Conţinutul structural al Conceptului:

Pregătirea şi elaborarea unui studiu istorico-juridic în problema consecinţelor ruperii teritoriului de la Est de Prut (perioada 1812 – 2012)

2. Argumentarea şi elaborarea scenariului Reîntregirii:

2.1. Etapă I – pregătitoare: elaborarea proiectelor politice, culturale şi socio-economice, în scopul consolidării societăţii de pe ambele maluri ale Prutului, în susţinerea ideii de Reîntregire a Ţării, după model german (în discuţie fiind şi varianta Val Butnaru: la nivelul de regiuni; punerea în discuţie a Proiectului DACIA; ş.a);

2.2. Etapă II – anularea consecinţelor Pactului Molotov-Ribentrop şi reeditarea actului Reîntregirii prin deciziile Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău;

3. Apriori (premărgător) procesului propriu-zis de Reîntregire:

3.1. Elaborarea şi punerea în acţiune a unui plan strategic de acţiuni comune pentru sincronizarea proceselor social-economice, elaborarea şi realizarea proiectelor comune, în special privind modernizarea societăţii şi dezvoltarea Infrastructurii;

3.2. Iniţierea şi negocierea cu UE, SUA şi România a unui plan de modernizare multidimensional, a unui „Plan MARSHALL”;

Proiectul elaborat urmează a fi mediatizat pe larg, pentru discuţii şi îmbunătăţiri din partea Societăţii Civile, a partidelor politice şi a Instituţiilor de pe cele două maluri ale Prutului, aprobat ulterior de ambele Parlamente.

APEL către cei 30 de milioane de români din întreaga lume

Minciuna ne-a dezbinat 200 de ani,

ADEVĂRUL ne va uni pe veci!

La 16 mai anul 2012 s-au împlinit 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei de către Imperiul Ţarist. Istoricul chestiunii basarabene este un lanţ neîntrerupt de crime împotriva neamului românesc. El începe din anii războiului ruso-turc, de când Kutuzov ne-a lăsat numai ochii ca să plăngem, de la 28 mai 1812, când Moldova cade pradă împărţelii tălhăreşti a tratatului ruso-turc.

22 iunie, 28 iunie – două date istorice de cotitură în ambele state româneşti.

1940: Ca urmare a Pactului de neagresiune Hitler-Stalin şi a Protocolului secret din 23 august 1939, la 26 iunie 1940, URSS adresa României un ultimatum, prin care cerea “inapoierea, cu orice preţ”, a Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei.

Comisarul Afacerilor Străine, Molotov la 26 iunie 1940: “În 1918, România, profitând de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins din Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul său, Basarabia, atentând, în acest fel, la unitatea seculară dintre Ucraina şi Basarabia, populată, în principal, de ucraineni” (minciună nemaivăzută…).

Pe 28 iunie 1940, armata sovietică a trecut Nistrul şi a pătruns în teritoriile românesti. Pe lângă Basarabia şi Nordul Bucovinei, la 29 iunie, tancurile ruseşti ocupă abuziv şi Ţinutul Herţa. In total, 3.776.309 locuitori şi o suprafaţă de 50.762 km2 din trupul României au fost lăsate pradă furiei oarbe a hoardelor ruseşti.28 iunie 1940 a fost începutul unui nou şi interminabil supliciu al românilor basarabeni.

Imediat dupâ ocupaţie a început exterminarea românilor. Ei au fost arestaţi, împuşcaţi, torturaţi, deportaţi în Siberia, supuşi foametei provocate de regimul bolşevic. Între 1940 şi 1950, conform recensămintelor oficiale efectuate de autorităţile ruseşti, o treime din populaţia românească a dispărut; din 3.200.000, în anul 1940, au rămas doar 2.229.000, în anul 1950.

La 13 iunie 1941, un val uriaş de violenţe cuprinde ţinutul, semănând groază şi disperare. 300 de mii de români din Basarabia şi din nordul Bucovinei sunt ridicaţi, în toiul nopţii, deposedaţi de avere, înghesuiţi cu baionetele în vagoane pentru animale, doar cu ce aveau pe ei, şi trimişi în lungul drum spre Siberiile de gheaţă.

Cu toate acestea, în împrejurări externe vitregi şi într-o situaţie internă acută, Regele Carol I a trebuit să părăsească tronul Ţării, iar Mareşalul ION ANTONESCU a eliberat Basarabia şi Bucovina pe 22 Iunie 1941. La 22 Iunie, ora 02.20, România a intrat in război împotriva URSS, scopul principal fiind redobândirea Basarabiei, ruptă cu forţa, pentru a doua oară, din teritoriul românesc. La 22 iunie 1941 a fost emis renumitul «ORDIN CĂTRE ARMATĂ» – Ordinul de luptă sfântă pentru eliberarea Basarabiei.

«OSTAŞI,

Vă ordon:

Treceţi Prutul,

Sdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miază-Noapte.

Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.

Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii Voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre… » […]

General Ion Antonescu, 22 iunie 1941

Comunicatul nr.6, din 25 iulie 1941, al Comandantului frontului româno-german, avea urmatorul conţinut: “Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi şi până la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune”.

După 33 zile de război, întreaga Basarabie şi Bucovina de nord erau eliberate. La vechea frontieră de stat s-a ajuns ziua următoare, 26 iulie, dată marcând sfârşitul operaţiunilor în Bucovina de Nord şi Basarabia din anul 1941. Trupele române au suferit pierderi grele în aceste lupte: 22.765 de oameni (4.271 morţi, 12.326 răniţi şi 6.168 dispăruţi) şi 58 de avioane. Pierderile sovietice au fost de 17.893 oameni (8.519 morţi şi dispăruţi, 9.374 răniţi).

Trecerea Prutului şi împingerea ruşilor către Nistru (19 iulie 1941) au costat scump: martorii evenimentelor spun că, de atâţia morţi căzuţi în albia râului, apele Prutului ieşiseră din albie, iar trupele române rămăseseră fără ofiţeri, aceştia fiind ucşţi de focul inamic. Au căzut mii de ostaşi români. A fost cea mai mare jertfă a Armatei Române.

Peste 71.000 de militari români au căzut în Războiul de Reîntregire a Ţării, pornit în zorii zilei de 22 iunie 1941 şi încheiat tragic la 23 august 1944, fapt ce s-a soldat cu trimiterea, în lagărele de exterminare sovietice, a 114.000 de militari români, facuţi prizonieri de război de Armata Roşie.

Din Proclamaţia către românii basarabeni de DUPĂ ELIBERAREA Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de sub CIZMELE CĂLĂILOR OCUPANŢI RUŞI:

„Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, PRIN SÂNGELE EROILOR NOŞTRI, i-am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile. Am prăvălit stăpânirea întunericului, care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru. Am spulberat, cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul. Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de-a pururi temeliile Neamului Românesc.

…Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria! Trăiască România! »

7 iulie 1941, Ion Antonescu

Deşi, pe 22 iunie 1941, la mai puţin de un an, România a declanşat războiul sfânt pentru eliberarea teritoriilor ocupate, situaţia internaţională a făcut ca, după 1944, partea României de la est de Prut să rămână înglobată în URSS şi să fie supusă unui proces criminal de rusificare. Între anii 1944-1948 urmează al doilea val de deportare, căruia îi cad victime alte 250 de mii de persoane. În aceeaşi perioadă autorităţile ocupante confiscă întregul stoc de alimente de la populaţie, provocând o foamete îngrozitoare, în anii 1946-1947, care ucide 300 de mii de suflete nevinovate. În 6 iulie 1949, al Treilea val duce în Siberia 50.000 de oameni. Între 1954-1964 sunt dislocate alte 300 de mii de români basarabeni. Limba română devine peste noapte limba moldovenească. Teritoriul Basarabiei este dezmembrat. Din cele 9 judeţe, doar şase formează aşa-zisa RSSM, celelalte 3 fiind atribuite Ucrainei.

După cum se ştie, un popor există în baza unei conştiinţe tainice, fundamentale, de grup, colective, etnice, sprijinite în mod criptic pe o unitate de neam, limbă, cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă. Toate aceste legături sunt acum grav ameninţate, mai ales pentru că, sub presiunea nevoilor umane elementare, a demagogiei comuniste şi de alt fel, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor.

Urmare a acestui fenomen, oamenii nu mai au, cel mai adesea, capacitatea să gândească, pe termen lung la ce va rămâne după aceste generaţii chinuite de tulburările politice şi istorice ale secolului XX, pentru că oamenii sunt apăsaţi de starea financiară şi de frica să nu moară de foame. Marile valori spirituale şi morale, ce au ridicat şi menţinut popoare în istorie, sunt azi aproape pe calea de a se pirde, odată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu. Acestea sunt adevăruri istorice axiomatice, care trebuie spuse cu tărie şi demnitate. Altă abordare duce la menţinerea poporului român în umilinţă şi rătăcire istorică, duce la demolarea patrimoniului şi a valorilor naţionale, prin impunerea falsurilor şi a unor valori străine neamului.

Un argument puternic este aici şi „Turnul Dezrobirii Basarabiei” – un monument şters de pe faţa pământului de către cotropitorii ruşi.

La 1 noiembrie 2012, se vor împlini 70 de ani de când pe o colină în apropierea Chişinăului, pe traseul barierei Sculeni, la 2 km pe partea şoselei ce vine dinspre Străşeni–Ungheni, a fost inaugurat „Turnul Dezrobirii Basarabiei”, înălţat din iniţiativa Guvernământului Basarabiei, în amintirea eliberării Chişinăului de sub ocupaţia sovietică.

Unul dintre autorii monumentului este arhitectul român Octav Doicescu, personalitate de frunte a arhitecturii moderne româneşti. „Turnul Dezrobirii Basarabiei”, ca valoare arhitectural-culturală, se plasează alături de renumitele capodopere ale lumii: „Coloana Infinită” (Coloana Recunoştinţei fără de sfârşit), operea genialului nostru sculptor Constantin Brâncuşi, şi „Columna lui Traian”, toate având, semnificativ, şi înălţimea de 30 metri. Cea mai amplă şi desfăşurată descriere a Monumentului a făcut-o profesorul Vlad Dumbravă, originar din Ghidighici, patriot al baştinei şi neamului, martor al acelor evenimente: „Pe colină s-a construit o platformă cu dimensiunile 60 x 50 m. Şi pe o porţiune de cca 2 500metri pătraţi s-a înălţat ansamblul construcţiei, format din 3 părţi:

2. Blocul masiv de piatră în faţă, de 10 metri înălţime, având pe el următoarea pisanie: ”S-a înălţat acest Turn al Dezrobirii Basarabiei sub domnia Regelui Mihai I, conducător al Statului fiind Mareşalul Ion Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri fiind dl profesor Mihai Antonescu, guvernator al Basarabiei – general C.Voiculescu. Construit pe locul de unde Mareşalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit şi a condus operaţiunile pentru eliberarea oraşului Chişinău.

Turnul Dezrobirii – simbol al faptelor glorioase de arme ale armatelor romăne şi germane şi strajă neclintită a drepturilor noastre pentru aceste pământuri, este predestinat să servească generaţiilor viitoare ca:

– loc de reculegere,

– înălţare morală

– mândrie naţională”

3. Colonada (propileele): erau în număr de 24 stâlpi din piatră (de tip roman) pe partea dreaptă a turnului, stând 12 în faţa altor 12, legaţi sus cu o centură din piatră, totul descoperit. Pe aceste propilee erau înscrise numele unităţilor care au luptat aici pentru eliberarea Chişinăului.

Pentru întreaga construcţie, unică în felul ei atunci în România şi chiar în regiunea balcanică, s-au folosit peste 1200 vagoane de piatră, scoasă din carierele mari de la gara Ghidighici, de la Cheile Bâcului şi din alte părţi peste 60 vagoane de ciment, 50 vagoane de schelărie, 5 vagoane de fier, cca 3000 metri cubi de pământ dislocat şi împrăştiat, forţă de muncă locală. Monumentul a fost ridicat în 60 de zile. La el au lucrat peste 500 de muncitori. La cererea autorităţilor locale, lucrarea a fost concepută şi condusă de arhitecţii Octav Doicescu şi Dumitru Chiulamila, şef de lucrări fiind Soare Stoianu.

După anul 1944, la sosirea sovieticilor, acest măreţ şi impunător Monument, o frumoasă realizare arhitecturală în răsărit de Ţară, a fost distrus de armata sovietică, ca şi un altul, mai mic, de la gara Ghidighici, care era în cinstea primilor soldaţi români căzuţi pentru Basarabia în 13 martie 1918, din armata generalului Ernest Broşteanu, veniţi la chemarea Guvernului român de la Iaşi.

