Reunirea o vor face doi viitori preşedinţi: sărăcia care se va abate peste Basarabia şi înflorirea economică a Ţării Româneşti” (Gr. Vieru)
Spunea „Făclia”: „O altă Marea Adunare Naţională pare a fi inevitabilă” (T.Rusu)
Dragul meu Frate! Două zile, pe 27 şi 29 martie moldovenii au dat năvală în centrul Chişinăului. Am fost şi eu, căci la 27 martie s-au împlinit 97 de ani de la Unirea cu Ţara (22 de ani de aflare în componenţa României, 55 de ani de aflare în componenţa URSS şi 24 de ani de Independenţă), dar noi, moldovenii, încă cu greu alegem „integrarea europeană” sau cea „siberiană”, „Unirea cu Ţara” sau cu Rusia!
În timp ce Ţara ne aşteaptă cu braţele deschise, comunitatea ţărilor europene ne ajută să ne perfectăm actele, mai sunt dintre cei pentru care Reîntregirea o fac stânjenit, o consideră străină nouă.
Iată chiar tu, frate, de ce n-ai venit să vezi o mare de oameni frumoşi, cu demnitate, pătrunşi de românism şi de verticalitate la astfel de manifestări de suflet ca cele din 27 şi 29 martie? Cum de se întâmplă aşa, frate? Bunicul şi bunica, tata şi mama au fost români, iar tu numai pentru că acum RM este un câmp de luptă pe care se ciocnesc două opţiuni antagoniste, care se exclud reciproc – proeuropeană şi prorusă – stai acasă?!
După cinci decenii de despărţire forţată de Ţara în care ne-am născut, toţi cei veniţi în PMAN au reafirmat ei sunt parte a naţiunii româneşti şi despărţirea cu forţa nu le-a frânt nici nădejdea, nici opţiunea. În aceşti ani de despărţire silită cât rău ni s-a făcut… Dar tu, Frate, nu uita că nimeni nu poate să ne ia dreptul nostru de a ne uni!
Vino, că şi duminică, 5 aprilie, vom ieşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale să ne cerem Reunirea – Dreptul nostru Sfânt dat de la Dumnezeu ca destin!
Te înţeleg, dragul meu Frate. Tu acolo cu bălţenii ce sunt încă sub influenţa puternică a fostei ideologii mai trăieşti într-o societate sovietică. Dominaţia forţelor politice de stânga, prin excelenţă rusofilă şi antieuropeană, te face să mai stai pe gânduri, te ţine în duşmănie de românism, adică şi de mine, de Reunire, de Comunitatea Europeană. Dar aceasta nu va trece. Noi cerem Unirea şi o vom căpăta!
Aici, în PMAN, am văzut mulţi tineri, dar, cu regret, încă foarte puţini intelectuali, adică colegi-pedagogi. Posibil că nici sărăcia încă nu i-a trezit din somnul-adânc-străbun, vorba poetului. Aceasta şi constituie marele nostru paradox basarabean. Deşi suntem tot mai mulţi – zeci şi sute de mii de cetăţeni români basarabeni cu paşaport românesc, după atâţia ani de retorică proeuropeană şi regim liberalizat de vize, ani de năzuinţă spre spaţiul macroeuropean, unii conaţionali, sub influenţa geopolitică a coloanei a cincea, a propagandei antiromâneşti a forţelor proruse dezinformează poporul nostru, discreditează ideea Reunirii şi întregirii europene. În România locuiesc în bună înţelegere peste 20 de etnii şi toate se bucură de drepturi egale. Acolo ei pot să-şi dezvolte cultura, limba, tradiţiile. Nu-i asculta, dragul meu frate, pe acei care ascund adevărul. În PMAN am văzut un număr mare de tineri şi tinere. Ei cer Reunirea.
Priveşte mai atent în jur şi vei vedea că cei care se tem de Reunire seamănă vrajbă şi neîncredere. Tineretul nostru acum e altfel. El nu vrea să participe la o viaţă cu stil pirateresc cum practică acum structurile noastre statale. Raţionamentul strâmb şi duşmănos al celor ce te cheamă la apărarea statalităţii este o capcană a lor care vor să-şi apere averea acumulată prin tâlhării şi atacuri murdare.
Dragul meu Frate, nu te supăra că îţi scriu mult. O fac, pentru că am suferit şi suferim mult. Ascultă oamenii dreptăţii, adevărului şi Unirii. Nu aştepta vremuri mai bine. Ele nu vor veni de la sine, dacă vei fi pasiv, indiferent. Doar vezi cum duşmanii noştri adună nori negri în jurul nostru. Sărăcind cumplit poporul (şi aşa cel mai sărac de pe continent), şleahta de hoţi nu se va opri doar la golirea haznalei de stat de miliarde.
Până şi Poşta Moldovei a hotărât să se întreacă în hoţie. Refuză, fără niciun motiv, să transfere pe contul redacţiei banii care i-a încasat de la cadrele didactice pentru abonamente.
Mie, dragă Frate, de mult mi-e clar. Alternativă la Unirea cu Ţara, la aderarea la UE nu există. Eu deja mă consider aderat la Ţara-Mamă. Eu ţi-am scris înaintea scrutinului de la 30 noiembrie 2014 că voi vota, şi am votat, pentru cel mai curat, devotat şi actual partid – PNL, care este condus de la întemeiere timp de mulţi ani de Femeia-Doamnă, Vitalia Pavlicenco, care ne demonstrează zilnic cuget, suflet, gând, devotament curat şi fapte pentru viitorul nostru. Eu nu-s membru al PNL, dar îl susţin cu toată inima şi tot sufletul. Fii, dragul meu Frate, conştient de drama ce se petrece cu noi acum şi aici. Căci „aici a şi pornit, mărturiseşte Constantin Tănase, marea dramă a istoriei noastre (în care participăm şi noi – V.M.) din acest deceniu: lupta moldovenilor împotriva moldovenilor, acest război fratricid absurd şi epuizat, care a adus societatea în pragul unei catastrofe civile”.
Vrând să scăpăm de această catastrofă, noi, cei care am mers la votare, am mai dat o şansă – ultimul pas, ultima încredere, ultima speranţă pentru a le trezi memoria istorică şi conştiinţa celor care au promis atât de multe, dar acum nu fac nimic.
Cine este teafăr la minte trebuie să înţeleagă că Mişcarea Unirii e pornită! Alianţa primind speranţa şi voturile majorităţii poporului nostru, spre marele regret, s-a dovedit a fi retrogradă, bolnavă de xenofobie, a distrus speranţa prin toate orchestrările sale de politicieni aşa-zis europeni de pe malul Bâcului. Ei vor fi măturaţi…
Frate, Piaţa Marii Adunări Naţionale ne este soluţia. Ea ne cheamă!
Vino, Frate, şi vom forma un Nou Guvern care le va pune pe toate la cale cu ajutorul lui Dumitru. Te, aştept duminică, 5 aprilie, în PMAN şi te vei convinge că toată această schizofrenie politică guvernului Gaburici-păcălici nu mai poate opri românismul, unionismul, reîntregirea cu Ţara şi integrarea la UE.
Aceasta-i opţiunea politică a majorităţii – destinul nostru primit de la Dumnezeu ce nu poate nimeni să ni-l schimbe.
Virgil MÂNDÂCANU