Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Scrisoare către Mihai Eminescu

800pxeminescu_grave_97759900Scrisoare catre Mihai Eminescu, de Eugen Zainea

Sunt ani de urgie si-i ceasul tarziu,

                                   Dezbinat, risipit ni-i astazi  poporul.
                                   Cu durere si jale, cu lacrimi iti scriu,
                                   Din zbucium adanc de suflet pustiu,
                                   Iti scriu ca sa-ti cer ajutorul.
 
                                   E grea vietuirea in vremi de restriste,
                                   E lumea-‘n deruta si veacul bolnav,
                                   Vointa incerta si gandul trandav.
                                   E timpul (de mult!) ca ceva sa se miste!
 
                                   Traim in minciuna, murdariti de noroi,
                                   Inselati, ignorati, coplesiti de nevoi,
                                   Tradati de nevolnici, trecatori voevozi
                                   Ce n-au constiinta, mai degraba Irozi,
 
                                   Slugi plecate cu sarg la imperii trufase,
                                   Ce-i supun pe romani la straine cravase.
                                   Au vandut veneticilor munti, paduri si subsolul
                                   La Inaltele Porti platindu-si obolul.
 
                                   Jalnici, tristi eunuci, ce n-au nimic sfant,
                                   Ar vinde chiar si parintescul mormant.
                                   La stapani, mari sau mici, fiind vesnic servanti
                                   Romani milioane i-au facut emigranti.
 
                                   Destul umilinta, destul resemnare!
                                   Tiranii, mereu si-ar dori ascultare,
                                   Dar asta nu-i viata si nu-i libertate,
                                   Cu bogatii si chiar visuri furate!
 
                                   E vremea sa dam iar revoltelor grai!
                                   Neuitand cine-am fost, sa-‘naltam capul iara,
                                   Sa fim iar Popor, sa fim iarasi Tara,
                                   Nu supus pasalac si bicisnic alai!
 
                                   Unde-s sufletul dac si taria strabuna?
                                   Sa redescoperim demnitatea romana!
                                   O istorie fasta, minunatele datini.
                                   Doar ne-am nascut Basarabi, Brancoveni si Musatini!
 
                                   E lumea-‘n deruta si veacul bolnav,
                                   Dar noi le-am stiut in trecut vindecarea
                                   Si-oricarui stapan de pripas stramb narav
                                   I-am gasit tot mereu si la timp dezlegarea.
 
                                   E drept, niciodata nu ne-a fost simplu traiul
                                   La rascruce de drumuri si-‘n cumpeni de vremi,
                                   Dar nu ne-am tradat radacina si graiul.
                                   E cazul la lupta din nou sa ne chemi!
                       
                                   Da, e vremea sa dam iar revoltelor grai!
                                   Astazi slugi in bogata tara saraca.
                                   Din letargie trezeste-ne, Sfinte Mihai!
                                   Cu dangat de clopot, cu sunet de toaca!
 
                                   Suntem inca multi luptatori, si ne doare
                                   Ca nu mai avem un Stefan cel Mare!
                                   Nu putem accepta, ne roseste obrazul
                                   Ca-l facem de ras pe Mihai Viteazul!
 
                                   Aduna-ne iar sub acelasi standard,
                                   Roman absolut, preabunule bard!
                                   Adu-ne aminte de cine am fost,
                                   Da-ne iarasi credinta, da-ne iarasi un rost!
 
                                   Suntem neam stravechi dainuind pe pamant.
    N-am trait jefuind, asuprind alte neamuri.
    Dar nici carne de tun si lipsiti de cuvant!
    Ridica din nou ale patriei flamuri!
 
    Trimite-ne, rogu-te, duhul tau sfant
    Popor risipit din nou sa uneasca,
    Sa ne dea-‘ntelepciune, tarie, avant,
    Romania eterna din nou sa-‘nfloreasca,
 
     In frunte cu crucea credintei strabune
     Ce ne-a indrumat sa strabatem prin vremi,
     Desteapta pe veci constiinte romane!
     Vom raspunde: Prezent! Asteptam sa ne chemi.
 
                                               Roman absolut, preabunule bard
                                               Aduna-ne iar sub acelasi standard!
 

Moartea poetului naţional al românilor a generat un lung şir de dezbateri şi controverse. Mihai Eminescu s-a stins la vârsta de 39 de ani, în condiţii pe care unele voci le consideră neclare.

Mihai Eminescu s-a îmbolnăvit în 1883, vorbindu-se de epuizare psihică, şi a fost internat în repetate rânduri în spitale şi ospicii, în următorii şase ani. Luna iunie a anului 1889 l-a găsit la Institutul doctorului Şuţu, unde era internat.

Cel care a văzut momentul dramatic ce a grăbit moatea poetului a fost frizerul Dumitru Cosmănescu sau “Dumitrache”, aşa cum îl striga Eminescu.

Mărturia lui a ajuns la urechile familiei sale şi a fost publicată de ziarul “Universul” abia în 1926.

La mijlocul lunii iunie, Mihai Eminescu l-a chemat pe Dumitrache ca să-l tundă. Înainte însă, fiind o zi călduroasă, poetul a vrut să se mai plimbe cu Dumitrache prin curtea Institutului, unde era internat.

În timpul plimbării, poetul l-a întrebat pe Dumitrache dacă știe să cânte “Deșteaptă-te române!”. Atunci, frizerul i-a spus că nu.

Eminescu a vrut să-l învețe cântecul pe care-l îndrăgea și a început să-l intoneze cu vocea lui formidabilă de tenor, despre care s-a vorbit mult în presa vremii.

În acele clipe, poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap de un “nebun” care se plimba și el în curtea Institutului Caritatea, situat pe strada Plantelor în București.

Din cauza loviturii puternice, Eminescu a căzut și i-a spus lui Dumitrache să cheme repede medicul fiindcă se prăpădește. Frizerul, șocat de întâmplare, l-a anunțat.

Doctorul Șuțu l-a consultat pe poet și a spus că totul va fi bine. Dar, peste două zile, la 15 iunie, Mihai Eminescu a murit.

 
Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme