Probabil ca inca multa vreme de acum inainte, vor fi unii care se vor mira si minuna de extraordinarul atasament pe care romanii il au fata de Mihai Eminescu. Atasament pe care toata lumea il constata, imensa majoritate adera la el, dar foarte putini isi vor fi pus intrebarea care ar putea fi explicatiile profunde care conduc la un astfel de comportament care se transmite de la o generatie la alta. Parca genetic. Si, poate ca acesta chiar este unul dintremecanismele prin care se transmite (si explica) respectul aproape religios fata de geniul tutelar al neamului nostru.
Evident, elitele culturale nationale, care au beneficiat de accesul la intreaga opera eminesciana (incluzand si exceptionala sa publicistica) au suficiente argumente in sprijinul dragostei si pretuirii absolute pentru Eminescu. Fiindca, dincolo de lirismul poeziei lui inegalabile, accesibil si cunoscut romanilor obisnuiti, in publicistica eminesciana se dezvaluie in deplinatatea ei complexa, coplesitoarea sa personalitate. Numai ca si in poezie, se manifesta frecvent caracteristici care il individualizeaza in randul celor mai multi dintre marii creatori nationali.
Prima trasatura eminesciana definitorie este aceea a patriotismului fara cusur, fara rezerve, fara compromisuri. Pe care o identificam nu doar in publicistica inflacarata, taioasa, in care argumenteaza si sustine continuitatea si drepturile acestui popor asupra teritoriului pe care il ocupa, neincetat, de milenii. O parte importanta din creatia poetica este strabatuta de
acest patriotism. Cu exceptia catorva poeti (dintre care imi vin acum in minte Bolintineanu, Alecsandri, Cosbuc, Goga, dintre cei cu care am fost contemporani Ioan Alexandru, Adrian Paunescu si Grigore Vieru), putini au fost cei in a caror creatie poezia cu valente patriotice sa fi avut o asemenea insemnatate. Si care, totodata, sa fi fost atat de incarcata de valoare
artistica, asa cum se intampla in poezia lui Eminescu. Nu intamplator, poezia patriotica a lui Eminescu este, de mai bine de 125 de ani, element de referinta nu doar pentru alti scriitori romani, ci si pentru intelectuali si carturari din alte domenii decat literatura.
La fel de neintamplator, in lumea globalizata si in Romania dominata si condusa de “lideri” a caror intreaga cariera postdecembrista este legata de ONG-uri finantate de George Soros, Departamentul de Stat al Statelor Unite sau CIA, scoala antinationala de istorie creata de la inceputul lui 1990 de dna Zoe Petre, cu discipoli precum Lucian Boia si Adrian Cioroianu (nu intamplator eu am denumit aceasta scoala “Scoala Cioroienilor Boiti”!) a facut tot posibilul pentru a convinge noile generatii ca nationalismul si patriotismul sunt notiuni desuete, neeuropene, ca nu se poate intra cu ele in “lumea civilizata”, ca trebuie sa ne despartim de imaginea luminoasa a stramosilor, a marilor voievozi fondatori si pastratori de tara care, in fruntea ostirilor lor au asigurat, cu sacrificii imense, dainuirea si continuitatea acestui popor. Ca recursul la mituri fondatoare este o dovada de inapoiere si de incapacitate de adaptare la nou, chipurile la noua perioada de aur a omenirii, cea “postmoderna”.
Dupa cum nu de intamplare poate fi vorba ca in exact aceeasi perioada, s-au intetit atacurile antieminesciene, pornite inca dinainte de 1980 de Moses Rosen, cel care l-a acuzat pe Eminescu de antisemitism si protolegionarism si a incercat din rasputeri sa impiedice tiparirea (sau dupa tiparire, sa forteze topirea tirajelor) volumelor IX si X, cuprinzand publicistica, din seria academica a operei complete inceputa de Perpessicius si continuata la Muzeul Literaturii Romane, la initiativa si sub coordonarea directorului, istoricul literar Alexandru Oprea, de Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Romane, Petru Cretia si un colectiv mai larg . Cert este ca ambele volume au aparut. Unul (volumul IX, cuprinzand publicistica din perioada mai 1876-octombrie 1877, din vremea studiilor universitare de la Viena si a colaborarii la “Albina”, “Familia”, “Federatiunea”, “ConvorbiriLiterare”) in 1980, iar al doilea, cuprinzand publicistica din perioada colaborarii la “Timpul”, pe care o vreme l-a si condus, gata pentru tipar si asteptand avizul cenzurii inca din 1983, in ultima parte a anului 1989 (cu o intreaga istorie, cu unele exemplare din tirajul tiparit semilegal, la initiativa unei delegatii basarabene, prin negocieri directe cu tipografia, preluate
de basarabeni, ajunse la Chisinau iar un exemplar ajuns la “Europa Libera” si semnalat intr-o emisiune a lui Virgil Ierunca. Restul tirajului, care nu a fost topit, cu toate presiunile, a fost distribuit in librarii in primele luni ale anului 1990).
Intr-un interviu acordat in urma cu cativa ani, venerabilul academician Vatamaniuc lamureste problemele care au facut ca in jurul celor doua volume sa se fi dat o asemenea lupta indarjita, pro si contra tiparirii.
Atat volumul IX, cat si volumul X aveau, in optica lui Moses Rosen, “pacatul” de a cuprinde articole si studii tratand problema evreiasca in Romania, de unde si pornirea viscerala a fostului Rabin Sef al Cultului Mozaic. In realitate, in interviul amintit, academicianul Vatamaniuc restabileste adevarul in aceasta privinta. Domnia sa precizeaza, pe buna dreptate, ca Eminescu nu avea nimic cu evreii. Lupta sa era cu “Alianta Mondiala Israelita” cu sediul in Germania, care, in contextul discutiilor din 1877 intre puterile europene privind recunoasterea Independentei Romaniei, exercitase influente asupra Germaniei care,prin articolul 44 al Tratatului de la Berlin, din 1878, impunea Romaniei sa acorde dreptul deincetatenire in bloc (in masa) sutelor de mii de evrei care erau expulzati din Germania, din Imperiul Austro-Ungar, din Polonia si din Rusia si care, literalmente, invadasera in special Moldova. Se impunea, astfel, modificarea articolului 7 din Constitutia Romaniei. In articolele sale, Eminescu sustine modificarea articolului 7, dar cu obiectiunea ca acordarea cetateniei
trebuie sa se faca (absolut firesc, spun si eu astazi…) individual, nu in masa! Argumentatia lui, ca intotdeauna, este impecabila si in articolele in care se refera la acest subiect. Si cum Eminescu gazetarul devenise o adevarata institutie in Romania, era practic imposibil de ignorat opinia lui si de promovat in parlament masuri impotriva carora el se pronuntase. (Un
lucru pe care academicianul Vatamaniuc nu-l precizeaza in interviul fundamental la care fac referire, este ca, si in aceasta privinta, Eminescu, ca o dovada a inteligentei, echilibrului si patriotismului, propune o exceptie. El considera-la fel de justificat, in opinia mea!-ca merita sa beneficieze de dreptul de incetatenire in masa evreii care se inrolasera voluntar in armata
romana si luptasera in Razboiul de Independenta!). Acesta era, deci, “antisemitul” si “protolegionarul” Eminescu!
Dealtfel, ca o dovada in plus ca Eminescu nu era antisemit, trebuie spus ca unul dintre nu foarte multii prieteni pe care i-a avut a fost Moses Gaster. Un amanunt interesant in aceasta privinta: e cunoscut faptul ca Mihai Eminescu avea o dragoste speciala fata de carti. In fond, singura lui “avere”, in afara manuscriselor erau cartile. La care tinea atat incat nu s-ar
fi grabit sa daruiasca sau macar sa imprumute cuiva carti. Ei bine, Moses Gaster s-a numarat printre cei care, in zilele tulburi ale arestarii geniului nostru tutelar a fost expulzat in baza ”Legii privind petrecerea strainilor din tara”. El a ajuns in Marea Britanie, la Londra, unde si-a petrecut mare parte din restul vietii. Intors spre sfarsitul vietii in Romania in anii ’20 ai
secolului trecut, la moartea lui s-au gasit intre cartile din biblioteca sa, cateva carti careapartinusera lui Eminescu.
In acest “caz” al “antisemitismului” eminescian, creat de Moses Rosen, acesta, sau un consilier al lui foarte bun cunoscator al publicisticii lui Eminescu speculeaza in mod pervers polemici perfect indreptatite purtate de Eminescu in numele dreptului acestui neam de continuitate pe pamanturile sale, castigate si aparate, cum spune Eminescu, cu spada si cladite
pe truda cu plugul a taranului roman.
Astfel, in contextul revenirii Dobrogei la Romania, chipurile drept compensatie pentru al doilea rapt al Basarabiei, savarsit, probabil, ca rasplata pentru faptul ca armata romana salvase de la dezastru armata rusa in campania bulgara din 1877 si, odata cu asta, blazonul imperial rus (cu enormul pret al miilor de jertfe ale ostasilor romani, impinsi de comandantul
rus de vita imperiala-fratele tarului-al frontului la sacrificiul suprem pentru grabirea caderii Plevnei, care sa fie oferita cadou tarului de ziua lui…), Eminescu scrie un articol exemplar si acuzator, din care citez:
“Se stie in adevar, si toate organele de publicitate din capitala au inregistrat faptul ca, in decemvrie anul trecut, mai multe sute de familii romane din Banat sosira in Bucuresti, pentru a cere pamanturi in Dobrogea, ca aceste pamanturi li s-au refuzat si ca sarmanii emigranti s-au intors in Banat, ducandu-si mortii in spinare. O priveliste sfasietoare se prezinta ochilor omenesti de-a lungul drumurilor tarii. Crivatul, acest dusman de la nord al sesurilor noastre, ii sufla din urma ca frunzele, cu toate acestea era mai bland decat oamenii de piatra carora le ceruse o patrie si un camin, iar in locul in care se-ntorceau ii asteptau
bantuirea strainatatii, siluirea limbii si legii, robia sufleteasca mai greu de purtat decat robia trupului. (…) Cat triumf a avut ministrul de interne al Ungariei cand, la 27 decemvrie anul trecut a adresat o circulara catre toate prefecturile din judetele locuite de romani, opt judete intre Crisuri, in Maramures si Banat, treisprezece judete in Transilvania, circulara prin care
obliga prefectii de-a spune si motilor si mocanilor si campenilor si padurenilor si celor de pe Mures si celor dintre Crisuri ca…d. ministru de externe al Romaniei a declarat prin anume nota oficiala ca guvernul din Bucuresti nu permite nicidecum colonizarea strainilor in Dobrogea.
Strainilor!
Trebuia sa li se spuna odata aceasta consangenilor nostri din Transilvania si din Tara Ungureasca, ca pentru onor. Statescu si pentru dl I.Bratianu ei sunt…straini, si guvernul de la Pesta a fost insarcinat cu aceasta gingasa si ironica misiune.
A! Dac-ar sosi la Predeal ori la Varciorova jucatori de carti de profesie, mironosite ale cafenelelor cantatoare, cavaleri de industrie, speculanti care-si drapeaza evreul lor fizic in maniere frantuzesti, vanatori de noroc, intreprinzatori fara capitaluri, regele Stroussberg cu suita lui de conti si baroni silezieni, c-un cuvant neagra specula, strainul in forma lui cea mai
amagitoare, cea mai improductiva, cea mai speculanta…cu atat mai bine! Largi ii stau portile tarii deschise, ofiterii saluta, (…) dar daca poporul nostru, al nostru de saisprezece veacuri, bate umilit la poarta tarii si cere nu ranguri, nu demnitati, nu intreprinderi, ci ocazia de-a munci onest si de-a pastra in inima lui neatinsa constiinta marii lui origini si caracterul lui
inradacinat, poarta e inchisa; el nu are bilet de emigrare, n-are acte. Pe d. C. A. Rosetti, pe onor. sau cumnat nu i-a intrebat absolut nimeni daca s-au lepadat de vreo protectie straina, daca au pasaport de emigrare, de ce origine sunt. Dar taranul roman, acelasi pretutindeni intre Tisa si Nistru, e…strain de origine romana! (…) Iar d. I. Bratianu zice: <<Ar voi d. Lahovary
sa populam Dobrogea cu supusi straini de origine romana>>.
Straini de origine romana! Contradictio in adjecto. Straini cari nu stiu alta limba decat a noastra, cari sub orice regim se simt si se numesc romani, cari au trecut din Oltenia in Banatul Severinului, acea veche posesiunilor a banilor olteni de unde pana azi a ramas vorba de ban. Batranul Mircea, Dei gratia Fogaras et Omlas Dux, Severin Comes, Terrarum Dobrodicii Despotus, impreuna cu toti banii Basarabi erau straini de origine romana. Strain de origine romana era, dupa maniera de-a vedea a d. Statescu insusi Bogdan Dragos, intemeietorul Moldovei (…) Strain de origine romana a fost Alexandru Basarab care a infrant
pe regale Carol Robert si toti acei pe care mater parens, muma nascatoare a neamului romanesc, Transilvania, i-a revarsat in sesul Dunarii pentru a crea cu spada si plugul mostenirea istorica a neamului latin de langa Dunare. Si Bogdan si Radu Negru au iesit fara pasaport de emigrare de sub dominatia straina, pentru ca preferau libertatea lor de constiinta onorurilor si sigurantei ce le prezenta dependenta de coroana Sf. Stefan, si straini de origine romana au creat Romania pe teritorii ce fusese ocupate de Changanii cumanilor (nota mea: se aude, se vede domnu’ Neagu Djuvara?) si oarda nogailor. Dar oare tot sesul acesta, bolnav si espus fara curmare invaziilor dinspre miazanoapte si miazazi, ramas-ar-fi romanesc fara ca din veac in veac sa se fi improspatat populatia lui istorica cu straini de origine romana?” (Mihai Eminescu, Straini de origine romana, Timpul, 26 ianuarie 1882)
Oare ce ar avea astazi de spus Eminescu daca ar putea vedea ca pe jumatate din averea tarii s-au instapanit strainii (dar cei adevarati, nu strainii de origine romana!), ca guvernele tarii sunt alcatuite din lefegii ai multinationalelor, pomanagii ai unor venetici dubiosi sau ai structurilor suprastatale ce nu dau socoteala nimanui in granitele nationale, ca aceste guverne nu fac decat sa indeplineasca docil, servil chiar, ordine straine, in slujba intereselor straine, ca legile chiar ne sunt impuse din afara (si nu doar nedemnii guvernanti le accepta, dar chiar si noi, poporul roman-we, the people, ar spune parintii fondatori ai Republicii Americane…-le acceptam, pentru a ne mira apoi de ce inaintam, vorba “Doinei” lui Eminescu, ca racul si partea cea mai viguroasa si mai productiva a neamului a luat drumul bejeniei)? Pare a fi premonitoriu urmatorul fragment dintr-un alt articol eminescian, care explica in urma cu aproape 140 de ani ceea ce se intampla astazi in Romania (si nu numai…):
“Deci, abecedarul nostru economic zice: natura i-a dat omului putere marginita, socotita numai pentru a se tine pe sine si familia. El produce ceva mai mult decat consuma. In acel “ceva” mai mult, in acest prisos, sunt cuprinse: intaiu ceea ce-i trebuie pentru a reproduce, va sa zica conditiile muncii de mani si incolo un prea mic prisos, care-l poate pune la dispozitia societatii, sub forma de dare. Din acest prea mic prisos al gospodariei producatorului traieste toata civilizatia nationala. Daca hranim cu acest prisos strainatatea de idei, de institutii si de forme, lipsite de cuprins, al caror complex liberalii au apucat a-l numi <<tot ce este romanesc>>, atunci nu ne mai ramane nimic pentru ceea ce este intr-adevar romanesc, pentru cultura nationala in adevaratul inteles al cuvantului” (Mihai Eminescu, Abecedarul nostru economic, Timpul, 21 decembrie 1977).
Spuneam ca in postdecembriada s-au intetit atacurile antieminesciene incepute inca din perioada in care debutase lupta pro si contra tiparirii Volumelor IX si X din Editia Academica. Iarasi nu este o intamplare ca aceste atacuri se suprapun peste cele (pornite tot la sfarsitul anilor ’70 si continuate in anii ’80) impotriva grupului de intelectuali, (acuzati de “pacatul” de a fi nationalisti si patrioti si carora li se gasise, pentru a li se pune in carca si “crima” de a fi promotorii ideii de protocronism romanesc, adica de prioritate romaneasca absoluta in domenii culturale si/sau stiintifice), incriminati la “Europa
Libera”, dar, foarte semnificativ si pentru aceleasi ”pacate” si “crima” si de “curtea” de la Comana a stravechiului bolsevic cominternist Gogu Radulescu (Ana Blandiana, Romulus Rusan, Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Mircea Dinescu, Dan Haulica si multi altii, puternic sprijiniti politic nu numai de amfitrion-Gogu, totodata mare mason, dar subordonat pe linie masonica lui Zigu Ornea, care era conducatorul real al bandei-, ci si de Dumitru Popescu- Dumnezeu, Gheorghe Pana-cumnat cu Gogu Radulescu-, Ion Ursu-mana dreapta a Elenei Ceausescu, vinovat si de promovarea prin Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie, condus de Elena si la care el era prim-vicepresedinte a incredibilei incercari de penetrare la nivel foarte inalt in Romania a unui serviciu secret strain, cunoscuta sub denumirea de “Meditatia Transcendentala”, dar si de intreaga conducere de la acea vreme a Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste-Suzana Gadea, Mihai Dulea, Ladislau Heghedus si Ioan Hidekguty-ultimii doi reusind performanta de a conduce din minister si din umbra cultura in opere, cuprinzand “publicistica antisemita” si un volum de “Basme pentru toti copiii”, publicat la Editura Ion Creanga!
Spuneam ca in interviul pomenit, venerabilul academician Vatamaniuc defineste “problemele” pe care le ridicau volumele IX si X din opera eminesciana. Volumul X, pe langa un studiu amplu, cu date statistice incontestabile, dedicat problemei evreiesti din Romania, mai cuprindea si un alt studiu, privind Basarabia. (Dealtfel, fac precizarea ca un numar mare
de articole din perioada de la “Timpul” se ocupa de problema Basarabiei, a raptului de la 1812, a celui de la 1878, articole extrem de bine documentate, dovada nu doar a patriotismului fierbinte al lui Eminescu, ci si a profundei cunoasteri de catre el a problematicilor despre care scria). Acesta era al doilea motiv pentru care volumul X, cum spuneam, gata de tipar inca din 1983, a fost tiparit, cu peripetiile mentionate, abia in 1989. Ceausescu era foarte reticent la idea tiparirii, fiindca, oricum, relatiile cu marele vecin si prieten de la rasarit erau tensionate si aparitia unei lucrari care sa cuprinda un mare numar de
pagini referitoare la Basarabia rapita putea tensiona suplimentar si periculos situatia. Dealtfel, ca o dovada ca lucrurile trebuiau privite si tratate cu mare atentie este ca directorul Muzeului Literaturii Romane, istoricul literar Alexandru Oprea a avut parte de o moarte extrem de suspecta: la intoarcerea de la Casa de Creatie a Uniunii Scriitorilor de la Cumpatul (unde nu este exclus ca in mancare sau in apa minerala sa fi fost adaugat “ceva”), a dorit sa faca o baie si a fost gasit mort, in cada, la autopsie stabilindu-i-se in organism o concentratie incredibila de bioxid de carbon, greu de presupus ca s-ar fi putut acumula natural intr-un interval atat de scurt in urma unei intoxicatii provocata de o instalatie de incalzire posibil defecta…
Foarte probabil, chiar si publicarea (in conditiile pomenite) in 1989 a volumului X sa se fi facut doar aparent clandestin, dar cu stirea si aprobarea tacita a lui Ceausescu, care la acea ora deja mentionase el insusi, public, intr-o cuvantare, raptul teritoriilor romanesti…
de articole din perioada de la “Timpul” se ocupa de problema Basarabiei, a raptului de la 1812, a celui de la 1878, articole extrem de bine documentate, dovada nu doar a patriotismului fierbinte al lui Eminescu, ci si a profundei cunoasteri de catre el a problematicilor despre care scria). Acesta era al doilea motiv pentru care volumul X, cum spuneam, gata de tipar inca din 1983, a fost tiparit, cu peripetiile mentionate, abia in 1989. Ceausescu era foarte reticent la idea tiparirii, fiindca, oricum, relatiile cu marele vecin si prieten de la rasarit erau tensionate si aparitia unei lucrari care sa cuprinda un mare numar de
pagini referitoare la Basarabia rapita putea tensiona suplimentar si periculos situatia. Dealtfel, ca o dovada ca lucrurile trebuiau privite si tratate cu mare atentie este ca directorul Muzeului Literaturii Romane, istoricul literar Alexandru Oprea a avut parte de o moarte extrem de suspecta: la intoarcerea de la Casa de Creatie a Uniunii Scriitorilor de la Cumpatul (unde nu este exclus ca in mancare sau in apa minerala sa fi fost adaugat “ceva”), a dorit sa faca o baie si a fost gasit mort, in cada, la autopsie stabilindu-i-se in organism o concentratie incredibila de bioxid de carbon, greu de presupus ca s-ar fi putut acumula natural intr-un interval atat de scurt in urma unei intoxicatii provocata de o instalatie de incalzire posibil defecta…
Foarte probabil, chiar si publicarea (in conditiile pomenite) in 1989 a volumului X sa se fi facut doar aparent clandestin, dar cu stirea si aprobarea tacita a lui Ceausescu, care la acea ora deja mentionase el insusi, public, intr-o cuvantare, raptul teritoriilor romanesti…
Si pentru a dovedi ca, in general, nimic nu e intamplator pe lume, sa mai amintesc ca ani de zile, ambasadorul Romaniei la UNESCO, la Paris, a fost unul din “stalpii” curtii de la Comana, masonul Dan Haulica. Cel care, schimbat de Ion Iliescu cu marele grafician Eugen Mihaescu, nu s-a dat dus de la ambasada din Paris cateva luni de zile. Ca dupa scurta perioada
in care ambasador a fost Eugen Mihaescu (inlaturat pentru afisarea “politic incorecta” cu Partidul Romania Mare), ani de zile (multi…) am fost reprezentati la UNESCO de…Nicolae Manolescu, pentru ca, acum, ambasador sa fie…Adrian Cioroianu! Asa se scrie…istoria (a propos de ultimul!) in Romania!
in care ambasador a fost Eugen Mihaescu (inlaturat pentru afisarea “politic incorecta” cu Partidul Romania Mare), ani de zile (multi…) am fost reprezentati la UNESCO de…Nicolae Manolescu, pentru ca, acum, ambasador sa fie…Adrian Cioroianu! Asa se scrie…istoria (a propos de ultimul!) in Romania!
(Ca sa nu traga cineva concluzia ca as avea cine stie ce-si din ce motive…-antipatii personale la adresa dlui Cioroianu, ma vad obligat sa amintesc, in acest, context, gesturile incalificabile la care s-a dedat domnia sa in calitatea cat se poate de oficiala de ministru de externe in guvernul Romaniei, cu ocazia vizitei-oficiale!-in Statele Unite. Ca si cum nu ar fi fost suficient ca s-a lasat supus procedurii de verificare “antiterorista” care se aplica, dupa 11 septembrie 2001 calatorilor obisnuiti cu avionul-dar domnia sa era ministrul de externe al “partenerului strategic” al Statelor Unite!-aceea de a fi, intre altele, descaltat pentru a fi verificat ca nu are…bombe in pantofi sau ciorapi, de a-si scoate cureaua de la pantaloni etc…, am asistat dezgustati la jalnicul spectacol pe care l-a oferit cu ocazia intalnirii oficiale cu sefa de la acea vreme a Departamentului de Stat al Statelor Unite, Condoleezza Rice. Fiind-sau doar vrand sa para!-coplesit de uriasa onoare de a fi primit de o astfel de “personalitate”- totusi un omolog si egal in rang-, domnul ex-ministru de externe si actual ambasador sedea pe
fotoliu intr-o pozitie incredibila si aproape imposibila, sprijinit doar pe vreun sfert de fesa! Ma si mir cum a fost capabil sa se mentina in acea pozitie fara sa cada la un moment dat! Imaginile televizate nu doar ca au ramas in memoria multora dintre cei care le-au vizionat, dar se afla cu certitudine in arhive, ca probe de jalnica umilinta si slugarnicie, “prestate”, insa,
de istoricul Cioroianu nu in nume propriu, ci in calitate de reprezentant oficial al Romaniei suverane! Incercati numai sa va imaginati cu ce ochi ar fi privit marele Titulescu aceste scene grotesti! Sau cum ar fi fost ele stigmatizate intr-un articol de Mihai Eminescu!)
fotoliu intr-o pozitie incredibila si aproape imposibila, sprijinit doar pe vreun sfert de fesa! Ma si mir cum a fost capabil sa se mentina in acea pozitie fara sa cada la un moment dat! Imaginile televizate nu doar ca au ramas in memoria multora dintre cei care le-au vizionat, dar se afla cu certitudine in arhive, ca probe de jalnica umilinta si slugarnicie, “prestate”, insa,
de istoricul Cioroianu nu in nume propriu, ci in calitate de reprezentant oficial al Romaniei suverane! Incercati numai sa va imaginati cu ce ochi ar fi privit marele Titulescu aceste scene grotesti! Sau cum ar fi fost ele stigmatizate intr-un articol de Mihai Eminescu!)
Tot patriotismul fierbinte, ca si constiinta unitatii de neam si de limba il inspirau pe Eminescu sa scrie: “Pana ce domnii maghiari vor pretinde a-l maghiariza cu de-a sila, zece milioane de guri si zece milioane de inimi vor striga in contra Austro-Ungariei, caci politiceste putem fi despartiti, dar unitatea noastra de rasa si de limba e o realitate atat de mare si de energica
incat nici ignoranta, nici sila n-o pot tagadui. Ei, sa nu fi fost Matei Basarab, nici Teofan al Ardealului, nici Varlaam al Moldovei, sa nu fi fost suta a saptesprezecea cu eroii si cugetatorii ei, va puteati bate joc de noi inca mult timp, dar astazi nu se mai poate. Azi, limba este una de la Satmar pan-in Cetatea Alba de langa Nistru, de la Hotin pan-in Granita militara, azi datina e una, rasa e una si etnologic e unul si acelasi popor, cara nu mai doarme somnul pamantului si a veacurilor”. (Mihai Eminescu, Unitatea etnica si de limba a romanilor, Timpul, 3 aprilie 1882)
incat nici ignoranta, nici sila n-o pot tagadui. Ei, sa nu fi fost Matei Basarab, nici Teofan al Ardealului, nici Varlaam al Moldovei, sa nu fi fost suta a saptesprezecea cu eroii si cugetatorii ei, va puteati bate joc de noi inca mult timp, dar astazi nu se mai poate. Azi, limba este una de la Satmar pan-in Cetatea Alba de langa Nistru, de la Hotin pan-in Granita militara, azi datina e una, rasa e una si etnologic e unul si acelasi popor, cara nu mai doarme somnul pamantului si a veacurilor”. (Mihai Eminescu, Unitatea etnica si de limba a romanilor, Timpul, 3 aprilie 1882)
Intre multele calitati pentru care Eminescu este atat de admirat si de iubit de romani si la peste 125 de ani de la trecerea in lumea de dincolo, se afla legatura lui profunda cu cultura romana si dragostea speciala pentru istorie si cunoasterea desavarsita a acesteia. Oricine a parcurs publicistica eminesciana poate produce zeci, chiar sute de exemple in care articolele sau studiile lui sunt bazate pe o impresionanta argumentatie istorica. Dar, pentru a ilustra convingator aceasta afirmatie, inainte de a o face cu extrase din articolele lui Eminescu, sa aducem o marturie, probabil cea mai autorizata in acest sens: “Eminescu stapanea cu desavarsire cunostinta trecutului romanesc si era perfect initiat in istoria universala; nimeni in generatia lui n-a avut in acest grad instinctul adevarului inteles al istoriei, la nimeni el nu s-a prefacut, ca la dansul, intr-un element permanent si determinant al intregii lui judecati.E uimit cineva astazi, dupa adaugirea unui imens material de informatie si atator sfortari ale criticii, cand constata cat stia, cat intelegea acest om, si ganditorul politic trebuie sa admire ce mare era puterea lui de a integra faptele marunte si trecatoare ale vietii publice contemporane in maiestuoasa curgere a dezvoltarii istorice. Nu e de mirare ca un asemenea limbagiu care ar fi onorat orica tara de veche cultura n-a fost priceput decontemporani cu o pregatire asa de slaba, a caror minte nu se putea ridica la recunoasterea acelorasi adevaruri eterne.” (Nicolae Iorga, 1934)Ca marele savant Nicolae Iorga stia exact ce spune si avea perfecta dreptate o dovedesc articolele lui Eminescu in care el polemizeaza cu tezele istoriografiei maghiare si cu Roessler: “Pana la sfarsitul sutei XV, romanii sunt in Ardeal si Tara Ungureasca unul din elementele cele mai considerabile in viata politica. Traind sub voievozi proprii si sub legile lor proprii, fara amestec din partea Ungariei, ziditori si aparatori de cetati, pururea buni ostasi, epoca de aur din tarile noastre, inceputa cu Mircea si incheind cu Stefan cel Mare e o epoca de aur si dincolo. Romanii sunt atat de numerosi in muntii Ardealului incat fragmente ale populatiunii Maramuresului fondeaza sub Dragos statul Moldovei, fragmente din tinutul Fagarasului, Tara Romaneasca. Cine vrea sa-si faca o idee de energia cu totul elementara a acelui popor sa considere ca, optzeci de ani dupa fondarea ei, Moldova ajunge din coltul Tarii de Sus pana-n Nistru si la cetatea Alba, Tara Romaneasca intr-o suta de…
Loading ...