Consiliul Unirii

Unirea Face Puterea

Platforma electorală a PNL-2019 ”UNIREA, nu AGONIA!”

4aPPlatforma electorală a PNL – 2019 ”UNIREA, nu AAGONIA!”

”Partidul promovează reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecințelor juridice ale Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, ca să se restabilească adevărul istoric pentru partea poporului român ce locuiește în frontierele legale ale Republicii Moldova, recunoscute de ONU, după proclamarea Independenței față de URSS. PNL pledează pentru unificarea – pe cale pașnică, democratică – a celor două state românești, adică pentru Unirea Republicii Moldova cu România, drept cea mai scurtă cale de desprindere de sfera de influență rusească şi de accedere rapidă în NATO și UE. Partidul militează pentru acest obiectiv prin mijloace legale, nonviolente, conforme cu principiile fundamentale ale democrației.” (Din Statutul unionist al PNL, adoptat la Congresul al III-lea PNL, 3 decembrie 2011)

PNL participă, cu listă națională de partid, ca entitate cu identitate distinctă, la al treilea scrutin parlamentar, după cele din anii 2010 și 2014, când a promovat sloganele ”PNL propune Unirea cu România!”, ”Reunirea cu România – cea mai scurtă cale de integrare a Republicii Moldova în NATO și UE!”, ”Prin România, în Europa”.

Sloganul PNL în anul 2019 este ”UNIREA, nu AGONIA”, slogan prin care le spunem – într-un mod dur – românilor și alogenilor loiali valorilor noastre românești și europene că situația politică, economică și socială din al doilea stat românesc denotă că Republica Moldova este în pragul AGONIEI totale, dacă nu ne unim eforturile, pentru a vota forțele unioniste care vor accelera reunificarea celor două state românești.

Pe lista PNL candidează membri ai PNL, precum și reprezentanți ai Consiliului Unirii, care a propus mai multe concepte de Strategie privind Reîntregirea (www.consiliul-unirii.ro). Parlamentul poate asigura ireversibilitatea opțiunii euroatlantice dacă unioniștii vor fi prezenți în componența sa și vor promova integrarea românească în paralel cu integrarea euroatlantică.

PNL, Consiliul Unirii pledează, în continuare pentru o intensă cooperare intraromânească, drept garanție a accelerării eurointegrării. Se cere o CLARĂ POLARIZARE GEOPOLITICĂ a partidelor, ca populația să se edifice cine e cu VESTUL și cine optează pentru o integrare dăunătoare cu ESTUL. De aceea, PNL propune, și în anul 2019, – după modelul Declarației de la Snagov din 1995, România, – semnarea a doua declarații: 1. Un Angajament al partidelor de dincoace de Prut privind integrarea în NATO și UE. 2. Un Angajament comun al partidelor din cele două state românești pentru Reîntregirea României, prin Reunirea celor două state românești.

R.Moldova a semnat Acorduri asociative cu UE, dar nu avansează. Grupările oligarhice cleptocratice optează pentru integrarea europeană NUMAI ÎN VORBE. Instituțiile de stat sunt paralizate, avem o corupție generalizată, o justiție controlată, o economie subdezvoltată, o societate nedecomunizată, o clasă politică nelustrată, ideologii străine nefaste românilor. Monumentele comuniste încă nu au fost mutate la Muzeul trecutului totalitar, ce a supus genocidului națiunea română.

Este imperativ necesară o LEGE A LUSTRAȚIEI, ca în alte state ex-comuniste. Decenii la rând, se află la putere persoane șantajabile, clanuri mafiote ce trădează aspirația de refacere a unității naționale românești, prin lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop.

O confirmare a neîncrederii partenerilor vestici în capacitatea guvernanților de a edifica aici un stat durabil sunt și declarațiile analiștilor și strategilor occidentali, ale înalților demnitari români și europeni privind dreptul basarabenilor de a se reuni cu România – aspirație a politicienilor care au adoptat, în anul 1991, Declarația de Independență și în care se spune: ”REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL, FĂRĂ NICIUN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.”

PNL a propus societății – în 2010, în 2014, propune și în 2019 – adevărul incontestabil că cea mai scurtă cale de integrare în NATO și UE este Reîntregirea românească și că suntem în fața unei dileme existențiale – ”UNIREA sau AGONIA!”

SUA recunosc dreptul Reunificării R.Moldova cu România! Pe 28 Iunie 1991, Senatul SUA a emis Rezoluția nr.148 intitulată ”Guvernul SUA trebuie să susțină eforturile Chișinăului de a negocia Reunificarea cu România”.

George FRIEDMAN, Stratfor, SUA: „Rusia în timp va slăbi. Europa este o iluzie. Când iluzia va cădea, veți realiza că sunteți români”. După care, neapărat, va urma UNIREA!

Cancelarul german Angela MERKEL: ”Reunificarea Germaniei pe cale paşnică poate fi un model pentru rezolvarea actualelor probleme din Europa. Noi, cei din Germania, nu le putem refuza altora ceea ce am primit noi prin reunificare – libertatea de a ne decide singuri viitorul”.

Din Declarația PARLAMENTULUI ROMÂNIEI, dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă: ”Considerăm ca fiind pe deplin legitimă dorința acelor cetățeni ai Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române și subliniem că acest act depinde de voința acestora și declarăm că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinței suverane a acestora”.

Conform sondajelor, 50% dintre cetățeni consideră Unirea prioritate națională pentru politicieni. ”

Klaus IOHANNIS, președintele României: „ Drumul european al R.Moldova este încă lung, fără garanții formale de aderare la UE. A pune „reunificarea” împotriva „integrării” e greșit și inutil. Reunificarea” este alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinăul o poate accepta și beneficia de ea. Dacă cetățenii R.Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi poate forța, iar dacă o doresc, nimeni nu îi poate opri să o facă”.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, 24 ianuarie 2019: “Această întâlnire ne va permite un schimb de idei și opinii cu ai noștri colegi din Republica Moldova, pentru a vedea ce putem face, în continuare, împreună, pentru a consolida relația noastră și pentru a pregăti terenul ca să refacem Unirea de acum 160 de ani. Suntem același popor, avem aceeași limbă, aceeași istorie, aceleași obiceiuri. Sigur, s-a discutat că odată ce Moldova va intra în Uniunea Europeană, granița se va topi între cele două țări. Eu mi-aș dori mai mult de atât, nu numai o Unire care să fie implicită datorită faptului că granița nu funcționează, ci să avem o unire deplină, o unire politică, administrativă, care să ne permită să fim așa cum am fost odinioară, în aceleași granițe istorice în care poporul român s-a dezvoltat și unit.”

Traian BĂSESCU, senator român: ”Pentru cetățenii de dincoace de Prut soluția corectă pentru o perspectivă de prosperitate și o garanție de securitate este Reunificarea Țării – Unirea cu România. Politicienii care promit integrarea în UE vând gogoși politici și iluzii. RM nu va deveni parte a UE în următorii 20 de ani! Uitați! S-a refuzat categoric o perspectivă europeană nu numai Republicii Moldova, dar și Ucrainei. De ce? Pentru că aceasta e frontiera maximă pe care spre Est se poate întinde UE și NATO. Dincolo de această frontieră nu se poate trece pe timp de pace”. ”NU VINDEM GOGOȘI POLITICI EUROPENI” – spune fostul Președinte al României, care și-a asumat, pe ultima sută de metri ai mandatului său, Reîntregirea, ca obiectiv de Țară.

România, membră a NATO și UE, dar și românii proeuropeni de dincoace de Prut – aflați în apropiere de Rusia-agresoare, care a atacat Ucraina, – înțeleg provocările geopolitice. Reîntregirea va consolida Statul Unitar Român, va fi în beneficiul cetățenilor, indiferent de etnie, religie, limba maternă, orientarea politică. Cea mai bună legislație din Europa pentru minoritățile etnice este cea română. Noi ne aflăm încă sub ocupație rusă, dar Reunificarea ne va salva de pericolul expansiunii dinspre Est.

De aceea, îndemnăm ca – pentru următoarea legislatură – ca cetățenii să nu încredințeze Puterea mafioților, oligarhilor, hoților ce fură statul și care, apoi, se tem de pușcăriile din România și din Europa. Să promovăm în Parlament o ECHIPĂ DE UNIONIȘTI, ce vor pune capăt corupției, vor reforma justiția, vor invita și specialiști din Diasporă, din UE și SUA, să ajute să aplicăm LEGEA și în al doilea stat românesc și până la Reîntregire!

Realizarea acestor priorități va conduce spre Reunificare, ceea ce va însemna un nivel mai bun de viață, salarii, indemnizații și pensii majorate, adică un sistem social și un sistem medical mai bune – pentru că acestea sunt așteptările fiecărui cetățean. Iar ca aceste priorități să se realizeze noi propunem ca cetățenii noștri să voteze lista națională și candidații din circumscripție ai PNL, care vor promova deciziile politice și pașii socio-economici din Platforma PNL.

20 DE PRIORITĂȚI PENTRU REÎNTREGIRE

  1. Adoptarea a două documente de importanță majoră de către clasa politică de pe ambele maluri ale Prutului: 1) Un Angajament al partidelor de dincoace de Prut privind integrarea în NATO și UE. 2) Un Angajament al partidelor din cele două state românești pentru Reîntregirea României.
  2. Ieșirea din CSI, aderarea la NATO, adoptarea Legii Lustrației – condiții imperative pentru decizii independente proUnire la nivel de stat, fără prezența hoților și a persoanelor șantajabile, promovate în funcții înalte de Sistemul prorusesc de securitate
  3. Preluarea integrală – prin adaptare – a legislației euroconforme din România – pentru evitarea cheltuielilor greu de suportat de către al doilea stat românesc.
  4. Formarea unui Guvern al Unirii la Chișinău, care va pregăti Reîntregirea prin modernizare și prin profesionalizarea administrației de stat – funcția de ministru e politică, însă de la secretar de stat în jos toți să fie selectați prin concurs, aceasta însemnând stabilitate în funcție și independență în decizii.
  5. Desfășurarea de ședințe comune ale Parlamentelor și Guvernelor celor două state românești, începând cu anul deținerii Președinției UE de către România, ca avocat al Reîntregirii românești, pentru declanșarea oficială a procesului de Reunire a Republicii Moldova cu România, cu suport european.
  6. Delegarea, prin acorduri, a unor atribuții de politică externă MAE al României, să fie misiuni diplomatice cu personal mixt. România redevine parte în negocierile transnistrene. Promovarea unui lobby comun în cancelariile occidentale, pentru o rapidă integrare românească.
  7. Crearea unui Minister al integrării românești și europene, care va promova omogenizarea intraromânească, va superviza și coordona reformarea justiției, va implementa reformele structurale și instituționale, va asimila transparent fondurile europene.
  8. Instituirea – până la lichidarea vămilor – de posturi comune ale serviciilor la frontieră în punctele de control-trecere peste Prut – pentru eliminarea pierderii timpului.
  9. Derularea de programe comune NATO pentru Forțe Militare moldo-române, pentru securitate în stânga Prutului. Până la Reunire – statut de aliat non-membru al NATO pentru Armata R.Moldova.
  10. Eficientizarea MAI după model românesc.
  11. Conectarea energetică și prin gazoduct a Republicii Moldova la sistemul românesc. Gestionarea patrimoniului/companiilor de stat după criterii corporatiste de manageri aleși prin concurs, pe criterii profesionale.
  12. Preluarea conceptelor eficiente ale sistemului românesc fiscal și financiar. Legarea cursului valutar naţional şi a lucrurilor macroeconomice de cele ale României, adică adoptarea monedei naţionale „leu“ de către R.Moldova, ceea ce ar reprezenta un pas important în sincronizarea sistemelor economice ale celor două state. Potrivit experților, precum ex-premierul Ion Sturza, ”Unirea ar putea aduce un plus de 20% la PIB-ul României.
  13. Aderarea la Strategia națională în domeniu și la Strategia de dezvoltare durabilă ale României – pentru salvarea agriculturii, ca prioritate națională.
  14. Semnarea unui Acord interinstituțional și asociativ complex/multilateral între Patronate, Uniuni de producători și Camerele de Comerţ din cele două state românești – pentru promovarea produselor autohtone în UE, SUA, în diferite țări.
  15. Instituirea unei cooperări strânse între Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România și un CNA din Republica Moldova depolitizat, cu armonizarea legislațiilor naționale la cea europeană, ca să ajungă la închisoare politicienii corupți.
  16. Reîntregirea românilor de pe ambele maluri de Prut în Diasporă, fără ingerințe politice din partea promotorilor moldovenismului stalinist. Promovarea de noi politici pentru Diaspora și condiții optime și credibile readucerii cetățenilor acasă.
  17. Difuzarea – gratis ori cu sprijinul financiar al Statului Român – de către operatorii de Televiziuni prin cablu, a posturilor TV cu rating peste Prut, pentru a se contracara dominația informațională rusească.
  18. Extinderea, dincoace de Prut, a rețelei filialelor Universităților din România – pentru formarea profesională europeană – și acasă – a tinerilor basarabeni.
  19. Deschiderea – prin negocieri – a pieței de muncă din România pentru angajarea, cu asistență socială, a basarabenilor.
  20. Semnarea unui acord între CEC și BEC, armonizarea legislației electorale, având realitatea că, în stânga Prutului, votează – în scrutinele desfășurate în România – un număr tot mai mare de cetățeni români.

VOTAȚI UNIREA, nu AGONIA!

VOTAȚI SĂGEATA UNIRII!

VOTAȚI PNL!

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Consiliul Unirii © 2015 Frontier Theme