Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Mircea Popescu: Control Civic și Reprezentare publică – despre europarlamentare

Control Civic

popescuEvoluţiile de pe scena politică românească din ultimul an arată o asimetrie Clasa pol.rompolitică primejdioasă, care necesită soluţii urgente de restabilire a echilibrului, cu ajutorul societăţii civile. Acest echilibru se poate realiza printr-o formă asociativă a societăţii civile, capabile să controleze posibilele derapaje ale unei puteri politice rămase fără o frână eficientă din partea opoziţiei politice.

După cum arată spectrul politic românesc, se conturează deja o singură forţă politică dominantă, mă refer la PSD, împreună cu sateliţii săi. Practic, celelalte partide, rămase doar cu numele şi cu un număr mult redus de membri şi de influenţă sau noile partide înfiinţate, pentru a pescui în apele tulburi ale frustrării populare, contează din ce în ce mai puţin.

Dintre multiplele cauze ale unei opoziţii slabe, se pot enumera: fărâmiţarea, lipsa structurilor organizatorice, lipsa de coerenţă ideologică, adâncirea în mlaştina corupţiei, lipsa de moralitate sau mesajele populiste fără credibilitate, de care populaţia este deja sătulă.

PDL, fostul partid prezidenţial al puterii, format prin adunarea ilogică a unor politicieni de mică anvergură în jurul “gărzii politice” a Preşedintelui, este exemplul cel mai concludent de decădere morală, implicit politică.

La primele semne de pierdere a popularităţii, această adunătură de oportunişti a început să se împrăştie prin diferite alte formaţiuni, aşa cum s-a întâmplat cândva şi cu PNŢCD. Când compromiterea a fost totală, grupul central format din “oamenii Preşedintelui”, văzut de populaţie ca un grup corupt, legat printr-o reţea de interese personale, a decis schimbarea “culorii” din PDL în PMP, într-o încercare disperată pentru “a se pierde urma” și pentru a da senzația de reformă. De fapt, “aceeaşi Marie, cu altă pălărie”.

Este imaginea degringoladei şi a eşecului total al unui partid care a navigat verbal de la stânga spre dreapta, afişând o falsă ideologie de dreapta, pentru a beneficia de suport extern în scopul menţinerii puterii politice interne. Şi acest suport, manifestat printr-un veritabil trafic politic extern de influenţă, a adus mari prejudicii României, prin intervenţii inadmisibile în politica internă a ţării, adică prin ştirbirea prerogativelor de suveranitate naţională.

Din punctul de vedere al concurenţei politice, atomizarea opoziţiei politice creează un adevărat vid, existând marele pericol ca PSD, rămas acum singurul partid politic românesc puternic, să-şi poată impune voinţa şi să decidă discreţionar asupra tuturor aspectelor vieţii politice, economice şi sociale. Cu nişte partide politice minore, incapabile să facă opoziţie, puterea nu va putea fi controlată politic pentru o lungă perioadă de timp.

În acelaşi timp, societatea civilă este, prin însăşi natura sa, extrem de volatilă la capitolul disciplină organizatorică, este sfâşiată de conflicte şi ambiţii de grup sau personale, neputând – nici ea – să exercite un rol de control social eficient.

Aşa cum am mai afirmat şi cum pare să o confirme actuala evoluţie politică, doar o societate civilă organizată poate umple vidul creat de fărâmiţarea, până la anihilare, a opoziţiei politice. În acest fel, s-ar creea suficient timp pentru regruparea unei opoziţii politice, încât echilibrul politic să se refacă sub “arbitrajul” societăţii civile.

Pentru aceasta, este necesar să se ceară şi să se obţină modificarea Legii Electorale pentru a permite societăţii civile să acceadă în parlamentul naţional. Acest demers ar trebui înţeles şi sprijinit de partidele ce doresc să renască, în această perioadă de graţie, pe care controlul civic parlamentar le-o poate oferi.

Dar, până atunci, societatea civilă trebuie să-şi arate potenţialul prin participarea la alegerile europarlamentare prin lista sa de candidaţi proprii. Este un exerciţiu necesar ca să trezească nişte speranţe în rândul populaţiei şi să atragă atenţia politicului asupra forţei ignorate a unei societăţi civile organizate.

Reprezentare Publică

Poate că s-a înţeles mai puţin importanţa participării ca votant şi ca reprezentant din partea societăţii civile la actualele alegeri europarlamentare.

După anii de euforie ai începutului, în UE au apărut primele crăpături care demonstrează erori grave în concepţia şi realizarea acestei construcţii suprastatale. Din ce în ce mai mult se face simţită separarea în zone şi ţări “mai egale decât altele”, ca să-l parafrazăm pe Orwell cu “Ferma animalelor”.

Conducerea UE nu este aleasă, ci numită, păşind cu uşurinţă peste linia subţire ce delimitează zona reprezentării democratice, mai ales în condiţiile unei structuri atât de eterogene cum este Europa. Eurobirocraţii UE pierd din ce în ce mai mult legătură cu populaţia pe care pretind ca o reprezintă. De altfel, un semnal puternic l-au primit prin cele câteva referendumuri naţionale care au respins o nedorită şi nepopulară Constituţie pentru UE.

Asistăm la o adevărată dictatură a politicului asupra publicului şi a unui război declarat împotriva statelor naţionale printr-un colaboraţionism nedemn al politicienilor.

Astăzi, democraţia parlamentară este şchioapă, este complet asimetrică. Pe de o parte, votul este o obligaţie civică, pe de altă parte – există restricţii discriminatorii pentru reprezentarea publică, a civicului. Totul este făcut pentru asigurarea monopolului reprezentării politice, practic a intereselor de grup politic atât pe plan intern cât şi extern, prin adevărate camarile internaţionale politice.

În aceste condiţii, se face simţită o reformă profundă a principiilor reprezentării la nivelul Parlamentului European prin completarea reprezentării politice cu o reprezentare publică (civică). Până la implementarea unor reforme de substanţă ale sistemului electoral, acest lucru se poate face “din mers”, dacă cetăţenii Europei înţeleg să-şi îndrepte preferinţele electorale spre candidaţii societăţii civile.

În cazul particular al alianţelor electorale civice (vezi CNSC), votul masiv şi preferenţial pentru candidaţii societăţii civile devine capital pentru reprezentarea PUBLICĂ.

În primul rând este un exerciţiu absolut necesar, pentru a demonstra maturitatea societăţii civile şi capacitatea de a depăşi bariera psihologică creată de propaganda neparticipării civicului în aşa-zisele afaceri politice. Sigur, prin reprezentarea publică, politicul îşi va vedea ameninţate interesele pe care i le oferă monopolul reprezentării politice.

Vocea celor mai autentici reprezentanţi publici, pentru promovarea intereselor naţionale împotriva încercărilor de impunere externă, ar fi, însă, semnificativă, prin autoritatea conferită de o adevărată susţinere populară, ce poate estompa tendinţele “colaboraţionist-internaţionale” ale reprezentanţilor politici.

De asemenea, o reuşită a participării şi alegerii reprezentanţilor societăţii civile în Parlamentul European va da un impuls decisiv unei acţiuni ulterioare la nivelul parlamentului naţional unde este importantă protejarea şi promovarea intereselor şi nevoilor de zi cu zi ale omului de rând.

Deci, reprezentarea publică are rolul de a controla reprezentarea politică şi administrativă la nivel European sau naţional pentru:

– apărarea şi promovarea intereselor naţiunii şi ale statului în Parlamentul European
– apărarea şi promovarea intereselor cetăţeanului în Parlamentul naţional.

Aceste doua funcţii diferite de reprezentare pe plan extern şi intern, ar trebui să constituie criteriile pentru selectarea responsabilă a candidaţilor din partea societăţii civile. Desigur, ar trebui să se aplice aceleaşi criterii de selecţie şi de către politic, dar acolo vedem că funcţionează doar regula “clientelismului şi nepotismului“.

http://mipopescu.wordpress.com/

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme