Totul ce este în jur – vrem noi ori nu vrem – vine să ne convingă de disoluția în care intră societatea noastră de dincoace de Prut, având în vedere numeroasele impactul crizelor din acești doi ani asupra diferitelor domenii ale funcționării sistemului de stat.
Cei care s-au zbătut atât de mult să vină să preia întreaga putere au intrat într-o capcană inimaginabilă.
Atât întrebările ferme, puse de oamenii îngrijorați, la întâlnirile cu factorii politici de la guvernare, cât și sondajele făcute, mai puțin plăcute Puterii, dar și analizele pertinente ale analiștilor și ale concurenților politici sugerează perspective sumbre, indiferent de milioanele ale căror sume se tot vântură pe la TV-uri că ajung, drept pomeni, în R.Moldova.
De fapt, dilema, care ne urmărește, ca un blestem înțeles, – „oare pot fi stat acest teritoriu și această populație, concesionate nedreptății printr-o istorie tragică?” – se reconfirmă și are, tot mai des, un răspuns negativ.
Iar crizele – induse ori „întâmplate” -, din ultimii doi ani, nu fac decât să adâncească dureros acest adevăr evident.
În Republica Moldova, aflată la intersecția intereselor geostrategice și a civilizațiilor, acum în conflict, totul s-a acutizat pe fundalul alternanței la guvernare după forțele prorusești, ce deținuseră frâiele Puterii. De la cei veniți la butoane, inclusiv prin votul proromânilor unioniști, anti-Kremlin (vorbim de partea avansată a societății), s-a așteptat nu doar un vector european consolidate, ci și o opțiune mai prounionistă, căci, anterior, nu puteau spera la izbândă eurounioniștii din Opoziție.
Ei, iată că tocmai problemele majore existențiale ale oamenilor re-pun pe tapet întrebarea dacă, atunci când se agravează provocările, va putea rezista populația de dincoace de Prut, cu tot cu ”statutul cu moț” de ”stat-candidat” al unui stat amărât, dar, totuși, candidat pentru a fi membru al familiei europene?
Oricare sferă am analiza-o, se constată lipsuri mari, absența puterii instituționale, absența resurselor umane (a cadrelor). Fie învățământul, cu o lipsă acută de profesori chiar și pentru mai puținii copii școlarizați, și studenți împuținați, care preferă diplome românești ori străine; fie medicina, care se mai ține pe vechii profesioniști, fie întreprinderile, în căutare de mână de muncă; fie rețeaua Horeca, unde e greu să găsești tineri să îi atragi și să îi instruiești, ori în agricultură fără sprijin, cu sărmani bătrâni rămași fără copii și nepoți și… tot așa.
Nu mai spunem de armată, poliție, justiție…
Despre Academia de Științe, chinuită și hărțuită în perioada sovietică, dar necurcumscrisă priorităților academice românești astăzi, deși aceasta este chiar un imperativ, pentru a da rost inteligenței basarabene și intelectualilor doritori și capabili de cercetare, de asemenea, nu mai vorbim.
Este greu de crezut că populația, azi tot mai însărăcită, ar putea rezista, confruntată cu multiplele reforme impopulare, începând cu reforma territorial-administrativă și încheind cu reforma aparatului funcționăresc, apoi cu problemele legate de teritoriul de peste Nistru, transformat într-o căpușă pe corpul populației de dincoace de Nistru.
Nu avem bani proprii, nu se știe cum pot fi ei aici obținuți, fără reforme bune businessului mic și mediu, iar echipa de la Putere vrea să conducă și să împartă doar banul străin, promițând compensații la dreapta și la stânga, compensații ce nu oferă și pâine pe masa…
Ne uităm de când se „mocoșește”, România cu revizuirea sistemului de pensii, în căutarea echității sociale, și încă nu îi reușește, de aceea, ne întrebăm ”noi – ce să mai spunem”? Un stat total eșuat, furat, acaparat și reacaparat, cu o justiție a cărei reformă nu se mai produce, deoarece fiece guvernare vrea o justiție nu doar independent, dar, totuși, și controlată politic.
Ca național-liberali, alături de colegi, am tot promovat – în platforme și programe electorale, izvorâte din cel de bază, – am tot lansat ideile integrării intraromânești încă din 2010, multe fiind tot mai evident preluate ca tot mai actuale și imperative.
Aceasta – pentru a nu auzi, la tot pasul, că e dezastru în toate domeniile, unde sunt așteptate fonduri financiare de atâta vreme, dar nu are societatea de dincoace de Prut de unde să tot ia acești bani.
Împreună cu România, însă, deși chiar Președintele neamț-român a calificat-o ca „stat eșuat”, am putea, ca două nevoi, – de ce nu? – să renaștem de mânuță.
În 2019 național-liberalii au lansat Platforma electorală ”UNIREA, nu AGONIA!”, care, iată, prin disoluția statului nostru=lucrătură Hitler-Stalin, iși demonstrează, tot mai vădit, justețea. Oare chiar nu putem evita AGONIA? Credem că putem, acceptând ideea Re-Unirii,prin contribuția politicienilor patrioți, care ar putea apăra acest deziderat firesc în fața partenerilor europeni.
Ei, dacă nu vrea majoritatea parlamentară să pună capăt suferințelor populației prin Reunire (înțelegem dezinteresul azi pentru Reîntregire al lui Iohannis), ar putea, cel puțin, să încheie un Acord de integrare intraromânească, pentru a apropia integrarea europeană prin expertiza și ajutorul sincer românesc, avansându-se spre Re-Unire.
Iată cele 18 priorități identificare în Anul Centenarului Unirii (2018), din care le sugerăm guvernanților să se inspire:
1. Identificarea de aliați peste Prut pentru completarea art.1 din Constituția României, după model german, în eventualitatea: „redobândirii suveranității politice și teritoriale asupra provinciilor/pământurilor rupte ale Statutului Român de către Puteri străine”, cu prevederea că „schimbarea compoziției”. unor teritorii românești, prin deportarea băștinașilor și colonizarea acestor teritorii de către reprezentanți ai statului străin, care le-a ocupat, constituie crimă de genocid și se pedepsește ca și crimele comise împotriva umanității”.
2. Preluarea integrală – prin adaptare – a legislației euroconforme din România – pentru evitarea unor cheltuieli greu de suportat către un stat sărac.
3. Ieșirea din CSI, aderarea la NATO, adoptarea Legii Lustrației – condiții imperative pentru a decide independente la nivel de stat fără presiuni asupra persoanelor șantaj, promovate mereu în funcții înalte de Sistemul prorusesc de securitate.
4. Formarea Guvernului Unirii din 11 ministere, care va pregăti Reîntregirea prin europenizare. Funcțiile ministerelor, ca organe executive de elaborare și de implementare a politicilor ramurale, vor fi detașate de funcții de control și reglementare, de gestionare a patrimoniului. E nevoie de profesionalizarea administrației de stat – funcția de ministru și politică, însă de la secretar de stat în jos – toți vor fi selectați prin concurs, aceasta însemnând stabilitate în funcție și independență pentru decizii legale.
5. Delegarea treptată, prin acorduri, a unor atribuții de politică externă MAE al României – în misiunile străine ale României va fi personal mixt. România va redeveni parte în negocierile transnistrene. Promovarea unui lobby comun pe lângă cancelariile occidentale, în căutarea sprijinului european și american pentru integrarea românească rapidă.
6. Ministerul integrării românești și europene va promova omogenizarea intraromânească, va superviza și coordona reformare justiției, va implementa reforme structurale și instituționale, va asimila transparent fondurile europene.
7. Posturi comune ale serviciilor la frontieră, în punctele de control-trecere peste Prut, – pentru eliminarea contrabandei până la lichidarea vămilor.
8. Forțe Militare moldo-române comune, pentru securitate în stânga Prutului. În perioada de tranziție – statut de aliat non-membru al NATO pentru Armata R.Moldova. Eficientizarea MAI după model românesc.
9. Libera circulație a leului românesc, alături de leul moldovenesc, până la introducerea euro – pentru înviorarea economiei în stânga Prutului.
10. Aderarea la Strategia națională în domeniu și la Strategia de dezvoltare durabilă ale României – pentru salvarea agriculturii, ca prioritate națională.
11. Preluarea conceptelor eficiente din sistemul românesc fiscal și financiar. Gestionarea patrimoniului/companiilor de stat după criterii corporative de manageri aleși prin concurs, pe criterii profesionale.
12. Semnarea unui Acord interinstituțional și asociativ complex/multilateral între Patronate, Uniuni de producători și Camerele de Comerț din cele două state românești – pentru promovarea produselor noastre în UE, SUA, în alte țări.
13. Crearea, la Chișinău, a unei filiale a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România, – care va activa împreună cu un CNA depolitizat, în baza legislației naționale și europene, ca să fie puse la închisoare și politicienii corupți.
14. Reîntregirea românilor de pe ambele maluri de Prut în Diasporă, fără ingerințe politice din partea promotorilor moldovenismului primitiv stalinist. Condiții optime și credibile readucerii cetățenilor acasă.
15. Difuzarea – gratis ori cu sprijinul financiar al Statului Român – de către operatorii de televiziuni prin cablu, a posturilor TV apreciate peste Prut, – pentru a contracara dominația informațională rusească.
16. Crearea unei Universități mari românești la Chișinău – pentru formarea europeană a tinerilor basarabeni.
17. Negocieri eficiente cu Statutul Român, în vederea deschiderii pieței de muncă din România – pentru plasarea legală, cu asistență socială, a basarabenilor.
18. Semnarea unui acord oficial între Comisia Electorală Centrală din R.Moldova și Biroul Electoral Central din România – pentru desfășurarea alegerilor corecte în stânga Prutului, având în vedere numărul mai mare de cetățeni români.
Ce nu ar plăcea aici ori e imposibil de inițiat și de făcut? Cât nu este târziu…
Vitalia PAVLICENCO
Loading ...