Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

A fost război – MEMORIE ÎNCRUSTATĂ ÎN PIATRĂ la Cantemir

la minumentIndependența oricărui popor costă vieți omenești. Republica Moldova nu constituie o excepție. Atunci, în 1992, la Nistru, Kremlinul ne-a impus un război. Din raionul Cantemir la acel masacru au participat mai bine de 1000 de combatanți. Cincisprezece dintre ei au plătit cu prețul vieții independența noastră. Astăzi noi suntem datori să-i pomenim și să le cinstim memoria. Numele eroilor căzuţi au fost încrustate în piatra unui frumos monument înălțat cu contribuția și stăruința lui Sergiu Cervinschi, președintele Uniunii Raionale a Veteranilor Războiului Pentru Independența și Suveranitatea Republicii Moldova, veteranilor de război și al Consiliului raional Cantemir, care a alocat în acest scop aproximativ jumatate de milion de lei. La 8 noiembrie preşedintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, împreună cu ministrul de Interne Oleg Balan,(foto) au tăiat panglica comemorativă marcându-se astfel finalizarea lucrărilor de construcție a monumentului,
eveniment ce a coincis cu ziua în care cantemirenii își sărbătoareau hramul localității, iar autoritățile raionale desfășurau sărbătoarea «Ziua Recoltei».

Nota noastra: Printre combatantii de la Nistru din Cantemir sunt si membri ai Consiliului Unirii.

În imagini: aspecte de la inaugurarea monumentului din or. Cantemir.
Fotografii: Valeriu Ambrosi

Loading Facebook Comments ...

1 Comment

Add a Comment
  1. Conu Dacu dela Cetatea Tighina

    Lista APELurilor pro-Re-Unire cu România
    semnate de diferite asociații din Rep. Moldova
    Oct-Nov.2015

    https://drive.google.com/file/d/0ByA7Kci8VpxBZVRGMTVDM2FNRFE/view?pli=1
    1.
    Apelul celor 70 de personalități marcante din Chișinău
    2.
    Uniunea Scriitorilor din Rep. Moldova
    3.
    Liga medicilor din Rep. Moldova
    4.
    profesorii și personalul auxiliar
    de la Universitatea Tehnică din Chișinău
    5.
    Alte liste și semnături particulare, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

What is 14 + 11 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT! To be able to proceed, you need to solve the following simple math (so we know that you are a human) :-)
Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme