Liderul PSD, Victor Ponta, a anunțat că, în cazul în care va ajunge Președinte al României, principalul obiectiv de politică externă va fi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. De asemenea, Victor Ponta a anunțat că al doilea obiectiv strategic va fi unificarea națională cu Republica Moldova.
Gheorghe MAXIAN, copresedinte al Filialei Orhei a Consiliului Unirii: Guvernul Romaniei trebuie sa constientizeze responsabilitatea rezolvarii problemei Basarabiei
Dle Gh. Maxian, sunteti un roman foarte activ in Basarabia si luptati consecvent pentru ideea unionista. Prima noastra intrebare este unde erati pe 27 august 1989? Ca unul dintre fondatorii si organizatorii Miscarii de Eliberare Nationala, eram in fruntea cohortei unionistilor orheieni, care avansa dinspre Circ spre PMAN, unde urma sa aiba loc prima Mare […]
Scrisoare, în română și engleză, adresată de deputatul român Bogdan Diaconu și de Consiliul Unirii cancelariilor occidentale, în vederea sprijinirii procesului de reunificare a celor două state românești
Parlamentul României Camera Deputaţilor Scrisoare către cancelariile occidentale în vederea sprijinirii procesului de reunificare al celor două state românești Împreună cu Consiliul Unirii de la Chișinău am trimis astăzi o scrisoare către oficiile cancelariilor occidentale (inclusiv SUA) și ale organismelor europene aflate atât la București, cât și la Chișinău, solicitând sprijin pentru reunificarea celor două […]
Declarația deputatului PSD Bogdan Diaconu, membru al Consiliului Unirii, dupa Marsul de la 28 iunie
„Consiliul Unirii de la Chişinău, printre membrii căruia am onoarea să mă număr, i-a adresat ieri lui Vladimir Putin o scrisoare privind aspiraţiile unioniste ale românilor de dincolo de Prut. Îmi fac datoria de a publica această scrisoare şi în România, alăturându-mă românilor din Basarabia care luptă pentru reunificarea celor două state româneşti. O scrisoare […]
Scrisoare a CU către Vladimir Putin, în trei limbi, de 28 iunie
Această scrisoare a Consiliului Unirii a fost dusă la Ambasada Federației Ruse de către un grup de membri ai CU, în frunte cu unul dntre coordonatori Anatolie Revenco. Ambasada nu a avut niciun om să o preia, este încă un exemplu de atitudine lipsită de respect față de basarabeni din partea misiunii diplomatice putiniste. Scrisoarea […]
Marșul de 28 iunie al Consiliului Unirii, Chișinău, 28 iunie (si in imagini)
DECLARAŢIE–APEL a Consiliului Unirii privind solidarizarea societății pentru obținerea lichidării consecințelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop S-au scurs 202 ani din ziua în care Basarabia a fost anexată de Imperiul Ţarist şi 74 de ani de când Basarabia şi nordul Bucovinei au fost invadate şi ocupate – pe 28 iunie 1940 – de trupele militare sovietice. A […]
Bogdan Diaconu, deputat PSD, membru al CU: “E timpul pentru Unirea celor două state românești!”
http://www.stiripesurse.ro/e-timpul-pentru-unirea-celor-doua-state-romanesti/ Republica Moldova și-a semnat actul de dezlipire de Est, dar cea mai bună și mai sigură cale pentru viitorul românilor de dincolo de Prut este reunificarea cu România. Avem în față nu doar un ideal sau o dorință, ci și o oportunitate istorică, plus necesitatea de a-i proteja astfel pe românii de dincolo de […]
Comunicat de presa al Consiliului Unirii in legatura cu actiunile din 28 iunie
Consiliul Unirii anunta presa si opinia publica in legatura cu actiunile preconizate pentru simbata, 28 iunie 2014, cind se implinesc 74 de ani de la ocuparea, pe 28 iunie 1940, a Basarabiei de catre Armata Sovietica, urmare a ultimatumului Guvernului URSS , care a semnat Pactului criminal Molotov-Ribbentrop. Consiliul Unirii ii asteapta pe romani, pe […]
Video: Unire, frați, Unire! Ce propune astăzi Consiliul Unirii – comunicat de presă
În conferința de presă din 24 iunie, reprezentanți ai Consiliului Unirii au informat opinia publică despre acțiunea preconizată pentru 28 iunie 2014. Dincolo de toate acțiunile desfășurate de Platforma unionistă din 2012 încoace, anul trecut, la 28 iunie, pe o vreme călduroasă, într-o zi de vineri, au participat la manifestarea CU peste 2000 de oameni. […]
Proiect: Scrisoare deschisă a Consiliului Unirii către Președintele Federației Ruse Vladimir Putin
Proiectul scrisorii de mai jos a fost publicat pentru că va fi citit pe 28 iunie și supus aprobării de către participanții la Marșul în memoria victimelor ocupației comuniste. Scrisoarea va fi remisă – în limba engleză – Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova. Va fi publicată și în limba rusă. Fiecare își poate spune […]
