Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Mircea POPESCU: Populism și naționalism

28 Ianuarie 2017

popescuPopulism este când spui ce-i place poporului să audă, nu când faci ce vrea poporul.

Trăim o perioadă a unei acute lupte ideologice cu implicații politice între conservatorismul-naționalist și progresismul globalist.

Asistăm astăzi la încercările de lichidare a statelor-națiune prin implementarea agresivă a unor principii ideologice care să guverneze întreaga lume pe baza unei ordini universale impuse de un centru politico-economic dominant.

Am mai asistat la o astfel de lume ideologică bazată pe niște valori socio-politice impuse în contradicție cu valorile tradiționale și naționale.

Internaționalismul comunist, deoarece despre el este vorba, a sfârșit în colaps, dar virusul internaționalismului-globalizator a suferit noi mutații mai perverse având ca menire desființarea statelor naționale și lichidarea prin alterare a valorilor tradiționale și naționale care constituie liantul adeziunii unei națiuni.

Fără granițe naționale nu mai există națiuni.

În consecință, permeabilitatea granițelor constituie parte din politica globalizatoare a unei noi ordini mondiale aflate sub ”tutela” unei coaliții de puteri dominante.

Pentru ca implementarea să capete contur și consistență este nevoie de liantul ideologic al progresismului care să înlocuiască sau să controleze ideologiile de stânga sau de dreapta rămase fără consistență.

Forma cea mai virulentă a constituit-o progresismul american al Administrației Obama care, în încercarea de implementare internațională a principiilor progresismului în diverse zone ale lumii prin distrugerea ordinilor regionale tradiționale, a reușit să altereze stabilitatea globală.

Datorită puterii economico-militare și ascendenței Statelor Unite a fost creată o stare de haos mondial cu urmări greu de evaluat.

Cutia Pandorei odată deschisă, ”echipa” germano-franceză a preluat politica globală de implementarea a unor politici progresiste la nivel european în dispreț total față de voința statelor membre, mai ales a celor mai vulnerabile, noile state membre din Estul Europei aflate încă în căutarea echilibrului după șocul imens al tranziției.

Practic, democrația europeană a fost eliminată fiind înlocuită de autocrația colectivă a ”dulăilor”.

Lipsa de deschidere și mai ales marginalizarea principiilor democratice de adoptare a deciziilor la nivelul UE, a condus la apariția fisurilor în conglomeratul european și, în cele din urmă, la desprinderea naturală a Marii Britanii.

Brexitul a fost actul de renaștere și început al mișcării globale naționalist-conservatoare împotriva curentului progresist.

Dar, nici în Europa, nici în America nu s-a vorbit și nu s-a scos în evidență importanța capitală a Brexitului pentru rezultatul confruntării prezidențiale americane dintre Donald Trump, cel mai aprig susținător al naționalismului american și Hillary Clinton susținută de cel mai agresiv și bine organizat sistem progresist.

Victoria lui Donald Trump, urmată de ordinele sale executive din prima săptămână de guvernare au dovedit victoria faptei pentru împlinirea voinței poporului împotriva vorbăriei populiste.

Măsurile luate de Președintele american și pozițiile exprimate față de Brexit și față de relațiile americano-engleze, au reușit să producă disperarea binomului franco-german care-și simte amenințate poziția de lider necontestat al UE, mai ales după ce contactele lui Donald Trump cu cei doi lideri au fost doar telefonice.

În fond, asistăm la rezultatul propagandei prezidențiale pro Hillary din Franța și Germania pornite de la nivelul președintelui Franței și cancelarului Germaniei, care au arătat poziționarea lor în marja politicilor progresiste, în opoziție cu politica naționalistă a lui Trump.

Revolta lui Hollande față de ”amestecul lui Trump în problemele UE” prin exprimarea pozitivă la adresa Brexitului, confirmă proverbul: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.

Și chiar dacă doamna Merkel mai poate fi înțeleasă pentru frustrarea împotriva Americii și Angliei care au învins Germania, nu același lucru se poate spune despre Hollande, președinte al unei țări care a fost eliberată și salvată de Germania, fiind apoi ajutată să se refacă prin Planul Marshall.

Așa cum America lui Obama a fost sprijinul și liderul mondial al progresismului cu efectele subliniate, la fel și America lui Trump devine, în tandem cu Marea Britanie, lider mondial al mișcărilor naționalist-conservatoare.

Donald Trump spunea că ”fiecare țară are interese naționale și este bine așa deoarece se poate dialoga pentru găsirea unor relații biunivoc advantajoase”.

Afirmam într-un articol scris înainte de alegerile americane că izolaționismul american poate să afecteze interesele naționale românești.

Afirmația este valabilă și acum și depinde doar de România dacă alege calea progresismului și linia politică dictată de Germania și Angela Merkel sau calea naționalismului-conservator deschisă de Brexit și Donald Trump.

Iar decizia nu va trebui să întârzie, deoarece, în caz de ezitare ”înțeleaptă”, vom ajunge să ne întrebăm de ce Ungaria naționalistă și conservatoare este preferată de Administrația Trump în raport cu România.

Populism și naționalism

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

What is 5 + 5 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT! To be able to proceed, you need to solve the following simple math (so we know that you are a human) :-)
Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme