Trei membri ai Consiliului Unirii – deputatul român Bogdan Diaconu și copreședinții CU, Nicolae Dabija și Gheorghe Viță, au elaborat un proiect de lege privind cetăţenia locuitorilor din teritoriile României, ocupate de URSS. Documentul a fost propus spre dezbateri Parlamentului de la Bucureşti.
După cum relatează TRIBUNA, proiectul prevede modificarea art.11 din Legea cetăţeniei române şi are următorul text:
„Locuitorilor din teritoriile României, ocupate de URSS (stat care nu mai există) în urma consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, care au dobândit cetăţenia română prin naştere, potrivit legilor în vigoare până la data de 23 august 1944, precum şi descendenţilor lor pînă la gradul III, li se păstrează cetăţenia română şi pot solicita la toate Oficiile de Stare Civilă din România transcrierea ori înscrierea în Registrul de Stare Civilă Române a certificatelor sau extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, în condiiţiile Legii nr.119/1996 – Cu privire la actele de stare civilă”.
Autorii documentului consideră că, în actuala redacţie, articolul 11 din Legea cetăţeniei române este neconstituţional si intră in contradicţie cu art.5, alin.2 din Constituţia României, care prevede că „cetăţenia dobândită prin naştere nu poate fi retrasă”.
Andriana Cheptine