Prin acest act de vandalism şi barbarie crasă, manifestat prin ştergerea de pe faţa pământului – prin dinamitare şi cu şenilele de tanc – a acestui monument –simbol al nemuririi neamului românesc, cotropitorii ruşi (sovietici) au adus o insultă la memoria celor căzuţi în luptă penta eliberare şi demnitatea întregului neam românesc. Nimicind acest simbol sacru al libertăţii, dobândite cu preţul a zeci de mii de vieţi omeneşti, barbarii cominternişti au urmărit şi un scop mai diabolic: ştergerea forţată a memoriei istorice, umilirea şi asimilarea naţiunii titulare, ceea ce, încă la 1881, spunea M. Eminescu:

«…lichidarea unui popor (sa spunem a celui dac), începe prin a-i altera, a-i sterge memoria: îi distrugi cultura, cărţile, religia, istoria şi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultura, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă – după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur vor uita şi mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturala». Să nu ignorăm nici Testamentul lăsat de N.Bălcescu: «Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Libertatea pierdută se recapătă, dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv pierdută».

Măreţia Memorialului şi solemnitatea evenimentului de inaugurare au însemnat actul de reabilitare a demnităţii naţionale, umilite prin cedarea teritoriul Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei, urmare a Pactului de neagresiune Hitler-Stalin şi a Protocolului secret din 23 august 1939. La 28 iunie 1940 a fost frântă coloana vertebrală a Naţiuni Romăne. De atunci noi, dar în special clasa politică ce exprimă interesele poporului român, nu are verticalitate şi demnitate.

Într-un articol scris pe această temă, Vasile Şoimaru menţiona: «Niciun complex memorial din Basarabia de azi, creat de bolşevici cu cheltuiala şi jertfa basarabenilor ocupaţi şi înfometaţi de ruşi, nu este atât de măreţ, nici măcar asemănător acestui ansamblu, care exprimă esenţa adevăratei noastre Eliberări Naţionale. Turnul Dezrobirii ne aminteşte mai mult de monumentele rămase pe întinsurile Europei de la străbunii noştri daco-latini şi era destinat să servească generaţiilor viitoare drept loc de reculegere, înălţare morală şi mândrie naţională. În cei doi ani de existenţă, până la recucerirea Basarabiei de către ruşi, în august 1944, Turnul devenise un simbol al faptelor glorioase ale Armatei Române, strajă neclintită la drepturile româneşti pentru acest sfânt pământ…

De când au revenit neokominterniştii la putere, în 2001, a început grandioasa spălare de zeci de milioane de lei publici pentru renovarea memorialelor de la Şerpeni şi Chişinău (Eternitate), a altor asemenea monumente, ce proslăvesc ocupaţia Basarabiei de către bolşevici în august 1944… Veneticii le numesc „monumente ale eliberării”, uitând să deschidă un simplu dicţionar explicativ al limbi române (dar şi cel moldovenesc ne-o explică), pentru a vedea că «eliberare» înseamnă „a da libertate, a pune în stare de libertate, a înlătura oprimarea naţională, politică, socială, a dezrobi etc.”… Dar ei, eliberatorii, nici azi nu-şi amintesc de casa lor natală, de mormintele străbunilor, că i-au avut şi ei. Mai rău e că nici nouă nu ne permit să revenim în Europa, de unde ne-au rupt „eliberându-ne”»..Din nefericire, după ieşirea noastră din închisoarea ţaristă în 1918, apoi sovetică – în 1991 -, noi, românii, nu am ridicat în acest teritoriu, rupt din trupul Ţării Moldovei istorice, nici un monument dedicat eroilor care s-au jertfit de două secole pentru Libertate, Credinţă, dăinuirea neamului românesc. Turnul Dezrobirii este rezumatul unei etape din Istoria Românilor de după anul 1812, simbol al spiritualităţii şi nemuririi Naţiunii Române.

„Cred că refacerea Turnului de la Ghidighici ar fi cea mai merituoasă contribuţie a noastră la acest act de eliberare naţională, început la finele sec.XX „. Aşa crede Andrei Doicescu, fiul arhitectului acestui Turn.

Aşa credem şi noi…

La 01.11.2012 am comemorat a 70-a aniversare de la prima inaugurare a Turnului Dezrobirii Basarabiei. Cu acest prilej şi în scopul comemorării tuturor martirilor neamului, reabilitării memoriei istorice a românilor de pretutindeni, folosirii şansei de trezirire a sentimentului de Demnitate şi Mândrie Naţională,

Consiliul Unirii,

1. Aduce un omagiu sublim celor peste 185 000 de militari români căzuţi în Războiul de Reîntregire a Ţării.

2. Îşi exprimă speranţa în realizarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a intenţiei ferme de iniţiere a proiectului de refacere a «Turnului Dezrobirii Basarabiei» de la Ghidighici (renăscut din propria cenuşă ca Pasărea Phoenix din legendă – expresia lui Vasile Şoimaru), apelând, pe această cale, la susţinerea financiară şi materială, la cooperare din partea organismelor ambelor state româneşti, în special a Primăriilor Municipiului Chişinău şi a comunei Ghidighici, prin atribuire a terenului pentru amplasarea Memorialului, pentru ca, nu mai târziu de 1 noiembrie 2012, la 70 de ani de la prima sa inaugurare, să instalăm o piatră de temelie la fundaţia viitorului monument. Ne punem speranţa în receptivitatea celor 30 de milioane de români din întreaga lume…

Pe lângă monument, pe viitor, ar fi bineveniă construţia unei biserici, a unui muzeu, transformându-l într-un Memorial al Patimilor Poporului Român, loc sacru de pelerinaj al neamului nostru, un monument al memoriei româneşti la 200 de ani de ocupaţie străină, un monument pentru înveşnicirea Actului Unirii din 27 martie 1918 şi a numelor martirilor Anton Crihan, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa, Elena Alistar, Pantelimon Erhan, Gherman Pântea, Grigore Cazacliu, Vladimir Bogat, Elefterie Silidiu şi al tutror celor care au militat pentru Unire. Acest măreţ Memorial al neamului românesc va fi locul unde şi noi, naţiunea majoritară în acest spaţiu, vom avea un loc destinat asservi generaţiilor viitoare drept loc de reculegere, înălţare morală şi mândrie naţională…

Solicităm societăţii civile romîneşti ca, împreună cu mass media de pe ambele maluri de Prut, sa înceapă o campanie susţinută pentru conştientizarea necesităţii refacerii Turnului Dezrobirii Basarabiei de la Ghidighici, cum au procedat în cazul edificării «Crucii mântuirii neamului românesc» în satul Vărzăreşti.

3. Consideră ca cele două guverne – de la Bucureşti şi Chişinău – au datoria morală să dea curs şi să se implice în refacerea Memorialului – proiect de o însemnătate inestimabilă pentru dăinuirea Naţiunii Romăne, să întreprindă acţiuni pentru lichidarea consecinţelor Pactului de neagresiune Hitler-Stalin şi a Protocolului secret din 23 august 1939.

4. Apelează la majoritatea parlamentară a AIE să examineze de urgenţă Raportul Comisiei pentru studierea regimului comunist, care urma să fie examinat în şedinţa Legislativului din 28 iunie 2012, dar care a fost amânată. Atunci, premierul moldovean a declarat că e necesară “condamnarea comunismului într-o ambianță în care să nu mai revenim niciodată la acest subiect”. Aşteptăm această condamnare.

5. Solicită să fie acceptată propunerea de a plasa pe coperta manualului de Istorie a Românilor imaginea „Turnului Dezrobirii Basarabiei”.

“Vom putea ierta, dar nu vom putea uita. Să ţină cont de aceasta toţi cei care astăzi se arată reticenţi sau potrivnici Unirii neamului. Cu atât mai mult politicienii şi liderii de opine.”

Consiliul Unirii, 25.06.2012

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICIUN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE. ( DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A REPUBLICII MOLDOVA )

În acest sens: „…înlăturarea consecinţelor Tratatului de la 1812 dintre Kutuzov şi marele vizir Ahmet Paşa, devenit, în 1939, Tratatul Ribbentrop-Molotov. Suntem convinşi de necesitatea imperativă a anulării consecinţelor acestei înţelegeri de sfârtecare a României de către Hitler şi Stalin. Iar înlăturarea acelor consecinţe depinde doar de noi, de cei despărţiţi, cărora li s-a impus să locuiască în state diferite. Problema Basarabiei nu mai constituie subiect de litigiu între România şi Rusia sau între România şi URSS, ci între România şi Republica Moldova. Adică dintre noi şi noi. Din păcate, chiar dacă Pactul Ribbentrop-Molotov nu mai constituie o actualitate, el mai este înfipt în noi. De acolo, trebuie scos mai întâi ”(Nicolae Dabija)

Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Manifestul Unioniştilor