Scrisoare către români şi către toţi cei ce simt româneşte!
În ianuarie 2012 am sărbătorit 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. Atunci, la 24 ianuarie 1859, şi la Roman, important centru unionist, cu personalităţi şi lideri politici de marcă, precum Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Ion Ştefănescu-Românu, Alecu Russo, Ion Vasile Levărdă, Costin Brăiescu, Dimitrie Matcaş, Ion Ionescu de la Brad ş.a., s-a dansat Hora Unirii, în piaţa vegheată până astăzi de Stejarul Unirii.
Pe 18 mai 2012, cu prilejul Zilelor Municipiului Roman, desfăşurate în perioada 15-21 mai, a fost invitat în cetatea muşatină marele patriot cu suflet de român, scriitorul şi poetul acad. Nicolae Dabija. A sosit îndată după mitingul unionist din 13 mai, constituit la Chişinău, în umbra luminoasă a Domnului Moldav Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Nu bănuiam că evenimentul organizat de Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina – Filiala „Ion Vatamanu” Roman, Primăria Romanului şi Societatea Culturală „Clepsidra” va stârni o asemenea reverberaţie în fiinţa mea. Desigur, bucuria apropiatei întâlniri cu o personalitate de talia lui Nicolae Dabija mă subjuga tot mai mult cu cât se apropia ziua evenimentului, pe care n-am pregetat a-l mediatiza, neobosit şi entuziast. N-am putut însă intui, alăturată bucuriei culturale, revelaţia de ordin spiritual şi identitar, pentru care doresc a-i mulţumi încă din aceste prime gânduri.
A sosit cu „Tema pentru acasă”, mărturisire tulburătoare, care a stârnit în fiinţa noastră „adormită” mânia revoltei şi dorinţa de a lupta pentru libertatea şi demnitatea românilor!
Pentru mine, această întâlnire a reprezentat a treia „(re)vedenie”. Mai înainte îl ascultasem exprimându-se pe teme literare sau recitând. Apoi îl privisem cum neobosit pe crâmpeie de foi compune inspirate poeme sau mulţumind pentru diferitele distincţii şi premii literare acordate, totdeauna exaltat şi animat de o forţă nevăzută, dar mult mai perceptibilă pre limba poeziei.
A fost nevoie ca la Roman să-l ascult vorbind despre ce-l doare mai tare, ca în sfârşit să înţeleg, ca deodată să-i simt durerea din inimă explodând în pieptul meu. A fost nevoie să-i ascult cuvintele direct cu sufletul ca, în sfârşit, să-l primenesc cu untdelemnul ars al suferinţei şi, totodată, cu acelaşi untdelemn să-l mântui întru iubire de Neam şi Patrie. A fost nevoie să-l ascult recitând cu tărie poemul „Cimitirul”, ca să înţeleg deodată drama neamului din care sunt parte! Să mă cutremur şi să înţeleg ultima-i speranţă, ultimu-i strigăt de ajutor adresat nouă tuturor, adică celor care alcătuiesc societatea civilă!
A adresat, aşadar, un apel ferm către societatea civilă, care ar putea, de-ar voi, să ia iniţiativa luptei pentru Unire!
Iar eu, un cetăţean oarecare, cel mai mic dintre toţi preoţii acestui neam, în forul meu interior, în adâncul conştiinţei am răspuns: Subscriu! Subscriu şi ader necondiţionat la lupta românilor adevăraţi pentru Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu Patria-Mamă, România! Subscriu şi mă-nrolez în acest război şi pornesc în linia întâi a frontului recâştigării demnităţii poporului român.
De azi, chiar de azi de-aş putea, şi pot dacă chiar voi trece la acţiune, voi îmbrăca reverendă purpurie sau o voi păstra pe cea cernită, şi aşa, înveşmântat numai în simţire şi voinţă, voi porni în marş biruitor către fraţii de peste Prut, întâi imaginar, de unul singur, dar apoi poate, aievea, însoţit de zeci, sute şi mii de adevăraţi români. Îi vor conduce ierarhii şi preoţii înveşmântaţi în sângerii hlamide. Cu toţii vor trece Prutul, devenit Marea Roşie a poporului român! Nu vă cer să ne transformăm în invadatori, căci cum am să ne invadăm pe noi înşine? Nu cer decât tuturor românilor şi celor care simt româneşte să se-ntâlnească, în sfârşit, întru acelaşi cuget şi simţire, şi toţi, pe ambele maluri ale Prutului, să sărute pământul aceleiaşi Ţări, aceleiaşi înveşnicite şi străbune Românii!
S-avem credinţă, căci în vâltoarea credinţei se vor nărui toate piedicile şi s-or vămui duşmanii!
Îmi imaginez că vor duce, tot acasă, pe pământ străbun românesc, pâine caldă, cozonaci în formă de România Mare şi prescuri în formă de inimă. Şi vor predica în Basarabia şi-n Bucovina istoria cea dreaptă şi cinstită a neamului românesc.
Spun unii că nu mai există astăzi graniţa sârmei ghimpate, în care au înflorit zeci şi zeci de ani mugurii însângeraţi ai disperării. Sârma aceea ghimpată care a tulburat până şi odihna morţilor. Eu cred însă că există, mutată mult mai perfid în fiinţa celor opresaţi şi obidiţi, amăgiţi şi minţiţi, care se tem, care au fost învăţaţi să se teamă, şi-n aceasta să găsească resursa necesară supravieţuirii. De aceea, ierarhii, preoţii şi tot poporul, înălţând către ceruri Sfinte Cruci, vor binecuvânta pe cei de-asemenea cu ei, plămadă din acelaşi mâl, foc din acelaşi rug şi vor tăia sârma ghimpată a fricii cu cleşti de rugăciune.
A fost la Roman Nicolae Dabija şi l-am întâmpinat cu sufletele deschise. Şi l-am lăsat să picure în ele lacrimile însângerate ale Basarabiei şi Bucovinei. Şi sufletul lui s-a lipit de sufletele noastre, devenind unul. Şi-am simţit pericolul aruncării de pe stâncă a conştiinţei lămurită în focul tristeţii şi iubirii, şi teamă nu ne-a fost şi nu ne va fi. Chiar şi cu picioarele rupte vom birui, de vom fi împreună, cuget şi simţire, prăpastia laşităţii. Ne vom târî, vom merge în mâini, ne vom rostogoli precum cartuşele trase din ţeava puştii şi teamă nu ne va fi! Numai aşa, traversând Prutul, devenit Marea Roşie a românilor, vom birui ignoranţa, laşitatea, oportunismul şi nedreptatea.
Înainte, Ierarhi, înainte, preoţi, înainte, popor sfânt! În ceasul acesta doar de noi depinde Unirea! Doar de noi depinde îngheţarea acestui timp al rupturii. Doar de noi depinde să decretăm „Anul 2012 – Anul Unirii Basarabiei şi Bucovinei cu Patria Mamă, România”. Doar de noi depinde să marcăm în istorie Anul 2012, ca Anul Unirii Tuturor Românilor. Vă cer să pornim într-un binecuvântat pelerinaj, căci Unirea, aşa cum se cuvine şi cum e mai mult decât drept, trebuie să fie făcută de tot poporul, la care Biserica Ortodoxă să aibă rolul de iniţiator şi de liant prin exemplul tăriei dovedit de nenumărate evenimente ale istoriei. Unirea trebuie făcută cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe!
E timpul să iubim desăvârşit, ca astfel să-nţelegem rostul nostru de astăzi: acela de a deveni mărturisitorii şi făptuitorii Unirii! E timpul să fim profund lucizi şi animaţi de consolidant entuziasm, să acţionăm, căci doar prin fapte vom putea să ne împlinim voinţa!
E timpul să trecem la fapte! E timpul să făurim istoria adevărului. Pentru că ne pasă de soarta românilor din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt! Pentru că avem încă conştiinţă vie! Pentru că n-am uitat cu toţii de Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Horea, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu şi Alexandru Ioan Cuza! Pentru că n-am uitat cu toţii jertfa eroilor neamului de la 1877, în Războiul de Independenţă, jertfiţi la Plevna şi Smârdan sau de cei care şi-au jertfit vieţile în cursul Primului Război Mondial, căci prin jertfa lor de pe Jiu şi Olt, din Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, s-a clădit România întregită în cursul anului 1918! Căci nu toţi am uitat să omagiem sutele de mii de tineri care şi-au jertfit viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru dezrobirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică, precum şi a Transilvaniei de Nord şi de Est de sub ocupaţia horthystă! Pentru că nu toţi i-am uitat pe fraţii noştri din Basarabia şi din Bucovina care, pentru curajul de a se declara apărători ai neamului lor, ai limbii româneşti şi ai credinţei ortodoxe strămoşeşti, au fost aruncaţi în închisori, deportaţi în Siberia, în Kazahstan, până în nordul îndepărtat, la Cercul Polar, sau în alte părţi ale „imperiului roşu”, de tristă amintire pentru omenirea întreagă. Pentru că nu toţi am uitat s-aducem închinăciune memoriei martirilor, deţinuţi politici (peste 30.000 de deţinuţi), morţi la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1949-1953, cifra oficială raportată fiind de peste 2000 de decese, dar în fapt mult mai mare în rândul deţinuţilor obligaţi să muncească în condiţii inumane!
Pentru că n-am uitat pe tinerii nevinovaţi care, în decembrie 1989, şi-au jertfit viaţa la Timişoara, Sibiu ori Bucureşti, ridicându-se la luptă împotriva unei dictaturi devenită anacronică într-o lume a libertăţii. Pentru că nu chiar la toţi ne-au fost spălate creierele! Pentru că nu toţi suntem politicieni preocupaţi doar de mult râvnita zeamă a ciolanului! Pe aceştia, nu mă pot abţine a nu-i întreba, cu ce drept loviţi cu ignoranţa voastră şi jocul vostru duplicitar în fiinţa unui popor, cu ce drept ştergeţi cu buretele lichelismului, slugărniciei şi laşităţii sângele jertfit al românilor patrioţi? Nu vă doare sufletul pentru copiii Basarabiei şi Bucovinei, care, minune!, mai vorbesc româneşte?
Oare chiar şi nouă, preoţilor, nu ne pasă de copiii zămisliţi în lutul „aşchiei” de Românie, care încă mai învaţă „Îngeraşul” şi „Tatăl nostru” în limba română, care încă mai învaţă să se roage româneşte? Dar pentru cât răstimp, dacă vom continua să fim majoritatea covârşitoare a nepăsării? Dacă vom continua să fim doar burţi şi bărbi năclăite şi organisme râncede, putrefacte, un fel de mumii pentru care Învierea nu va fi niciodată? Oare cum vom cinsti noi, de astăzi, pe ierarhii şi preoţii de odinioară care au luat atitudine împotriva nedreptăţii şi opresiunii?
Au fost pe front, înrolaţi, au fost persecutaţi, arestaţi, întemniţaţi pentru aceleaşi vini, s-au şi sfârşit în tranşee ori temniţe grele, la Jilava, Sighet, Piteşti, Aiud, Gherla, Râmnicul Sărat, Periprava, Poarta Albă, unde, în memoria deţinuţilor politici, care au suportat umilinţe inimaginabile şi-au murit cu miile, se va construi o sfântă monastire, la iniţiativa binecuvântată a Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Teodosie al Arhiepiscopiei Tomisului. Oare cum vom onora noi pe ierarhii şi preoţii de frunte din Ţara Românească şi din Moldova care au contribuit efectiv la realizarea unirii noastre, într-o primă fază, în 1859, prin alegerea unui singur domn în ambele Principate, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza?
Oare cum vom cinsti pe slujitorii Bisericii care au fost prezenţi la Adunările Naţionale de la Chişinău, din 27 martie, de la Cernăuţi, din 28 noiembrie 1918, şi mai cu seamă de la Bălgrad – Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918, în cadrul cărora s-a proclamat unirea necondiţionată a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului cu Ţara-Mamă?
Oare cum ne vom omagia înaintaşii trăind în disperare, lăsându-ne pradă neliniştii, crizei, agoniei, tragediei, tristeţii, necontenitei plângeri şi jelanii, perfidelor manipulări ale intereselor oamenilor politici, în loc să căutăm a deschide căi pentru a repara şi a corecta erorile istoriei? De ce nu declarăm chiar astăzi, la nivel central, de politică de stat, autonom şi liber, falsitatea şi inactualitatea unor acte de înaltă trădare ale istoriei? De ce nu aprindem în rugul conştiinţelor noastre rezoluţiile tratatelor mişeleşti? De ce nu ardem la tribună blestematul act al Dictatului de la Viena şi cel dintre Ribbentrop şi Molotov? Ce ne opreşte?
De aceea, strig, este din nou timpul ca ierarhii, preoţii şi poporul întreg să ia iniţiativa în favoarea Marii Uniri. E vremea să ne lepădăm cu toţii de această atitudine păguboasă, vinovată, caracterizată de nepăsare, ignoranţă, laşitate, de interese egoiste, de lipsă de bărbăţie şi verticalitate, şi să purcedem la fapte, după modelul înaintaşilor noştri, eroi ai neamului, pentru a le cinsti, prin nou avânt naţional, exemplul, jertfa supremă şi a le împlini şi desăvârşi idealul unionist, pe care-l năzuim de-a pururi. E vremea să ieşim în stradă, să lăsăm mănuşile şi diplomaţia, care se traduc în amânări nesfârşite. Să abandonăm teoria, plângerea şi jeluirea specifică nenumăratelor întruniri şi simpozioane şi să pornim o mişcare amplă, expresie de voinţă şi demnitate! Să facem pod de flori, poezie şi cântec, dar şi de fapte eliberatoare, în care să strălucească demnitatea unui popor binecuvântat! De aceea, lucid, să purcedem împreună să gândim un program de atac frontal şi hotărât, bine închegat, coerent şi unitar, şi cu toţii să aderăm la acesta, semnând cu propria noastră conştiinţă un angajament ferm şi hotărât!
A venit Nicolae Dabija la Roman să ne-amintească ce-a păţit poporul român. A venit să ne spună ce accident groaznic a venit peste el. A sosit să ne spună cum a fost asasinat mişeleşte poporul român, şi, mai ales, să ni-i arate pe criminali!
De aceea, în acest ceas, profund conştient strig, chem, invoc, rog cerul şi pământul! Şi sunt dispus să chem geniştii nu pentru a dezamorsa, ci pentru a arma şi a exploda conştiinţa sfântă a poporului român! Conştiinţa-i patriotică, dreaptă şi neatârnată! Gata să se înroleze în acest război sfânt al neamului. Gata să pornească în cruciadă pentru eliberarea oropsitului sfânt popor român!
Vom mai lăsa timp să treacă fără să trecem la fapte? Sau îndârjiţi şi curajoşi vom ataca frontal şi prin propria voinţă ne vom face în istorie încă o dată dreptate! Căci, până când să mai răbdăm această umilinţă care se cheamă graniţa dintre români şi români şi până când ruşinea asta de a nu putea merge liber la fratele tău, căruia să-i pui pe masă o pâine din grâul ţării, să-l îmbrăţişezi şi să-l săruţi pe obrazul batjocorit?
Nu, nu trebuie să mai treacă timp, nicio clipă, niciun ceas, căci chiar acum e vremea să ne înălţăm întâi inimile întru rugăciune, şi aşa, cu mila şi milostivirea Bunului şi Dreptului Dumnezeu aproape, să pornim spre a redobândi ce-i al nostru de drept: libertatea şi demnitatea pentru români!
Nu să spunem că ar putea fi timpul, ci spun că acum este timpul să trecem la fapte şi prin acestea să refacem România Mare! Acum, în acest an, 2012, când semnele ne sunt favorabile, când Mişcarea Unionistă este mai animată şi puternică parcă ca niciodată, e timpul să ne unim forţele într-o singură voinţă! Chem, aşadar, la acţiune toate formaţiunile nonguvernamentale, asociaţii, fundaţii, instituţii de învăţământ. Număr între acestea: Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina, Asociaţia Tighina, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Asociaţia Cultul Eroilor, Asociaţia Veteranilor de Război, Asociaţia pentru Cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia 22 Decembrie, Alianţa Naţională pentru Regatul României, Casa Regală a României ş.a. Chem la iniţiativă şi la dreaptă propovăduire Biserica Ortodoxă Română! Chem la acţiune pe toţi membrii clerului şi tot poporul! Chem la unitate pe toţii membrii minorităţilor din România care în decursul istoriei au luptat cot la cot cu fraţii români pentru împlinirea şi propăşirea României. Chem la iniţiativă pe toţi intelectualii, dar mai ales pe dascălii şi profesorii de istorie, prin învăţătura cărora să se reverse molipsitor entuziasm! Chem pe toţi bunii români să îndrăznească, pentru că doar îndrăznind vor putea să contribuie la crearea istoriei şi vor birui atât în sens spiritual cât şi în sens omenesc!
De aceea, rog pe Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să conducă spre biruinţă oastea aceasta creştină. Cu Sfânta Cruce în mâini, cu rugăciunea fierbinte şi ajutorul Mântuitorului Hristos vom birui! Şi cu lacrimile de bucurie ale acesteia vom spăla faţa prigonită a românilor şi cu îmbrăţişarea dragostei frăţeşti le vom vindeca inimile rănite, împăcându-le cu istoria, peste care să coboare întregul cer al păcii.
Făurirea Unirii trebuie să fie opera întregului popor român, de pe ambele versante ale Carpaţilor, de pe ambele maluri ale Prutului. Suntem pregătiţi pentru acest eveniment! Fiecare român trebuie să ştie că în asemănare cu momentul istoric din 1918 a sosit astăzi ceasul libertăţii şi al unităţii, întru adevăr şi credinţă dreaptă. Să preţuim acest ceas şi să nu-l lăsăm să treacă fără a înlătura lanţurile asupririi, fără a făuri o Românie pe veci liberă şi unită! Să nu ne lăsăm intimidaţi sau perturbaţi de la bunul mers al evenimentelor unioniste. S-avem credinţă, nădejde şi dragoste! Să implorăm ajutorul divin şi să insistăm în dragostea pentru Neam şi Patrie!
Fraţi români din Basarabia şi Bucovina, care n-aţi dat uitării pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe Petru Movilă, pe Alexei Mateevici, pe Mihai Eminescu, pe Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, nici pe Grigore Vieru şi pe toţi luptătorii pentru Unirea Basarabiei şi Bucovinei, precum pe Andrei Vartic, treceţi şi voi iar Prutul, zdrobiţi-vă lanţurile asupririi, lepădaţi din carnea voastră sârma ghimpată a nehotărârii şi-ncredinţaţi-vă încă o dată hotărârii de a fi liberi şi bravi urmaşi ai celor care s-au jertfit pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român, nimeni alţii decât eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile. Fraţi români din Basarabia şi Bucovina, e vremea să rescriem împreună istoria României Mari!
Fie ca Dreptul şi Bunul Dumnezeu să miluiască şi să binecuvânteze pe români!
Noi, preoţii, să ne rugăm pentru Unire! Iată textul unei cereri pe care am alcătuit-o pentru a fi adăugată cererilor cuprinse în „Ectenia mare”: „Pentru ca să izbăvească Sfânta Sa Biserică, pe robii Săi români din Basarabia şi Bucovina şi de pretutindeni şi pe noi, de tot necazul, nevoia, mânia şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi cu Unirea într-o credinţă şi-ntr-un neam sfânt românesc să binecuvânteze poporul Său, şi cu ocrotirea îngerilor Săi, totdeauna să-i înconjoare pe credincioşii Săi robi, Domnului să ne rugăm!”. Noi, preoţii Bisericii Ortodoxe Române şi nu numai, să ne rugăm într-un singur glas pentru Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu Patria-Mamă, România, şi împreună să alcătuim Acatistul României Mari!
Fie ca la Roman după 153 de ani, ca şi în toată Ţara întregită, să se danseze iar, în anul acesta, 2012, Hora Unirii tuturor românilor.
„La mulţi ani, Români!” „La mulţi ani, România Mare!”
———————————————————-
or. Roman, 25 mai 2012
Preot Cornel Paiu, poet, editor (PapiruS Media), preşedinte al Societăţii Culturale „Clepsidra”
Din “Literatura si Arta”, nr.23, 7 iunie 2012
Loading ...