Unirea Face Puterea

Invitaţie la vernisajul de la Bucuresti “Basarabia istorica: Cetatea Hotin si Cetatea Alba”

I N V I T A Ţ I E  

Vă invităm Joi, 19 Aprilie 2012, ora 18:00, la Clubul Țăranului, pentru a participa la vernisajul expoziției de fotografii Basarabia Istorică –Cetatea Hotin și Cetatea Albă, expoziție realizată de Valentin Eliseu șiIulia Modiga.

Expoziția este un proiect Acțiunea 2012

Invitații vernisajului:

Dr. Dorin Lozovanu – Chișinău

Prof. Constantin Bulgaru – Reni

George Damian – București

Dr. Robert Stanciugel – București

Vernisajul este urmat de prezentarea Colecției Dacian Dumitrescu:

Presa unionistă din Basarabia (1917-1918) Ziarele epocii

ISTORIE IN FORMAT sms…

200 DE ANI DE LA ANEXAREA BASARABIEI 

Importante simboluri ale romanitatii si puncte strategice la extremitatile nordica si sudica a hotarului estic al statului medieval Moldova, cetatile Hotin si Cetatea Alba au avut un rol important in edificarea  identitati teritoriale romanesti.

Avand rol initial de aparare si adapost, acestea s-au transformat in importante centre urbane, economice si politice, unde au avut loc diverse interferente etnice, culturale si comerciale.

Cetatea Hotin este cunoscuta inca din sec. XIII, dar forma actuala a capatat-o treptat, prin contributiile aduse de domnitorii Moldovei, precum si importantele influentele din perioadele de dominatie ale polonezilor si turcilor, servind mereu ca un centru strategic important al intregii regiuni. Pana in anul 1711 este condusa si administrata de parcalabi aflati in ascultarea Domnului Moldovei. Intre 1711 – 1806 cetatea se afla sub controlul Imperiului Otoman care organizeaza aici o raia. Intre 1806 – 1918 Hotinul intra in componenta Imperiului Tarist. In perioadele 1918 – 1940 si respectiv 1941 – 1944 Cetatea se intoarce la Regatul Romaniei.  Dupa anexarea Basarabiei la Imperiul Rus in 1812, cetatea Hotin isi pierde importanta de odinioara, perindandu-se pana in prezent sub stapanirea mai multor autoritati, care au incercat sa rastalmaceasca si trecutul istoric.

Pe langa faptul ca a fost considerata mult timp cea mai importanta cetate a Moldovei, situata la o adevarata rascruce de drumuri si civilizatii ( „Iar cine va duce dara cai si iepe  la Camenita, acela va da la Hotin ce ar fi avut sa dea la Cernauti…- Privilegiul lui Alexandru cel Bun pentru negustorii din Livov, 1408 )Cetatea Hotinului a dobindit aceasta calitate si prin arhitectura sa inedita prin influentele central-europene combinate cu cele romanesti.

Amplasata la varsarea fluviului Nistru in Marea Neagra, Cetatea Alba a fost atestata inca din antichitate cu denumiri precum Tyras, Albi Castri, Citta Alba, Belgorod, Asprokastron, Moncastron, Akkerman. Situl acestei cetati a adapostit toate neamurile posibile care s-au perindat in acest spatiu: traci, greci ( grecii din Milet sunt cei care in secolul 5 i.H. fondeaza Tyrasul – Ofiussa )  daci, sciti, romani (incep cucerirea in 57 d.H.) huni (care devasteaza intregul tinut in jurul anului 375), alani, bizantini (dupa anul 545), slavi, venetieni, genovezi ( in 1315 acestia aveau deja infiintate aici avanposturile comerciale), romani moldoveni (catre 1359 Cetatea Alba devine parte a Moldovei, Alexandru Cel Bun ingijindu-se indeaproape de consolidarea cetatii si asumandu-si, cu mari beneficii economice, rolul de suveran protector), tatari, turci (1484 – 1812), rusi (1812 – 1918). Populatia romaneasca a continuat sa locuiasca regiunea, indiferent de prezenta temporara a noilor veniti, pana la revenirea tinutului in cadrul Regatului Romaniei.

Pe data de 2 august 1940, cinci saptamani dupa Ultimatum, Sovietul Suprem al URSS, calauzit de „principiul dezvoltarii libere a nationalitatilor” a adoptat legea „cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti”, venind astfel … „in intimpinarea oamenilor muncii din Basarabia” . Judetele nordice si sudice nu sunt insa alocate noii „republici”, ci sunt rupte de restul Basarabiei. Cetatea Hotin si Cetatea Alba devin parte ale Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. In perioada celui de-al doilea razboi mondial (1941-1944) cetatile istorice se intorc regatului roman, pentru ca la terminarea razboiului si victoria URSS sa fie incorporate RSSU. In felul acesta unul din cele trei imperii cu care geografia ne-a impovarat destinul istoric (Imperiul Tarist si apoi Sovietic) devine stapanul cetatilor de miazanoapte si de miazazi. In anul 1991 cand vecinii ucrainieni dobandesc independenta statala cele doua cetati raman in componenta noului stat, urmand intocmai „croiala” frontierelor decisa de Iosif Visarionovici Stalin, incuviintata prin pactul Molotov-Ribbentrop si agreata de „prietenul de-o vara”, Adolf Hitler.

Iulia Modiga a absolvit programul de master Antropologie si Dezvoltarea Comunitara din cadrul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti. Lucreaza ca asistent-cercetator la Biblioteca Metropolitana Bucuresti si este redactor-asociat al Revistei la Plic, publicatie de arta, literatura si atitudine din Republica Moldova. Manifestandu-si interesul pentru domeniile geopolitica si antropologie vizuala, si-a propus studierea comunitatilor romanesti din jurul granitelor. Pe fondul curiozitatii sociologice, a intreprins si o incursiune in partea sud-vestica a Ucrainei, cunoscuta drept zona Bugeacului, unde a descoperit ,,istoria incremenita”, inclusiv prin dainuirea Cetatii Albe, care reprezinta un simbol al istoriei acestor meleaguri.

Valentin Eliseu, autodefinit drept “fotograf din placere si din intamplare” este de profesie grafician si activeaza ca realizator de filme de desene animate si director de animatie. Cu o cariera de peste 30 de ani in cinematografie, a participat la realizarea a mai mult de 250 de filme de animatie clasica de scurt si lung metraj.

In ultimii ani a colaborat exclusiv cu case de productie de film din Franta, Spania, Anglia, Danemarca si Germania. A organizat un master-class de desen animat traditional in cadrul Festivalului International de Animatie „ANIMEST”care se organizeaza anual in Bucuresti.

Dupa o lunga perioada in care a locuit si activat in afara tarii, se repatriaza si initiaza primul curs de animatie de nivel profesionist organizat in Romania, in ultimii 20 de ani.

Detine cateva premii pentru animatie, obtinute in Spania, Egipt si Romania. Este membru titular al Uniunii Cineastilor din Romania si al Societatii Dacin-SARA.

5 thoughts on “Invitaţie la vernisajul de la Bucuresti “Basarabia istorica: Cetatea Hotin si Cetatea Alba”

  • Logofatul de Hotin says:

    “CINE NUMĂRĂ MORŢII ?! ”
    de Nicolae Dabija
    http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=206&id=3367&zidc=3
    ————————————————————————————————————————
    Îmi relatează Ilie Botez, profesor la Universitatea Tehnică,
    cele povestite lui de către fostul director al şcolii din Volintiri raionul Ştefan Vodă, Mihai Jelenin.
    —————————————————————————————————————-

