MIRCEA POPESCU: Rusia și-a revenit din corzi și a început politica pe care o cunoaște cel mai bine: distrugerea din interior a țărilor pe care le consideră sateliții săi de drept pentru a le face să graviteze din nou în jurul Kremlinului. După Ucraina, astăzi a venit rândul Republicii Moldova. Cei care au citit articolele mele sau mi-au urmărit exprimarea, se pot întreba de ce nu mai spun provincia istorică românească Basarabia sau teritoriul românesc de dincolo de Prut.
Până acum am avut în față speranța revenirii naturale a provinciei la Patria mamă. Astăzi, este vorba de o nouă acțiune internațională de diversiune a Rusiei, nu pentru anexarea unei provincii a altui stat, ci împotriva guvernului altui stat recunoscut pe plan internațional. Deci nu mai vorbim de probleme interne dintr-o provincie românească ci de acțiuni din exterior împotriva altui stat.
Rusia vrea destabilizarea acestui ”mini-stat”, nu pentru a-l cotropi încă odată, ci pentru a-l controla și pentru a crea la hotarul de Est al UE și NATO un nou focar de instabilitate și pentru a-și stabili o bază permanentă într-o provincie a Republicii Moldova, în Transnistria.
Practic, Moscova dorește să-și pună, în mod oficial, un picior militar în vecinătatea imediată a UE și NATO.
Metoda este cea pe care a implementat-o deja în Ucraina, prin violența grupurilor de naționalitate sau afiliație rusă.
S-a pornit prin incitarea populației împotriva unui guvern de tendință pro-europeană sub pretextul real al corupției rampante din acest teritoriu cu o administrație ridicol de neperformantă, lipsită de autoritate și fără viziune.
Nici nu poate fi vorba de viziune atunci când lipsește sentimentul identitar ca element catalizator care să adune națiunea și să asigure resursele necesare unei administrații lipsite astfel de motivația de a elabora o strategie clară de dezvoltare și de a conduce o țară fără viitor.
Și atunci, oare este de mirare că nu de grija pentru dezvoltarea națiunii sunt animați cârmuitorii de la Chișinău, de orice culoare politică, ci doar de ambiții meschine pentru a se afla chiar și pentru o fracțiune undeva în capul mesei pentru a avea pâinea și cuțitul și a-și satisface orgoliile și pentru a-și umple buzunarele?
Toți acești ”ambițioși” pentru o clipă de glorie efemeră la conducerea unui ”stat” fără identitate, au distrus viitorul basarabenilor promovând concepția ”statalismului” moldovenesc.
Intuind lipsa de viabilitate a Republicii Moldova, Rusia și-a trimis cozile de topor, Dodon și Usatâi și i-a folosit pe liderii necopți și manevrabili ai Alianței DA ca să distrugă prin violență surogatul de ordine al acestui teritoriu anarhic fără viitor.
Pe modelul Dombasului, Usatâi a declarat că va recurge la violență. Mai mult, ca un adevărat dușman înrăit al României, deci al românilor, a promis ridicarea unui Zid la granița cu România.
În articolul ”Democrația autistă”, vorbeam despre democrația neo-liberală, în interiorul căreia se naște sâmburele dictaturii. Atitudinea agresivă a segmentelor rusești din Basarabia care vor să-și impună voința în fața majorității românești, constituie cel mai clar exemplu de asemenea dictatură a minorității care reușește să anihilizeze puterea de reacție a conducerii țării.
La amenințările directe împotriva românilor, administrația Chișinăului tace speriată. Iar când un guvern este paralizat de frică, forțele distructive din interior și din exterior instaurează anarhia și teroarea. De aici și până la un nou ”fenomen Siria”, nu-i decât un pas.
Vârful de lance, Transnistria prin cazaci și prin forțele militare de ”menținere a păcii” așteaptă semnalul ca să intervină ”salvator” pentru a realiza dintr-o lovitură cele trei deziderate ale Rusiei:
– readucerea Chișinăului în orbita Moscovei,
– prinderea Ucrainei într-un clește Est-Vest
– crearea unei stări de tensiune la granița NATO.
Aceste trei elemente vor constitui punctele forte în orice negocieri internaționale ale Moscovei.
Astăzi este un moment de răscruce, când guvernul de la Chișinău trebuie să arate fermitate împotriva provocărilor, mai ales că are motivul legal al amenințărilor și îndemnurilor la violență din partea liderilor fracțiunilor ruse. Și în această acțiune de restabilire a ordinii are nevoie de sprijin popular, urmând ca ulterior să înceapă etapa dialogului. În mod sigur, cu excepția Rusiei, nicio altă țară europeană nu va avea ceva de obiectat în cazul în care guvernul legal va încerca să stabilizeze situația.
Cum s-a ajuns aici? Simplu prin orgoliul deșarte al ”statalismului”, împotriva soluției naturale a Unirii.
Și aici, nu sunt de vină cei 16% ruși care-și văd interesul lor, ci cei 67% români basarabeni și mai ales politicienii ”stataliști” care-i reprezintă pe aceștia. Nu știu care dintre liderii partidelor din coaliția de guvernare pro-europeană sunt mai vinovați de corupția rampantă, dar în mod cert, toti sunt vinovați de readucerea provinciei românești Basarabia în brațele Rusiei.
Iar dacă pe un trotuar sunt rușii care aruncă cu pietre purtând pancarte cu ”Hai la maica Rusia!”, iar pe celălalt trotuar sunt romanii-basarbeni-unioniști care ripostează purtând pancarte cu: ”Hai să ne unim cu Patria Română!”, atunci ”stataliștii” care stau în mijlocul străzii, vor primi lovituri din toate părțile. Astăzi, acum a venit și pentru ei momentul de a părăsi starea de lașitate și a decide de partea cui vor să stea.
Dar și România are obligația să iasă din starea de pasivitate vinovată și să susțină deschis necesitatea, inclusiv pentru Europa, reîntregirii.
Doar astfel poate fi stabilizată situația regională și poate fi împiedicată Basarabia de a deveni o altă Sirie.
Sau Bucureștiul dorește să se învecineze cu Moscova la Prut?
16 Octombrie 2015