Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea, prin unirea statelor Moldova și Țara Românească, sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul Unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859, în Moldova, și, la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească. Iata ce propun coordonatorii Platformei unioniste Consiliul Unirii în această zi și în actualul context geopolitic foarte complex…
Evoluțiile internaționale și regionale demonstrează, tot mai clar, că lumea e în schimbare, dar nu în direcția stabilității, ci în cea a haosului și a imprevizibilității.
După anul 2019, când s-a conturat posibilitatea unor transformări mai radicale, conform promisiunilor electorale, în statul Republica Moldova, prin imaginara “alternanță la putere”, evoluțiile sugerează că orientarea acestor schimbări nu insuflă încredere și speranța că societatea noastră poate ieși din crize și din subdezvoltare.
Sunt tot mai frecvente pozițiile critice, conform cărora au fost propulsate la guvernare aceleași forțe politice “șovăielnice” privind identitatea românească a majorității populației și atitudinea față de agresorul militar Rusia, ce a deznaționalizat-o și ține, în continuare, teritoriul național sub ocupație militară.
Noi, coordonatorii Platformei politico-civice “Consiliul Unirii”, am promovat, mai ales în anii regimului comunisto-oligarhic, o viziune clară privind destinul României împreună cu teritoriile sale istorice, și anume: 1) sunt imprevizibile mutările strategice pe arena europeană și cea internațională, dar România trebuie să aibă prioritatea reîntregirii teritoriilor sale, răpite prin deciziile marilor Puteri; 2) fiind membră a NATO și UE, fiind partenerul strategic al SUA, Statul Român are obligația “sine qua non” să își convingă aliații – mai ales în fața provocărilor din partea Rusiei, că teritoriul de peste Prut, pe care astăzi se află Republica Moldova, nu poate rămâne “orfanul Europei”, la cheremul Moscovei și fără viitor euroatlantic, posibil, însă, prin Re-Unirea cu România.
Zisul recent dialog la vârf Est-Vest, practic eșuat din cauza pretențiilor impertinente ale Rusiei, care își re-visează sferele de influență sovietică și socialistă prin cererea de retragere a bazelor NATO din noile țări democratice independente, deschide calea directă spre o confruntare militară periculoasă și – cel mai grav – prioritar pe teritoriul capului de pod sud-estic al securității atlantice – pe cel al României.
Încleștarea ce se întrevede între Puterea occidentală și Rusia imperialistă agresoare pune în pericol direct teritoriul național și de dincoace de Prut, a cărui conducere evită să fie explicită, probabil pentru că întârzie “instrucțiunile prețioase” de la “un mai vechi prieten al Rusiei”, Berlinul, care nu e prea vocal în raport cu SUA, Marea Britanie și Franța, în actualul context de conflict geopolitic major.
În acest fel, așteptăm poziții ale conducerii de la Chișinău, fără mănuși albe, față de Kremlin și nearticulate în triunghiul Berlin (=Bucureșt)-Moscova-Chișinău, ci articulate în triunghiul Washington-București-Chișinău, sub egida NATO.
Rusia cere retragerea NATO din zonele apropiate teritoriului său, dar nu se angajează să își retragă – imediat și necondiționat – trupele de ocupație de pe teritoriul național al Republicii Moldova, pe care îl “recunoaște” doar pentru a pune povara consumului de gaze rusești în zona nistreană pe gârba basarabeanului dezmoștenit de guvernările prorusești corupte, hrăpărețe și cleptocratice.
Sprijinul Statului American este cu atât mai îndreptățit cu cât nimeni nu a anulat Rezoluția 148 a Senatului SUA din 28 Iunie 1991, prin care s-a hotărât că Guvernul SUA să susțină eforturile Republicii Moldova în negocierea reunificării cu România.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/document-inedit-senatul-sua-sustine-reunirea-moldovei-cu-romania
În acest fel, ofensiva prin care Rusia amenință cu invadarea unor state, cum ar fi Ucraina, nemembră NATO, dar și România și Polonia, cu baze NATO pe teritoriile naționale, este o oportunitate dificilă, dar o posibilă oportunitate de autodeterminare pentru populația de dincoace de Prut, în baza dreptului istoric și al dreptului la unitate națională, în sensul desprinderii de orbita rusească și al proclamării Re-Unirii cu Țara-mamă – cu România.
Parlamentul de la București a adoptat, pe 27 martie 2018, la un centenar de la MAREA UNIRE din 1918, o Declarație istorică, prin care a arătat ca România așteaptă – cu toată deschiderea – decizia populației de dincoace de Prut de revenire la sânul Patriei noastre românești.
Vremurile tulburi, pericolele regionale tot mai vădite, și nu numai, IMPUN discutarea acestui “imperativ de destin” în Parlamentul de la Chișinău și convingerea “partenerilor de dezvoltare” din Europa asupra dreptului istoric al populației basarabene de a participa la refacerea unității românești.
Istoria oferă șanse rare pentru soarta unor popoare și ar fi nu doar o greșeală, dar chiar o crimă și un act de înaltă trădare, a rata oportunități unice pentru a ne salva, dar și a unifica, națiunea română.
CONSILIUL UNIRII,
Chișinău, 24 ianuarie 2022″