    În 1941 au fost strânşi mai multe mii de locuitori ai fostului judeţ Cetatea Albă,
    el fiind adus din satul Furmanca. Au fost ţinuţi pe un stadion din Cetatea Albă
    fără să fie hrăniţi mai multe zile. Către seară veneau câteva camioane,
    încărcau ostatici, şi-i duceau undeva pentru o verificare de rutină, apoi erau eliberaţi.
    Aşa li se spunea. Aştepta şi el să fie luat cât mai curând, ca să se poată întoarce la Furmanca.
    Dar într-o zi a auzit doi ostaşi care îi păzeau discutând înde ei.
    El era rus şi a înţeles din vorba lor că cei încărcaţi nu erau eliberaţi, ci duşi undeva şi împuşcaţi.
    A venit şi rândul lui să urce într-un camion într-o seară. Maşina i-a scos din oraş
    şi i-a dus la o carieră de piatră. Când au fost daţi jos şi aşezaţi pe marginea carierei,
    mai înainte de a se trage cu mitralierele, el n-a mai aşteptat, ci a sărit în hăul carierei.

    După primele împuşcături peste el s-au prăbuşit mai multe cadavre.
    Soldaţii au mai tras peste ei, ca să se convingă că nimeni n-a rămas viu.
    Alături aştepta un tractor cu lamă.
    Când s-a făcut linişte Jelenin şi-a făcut loc printre cadavrele calde care zăceau peste el
    şi a plecat peste câmpie, cât mai departe de acel loc al morţii.
    Ulterior s-a înscris în partidul comunist, ca să i se piardă urmele.
    A fost director de şcoală în Volintiri. I-a povestit lui Ilie Botez cu multă frică cele prin care trecuse.
    Nu înţelesese de ce s-a tras în el, de ce au fost împuşcaţi
    cele câteva mii de oameni nevinovaţi, adunaţi pe acel stadion.
    De acei anonimi, împuşcaţi şi aruncaţi în gropi comune, nici o statistică nu ţine cont.
    Şi ca ei sunt zeci de mii, sute de mii, milioane.

    Iată de ce e periculos partidul comunist, care a condus toate acele represalii.
    Iată de ce e periculoasă Uniunea Eurasiatică,
    în care ne îndeamnă partidul respectiv să întrăm cât mai curând.
    Cei cu mitralierele aşteaptă undeva în viitor, ca să apese pe trăgaci.
    Păzea!
    ————————————-
    N.B.
    Atrocitatile rusilor:
    Masacrul polonezilor de la Katyn- 1940.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Katy%C5%84

    • Ssatzi says:

      Persoana din fotografia luata pe aerpoortul Baneasa nu cred ca poate fi Henry Kissinger. Pare un barbat de o anumita veersta (60 65 ani ?), or in 1964 HK avea 41 ani. Pe de alta parte, barbia foarte proeminenta nu seamana cu cea a omului politic; partea de sus a urechii la fel. Si, in fine, servieta de pe umar, vizibil facuta din pinza, nu ar fi putut apartine unui american cu stare, implicat in plecarea evreilor din Romania, oricit s’ar fi vrut (dar de ce, de fapt ?) ca acesta sa se topeasca in peisaj .Nemaivorbind ca e greu de crezut ca un tip de anvergura lui Kissinger intovarasea, supraveghea ?, ca un simplu ghid ONT plecarea grupului respectiv.

  • Andru-7 says:

    ANUL 2012:
    DOSARELE AXEI NISTRU-TISA ( IV / 7 )
    —————————————————————————
    ITALIENII DORESC RE-UNIREA NOASTRA CU ROMANIA !
    blog Victor Druţă / Roma / :
    Aprilie 2012:
    http://vox.publika.md/social/paste-istorico-etimologic-212941.html
    —————————————————————————————————————
    Pe prietenii noștri italieni i-am invitat de paște
    la noi. Tocmai venise în vacanță din Spania
    și fiica noastră mai mică, studentă la arte.

    Prietenul meu e jurnalist, soția sa – profesoară universitară, mama ei, stăpâna casei,
    fostă profesoară de latină. Au două fete școlărițe. Ne-am așezat la masă.
    Era cu noi și îngrijitoarea bătrânei profesoare,
    o moldoveancă de la Țaul.
    A fost servit un antipasto din felii de pâine cu unt, presurate cu icre roșii, și somon de Norvegia

    …iar prietenul meu a început s-o descoase pe fiică-mea despre Spania.
    Fusese cândva în pelerinaj la Santiago de Compostela, știa ceva spaniolă.
    Și fiică-mea a povestit de cât de încântată este de bursa ei Erasmus,
    de orășelul de pe țărmul oceanului unde se află,
    de colegii ei veniți din toată lumea, de carnavalul la care a participat.
    Vorbea într-un ciudat amestec de italiană, spaniolă și engleză, dar se făcea înțeleasă…
    ———————————————————————–
    Apoi am luat în dezbatere problema Unirii.

    -„Unirea Republicii Moldova cu România
    ar simplifica harta Europei
    și ar reduce substanțial problemele voastre”,
    - a zis prietenul meu,
    mai adăugându-mi șampanie în pahar.
    Am fost de acord, și cu șampania, și cu Unirea.

    Cât de multe sunt lucrurile care ne leagă pe noi, europenii!
    Cât de frumos este mozaicul de culturi și popoare europene!
    Cât de dragă îmi e Europa!

  • Preluare says:

    MANIFESTUL DE LA PITEŞTI
    Nicolae Dabija:
    —————————————————
    În anul 2012 se împlinesc două secole de la ruperea Basarabiei din trupul vechii Moldove.
    Două secole de nedreptate.
    Două secole de străinie.
    Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova a venit cu un proiect pe care îşi propune să-l realizeze în următorii ani cu ajutorul membrilor lui, cu ajutorul societăţii civile, al partidelor, cu ajutorul tuturor concetăţenilor noştri, dar care nu va putea fi înfăptuit decât cu concursul nemijlocit al celor două guverne, al României şi al Republicii Moldova, şi anume:
    înlăturarea consecinţelor Tratatului de la 1812 dintre Kutuzov şi marele-vizir Ahmet-Paşa, devenit în 1939 Tratatul semnat de Ribbentrop şi Molotov.

    Toate statele lumii au condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, fără să se recurgă la lichidarea consecinţelor acestei înţelegeri de sfârtecare a României de către Hitler şi Stalin.
    Iar înlăturarea acelor consecinţe depinde doar de noi, de cei despărţiţi şi siliţi să locuiască în state diferite.
    Pactul Ribbentrop-Molotov a fost scos din actualitate. Dar el mai zace înfipt în noi. De acolo trebuie scos mai întâi. Pentru că noi suntem cei care îi permitem şi în continuare să ne conducă destinele.
    Nu Hitler şi Stalin, ci noi îi dăm viaţă acestui Pact mort.
    Istorici «de-ai noştri», şi nu străini, sar în apărarea acestui Pact criminal, cu afirmaţii bizare ca cea inserată în enciclopedia «Republica Moldova», apărută în 2008 (la pagina 185): „… 28 iunie 1940 e un an de restabilire a statalităţii moldoveneşti».
    De aceea FDRM propune să fie creată o comisie româno-română sau, dacă vreţi, moldo-română, la nivel guvernamental, care s-ar numi:
    Comisia guvernamentală de înlăturare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
    Nu cred că trebuie să aşteptăm de la alţii să ne facă dreptate.
    Dreptatea trebuie să ne-o facem chiar noi.
    Mereu se vor găsi argumente pentru ca să nu fim împreună.
    De vreo 20 de ani ni se spune că momentul reunirii încă n-a sosit.
    Că conjunctura politică nu ne este favorabilă.
    Dar care state, atunci când s-au reunificat, au avut conjuncturi favorabile?!
    Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinul. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate.
    Momentul a sosit.
    Şi el nu mai poate fi amânat.

    Conform sondajelor, 80 % dintre basarabeni se vor în Uniunea Europeana, acolo unde se află şi România.
    Conform aceloraşi sondaje, 70 % dintre ei îşi doresc cetăţenia României. Un milion de basarabeni au şi depus cerere de redobândire a cetăţeniei româneşti.
    Românii moldoveni alcătuiesc circa 82 % din totalul populaţiei.
    Copiii români deţin 86% în ponderea şcolară.
    Zeci de mii de tineri şi-au făcut sau îşi fac studiile în România.
    Aproape un milion de basarabeni lucrează în afara republicii, ei convingându-se că în ţările UE e mai bine de trăit decât într-o republică izolată de restul lumii.
    România a devenit atractivă, ea este pentru basarabeni ceea ce a fost U.E. pentru români înainte de 1 ianuarie 2007: salarii mai mari, pensii decente, locuri de lucru, demnitate, siguranţă, egalitate a şanselor…

    S-au reunit cele două Germanii, cele două Vietnamuri, cele două Yemenuri, şi doar cele două Corei şi cele două Românii mai stau haşurate pe hărţile lumii în culori diferite.
    Dar o nedreptate nu poate continua la nesfârşit.
    Ea nu poate fi ţară.

    Chiar dacă-i «recunoscută» de 180 de state ale lumii.
    Nu e vorba de unirea a două ţări diferite, ca Cehia şi Slovacia, sau Irak şi Kuweit, e vorba de revenirea unui teritoriu înstrăinat în trupul propriei ţări, la locul de unde a fost rupt.
    Lucru acceptat şi de Actul Final din 1975 de la Helsinki, care consfinţeşte dreptul popoarelor la autodeterminare.
    Dacă poporul basarabean va spune: vrem să revenim de unde am plecat şi România va accepta, Uniunea Europeană va fi pusă în faţa unui fapt împlinit, pe care nu va avea decât să-l accepte.
    Se spune că e nevoie de un referendum al Reunirii. Sunt de acord. Cu condiţia ca la el să participe nu doar cetăţenii Republicii Moldova, dar şi cetăţenii României, care au fost cei mai afectaţi de ciuntirea Ţării lor. Ei şi descendenţii acestora trebuie întrebaţi dacă doresc ca acea bucată de moşie ruptă cu forţa armelor în 1940 de la Ţara lor, care a fost şi a noastră, să revină la loc sau să rămână şi în continuare înstrăinată.
    E drept că şi unii basarabeni nu doresc Reunirea. Dar mai întâi să facem Reîntregirea şi, după ce o vom realiza, sunt convins că o vor dori şi cei care acum n-o doresc. Pentru că nu poţi iubi ceva ce nu cunoşti.
    În 1940 mulţi dintre cei dispuşi să apere Basarabia cu arma în mână de invazia sovietică erau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.
    Nimeni nu ne poate sili să facem altfel decât aşa cum dorim.
    Dacă două state cu istorii şi cu limbi diferite doresc să facă Uniunea Rusia-Belarus, atunci ce ne împiedică pe noi să facem Uniunea Republica Moldova-România?!
    Ca un prim pas în înlăturarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
    Dacă landurile germane s-au unit într-o federaţie, ce ne împiedică pe noi să le urmăm exemplul şi să scoatem zidul care mai stă între noi ca o sfidare a istoriei şi a bunului-simţ?!
    Azi, într-o Europă fără graniţe, constatam cu tristeţe ca unica valabilă mai e doar cea dintre români şi români.
    Iar graniţa de pe Prut trebuie mutată cât mai curând într-un muzeu. Acolo e locul ei.
    De vreo zece ani oamenii politici din România şi Republica Moldova ne promit că ne vom reuni în Uniunea Europeană.
    Dar comisarul Uniunii Europene Gunter Werheugen acum doi ani afirmase:
    „Şansele de integrare în U.E. ale Ucrainei, Belarusului şi Republicii Moldova sunt egale cu cele ale Tanzaniei».
    Adică n-avem nici o şansă să ne întâlnim în U.E. în următoarea o sută de ani.
    Şi-atunci ce facem ca să ne regăsim mai devreme, în chiar timpul vieţilor noastre?!

    Proiectul de integrare în U.E., de fapt, de reunire cu Ţara, al FDRM este simplu.
    El trebuie să întrunească 2 condiţii:
    1) asumarea naţionalităţii române de către toţi românii basarabeni;
    2) acordarea cetăţeniei române tuturor basarabenilor.
    Şi atunci va putea fi aplicat şi în cazul nostru scenariul reunirii celor două Germanii.
    Se va reuni un popor european cu o aşchie de popor european, rămasă în afara Europei, în urma unor calamităţi ale istoriei.

    Niciodată nu se va putea realiza scenariul care a fost aplicat în cazul celor două Germanii, dacă le vom spune europenilor că naţiunea «moldovenească» vrea să se unească cu naţiunea română.
    Noi ştim: drumul nostru cel mai scurt către U.E. trece prin România. Numai reunindu-ne cu Ţara, adică cu o parte a Uniunii Europene, vom putea ajunge în Europa mai devreme decât peste 50 sau 100 de ani.
    În 1989, când RDG a fuzionat cu RFG, Uniunea Europeană a acceptat fără nici un comentariu acest gest de dreptate istorică.
    De ce acum U.E. ar avea să ne reproşeze ceva?!
    Istoria cunoaşte precedente asemănătoare: în 1957 Franţa a intrat în U.E. împreună cu… Algeria, ţară africană care a rămas neoficial membră a U.E. şi după ce şi-a obţinut independenţa în 1962. Sau Antilele Olandeze, din Marea Caraibilor, care au intrat în U.E. odată cu Olanda, deşi fac parte din alt continent, ele sunt membre ale U.E.

    Un ziar bucureştean scria acum câţiva ani că «Unirea Basarabiei cu România ne va ruina Ţara. Mai bine renunţăm», propunând chiar ca Guvernul Român să creeze un program antiunire.
    E o diversiune antiromânească în a cărei cursă au căzut şi unii politicieni.
    Dar noi, basarabenii, suntem capabili să ne suportăm singuri nota de plată, cheltuielile legate de unificarea sistemelor energetice, economice, monetare, salariale, de sănătate şi celelalte.
    Sunt convins că ne vom descurca şi singuri, ceea de ce avem nevoie sunt altfel de subvenţii: subvenţiile morale, care la ora actuală sunt cele mai importante şi pe care de douăzeci de ani nu le-am avut decât la modul declarativ din partea oamenilor politici.
    Aceştia din urmă au ironizat cel mai mult Podurile de Flori, declarând solemn că ei vor construi peste Prut poduri de piatră, care însă nu prea se văd.
    Dar, ne zicem, mai bine poduri de flori nepăzite pe Prut, pe care le-am trece fără vize, decât poduri de piatră cu vameşi, grăniceri, câini, vize, pe care să nu se poată trece.
    Iar acel eveniment din 1990 a fost unic în lume. Prin el am spus mapamondului că noi, basarabenii, suntem parte a naţiunii române, că vrem să fim împreună.

    Au venit atunci peste un milion de români, de o parte şi de alta a acelui zid de pe Prut, nu cu cazmale sau cu ciocane ca nemţii, ci fiecare cu câte o floare.
    Noi am încercat să-l spargem cu nişte buchete de flori.
    Şi am reuşit.

    Să nu uităm că era anul 1990, când URSS mai era o supraputere, iar România abia-şi revenise din dictatură.
    FDRM a propus noii guvernări de la Chişinău ca un prim punct din planul de acţiuni menite să apropie cele două maluri de Prut: să scoată toată sârma ghimpată de pe tot tronsonul de graniţă de 684 km dintre noi şi Uniunea Europeană.
    Ceea ce s-a întâmplat la 15 martie 2010.
    A fost un gest simbolic, după care pot veni celelalte: negocierile de integrare europeană, de aderare la NATO, cetăţenie românească pentru toţi basarabenii ş.a.m.d.
    În privinţa acordării cetăţeniei române, de la Bucureşti ni se spune de vreo câţiva ani, la fiecare 2-3 luni, că «legea a fost îmbunătăţită».
    Dar noi nu vrem îmbunătăţirea legii.

    Răul nu poate fi îmbunătăţit.
    Art. 7 al Constituţiei României menţionează că îţi poţi pierde cetăţenia României numai în două cazuri: a) dacă te dezici de ea şi b) dacă Statul Român ţi-o retrage.
    Or, când e vorba de basarabeni şi bucovineni, statul nu le-a retras cetăţenia românească şi nici ei nu s-au dezis de aceasta.
    Conform dreptului internaţional,
    NOI, COPIII PĂRINŢILOR NOŞTRI, SUNTEM CETĂŢENI ROMÂNI fără paşapoarte.
    Nu dorim nimic altceva decât să ni se recunoască acest drept.
    Inclusiv acela de a le avea.

    La ora actuală Basarabia este copilul furat şi abandonat.
    Care nu e nici cu cea care l-a furat (Rusia), nici cu cea de la care a fost furată (România).
    Casa pe care încearcă să şi-o înjghebe – Republica Moldova – este ca o casă de vădană, fără gard, cu acoperişul spart, în care tavanul curge, geamurile-s sparte şi soba nu trage.
    Vrem să vă anunţăm cu tristeţe că acest proiect politic, numit R. Moldova, după aproape două decenii de experimentări, a dat faliment şi nu mai are nici o perspectivă.
    FDRM vede renaşterea Republicii Moldova prin promovarea valorilor româneşti.
    Europenizarea Basarabiei poate avea loc doar prin reromânizarea ei.
    Prin rusificare poate avea loc doar asiatizarea ei.

    Se spune că R. Moldova ar fi «al doilea stat românesc». Câteodată însă, am impresia, confruntat cu sacrificiul de aproape două secole al Basarabiei, în care ea, deşi era ameninţată cu moartea, şi-a păstrat limba, memoria, credinţa, că acesta nu ar fi al doilea, ci primul.
    Şi el poate cu adevărat deveni primul, aşa cum a fost în martie 1918, când a făcut totul ca din două ţări, una mică şi alta trunchiată, să facă o Ţară mare, aşa cum au visat-o moşii noştri, dacă vom reuşi ca Podul Unirii să fie început pe malul nostru.
    În 1940 şi 1944 România a plecat din Basarabia. Dar din noi ea nu a plecat niciodată.
    Î. P. S. Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, constatase cu regret:

    „Nu ne merge bine în Ţară pentru că n-am realizat Reunirea!»
    Atâta vreme cât nu ne vom reîntregi, nu-i va merge bine nici uneia dintre ţările noastre.
    Avem o singură istorie, un singur Eminescu, o singură Dunăre şi un singur Dumnezeu.
    Avem o singură Patrie, şi ea se cheamă Limba Română.

    Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i frontierele despărţitoare.
    De poporul român depinde pe unde vor trece mâine graniţele U.E.: pe râul Prut sau pe dincolo de Nistru.
    Este o misiune a istoriei de care poporul român trebuie să fie mândru şi pe deplin responsabil!
    Să ne regăsim mai întâi în România, iar împreună cu ea – şi-n Uniunea Europeană.
    E unica noastră şansă.
    Aşa să ne ajute Dumnezeu!
    ———————————————————————————————————
    Nicolae DABIJA
    preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova
    (lansat în cadrul Zilelor Basarabiei şi Bucovinei la Piteşti)

    • Cristina says:

      Diapozitivul cu Muzeul satului ar fi fotare interesant de vazut, iar cel cu antrenarea parasutistilor, probabil la aeroportul Baneasa, denota ca fotograful ar fi avut acces la locuri in care nu intra oricine (de fapt asta a mai remarcat cineva mai demult)O fi asta motivul pentru care sursa e confidentiala ?Oricum, Poza cu Muzeul Satului nu cred ca ar putea divulga cine stie ce secrete strategice, mai ales ca a fost facuta acum peste 44 de ani.E interesant ca unii mai viziteaza blogul dupa aproape 3 luni de la publicare, in speranta ca poate mai apare ceva inedit si interesant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

What is 5 + 8 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT! To be able to proceed, you need to solve the following simple math (so we know that you are a human) :-)