Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Mihai Eminescu: „În fiecare om Universul se opinteşte. Omul e o-ntrebare”

 

Gânditor de geniu, scriitor, ziarist

emnescuMihai Eminescu este contemporanul nostru, mai mult ca oricare altul dintre marii oameni ai românilor – odată prin claritatea gândirii sale, inclusiv a gândirii economice, în contrast  cu mediocritățile de azi și a doua oară prin prin înalta sa ținută morală, în contrast abisal cu mai marii zilei de acum. Un caracter, un mare gânditor, un mare scriitor, un geniu – este prezentat adeseori, minimalist, reducţionist ca „poetul naţional”.

Gânditorul excepţional, observa cu multă acuitate:  „E evident că averea nu se poate câştiga decât sau prin muncă directă, deci prin întrebuinţare de forţă musculară sau nervoasă sau prin fructificarea muncii capitalizate, prin capital. Când vedem milionarii roşii: …, făcând avere fără muncă şi fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce ei au, a pierdut cineva şi a pierdut-o fără compensaţie. Tertium non datur. Nu esistă alt izvor de avuţie decât sau munca fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul, fie legal, fie ilegal.

Pe el nu l-a cumpărat nimenea, de aceea a şi fost în conflict cu unii din contemporani săi. Mulţi nu l-au înţeles. Mulţi nu-l înţeleg. Mulţi îl urăsc, pentru că privindu-se în Eminescu, se văd cum sunt de fapt – hâzi. Nu-l putea cumpăra nimenea pentru că era prea mare! Directorul Tipografiei Naţionale din Iaşi îi cere să scrie, în „Curierul de Iaşi”, câteva rânduri în apărarea unui prieten, primarul Iaşilor, atacat în altă publicaţie. Toţi redactorii din lume fac astfel de favoruri, dar nu Eminescu!  Când a fost vorba să i se confere o distincţie regală, Eminescu s-a opus cu energie. „Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt Rege ar fi putut să-l distingă?” – se întreba Titu Maiorescu. Intransigentul P. Carp s-a supărat pe “deştepţii” de la „Timpul” pentru că Eminescu în Scrisoarea a III-a a vizat, deopotrivă odraslele bancherilor liberali şi ale latifundiarilor conservatori, ce îşi pierdeau timpul, averea, şi-şi istoveau tinereţele prin lumpanarele Parisului.

Atotputernicul ministru conservator, Alexandru Lahovari, îl acuza pe Eminescu, în timpul războiului de independenţă, că s-a dat cu liberali: “Domnule Lahovari, îi răspunde, în prima faza, Eminescu, războiul este o problemă gravă, naţională, care trebuie privit deasupra luptelor de partid”.   Eminescu nu putea să facă compromisuri aşa cum observa lapidar şi Tudor Arghezi: „A fost un om, un om întreg. Într-altfel, nici nu putea să fie ce a fost şi ce este”.  Eminescu e criticat ignobil, indirect, prin intermediari de mâna a doua, pentru faptul că a condamnat camăta. Orchestratorii denigrării lui uită, în schimb, esenţialul – la nord de Maramureş şi de Ţara de sus, coreligionarii lor, din epocă, erau supuşi pogromurilor, iar Moldova şi blajini moldoveni au fost pentru aceia, atunci, nu un tărâm al făgăduinţei, ci mult mai mult – un tărâm în care s-au salvat!

Octavian CĂPĂȚÎNĂ

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme