Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

General (r) Dr Mircea Chelaru: “Rezistenţa civică identitară prin cultură superioară şi înaltă spiritualitate”

Generalul-Mircea-Chelaru-Rezistenta-civica-identitara-prin-cultura-superioara-si-inalta-spiritualitateMircea CHELARU este membru al Consiliului Unirii si a participat la majoritatea marsurilor unioniste organizate de promotorii ideii majore de refacere a unitatii nationale romanesti, din care face parte si domnia sa.

Construcția unei Societăţi Sănătoase – Apel către Naţiunea Română

Lumea în care trăim este grăbită şi superficială, fapt pentru care, de cele mai multe, ori aparenţa este luată drept fond iar esenţele sunt vădit ignorate. Lumea din care venim, fiecare în felul nostru, este viciată de o memorie colectivă scurtă, cel mai adesea distorsionată de manipulări brutale. Virtuţile, acolo unde se întâmplă să mai fie practicate, precum şi buna lucrare pentru omul de lângă tine sunt, aproape fără excepţie, luate drept defecte sau în cel mai bun caz, nişte curiozităţi ciudate de comportament individual. Acestei lumi, tot mai străină de sine, ne adresăm imperativ! Accederea succesivă a României în stucturile Organizaţiei Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene a fost considerată un dublu moment de împlinire a devenirii istorice a națiunii noastre. Așteptările ulterioare acestui eveniment crucial aveau sa fie exprimate în mod public de întreaga societate românească și, indiferent de temele enunțate, numitorul comun al discursului naţional a fost același: construcția unei Societăţi Sănătoase aducând Civilizaţia Europei Moderne în în străvechea Vatră Spirituală a Românilor.

Actul educațional familial și cel instituțional este viciat de neglijență, deviaţionism, improvizație și corupere emoțională

Analiza sintetică a societății românești din ultimii ani conduce însă la o serie de concluzii alarmante, în mod deosebit asupra deprecierii devastatoare a comportamentului și moralei publice, atât la nivelul individului cât şi la nivel instituţional. Prejudiciul moral-social este imens. Actul educațional familial și cel instituțional este viciat de neglijență, deviaţionism, improvizație și corupere emoțională în formă continuă. În spațiul vizualului public se practică vulgaritatea, pornografia, scandalagismul, grotescul, bădărănia şi instigarea directă la ură revanşardă! Au fost eliminate, cu mici excepții, temele formative, artele frumoase, manifestul iubirii, duioșia, tandreța, frumusețea ca stare de spirit, caritatea, buna cuviință, smerenia și toleranța.

Strada a devenit o junglă umană. Omul cuminte a fost asasinat în spaţiul civic!

Agresivitatea trotuarului, nesimțirea automobilistului, insolența omului de ordine, kitchul omniprezent, extravaganța și exhibiționismul, toate, în parte sau la un loc, agresează la tot pasul bunul simț comun, schilodesc pudoarea naturală şi inhibă violent reacţia individuală de autoapărare. Taraba publică mediatică insistă pe spaţiul ocupat de corupţie, violenţă şi şarlatanie, cu prim planuri de speculanți, interlopi și clienți abrutizați ai rețelelor de crimă organizată, care practică modelul prozelit al răului ca şi formulă de succes! Omul cuminte este scuipat, agresat, umilit pe stradă, în tranvai, la școală, la piață, în magazin, în propria-i ogradă sau în scara de bloc. El este furat, mințit, iarăşi şi iarăşi manipulat, înjosit și lipsit de dreptate. Omul cuminte a fost asasinat în spaţiul civic.Iar schilodirea ființei publice, nimeni altul decât omul-cetăţean, reprezintă cea mai mare amenințare la adresa viitoarelor generații biologice şi educaționale.

Înțelegând că patrimoniul cel mai de preț al unei națiuni este tocmai capitalul său imaterial, în care este inclusă și morala cetății, am luat act şi mă manifest cu profundă îngrijorare faţă de alterarea fondului formativ al noilor generații și îndeosebi a modelului de viață tradiţional românesc. Mă adresez, aşadar, tuturor instituțiilor publice și organizațiilor private, să recurgă la o atentă și responsabilă analiză a mediului actual de desfășurare a vieții publice intervenind rapid şi corectiv pentru eliminarea acelor surse nocive care pot produce pervertirea simțurilor și a legilor naturale, pentru suprimarea programelor de orice natură care, prin sugestie și contaminare imagologică, produc distrugerea simbolică a identităților specifice, mai ales prin campanii ţintite de defăimare naţională, și falsifică prin substituire esenţele noastre tradiționale.

Este momentul să învăţăm a spune „NU!” la tot ceea ce nu ne mai reprezintă!

În fața pericolului unei depersonalizări sau chiar sluţiri a modelului de viață românesc, cu vădită finalitate a profanării sale spirituale, îmi asum răspunderea în nume personal, de a cere tuturor reprezentanților Puterilor Statului și, prin extensie, instituțiilor responsabile, de orice natură, angajarea lucidă și intransigentă, capabilă să respingă insinuările periculoase ale curentelor decadente, excentrice și imorale. Întregii Societăţi Româneşti, ca sursă unică a Puterii Civile, adresez chemarea simbol pentru angajarea directă şi activă în rezistenţa civică identitară prin cultură superioară şi înaltă spiritualitate. De ani buni încoace, românul băştinaş, oricât de puţin ar avea, nu se plânge de foame. El plânge mocnit şi surd de ruşine! Este momentul să învăţăm a spune „NU!” la tot ceea ce nu ne mai reprezintă!

Europenizarea României nu trebuie să fie doar un concept de propagandă găunoasă a celora care au ajuns să gestioneze puterea naţiunii. Spiritul novator și preluarea critică a valorilor aplicabile este o necesitate dar și o consecință a dialogului între națiunea română și celelalte națiuni europene. Importul experimentelor ratate și a derivatelor nocive ale acestora trebuie, însă, eliminate cât mai repede cu putință, iar guvernarea să se facă numai în beneficiul românilor! Peste spațiul de prosperitate European trebuie să se suprapună noetica naturală și spiritualitatea unei civilizații morale, iar modelul acesteia este însăşi credinţa noastră străbună!

Poporul Român merită şi este demn de un asemenea destin!

Autor: General (r) Dr Mircea Chelaru
Sursa: art-emis.ro

Loading Facebook Comments ...

6 Comments

Add a Comment
  1. =Tonică Unionistu dela Tighina=

    FOAIA UNIONISTĂ – /1
    Gustar-2015
    ——————————————–––––––––
    o publicație independentă bilunară on-line,
    -cronica și actualitatea unionistă
    din toată Basarabia istorică și din Bucovina de Nord,
    autori: Generația Flacăra Unionistă Anonimă
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––——
    motto:
    NUMAI RE-UNIREA CU ROMÂNIA MARE EUROPEANĂ –
    VECHEA DACIE STRĂBUNĂ
    NE ESTE SALVAREA ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
    – ÎN BAZA RESTABILIRII ACTULUI RE-UNIRII DIN 27 MARTIE 1918
    VOTAT DE SFATUL ȚĂRII DE LA CHIȘINĂU !
    ————————————————————————————————–––––––
    15.
    Autorul nemțean Lulea Marius Dorin propune pe blogul său din Adevărul ro din 17 August 2015
    o dezbatere despre posibilitatea alegerii lui Traian Băsescu Unionistu,
    ex-Președinte al României, la funcția de Președinte al Rep. Moldova
    la alegerile din 2016 pe calea Re-Unirii.
    14.
    Academicianul Petru Soltan din Chișinău propune instituirea urgentă
    a unei Adunări Constituante /din 51 de de aleși/
    care să RESTABILEASCĂ imediat ACTUL RE-UNIRII din 27 martie 1918.
    IMPERATIVUL ȘI DATORIA NOASTRĂ ISTORICĂ !
    /ziarul Literartura și Arta din 9 iulie 2015/
    13.
    Liderul unionist disident Georgică Simion din Focșani
    propune pe blogul său /Timpul md 14 august 2015/
    alegerea candidaturilor unui Nou Sfat al Țării care să Re-Stabilească Actul Re-Unirii pt. TOTDEAUNA
    a Basarabiei cu România votat de Sfatul Țării din Chișinău la 27 martie 1918
    12.
    Solidaritate Unionistă Internațională:
    Americanul Tim Schneider din Kanzas City este stabilit deja
    de câțiva ani în orășelul Ialoveni unde predă engleza.
    Un bun prieten al tuturor românilor, el intenționează să producă un film despre Dacia Străbună.
    Totodată, bunul samaritean se întreabă retoric oare de ce în Rep. Moldova
    filmele americane sunt traduse cu voce în rusește și apoi subtitrate în românește.
    Să fie oare est-moldovenii atât de handicapați și să nu poată face nici o mișcare
    fără marea limba rusă de ocupație, ne întrebăm noi ?
    /ziarulnational md 16 august 2015/
    11.
    Copiii est-moldoveni vor fi unii dintre cei mai fericiți din lume după Re-Unirea noastră cu România.
    O Asociație britanică a stabilit că copiii români sunt unii dintre cei mai fericiți din lume.
    La coadă clasându-se copiii britanici și cei sud-coreeni, destul de nefericiți !
    10.
    Decalarația lui Traian Băsescu,
    fost Președinte al României, referitor la Re-Unire:
    /la Izvorul Mureșului, județul Harghita, Universitatea de Vară, ediția a XIII-ea/
    ,,Am pierdut Basarabia în urma deciziei a doi criminali, Stalin şi Hitler /Pactul ruso-german din 1939/,
    şi nu putem sta la nesfârşit aşa cum au hotărât ei.
    -Le-am spus deja președinților Voronin, apoi Ghimpu, Timofte,
    că soluția de viitor este Re-Unirea. Acum a sosit momentul Re-Unirii !”
    9.
    În asemenea mod, Bravul Marinar i-a dat replica
    noului prim-ministrul mafiotic filatelist mojic Valeriu Strelețu de la Chișinău un anti-român și anti-unionist,
    care prin declarațille sale recente anti-unioniste manipulează opinia publică.
    – Această teză falsă a pușcașilor anti-unioniști este susținută
    și de europarlamentara româncă săsoaică Renate Weber, care aplică dublul standard – ceea ce i s-a permis Germaniei în 1990- Re-Unificarea, nu i se permite României și Moldovei de Est.
    La toată această hărmălaie anti-unionistă
    se alătură și o anume Sabina Fati ungro-fila-foba de la ziarul România Liberă.
    Germania ne spune NEIN, în consecință Pactul secret
    fascisto-comunist ruso-german Ribbentrop-Molotov din 1939
    râmăne în vigoare pentru noi !
    Danke Schön, Russische Deutschland !
    –––––––––––––––––––––––––––
    8.
    un alt anti-unionist și anti-român –
    Mihai Ghimpu, lider PL, demagogul și fățarnicul –
    un comentariu preluat:
    /infoprut ro 3 august 2015/
    de Zatic Anatolieș
    Medic la IMSP Institutul oncologic Chișinău-
    „In privinta Re-Unirii:
    pe 3 mai 2015 dupa ce s-a terminat mitngul,
    am stat de vorba cu domnul Ghimpu intre sesiunile de foto cu tinerele participante la miting
    si ii sugeram idea de Re-Unire pina in 2018
    la care dumnealui mi-a dat replica –
    ca nu e momentul, ca nu suntem pregatiti,
    ca poporul nu accepta Re-Unirea,
    ca poporul vrea sa mai traiasca in rahat
    cu acesti liberali, LPDM,PDM la putere,
    ca ei sa suga de la treuca, iar poporul pe ei
    nu ii intereseaza, aceasta este parerea mea
    dupa acea discutie amicala.
    – Armele sus ! Sa infaptuim Re-Unirea !
    Unica Cale de a scapa de jugul
    care ni l-au pus tot ai nostri !
    N.B.
    Este bine de menționat faptul că din toată echipa de conducători a PL,
    doar primarul Dorin Chirtoacă a îndrăznit în această primăvară, pentru prima dată,
    să-l ignore pe moșul său mafiot Ghimpu
    și să se pronunțe deschis pentru Re-Unire.
    Ceilalți capi tari – Valeriu Munteanu, Vicu Untilă, Anatol Șalaru, Corina Fusu
    țin prea mult la fotoliile lor independentiste bănoase
    ca să meargă în pas cu majoritatea populației unioniste.
    –––––––––––––––––––––––––

    7.
    În presa din toată România Mare și cea Mică,
    de la Nistru la Tisa
    a fost republicat PROIECTUL UNIONIST CONCRET
    “GO FOR MOLDOVA”
    semnat de analiștii Dan Dungaciu și Petrișor Peiu
    de la Fundația Universitară a Mării Negre
    –––––––––––––––––-
    6.
    – B.U.N. ! B.U.N. ! B.U.N. !
    = Blocul Unirii Naționale recent creat în mai 2015 organizeazaă mai multe școli de vară
    în România pentru mii de tinerii unioniști est-moldoveni
    ghidați de liderii din Actiunea-2012 și din Tinerii Moldovei.
    – Tot B.U.N.=ul va publica în curând la Chișinău
    o Foiae Unionistă bilunară.
    -Tot B.U.N.-ul va face public numele Marelui Nou Lider Unionist
    din Basarabia și Bucovina de Nord care ne va conduce spre apropiata Re-Unire !
    5.
    Iar SIS-temul KGB din Chișinău, Parlamentul și Guvernul,
    cu toții anti-români și anti-unioniști
    mențin în continuare decizia stalinistă timofturista mafiotă din 13 mai 2015
    de arestare și deportare peste Prut în Europa Liberă
    a liderului unionist Georgică Simion, un vest-moldovean din Focșani,
    în timp ce teroriștii ocupanți rusofoni din Transnistria
    călătoresc vajnic sub escortă timofturistă prin aeroportul Chișinău
    și prin toată Rep. Molotova, independentă și neutră,
    dar cu tankurile rusești la Nistru.
    –––––––––––––––––
    4.
    Citiți aici Scrisoarea unui ieșean
    către basarabenii care luptă pt. Re-Unire !
    O epistolă scrisă de Alexandru Manoliu de 91 de ani, profesor-pensionar din Iași,
    participant la Podurile de flori Unioniste de la Prut
    din 6 mai 1990 și cel din 11 iulie 2015
    după Marele Pelerinaj Unionist pe jos între Chișinău și Iași /circa 130 de km/
    /Jurnal de Chișinău din 12 august 2015 /
    http://www.jc.md/stimatii-mei-frati-de-peste-prutscrisoare-catre-basarabenii-care-lupta-pentru-unire/
    3.
    Casa Regală a României,
    Regele Mihai I și deja fostul Principe Nicolae –
    un comentariu preluat-
    jurnal md 11 august 2015
    de Klaus Dietzmann ·
    UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI

    “Nici o problemă, dle principe.
    Sunteți acum liber de a Vă urma idealurile.
    Unul din ele ar putea fi Re-Întregirea Neamului,
    cea ce nu a reușit bunicul rege din mai multe motive.
    Trăind printre străini, cred că ați găsit justficarea înțelepciunii proverbului-
    Fie pâinea cât de rea tot mai bună-i în Țara mea,
    în al nostru Colț de Rai și în Grădina Maiicii Domnului…
    Metafore care ne impun să avem grijă de viitorul acestei Grădini,
    ce a stat la bazele civilizației europene…
    Ar fi bine dacă veți fi de ajutor românilor de la Est de Prut,
    care degrabă vor căuta un nou lider de stat.
    Ar fi bine dacă acest om de stat ar fi de viță regală.
    Aveți în față Istoria, ce trebuie să o făuriți împreună cu Neamul,
    pentru a avea o Românie puternică și stimată de vecinii apropiați și mai îndepărtați.
    Dumnezeu să Vă ajute” !!!
    2.
    Radio Europa Liberă de la Praga, 12 august 2015
    “RE-Unirea între discurs general și Acțiune practică”
    Un punct de vedere săptămânal cu Vitalie Ciobanu
    www europalibera org
    1.
    Să ne amintim din când în când, să punem o lumânare de sufletul lor, să spunem o rugăciune
    ÎN MEMORIA acelor zeci și zeci de unioniști martiri,
    uciși, accidentați la comandă, otrăviți, iradiați,
    în ultimii 25 de ani de post-comunism
    și post-stalinism mafiotic imperial rusofon și ruso-fil
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =====BUCOVINA DE NORD========
    ——— ♥ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA♥ ———–
    —————♥—♥—♥—RE-U N I R E!—♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    1. Pt =Tonică Unionistu dela Tighina=

      Si de ce nu scrieti aici si despre Planul publicat de Consiliul Unirii privind Unirea cu Romania?
      http://www.consiliul-unirii.ro/2015/08/09/refelectii-pe-marginea-proiectului-go-for-moldova-propus-de-fundatia-universitara-a-marii-negre/

  2. =Tonică Unionistu dela Tighina=

    S-a făcut !
    ———————
    7.
    În presa din toată România Mare și cea Mică,
    de la Nistru la Tisa
    a fost republicat PROIECTUL UNIONIST CONCRET
    “GO FOR MOLDOVA”
    semnat de analiștii Dan Dungaciu și Petrișor Peiu
    de la Fundația Universitară a Mării Negre
    – Ideea acestui proiect coincide şi este expresia conceptului de proiect
    elaborat şi promovat de către Consiliul Unirii
    în „Manifestul Unioniştilor” (2012).
    Ulterior, tema a fost dezvoltată în studiul de caz
    „Planul Marshall: România–R.Moldova” (2014),
    precum și, mai recent,
    în „A doua şansă de revenire la normalitate: R.Moldova-România”
    / www consiliul-unirii ro via Doamna Vitalia Pavlicenco, PNL /
    –––––––––––––––––-

    1. Pt =Tonică Unionistu dela Tighina=

      Si de proiectul Consiliului Unirii de ce nu scrieti?

  3. =Tonică Unionistu dela Tighina=

    Care proiect anume ?
    Aveti un link ?

    1. Pentru =Tonică Unionistu dela Tighina=

      http://www.consiliul-unirii.ro/2012/11/27/consiliul-unirii-a-facut-bilantul-activitatii-a-lansat-manifestul-unionistilor-alte-documente-de-atitudine-video/ si http://www.consiliul-unirii.ro/2012/11/27/manifestul-unionistilor/ si http://www.consiliul-unirii.ro/2015/08/09/refelectii-pe-marginea-proiectului-go-for-moldova-propus-de-fundatia-universitara-a-marii-negre/

      Ideea acestui proiect coincide şi este expresia conceptului de proiect elaborat şi promovat de către Consiliul Unirii în „Manifestul Unioniştilor” (2012). Ulterior, tema a fost dezvoltată în studiul de caz „Planul Marshall: România–R.Moldova” (2014), precum și, mai recent, în „A doua şansă de revenire la normalitate: R.Moldova-România” (2015).
      Bucureşti, 31 iulie 2015 (autori – Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu)

      Citeste proiectul integral pe: adev.ro/nscanc

      UN ARTICOL EXPLICATIV SEMNAT DE TIMOTEI TURCANU, coordonator al Consiliului Unirii

      Când autorii pun întrebarea Ce se întâmplă acolo? (în R. M.) şi ne informează că Republica Moldova este un stat aflat într-o criză structurală profundă, e puțin spus.

      CIMG5561Această criză nu eclipsează – nici pe departe – starea de fond. Criza valorilor din R.Moldova, deruta socială, sărăcia morală și materială, polarizarea şi dezbinarea societății românești, exodul creierelor, cleptocraţia ca politică de stat, manipularea media și intoxicarea libertăţii de opinie, lipsa de reglementare a statului in piaţa liberă, sunt realităţi in care trăim, mai bine spus – ne trăim existenţa demoralizaţi şi dezamăgiţi într-un stat oligarhic captiv.

      Statul R.Moldova, devenind captiv, a nimerit în „capcana” unor probleme critice:

      Corupţia şi hoţia
      Sărăcia
      Migraţia
      Dezintegrarea şi ameninţarea securităţii Statului
      Dizbinarea şi dezamăjirea societăţii
      Pentru a perpetua, în continuare, status quo-ul degradării R.Moldova, politicienii oligarhi, cleptocraţi, în cârdăşie cu militanţii maidanezi ai „coloanei a 5-a”, speculează demagogic, în faţa alegătorilor, noţiunea de „patriotism” primitiv, statalitate, mituri şi nostalgii despre întoarceres la o viaţă „mai uşoară”, într-un imperiu euro-asiatic reanimat.

      Cea mai bună radiografie a situației reale din Republica Moldova a fost făcută de Ambasadorul Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, într-un interviu acordat portalului Moldova Curată. Dincolo de limbajul diplomatic, din evaluarea lui Tapiola rezultă că Moldova nu a făcut nimic pentru reformarea sectorului bancar (Moldova se confruntă cu o depreciere accelerată a leului, ce poate duce la o criză financiară gravă), deși a primit asistență din partea UE. De asemenea, nu a făcut nimic în privința combaterii corupției – dimpotrivă, a înființat o Comisie de Integritate fără nici o putere, fapt care a determinat Comisia Europeană să blocheze fondurile, precum și absolut nimic pentru reformarea Justiției, unde instituția Procurorului General este nereformată (de fapt, e mai rău, funcția e negociată politic de partide), iar dosarele se atribuie tot preferențial, deși există un angajament privind implementarea unui sistem de distribuție aleatorie.

      Analiştii politici de la Chișinău deseori abordează problema şi pun întrebarea ”Ce poate face R.Moldova pentru a avea instituții anticorupție la fel de eficiente ca DNA din România?”

      Autorii proiectului pe drept confirmă că Republica Moldova nu resimte nevoia de a căuta un alt proiect.

      Dacă Guvernul de la Chișinău, imaginar, s-ar angaja serios pe calea reformelor fundamentale în economie, justiție și administrație și ar implementa un sistem de combatere a corupției cât de cât eficient, atunci Moldova ar fi zguduită de un cutremur politic atât de violent, încât statalitatea acesteia creată de interesele imperiale rusești ar fi pusă, într-adevăr, în pericol.

      „Fratele mai mare” la propriu
      Expresia care ar descrie cel mai bine raportarea României la Republica Moldova este de frate mai mare: România este de şase ori mai mare (ca suprafaţă şi populaţie) şi de peste 30 de ori mai bogată /puternică economic….

      Mie, cetăţean al R. Moldova, nu-mi convine această formulă. Cu mult mai aproape de suflet îmi este sintagma „România, Ţara – Mamă”, percepută, istoric şi conştient, de populaţia română din R.Moldova. De Mamă nimeni nu poate fi despărţit, Mama îţi este dată de Dumnezeu. Nu e bine să le inducem românilor noţiuni inadecvate.

      Autorii nu ezită să pună întrebarea: Ce e de făcut?

      Ca răspuns, se aduc următoarele propuneri argumentate:

      Lipsa de proiect alternativ al clasei politice de la Chişinău este evidentă. Bucureştiul, la rândul său, pare a avea dificultăţi în a înţelege eşecul „protejaţilor” săi de peste Prut şi a livra soluţii pentru R.Moldova inclusiv partenerilor euroatlantici… Lipsa unui proiect concret, realist şi asumat de către statul român ni se pare evidentă şi ne face să venim cu o propunere îndrăzneaţă, dar realistă: realizarea unui proiect naţional, generat şi susţinut de Bucureşti, pe care îl denumim proiectul „Go for Moldova”.

      În esenţă, proiectul are următoarele direcţii strategice:

      1.Orientarea comerţului şi a investiţiilor româneşti spre Republica Moldova, ca o componentă strategică a politicii externe şi de securitate a României euroatlantice;

      2.Suplinirea lipsei de finanţare de la Chişinău prin investitii româneşti din fonduri publice şi private.

      3.Oferirea unei alternative realiste şi pe termen lung pentru tinerii din Republica Moldova.

      Cum trebuie să funcţioneze Fondul Moldova?

      În România sunt peste 32 miliarde euro depozite ale populaţiei şi încă 20 miliarde euro depozite ale companiilor. Cu 10% dintre ele se poate realiza un fond de 5 miliarde euro, care poate finanţa un proiect închegat în Republica Moldova şi poate aduce profituri şi dividende substanţiale investitorilor. Fondul Moldova poate fi lansat şi listat pe Bursa de Valori Bucureşti, similar Fondului Proprietatea, în sensul în care Ministerul Finanţelor poate vinde acţiuni ale Fondului investitorilor instituţionali şi individuali; cu banii subscrişi se pot finanţa lucrări de infrastructură majore.

      În plus, Fondul Moldova poate cumpara obligaţiuni emise de Guvernul Republicii Moldova, finanţând astfel deficitele de la Chişinău şi devenind principalul creditor al statului vecin.

      Consiliul Unirii apreciază pozitiv proiectul „Go for Moldova” propus de autori, aşteptând reacţia cetăţenilor şi a politicenilor de pe cele două maluri ale Prutului

      Totodată, ne expunem viziunea asupra proiectului alternativ de Țară, elaborat de Consiliului Uniri din Chişinău, de care este apropiat conceptul celui propus de autorii din Bucureşti.

      Noi avem nevoie de un „duş rece al ADEVĂRULUI” peste capul nostru, ca să se redeştepte Conştiinţa Naţională şi să purcedem cu toţii la actul de Reîntoarcere către cetățean a unui stat capturat de către clasa politică oligarhică (etapa I) şi Promovarea dezideratului naţional de aderare la UE, utilizând calea cea mai scurtă, eficientă şi puţin costisitoare – Reîntregirea şi Modernizarea Ţării prin implementarea unui Plan Marshall: România – R. Moldova * 2018 (etapa II).

      Fără ajutorul nemijlocit al României, UE şi al Partenerilor de Dezvoltare, R.Moldova este sortită disoluţiei şi dispariţiei.

      Factorii externi şi conjuctura internă
      Parcurgerea acestor două etape ne va aduce la atingerea dezideratului unionist: Proiectul de ţară – „Unirea României cu R.Moldova”.

      Asemenea Proiect de Ţară a fost propus, declarativ, şi de către fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu: Unirea cu Republica Moldova.

      Declaraţia a fost făcută în direct la TVR pe 27 noiembrie 2013. Reacţia societăţii şi a politicienilor, la acel moment, a fost neunivocă. În Basarabia, asupra acestei viziuni a existat mereu tabu (din 1940 şi până astăzi), ca şi asupra Declaraţiei de Independenţă a R.Moldova din 27 august 1991.

      Unicele forţe în R.Moldova, care muncesc la acest proiect sunt Consiliul Unirii cu ale sale componente: PNL, Asociaţia „Tiras Tighina”, Fundaţia „Turnul Dezrobirii Basarabiei”; Mişcarea „Acţiunea 2012”, mai recent – „Tinerii Moldovei”. PNL a introdus acest deziderat în Statutul său încă din 2011, la Congresul al III-lea al PNL.

      Cu părere de rău, după cum afirmă şi autorii Planului, „…politicienii de la Bucureşti au sprijinit (uneori orbiţi de dragoste fraternă) clasa politică de la Chişinau în eforturile de a da un sens statalităţii tinerei entităţi. Acest sprijin a fost şi este umbrit de eşecul evident şi dramatic al aşa-ziselor partide europene de a europeniza mica republică….”. În acelaşi timp, erau ignorate forţele unioniste.

      Tema Unirii devine tot mai actuală în România, iar pentru R.Moldova devine ultimul „colac de salvare”!

      SUA susţine Unirea României cu Republica Moldova

      În cadrul unei conferinţe de presă, adjunctul secretarului american pentru afaceri europene şi euroasiatice Victoria Nuland, a declarat : “SUA este de acord şi susţine orice alegere democratică a Republicii Moldova, inclusiv Unirea acesteia cu România, atâta timp cât este o decizie suverană. SUA susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi dreptul R.Moldova de a-şi alege propriul viitor”.

      Poziţia oficială a României

      Citat de pe blogul Preşedintelui României K.Iohanis : „Există două tipuri de declarații publice privind Republica Moldova. Pe de-o parte, angajamentul ferm al Bucureștiului de a sprijini Chişinăul în drumul său european iar, pe de alta, ideea reunificării celor două state. Ar fi o eroare să le considerăm drept contradictorii. Avem, în acest moment, ca proiect politic asumat unanim – Preşedinție, Guvern, Parlament – ideea de sprijin european pentru Chişinău. A pune „reunificarea” împotriva „integrării” e greșit și inutil. „Reunificarea” este alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinăul o poate accepta și beneficia de ea. Dacă cetățenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi poate forța, iar dacă o doresc, nimeni nu îi poate opri să o facă. Aceasta este consecința ultimă a relației speciale dintre cele două state.

      Singurul proiect de țară al României care a reușit a fost desemnarea integrării europene și euroatlantice ca obiectiv strategic național, iar reușita s-a datorat faptului că acest consens a funcționat, fie și tacit, pe trei paliere:

      – consens societal (societatea civilă, prin impulsul Academiei Române);

      – consens politic la nivel de partide;

      – consens la nivelul instituțiilor fundamentale (Președinție, Guvern, Parlament etc.);

      – instituționalizarea proiectului (construcție instituțională care să dureze mai mult decât un ciclu electoral) și asumarea lui dincolo de culoarea de partid.

      Aceasta a fost esența „Pactului de la Snagov”, inițiat şi patronat, la începutul anilor ‘90, de către Academia Română, semnat de toate partidele politice şi asumat politic şi social. Atâta timp cât nu se va declanşa un proces similar în privinţa raportării României la Republica Moldova, poate tot sub egida Academiei Romane, – ne putem aştepta ca dezbaterile pe această temă să se desfăşoare în continuare sub semnul improvizaţiei.

      Ca Preşedinte al României, nevoia de a construi un „nou Snagov” pentru societatea românească va fi cadrul în care îmi voi asuma problematica Republicii Moldova. Indiferent de culoarea politică a guvernării de la Bucureşti, România are o datorie faţă de cetăţenii de dincolo de Prut, derivată tocmai din această relaţie specială. Acordarea cetățeniei române pentru aceştia este consecinţa firească a unei asemenea asumări”.

      Recent, şi un grup de parlamentari români, din „Grupul Prietenii Unirii”, au făcut o declaraţie: până la finalul mandatului actualului Parlament (2016) România să propună R. Moldova Unirea.

      Acestea sunt premize foarte favorabile din partea factorilor politici externi pentru R.Moldova.

      Alta este conjuctura politică pe plan intern în R.Moldova.

      În primul rând, se manifestă făţiş ostil proiectului Unirii clasa politică oligarhică de la guvernare, care face pe acest subiect front comun cu partidele exponente ale „coloanei a 5-a”. Ele au privat populaţia de dreptul la informaţie obiectivă, punând tabu pe toate temele de interes naţional, manipulând, cu ajutorul instituţiilor statului, în spaţiul mediatic acaparat, conştiinţa cetăţeanului simplu. Pentru a se menţine la putere, clasa politică de la guvernare a inventat şi alimentează electoratul cu mitul pericolului schimbării vectorului proeuropean, ultimul fiind mimat de chiar aceste grupări cleptocratice și criminale prorusești, fără nicio excepție – pentru că menținerea unui stat artificial, alimentat cu o speranță deșartă proeuropeană este o diversiune la adresa românilor care au dreptul și e bine să fie împreună.

      Pentru a aduce ADEVĂRUL în faţa cetăţenului, care poate s-o facă doar societatea civilă, în persoana forţelor unioniste, se cere ajutorul României, în special pentru prezenţa activă în spaţiul mediatic. Adevărul, este imperios necesar, să fie susţinut de un plan economic realist, în care cetăţeanul ar crede şi ar participa activ, îmbunătâţindu-şi viaţa şi creând un viitor de succes.

      Ce ar înseamnă pentru R.Moldova Reîntregirea?
      Despre avantajele şi «costurile» Reunificării Consiliul Unirii se poate consulta «Manifestul Unioniştilor» – http://www.consiliul-unirii.ro/2012/11/27/consiliul-unirii-a-facut-bilantul-activitatii-a-lansat-manifestul-unionistilor-alte-documente-de-atitudine-video/ si http://www.consiliul-unirii.ro/2012/11/27/manifestul-unionistilor/, 2012, pliantul Consiliului Unirii «Vectorul R. Moldova» şi site-ul Mişcării Civice „TINERII MOLDOVEI” http://www.unireainseamna.md.

      Populaţia trebuie să cunoască aceste beneficii pentru a percepe corect realitatea, a pune presiune pe clasa politică, a se consolida, mobiliza şi contribui conştient la creşterea economică şi la prosperitatea socială ce vor veni odată cu Unirea.

      Moldova, al doilea Stat Românesc, ar avea, după Reîntregire, același parcurs socio-economic, pe care l-a avut România după aderarea la NATO şi UE. Nu există nicio explicaţie logică, niciun argument prin care să se susţină că Basarabia va rămâne săracă după Reunificare sau, mai rău, că ar trage şi România după ea. Restul sunt balivernele unor nechemaţi ori o pură propagandă antiromânească.

      Consiliul Unirii vede Reîntregirea Ţării pe trei direcţii distincte şi în timp:

      Spiritual–culturală: prin cultură şi educaţie, care se desfăşoară, de la “Podul de flori, 1990-încoace”;

      Social-Economică: implementarea Planului Marshall “România – R.Moldova*2018”, concept elaborat de Consiliul Unirii, PNL şi Fundaţia „Turnul Dezrobirii Basarabiei”- (2015 – 2018);

      Politică: Actul de Reîntregire în 2018, la comemorarea a 100 de ani de la Actul Unirii din 27 martie 1918.

      NB! Noi nu cerşim Re-unificarea, noi luptăm pentru a o merita!

      O șansă rară. Să profităm de ea!
      O singurǎ datǎ a mai avut România o astfel de şansǎ şi de care a profitat: la sfârşitul secolului IX şi începutul secolului XX. Este vorba de procesul început de Rǎzboiul de Independenţǎ, de stabilirea casei regale, de modernizarea societǎţii, de stabilirea instituţiilor moderne, de creşterea teritorialǎ de dupǎ Primul Rǎzboi Mondial (Marea Unire) şi de dezvoltarea ulterioarǎ din perioada de glorie a anilor 20-30.

      Ce se întâmplǎ acum, este comparabil, ca ordin de magnitudine şi de dezirabilitate, cu ce s-a întâmplat atunci. Vor fi cu siguranţǎ pericole şi dificultǎţi. Unele dintre ele, deja cunoscute, altele – de-abia bǎnuite sau nici mǎcar atât.

      Ne pregǎtim sǎ intrǎm într-o perioadǎ a marilor provocări, marcate, din ce în ce mai puternic, de problema demografică, a resurselor de apă, a alimentaţiei, a energiilor epuizabile (combustibili fosili), dar şi de marile tensiuni geopolitice generate de acestea şi nu numai (comportamentul ambiţios şi agresiv al Rusiei în scopul restabilirii dominaţiei imperiale). Încetul cu încetul, facem parte de acum din acest joc, cu pǎrţile sale îngrijorătoare, iar cel mai recent și mult mai semnificativ, în acest context, este cel al războiului din Ucraina, nemijlocit la hotarele cu R.Moldova şi România.

      Per ansamblu, putem vorbi, cu adevǎrat. de şansǎ momentului, ca Naţiunea Română să revină la normalitate.

      Două repere de la care putem porni Proiectul „Reîntregirea”

      Imperativul unei Noi Constituţii Democratice
      Primele bariere în calea corupţiei din economia R.Moldova şi a României vor fi Noua Constituţie a Cetăţenilor şi Legea privind finanţarea partidelor.

      Fără o Constituţie Democratică, de calitate, creată şi aprobată prin implicarea nemijlocită a poporului, („fundamentul” pe care se sprijină statul), „Naţiunea română se stinge” (Dr.Florian Colceag).

      NB! Numai Constituţia poate servi „SCUT şi SPADĂ” poporului, „punctul de sprigin a lui Arhimede” în soluţionarea tuturor problemelor, aparent nerezolvabile.

      Măsuri eficiente contra fenomenului corupţiei şi a hoţiei
      Stârpirea corupţiei, a acestui „rău al răului”, se va produce datorită manifestării şi acţiunilor începute de către cetăţeni după principiul „nouă ne pasă”, aderând la Mişcarea patriotică pentru Constituţia Cetăţenilor.

      Prin iniţierea presiunilor (strângerea semnăturilor cetăţenilor sub Proiectul Noii Constituţii; seminare, conferinţe, acţiuni stradale; …) asupra politicenilor de la guvernare, MCC cere / impune votarea prin REFERENDUM şi adoptarea, în 2016, a Constituţiei Cetăţenilor, identice pe ambele maluri ale Prutului, posibil cu unele diferenţe specifice (interzicerea vânzării pământului arabil străinilor, …).

      Din declaraţiile şi acţiunile MCC :

      Obiectivul principal al Proiectului Noii Constituţii: scoaterea statului român de sub controlul mafiei politice, aflate, la rândul ei, sub controlul mafiei financiare, autohtone şi transnaţionale, ce foloseşte statul pentru a jefui poporul român, şi punerea statului român sub controlul poporului şi în slujba poporului, ca să fie redate poporului suveranitatea şi avuţia de care a fost deposedat. Să fie înlocuit statul totalitar, oligarhic, antinaţional şi antiromânesc, creat prin actuala Constituţie a României (şi R.M.), cu un stat popular, democratic, naţional, construit pe temelia valorilor morale supreme ale poporului român. Pentru realizarea acestui obiectiv, au fost propuse schimbări fundamentale în construcţia statului român pe care Consiliul Unirii, cu toate componentele sale, printre care și PNL, le susţine plenar.

      În acest sens, Noua Constituție a Cetățenilor propusă de MCC prevede:

      Statul român. Articolul 1.

      (4) Statul român se organizează pe baza principiilor controlului poporului asupra statului, separaţiei, independenţei şi echilibrului autorităţilor statului – legislativă, executivă, judecătorească, mediatică, financiară, electorală, statistică, morală, ştiinţifică – în cadrul democraţiei constituţionale. Autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie. Între ele nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai relaţii de colaborare şi de control reciproc.

      Teritoriul. Articolul 3.

      „(1.1). Pe teritoriul României, numai cetăţenii români, ca persoane fizice, sau constituiţi în persoane juridice române, pot deţine terenuri în proprietate privată.”

      Din nefericire, textul propus de MCC intră în contradicţie cu prevederile Anexei VII ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.

      Pentru a ne apăra dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional, păstrându-ne şi calitatea de stat membru al Uniunii Europene, va trebui să negociem cu Uniunea Europeană fie obţinerea unor derogări, fie revizuirea tratatelor constitutive, astfel încât fiecărui popor european să-i fie garantate drepturile de proprietate asupra teritoriului naţional şi asupra resurselor naturale ale acestui teritoriu.

      Reîntregirea Patriei. Articolul 3.1.

      Se propune ca, după articolul 3, “Teritoriul”, să fie introdus un nou articol, 3.1, cu denumirea “Reîntregirea Patriei”, cu următorul cuprins:

      “(1) Statul român este continuatorul statului naţional şi unitar consfinţit prin Actul Unirii Basarabiei cu România citit şi semnat în Sfatului Ţării la Chişinău pe 27 Martie 1918, prin Declaraţia Unirii Bucovinei cu România aprobată de Congresul General al Bucovinei la Cernăuţi în 15/28 Noiembrie 1918 şi prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918.

      (2) Poporul român militează şi acţionează, necontenit şi paşnic, pentru Reîntregirea Patriei, prin eliminarea definitivă şi irevocabilă a consecinţelor celui de-al doilea Război Mondial, cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional.”

      În acest scop, Consiliul Unirii pledează pentru a fi completat acest articol, după modelul Germaniei, în eventualitatea “redobândirii suveranitatii politice și teritoriale asupra provinciilor/pamânturilor rupte de la Statul Român de către Puteri străine”, cu prevederea că “schimbarea compoziției unor teritorii românești, prin deportarea băștinașilor și colonizarea acestor teritorii de către reprezentanți ai statului strain, care le-a ocupat, constituie crimă de genocid și se pedepsește ca și crimele comise împotriva umanității”.

      Suntem singurul popor european a cărui ţară a rămas destrămată ca urmare a celui de-al doilea război mondial declanşat de regimurile criminale nazist şi comunist. Este dreptul nostru, al poporului român, să milităm şi să acţionam necontenit şi paşnic pentru Reîntregirea Patriei, pentru eliminarea acestei mari nedreptăţi. Reîntregirea României este un obiectiv fundamental al întregului popor român. Nu este un subiect care să fie lăsat pe mâna politicienilor, să fie folosit de aceştia pentru manipularea voinţei politice a românilor din interiorul şi din afara statului lor naţional. Acest obiectiv primordial al neamului nostru trebuie înscris în Legea Fundamentală a României. Ne vom reîntregi ţara dacă şi numai dacă NOI, TOȚI ROMÂNII, ne vom trezi, în fiecare dimineaţă cu gândul la ziua în care ţara va fi reîntregită, numai dacă vom vrea acest lucru, cu toată fiinţa noastră şi vom acţiona, cu toate puterile, pentru a obţine reîntregirea. Este un drept recunoscut de comunitatea internaţională, de dreptul internaţional.

      Să reţinem, că Reîntregirea Patriei nu poate fi realizată fără consimţământul liber exprimat al românilor din stânga Prutului pentru ALĂTURAREA teritoriilor locuite de ei la statul român. Este nevoie ca fraţii noştri din aceste teritorii să ceară ei, prin referendum, Unirea cu ŢARA. Este în interesul întregului popor român ca şi românii din R.Moldova să adere la Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC), să militeze pentru adoptarea Constituţiei propuse de MCC, nu numai în România, ci şi în Republica Moldova, să se organizeze, în conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al MCC şi ale legislaţiei în vigoare, să acţionăm, astfel, împreună, pentru accelerarea procesului de Reîntregire a Patriei. Să nu uităm că poporul german rămas în partea de ţară numită Republica Federală a Germaniei şi-a înscris obiectivul reunificării patriei în Constituţia adoptată în 1949 şi a urmărit realizarea acestui obiectiv naţional cu tenacitate şi perseverenţă, până când l-a şi realizat, în împrejurările favorabile generate de destrămarea imperiului sovietic. Iată, acum, în anul 2014, evenimentele din Ucraina ne oferă un nou prilej, istoric, de care ne puteam folosi pentru Reîntregirea Patriei, pe care guvernanţii noştri, incompetenţi şi trădători, l-au ratat, din nou.

      Cetăţenia. Articolul 5.

      (1.2) Etnicii români care au locuit sau locuiesc în teritorii care au făcut parte din teritoriul României nu au pierdut cetăţenia română. Tuturor cetăţenilor care arată că se află în această situaţie şi descendenţilor acestora li se recunoaşte cetăţenia română, la cerere, de îndată, fără taxe.

      (Cartea «CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR», http://www.variantacojocaru.ro)

      Stârpirea corupţiei şi creşterea economică vor eradica sărăcia

      Mihai Eminescu în publicistica sa identifica sărăcia cu răul răului, izvorul tuturor relelor. Tot el indica: „…există un singur remediu contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toată rigoarea, cu tot exclusivismul: MUNCA, ECHITATEA, ADEVĂRUL! Dar muncă nu nimicuri, nu mânare de muşte la apă; şi ADEVĂR, nu fraze lustruite!”

      Sărăcia în R. Moldova şi în România Reîntregită poate fi eradicată pe două căi concomitent:

      a) stârpirea corupţiei şi hoţiei (echitate şi adevăr, impuse de Constituţie) şi

      b) o creştere economică sustenabilă (muncă cu sens).

      Ultima, poate fi asigurată doar prin implicarea nemijlocită a României şi a Partenerilor de Dezvoltare, în special UE şi SUA.

      Acest crez poate fi preluat şi de Platforma Civică pentru Demnitate şi Adevăr, dacă pretinde a deveni nucleul societăţii, dacă vrea să întoarcă cetăţeanului statul, să pună capăt demagogiei legate de lupta împotriva corupţiei, de mimarea reformelor şi să contribuie cu adevărat la scoaterea din captivitate a instituţiilor de drept şi celor financiare.

      Promovarea dezideratului naţional de aderare la UE, utilizând calea cea mai scurtă, eficientă şi puţin costisitoare – Reîntregirea şi Modernizarea Ţării prin implementarea unui Plan Marshall: România – R. Moldova * 2018
      Asupra acestui reper de însemnătate primordială, dar mai puţin cunoscut cetăţenilor şi politicenilor, ne vom opri cu lămuriri şi descrieiri mai desfăşurate.

      Aspecte de informare și conștientizare

      Dacă în 1918, România primea Unirea, condiţionată din partea R.D.Moldoveneşti (lista din 11 puncte), acum R.Moldova va trebui să primească condiţionarea din partea României /UE/, prin executarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere cu UE.

      Fondul Moldova, propus de experţii români se încadrează perfect în Planul Marshall. Acest Plan, pentru reconstrucţia Europei postbelice, este considerat de majoritatea experților ca unul dintre cele mai reușite proiecte de cooperare internaţională, cu impact de salt în dezvoltarea civilizației europene şi devenit un model de salvare. Rare sunt crizele economice din lume pentru a căror rezolvare să nu se apeleze la istoria și lecțiile acestuia.

      … Planul Marshall include măsuri şi priorităţi pentru revigorarea sectorului de producție – şi nu cu orice preţ, dar pe o bază tehnologică nouă -, expansiunea comerțului exterior, menținerea stabilității financiare, promovarea cooperării economice, inclusiv a diverselor măsuri menite să stabilească o rată de schimb echitabilă, și eliminarea restricțiilor comerciale. La timpul său, Planul a început cu finanţarea investiţiilor strategice, gândite astfel, încât beneficiarii să-şi reia exporturile. Planul Marshall nu făcea, însă, pomană, – beneficiarul contribuia cu fonduri echivalente, în contrapartidă. Studiul de caz «PLANUL MARSHALL România–R.Moldova *2018»: argumente, reflecţii, concluzii, concept de proiect. 2014 – http://www.consiliul-unirii.ro/2014/11/19/planul-marshall-romania-republica-moldova-al-consiliului-unirii/

      Un atare plan, comun cu Europa şi cu Partenerii de Dezvoltare, este necesar ambelor state româneşti, deoarece, prin realizări în plan socio-economic, reîntregirea Ţării după scenariul german s-ar desăvârşi rapid.

      …În spatele programelor economice din “Planul Marshall”, stătea o filozofie politică elaborată minuțios. Sistemul de premise politice și principii, care asistau implementarea cu succes a celor planificate, includea :

      tratarea SUA și a Europei ca un întreg civilizat de valori economice, culturale și spirituale comune și a tradițiilor istorice;
      ca obiect al ” Planului Marshall ” Europa era considerată ca un spațiu economic unic, stabilit prin tratate juridice internaționale între statele europene – părți;
      Europa nu a fost un obiect pasiv de ajutorare din partea SUA, dar prezenta parte inițiatoare la elaborarea și punerea în aplicare a planului ( în ceea ce privește aspectele sale pe termen lung). Doctrina de ” self-help ” (autoajutorare) a fost cea mai importanta caracteristica a proiectului: în concepția lui a fost introdusă inadmisibilitatea “efectului de acomodare”, includea prevederea stimulării depășirii rapide a dependenței de ajutorul extern;
      au fost considerate priorități: reabilitarea producției, și nu cu orice preț, dar pe o bază tehnologică nouă, expansiunea comerțului exterior, menținerea stabilității financiare internaționale, stabilirea ratelor echitabile de schimb;
      Valoarea ajutorului (102 miliarde în prețurile din 1990) era adecvată dimensiunii sarcinii, iar mecanismul de alocare (40 % din ajutor revenea primelor 15 luni) oferea demararea accelerată din start a proiectului.
      Experiența postbelică din Europa de Vest merită o atenție atât de pe poziția de restaurare a economiei, însănătoșirea financiară și resurselor pentru a stabili o cooperare economică, precum și în ceea ce privește strategia de dezvoltare industrială care a asigurat crearea premiselor materiale pentru un progres tehnologic masiv în diferite sfere de producție.

      De ce “Planul Marshall’’ ?
      Astăzi, nimic nu opreşte un stat, inclusiv Europa, să meargă pe un drum cunoscut şi să facă, în propria sa casă, ceea ce a făcut America la mijlocul secolului trecut în Europa.

      Atunci, iniţiatorul descoperea principiile Planului, care acum se cunosc. Ele trebuie adaptate si aplicate. Numai un astfel de Plan Marshall, şi nu un simplu împrumut, ar face România şi Moldova de Est să renască. În locul unui nou împrumut, pe care nu se știe nici când, nici cum îl va putea Moldova restitui, ar fi în interesul tuturor un plan comun, tip Marshall. Un atare plan, comun cu România/UE și alţi Parteneri de Dezvoltare este necesar ambelor state româneşti, deoarece, prin realizări în plan socio-economic, reîntregirea Ţării după scenariul german s-ar desăvârşi rapid.

      Implementarea acestui Plan va fi complementată și ajustată de elaborarea preliminară a noului model economic, de strategii adaptate și paradigma nouă de dezvoltare economică, aprobate de Guvernele ambelor state, în conformitate cu Legislația Uniunii Europene, și nu mai puțin important, de decizii politice ale ofertanților de fonduri și beneficiarilor de proiect.

      Proiectul se va finaliza în linii mari cu convergență economiei R.Moldova la economiile României și Uniunii Europene, asigurarea dezvoltării durabile, creșterii economice prin ridicarea competitivității și eficienței, stârpirii corupţiei, reducerii sărăciei, reîntoarcerea acasă a migranţilor.

      Premiza reușitei în realizarea Planului Marshall ar putea fi semnarea unui Pact naţional pentru Modernizare şi Reîntregire!

      Planul Marshall pentru Europa a fost, iniţial, mai puţin un program major de ajutorare şi, mai mult, un efort concentrat menit să revitalizeze mediul de afaceri ca motor al creşterii. Un adevărat Plan Marshall pentru România și R.Moldova – ar putea da startul creşterii economice şi reducerii sărăciei, doar printr-o altă serie de instituţii decât a sistemului actual de ajutoare.

      Modernizarea și integrarea au fost cele două obiective ale Programului european de reconstrucție a Europei și discuțiile au fost doar despre metodele de aplicare.

      *Modernizarea este o necesitate imperativă, pentru a propulsa societatea la o treaptă net superioară situaţiei actuale, necesitatea de a face faţă provocărilor globalizării şi de a nu dispărea ca Națiune de pe harta lumii.

      Cheia pentru punerea în aplicare a Planului Marshall a fost presupunerea că europenii pot gândi și acționa în mod independent în cadrul acestui concept general. Și tocmai prin aceasta Planul Marshall era diferit de orice alt program de asistență.

      Reamintim, Planul Marshall avea patru elemente de bază.

      O ţară bogată – SUA – acorda granturi guvernelor europene pentru relansarea producţiei prin împrumuturi către companiile locale, care le rambursau propriilor guverne.
      Fiecare guvern european investea fondurile rambursate în reabilitarea infrastructurii comerciale, pentru a stimula producţia, porturile şi căile ferate.
      Fiecare guvern european realiza reforme economice care să sprijine sectoarele private locale.
      Un organism de coordonare regională administra distribuirea fondurilor către ţările beneficiare.
      Atât în ​​Statele Unite, cât și partenerii săi europeni înțelegeau că – fără o puternică bază de producere, șansele de depășire a dificultăților, printre care și inflația, sunt iluzorii.

      Planurile actuale de ajutor extern din partea partenerilor de dezvoltare au puţine lucruri în comun cu Planul Marshall. Planurile de ajutor vizează o dezvoltare condusă de guverne, cu accent pe serviciile sociale. Istorii adevărate de succes în acest „business” nu prea există. Dimpotrivă, dacă analizăm, mai atent (!), ţări prospere, în trecut şi prezent, ca Singapore, Hongkong, Coreea de Sud, Chile, vom vedea că au progresat fără ajutor oficial internaţional, doar că datorită factorilor care timp de secole au adus prosperitate şi în Europa: respectul pentru proprietate privată, un stat minim şi un grad înalt de formare a capitalului, prin accentuarea economisirii (spre deosebire de consumul de capital).

      Planul Marshall promova dezvoltarea sectorului de afaceri, cu accent pe credite şi infrastructura economică. Era ceva ce România și R.Moldova nu a primit niciodată pe scară largă – un proiect de sprijinire a mediului de afaceri.

      Planul Marshall, si nu imprumutul, a fost suportul material pe care s-a ridicat Europa din ruine.

      Asistență se acorda sub trei forme:

      1 . Credite irevocabile de mărfuri și “cadouri”. Încasările din vânzarea lor erau păstrate pe “conturi echivalente” ale băncilor emitente și puteau fi utilizate numai cu permisiunea administrației americane de realizare a “Planului Marshall”. Creditele nerecuperabile și “cadourile” alcătuiau cea mai mare parte din totalul fondurilor alocate .

      2 . Credite convenționale, la rate ale dobânzii scăzute, care urmau a fi returnate. Creditele se acordau pentru o perioadă de 3,5 ani (perioada de grație – 7.5 ani), rata dobânzii de 2,5 % pe an. Primii 3,5 ani dobânda nu se plătea. Rambursarea se accepta, în afară de dolari și în materii prime strategice, se accepta și amânarea termenului de rambursare.

      3 . În formă de ajutor condiționat, pentru care țările beneficiare de dolari puteau returna creditul sub forma de valută națională, conform cursului oficial de schimb. Această valută se îndreptată la dispoziția celorlalte țări participante pentru dezvoltarea comerțului intra-european .

      Un adevărat Plan Marshall pentru România-R.Moldova s-ar deosebi de sistemul de ajutoare format din guverne şi ONG-uri. Planul Marshall îşi avea, iniţial, propriile instituţii: el a creat o Administraţie de Cooperare Economică (ACE), prin care să se desfăşoare întregul program, cu sediul principal în Washington şi mici agenţii în fiecare ţară-europeană.

      Un Plan Marshall: România – R.Moldova ar trebui să-şi aibă propriile instituţii, la nivel naţional, regional şi internaţional. Echivalentul unui ACE ar colecta şi administra fondurile de la donatori.

      În Planul Marshall iniţial, guvernele cheltuiau creditele rambursate pentru proiecte de infrastructură comercial-economică aprobate de ACE. În cazul România – R.Moldova s-ar putea proceda la fel.

      Ceea ce ne aduce la cel de-al doilea element cheie al unui adevărat Plan Marshall pentru România – R.Moldova – el trebuie condus de comunitatea de afaceri. Planul Marshall iniţial a fost administrat de oameni de afaceri, începând de la directorul său, Paul Hoffman, la producătorul auto Studebaker.

      Un Plan Marshall pentru România-R.Moldova se va concentra exclusiv pe dezvoltarea economică. România și R.Moldova au nevoi sociale uriaşe, care necesită atenţia concentrată a agenţiilor specializate: dar acesta este rolul guvernelor şi al ONG-urilor.

      Subtilitatea planului consta în faptul că aceste proiecte nu erau nici dictate de ofertant, nici alese de beneficiar. Erau rezultatul unei colaborări strânse, absolut necesare, dintre ambii, întrucât Planul Marshall nu făcea pomană: beneficiarul trebuia să contribuie cu fonduri echivalente, în contrapartidă.

      O singură condiţie revenea exclusiv guvernelor europene, într-o conjunctură labilă ca cea de după război: să asigure stabilitatea internă, fără de care niciun program nu putea evolua, existând pericolul risipirii fondurilor.

      Statele Unite au mai pus o condiție pentru aceasta oferta: statele trebuiau să participe la o instituție însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului acordat și să elaboreze un program de reconstrucție europeană.

      Planul includea măsuri pentru revigorarea sectorului de producție, expansiunea comerțului exterior, menținerea stabilității financiare internaționale , promovarea cooperării economice, inclusiv tot felul de măsuri menite să stabilească o rată de schimb echitabilă și eliminarea restricțiilor comerciale.

      S-au folosit trei surse de investiții: prin prețuri (profitul de la creșterile de preț, alocate pentru investiții erau însoțite de facilități fiscale), investiții din acumulările de stat și investiții a fondurilor echivalente din “Planul Marshall”.

      Ca prioritare pentru investirea capitalului erau considerate ramurile industriale, a căror dezvoltare diminua dependența economică a Europei de Statele Unite ale Americii. Erau evidențiate ramurile industriale puțin consumatoare de dolari și aducătoare de venituri în dolari, adică substituitoare de import, cu dezvoltare a exportului. Reducerea costurilor în dolari au ajutat Europa și în stimularea dezvoltării agriculturii, a început cu finanțarea investițiilor strategice, gândite anume ca beneficiarii să-și reînceapă exporturile.

      În strategia de relansare a economiei vest-europene nu mai puțină atenție a fost acordată restabilirii și reînnoirii activelor fixe de producție. A fost elaborat un program de dezvoltare foarte intensivă a capitalului fix (mijloacelor de producție).

      ” Planul Marshall “, a permis rezolvarea dilemei: controlul de stat sau economia de piață, în favoarea liberei concurențe cu o intervenție rezonabilă a statului în scopul asigurării protecției sociale a populației. Statul și mediul de afaceri încheiau acorduri voluntare în domeniul de responsabilitate cu privire la prețuri și venituri. Statul, capabil să gestioneze și să mențină pe piață, prin crearea sistemului instituțional și programului de impozitare și de cheltuieli, a fost factorul principal în formarea unui mediu economic favorabil antreprenoriatului.

      Idee demnă de urmat
      Într-o conferință de presa organizată la Berlin, laureatul premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, s-a referit și la unele aspecte ale politicii interne a Poloniei, spunând:

      «Oamenii plătesc un preț foarte mare pentru reformele actuale … Astăzi politicienii prefera să-și măgulească electoratul.

      În această lume contează trei lucruri: forța militara, forța economica a statului și argumentele bune. Eu nu dispun de primele doua lucruri, dar eu am argumente… propun un nou plan Marshall pentru fostele state comuniste… Nu este vorba despre un sprijin direct, ci despre o politică înţeleaptă de investiţii… Propun ca firme competente din Occident să primească aceşti bani cu scopul de a face investiţii în ţările din Est. Aceste firme garantează, prin numele lor, ca vor administra banii corect. Ambele părţi vor profita de această chestiune.

      Ideea este atât de simpla, încât mă mir că până acum nimeni nu s-a gândit la aşa ceva. Le-am expus deja aceasta idee mai multor politicieni din Occident. Mai ales unor experţi economici. Nu am întâlnit pe nimeni care sa nu fi fost de acord cu mine».

      Această idee, la timpul său, a fost expusă de George Marshall:

      “Să le dăm lor bani. Pur și simplu – să le dăm. Să le donăm. Și să le condiționăm un singur lucru – tot ce vor cumpăra pe acești bani să se cumpere tot de la noi. Pe banii noștri – de la noi.”

      Problema principală, nu se află în valoarea ajutorului, dar în abordarea politică a acesteia. În 1948, “Planul Marshall”, a fost adoptat în formă de act legislativ.

      Atragerea şi conversiunea remitenţelor în investiţii
      (există viziunea şi planul de implementare, inclusiv prin coparticipare la Planul Marshall), sursa de bază în finanţarea proiectelor investiţionale care prevede în linii mari următoarele:

      Crearea de condiții optime și credibile pentru aducerea acasă a cetățenilor noștri de peste hotare. Pentru aceasta, e nevoie de a implementa următoarele măsuri, susţinute şi garantate de stat:

      Crearea unei Bănci de Investiţii / Dezvoltare pentru cofinanțarea fondurilor europene și proiectelor din Planul Marshall, având capital mixt (50:50), fondatori – Statul şi migranţii moldoveni interesaţi;
      Crearea, pe aceleaşi principii, a unui Fond mutual de Investiţii, a Fondului de Garantare a creditelor şi a unei Companii de Leasing;
      Deschiderea incubatorelor şi a parcurilor agroindustriale şi tehnologice (exemplul Israelului);
      Asigurarea coparticipării cu o implicantă investiţională a migranţiolr moldoveni la aplicarea proiectelor în cadrul Planului Marshall (cu impozitarea dividendelor la cota “0” pe perioada de recuperarea investiţiei);
      Descătuşarea mediului de afaceri (de monopolism, de taxe exagerate, de birocraţie şi controale nejustificate, etc.); o fiscalitate prietenoasă : TVA-10% pe produsele autohtone; taxa unică de 10% , cu pedeapsa pentru ezitare de până la 10 ani privațiune de libertate (exemple: Albania, Singapore ș.a.)
      PLANUL prevede şi schimbarea paradigmei de dezvoltare şi de creştere economică (de la consum şi remitenţe – la valorificarea resurselor renovabile de care dispunem – oamenii şi pământul, dezvoltarea unei economii inovative orientate spre export şi spre eficienţa energetică). În acest sens, accentul trebuie pus pe competitivitate.

      Şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a declarat că perspectivele de dezvoltare pe termen lung a Republicii Moldovei depind de crearea condițiilor de creștere economică în baza investițiilor. Implementarea acestor proiecte va favoriza apariţia clasei mijlocii, în special în zonele rurale. Să ţinem cont de expresia axiomatică: IMM-urile sunt forţa motrice a unei economii bazate pe inovare (cum se pretinde cea a UE) şi aproape unica posibilitate de a crea noi locuri de muncă.

      O premiză favorabilă implementării Planului Marshall pentru R. Moldova o constituie Acordul de Parteneriat și Cooperare – angajament bilateral ce reglementează baza colaborării în domeniile: economic, comercial, juridic, politic și cultural-științific. Prin intermediul acestuia, Uniunea Europeană s-a angajat să susțină eforturile R.Moldova, orientate spre consolidarea democrației și a statului de drept, cu respectarea drepturilor omului și a minorităților, prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic, dezvoltarea durabilă a economiei și finalizarea procesului de tranziție spre economia de piață, prin promovarea schimburilor comerciale, a investițiilor și a relațiilor economice armonioase.

      Mai recent, R.Moldova a negociat și, în prezent, a parafat un Acord de Asociere, care cuprinde și un Acord Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb, ceea ce va reduce barierele în calea comerțului dintre UE și Republica Moldova, contribuind astfel la creșterea economică calitativă și va ușura implementarea Planului Marshall.

      Matricea conceptuală a inițierii Proiectului de Modernizare a României Reîntregite

      (Planul Marshall: România – R.Moldova) – 2018

      Conceptul Planului Marshall, elaborat de Consiliul Unirii, finalizează cu mecanismele de aplicare în practică, sub forma unei matrice. Această matrice modelează un complex de viziuni, acţiuni, proiecte, programe și măsuri, pe o problematică cu mult mai vagă decât cea care se referă la un Plan Marshall, devenit clasic.

      Aceste concepte vizează problematica modernizării Statului Român Reîntregit în contextul provocărilor Mileniului III, coroborat de conceptul dezvoltării sustenabile în domeniile economic, social şi uman (Dr Călin Georgescu).

      Conceptual, schiţa Planului Marshall pentru R.Moldova şi România este expusă societâţii spre dezbatere /expertiză, pe conţinut politic, economic, social şi mediatic (www.consiliul-unirii.ro ).

      În contextul geopolitic și politic intern, modernizarea statului R.Moldova și implemetarea unui Plan Marshall pot fi realizate cu costuri și în termeni mai mici numai în cadrul României Reîntregite – membră a UE şi NATO. În caz contrar, realizarea acestui deziderat devine efemer, iar vectorul european al R.Moldova, cu mare probabilitate, poate fi schimbat spre Est. Miza nu are valoare.

      NB! Nu în ultimul rând, aceste măsuri trebuie armonizate cu Acquis-ul Comunitar (ansamblul de drepturi și obligații asumate de statele membre ale Uniunii Europene, normele juridice ce reglementează activitatea Comunităților Europene și a instituțiilor UE, acțiunile și politicile comunitare).

      Garanția reușitei: R.Moldova dispune de potenţialul necesar pentru a eradica sărăcia, a stârpi corupţia şi, prin măsuri conjugate cu România, să devină, în 2018, membră cu drepturi depline în NATO, UE, într-o Ţară Reîntregită, pusă pe calea modernizării. Aceasta este miza revenirii la normalitate. Națiunea Română are şi resursele necesare (fonduri alocate de către Partenerii de Dezvoltare + conversiunea remitenţelor atrase în investiţii + Fondul Moldova), pentru a realiza această misiune istorică în producerea unui salt de ascensiune. Ne lipseşte un singur factor: voinţa clasei politice şi a guvernaţilor de la Chişinău, care poate fi impusă prin presiunea maselor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

What is 10 + 12 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT! To be able to proceed, you need to solve the following simple math (so we know that you are a human) :-)
Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme