Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

UNIREA, actuală nu numai în cele două capitale românești, ci și în provincii!!!

http://bpr.union.md/200-de-ani-de-la-ocupa-ie-provinciile-vor-i-cer-unirea

După ce duminică, 13 mai, circa 7000 de persoane au ieșit pe străzile Chișinăului, pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la primul Rapt al Basarabiei, la 16 mai a venit timpul ca și provinciile să-și facă auzită dorința de UNIRE!!!


Cetatea de strajă de pe Nistru, Cetatea Soroca, a fost gazda a peste 200 de persoane venite aici pentru a-și face auzită vocea.

La acțiunea de comemorare organizată de către românii de bună credință din Soroca ne-am alăturat și noi, un grup de 30 de tineri din Sângerei și Bălți, membri ai Platformei Civice Acțiunea 2012. Microbul românismului și al unirii ne-a intrat în sânge, iar ceea ce am încercat a fost să contagiem sorocenii cu atmosfera creată la Chișinău cu ocazia aceluiași eveniment.

În cadrul acțiunii de comemorare s-au ținut discursuri, au fost recitate versuri, s-a oficiat o slujbă de pomenire în memoria eroilor neamului românesc, dar și s-a scandat cu foc. Indiferent de toate cele câte sunt și au fost, BASARABIA e PĂMÂNT ROMÂNESC, iar ceasul UNIRII bate la ușă!!! UNIREA trebuie să aibă loc ACUM, iar noi, tinerii suntem forța ei motrică!

Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este formată din ONG-uri și persoane care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.

Loading Facebook Comments ...

2 Comments

Add a Comment
  1. Zinovie Irterbelic

    Oct.2009. Interviu cu Dumitru Matcovschi:
    http://www.investigatii.md/index.php?art=391
    —————————————————————————–
    Agerpres:
    Sunteţi un simbol al luptei pentru renaşterea valorilor româneşti în Basarabia. In 1988, aţi avut curajul să publicaţi în revista «Nistru», pe care o conduceaţi, articolul lui Valentin Mândâcanu ”Veşmântul fiinţei noastre” despre limba română. La câteva luni, aţi fost victima unui cumplit accident, care a pus mari semne de întrebare. Aţi scăpat ca prin minune. La atâţia ani de atunci, aţi aflat adevărul despre ceea ce s-a petrecut?

    D. Matcovschi:
    Nu, deşi au trecut 21 de ani de atunci. Nu mi-am văzut dosarul nici până astăzi. Am înviat atunci din moarte. Am avut medici buni, ei m-au salvat şi oamenii care se adunau zi de zi sub geam, la spital, şi soţia mea care a fost în permanenţă lângă mine, şi fetele mele, Adriana şi Dumitriţa, care puneau lumânări la Biserică şi se rugau Domnului. S-a vorbit mult în 1989, s-a vorbit mult şi mai târziu. Sunt sigur, articolele mele, dar şi revista, nu puteau să placă nici politrucilor, nici instructorilor, nici coloneilor de la KGB,
    ————————————————————————————————————
    mai ales că, în aceeaşi lună, mai 1989, cu două zile înainte de accident, câştigasem alegerile în ultimul Soviet Suprem al URSS, iar contracandidatul meu
    a fost chiar şeful———————– KGB-ului.
    ————————————————————————————————————
    …Şase luni de zile am fost în comă. Când am ieşit, n-am ştiut ce s-a întâmplat cu mine, abia peste câteva luni de zile am început să-mi amintesc. Şi viaţa, şi creaţia mea rămân marcate de acea întâmplare. Dar, de suferinţe, nu vreau să vorbesc mult, mă pot înţelege doar cei care au mai păţit-o ca mine, ceilalţi… Însă, vreau să cred că odată şi odată vom afla adevărul.

    1. Am inceput sa am in Unirea, o amtana. Stii cand nu te mai intelegi cu nevasta acasa, da parca nu vrei sa divortezi din multiple motive, cauti alinare in alta parte. Asa si cu Unirea asta nu pot sa nu am emotii cand joaca Romania chiar daca stiu ca sunt slabi si oricum luam bataie, speranta tot imi ramane. Unirea ma mai face sa fiu fericit la sfarsitul unui meci in Europa, ii consider o a doua echipa a Romaniei Forza Steaua!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

What is 12 + 6 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT! To be able to proceed, you need to solve the following simple math (so we know that you are a human) :-)
Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme