Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Consiliul Unirii îi așteaptă pe toți membrii săi și pe toți ceilalți români la Marșul pentru Basarabia

Comunicat de presă

1376622_435944713178039_721937815_nConform deciziei adoptate de către componentele active ale Consiliului Unirii, o delegaţie din partea acestei Platforme unioniste va participa la “Marşul pentru Basarabia”, organizat de Platforma Civică „Acțiunea 2012” pe 20 octombrie la București. Evenimentul va începe la ora 14.00 în Piața Victoriei, unde se află Guvernul României, urmând să finalizeze la Palatul Parlamentului care, în cursul acestei luni, va lua în dezbatere legea pentru apropierea celor două state românești, semnată de peste 117.000 de români.

Printre participanții din Basarabia la Marș sunt membri din diferite localităţi ai diferitelor partide și asociații obștești – membri, cu toții, ai Consiliului Unirii, care au ajutat și la colectarea semnăturilor pentru promovarea legii menționate.

Consiliul Unirii, prezent la Marșul din acest an, la fel ca și în timpul Marșului de la București de anul trecut, care a finalizat cu semnarea Pactului pentru Basarabia, va purta banere cu sigla și sloganul CU, va difuza pliante elaborate de Platforma Unionistă, acestea demonstrând avantajele reunificării celor două state românești.

De asemenea, un grup de 10 membri ai delegației Consiliului Unirii vor participa la o Masă Rotundă, în organizarea Asociației culturale ”Pro Basarabia și Bucovina”, intiulată ”Vilnius: așteptări și perspective”, invitația fiind semnată de dl Marian Clenciu, președinte al CN-ACPBB.

Consiliul Unirii adresează acest comunicat de presă tuturor românilor și alogenilor integrați din Basarabia, ca și românilor din România, în primul rând membrilor Consiliului Unirii din ambele state românești, invitându-i să se alăture delegației Consiliului Unirii, care se va concentra lângă banerele identitare ale Platformei unioniste. Este de datoria fiecărui basarabean din România să fie prezent la un Marș organizat pentru Basarabia.

Serviciul de presă al Consiliului Unirii

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme